Ora de vară, un moft inutil, e pe cale să dispară

Din 2021 nu vom mai schimba ora, a decis, prin vot, Parlamentul European. Un sondaj din 2018 arată că aceasta era dorința a peste 80% dintre europeni.

 Trecerea la ora de vară ucide mai mulți oameni în trafic, după cum arată numeroase studii.

Perturbarea unei ore sau două de somn aproape dublează riscul accidentelor în trafic. Cea mai amplă cercetare care a studiat impactul trecerii la ora de vară a analizat o perioadă de 21 de ani și a concluzionat că, de fiecare dată, în lunea de după schimbarea orei sunt mai multe accidente decât într-o zi de luni obișnuită.

După acest studiu solid realizat de cercetători de la Johns Hopkins și Stanford, au urmat numeroase alte analize care au întărit ideea că schimbarea orei este dăunătoare pentru oameni.

Un studiu din 2012 arată că în zilele de după schimbarea orei crește numărul victimelor infarctului. În plus, s-a demonstrat că afectarea somnului crește riscul de a face gripă și scade productivitatea la muncă. Pe termen lung, cele mai comune efecte sunt problemele de inimă, obezitatea, diabetul și depresiile.

Trecerea de la ora de iarnă la cea de vară și invers a rămas o inerție din timpul Primului Război Mondial. Nu doar că azi nu mai ajută societatea, dar este chiar periculoasă.

De ce s-a tot schimbat ora și de ce nu mai e nevoie de asta

 Se pare că Benjamin Franklin a fost primul care a recomandat schimbarea orei, doar că a făcut-o în glumă, potrivit datelor culese de Departamentul de Energie al SUA.

Abia în 1916, Germania a fost prima țară care a folosit trecerea la ora de vară pentru a economisi resurse în timpul Primului Război Mondial. Aceleași rațiuni au stat la baza adoptării orei de vară de atât de multe state (nu toate) – ideea fiind că oamenii folosesc mai puțină electricitate seara (fiindcă se culcă cu o oră mai devreme) și dimineața.

Winston Churchill, mare susținător al trecerii de la timpul de iarnă la cel de vară, zicea că la o schimbare pierdem o oră și la cealaltă câștigăm o oră – dar studiile arată că, în realitate, nu câștigăm niciodată (organismul este afectat în ambele scenarii).

În ceea ce privește economia de energie, deși mai multe date arată că într-adevăr scade consumul de energie electrică, schimbarea orei duce la un consum mai mare de combustibil. Așa că, per ansamblu, cel mai probabil nu ajută nici mediul înconjurător.

Deprivarea de somn ne face mai proști, mai grași, mai deprimați, mai săraci, mai slabi la sex și mai predispuși la cancer, Alzheimer sau la deces într-un accident rutier. O spune știința.

Read More

Lucruri mai puțin știute despre cel de-al doilea Război Mondial

Al Doilea Război Mondial a fost una dintre cele mai devastatoare perioade din istoria omenirii. Conflagrația a schimbat totul, prin salturi tehnologice, putere nucleară și multe altele. Cu toate acestea, în afara unor repere generale, lumea nu știe foarte multe despre Al Doilea Război Mondial.

În lista de mai jos, îți prezentăm câteva adevăruri mai puțin cunoscute despre acest conflict nimicitor.

1. Aproximativ 3% din populația lumii de la 1939 a fost ucisă în Al Doilea Război Mondial

Georges Blind, din Rezistența franceză, este împușcat de un pluton de execuție german

Al Doilea Război Mondial a ucis peste 60 de milioane de oameni, adică mai mult de 3% din populația estimată a lumii în anul 1939 (adică două miliarde). Niciodată în istoria omenirii nu mai muriseră atâția oameni în urma unui război.

Dacă numărăm și morțile survenite de pe urma bolilor și a foametei generate de război, numărul victimelor urcă la 80 de milioane. Guvernul rus a raportat că URSS a pierdut 26.6 milioane de vieți în timpul războiului.

În august 2009, Institutul Polonez al Memoriei Naționale a estimat numărul de morți din Polonia a fi între 5.6 și 5.8 milioane, în timp ce pentru Germania, Rudiger Overmans, istoric al armatei germane,  a propus cifra de 5.3 milioane. România a pierdut aproximativ 300.00 de soldați și 200.000 de civili (ca urmare a activităților militare și crimelor împotriva umanității).

2. 80% dintre bărbații născuți în URSS în 1923 au murit în Al Doilea Război Mondial
Al Doilea Război Mondial

Germania și aliații săi au invadat URSS în 1941. A fost o invazie uriașă și soldații sovietici tineri, născuți la începutul anilor ’20, nu aveau experiența pentru a face față unui asemenea atac.

Au fost luați prin surprindere și au fost uciși sau au fost luați prizonieri.

3. Toate animalele veninoase de la Grădina Zoologică din Londra au fost ucise
Al Doilea Război Mondial

Când a început războiul, aproape toate animalele veninoase de la grădina zoologică din Londra au fost ucise. Asta, pentru a evita eventuale victime cauzate de animalele veninoase care ar fi putut scăpa, în cazul în care grădina zoologică ar fi fost bombardată.

Totuși, unele viețuitoare au fost cruțate: un dragon de Komodo și aligatorii din China. De asemenea, doi pitoni au fost păstrați în niște cutii mari de lemn.

4. „Operațiunea Barbarossa” a Germaniei a dus la uciderea în masă a 5.5 milioane de prizonieri
Al Doilea Război Mondial

În numai opt luni, naziștii au ucis 2.8 milioane de prizonieri sovietici. Au folosit tehnici ca înfometarea, expunerea la gaze toxice și incinerarea.

Toate acestea făceau parte din „Operațiunea Barbarossa” a lui Hitler, în cadrul căreia peste 5.5. milioane de prizonieri sovietici au fost uciși pe loc sau au fost trimiși în Germania ca să fie exterminați.

5. În apele Noii Caledonii au fost tesate 3.700 de „bombe Tsunami”
În Al Doilea Război Mondial, SUA și Noua Zeelandă au desfășurat o operațiune secretă, numită „Proiectul Seal”, în cadrul căruia au testat un dispozitiv care se putea măsura cu bomba nucleară.

Dispozitivul putea da naștere unui șir de zece explozii, care aveau drept rezultat un tsunami de zece metri, care putea inunda un oraș întreg. Testele au avut loc în Noua Caledonie și în Auckland.

6. Hitler plănuia să transforme Moscova într-un lac
Al Doilea Război Mondial

În timp ce invada Rusia, Hitler se hotărâse să folosească Moscova drept capitală administrativă, în anul 1941. Se hotărâse ca apoi, la fel ca în cazul Leningradului și al Kievului, să facă Moscova una cu pământul și să-i ucidă pe cei 4 milioane de locuitori din acest oraș.

Plănuia să acopere Moscova cu un lac artificial, scufundând orașul prin deschiderea barajelor de pe canalul Moscova-Volga.

7. În Al Doilea Război Mondial, Japonia a aruncat peste China pureci cu ciumă bubonică
Al Doilea Război Mondial

Un raport recent al unui medic din Tokyo a dat la iveală faptul că, în Al Doilea Război Mondial, un oraș din China a fost bombardat cu pureci infestați cu ciumă bubonică.

Drept rezultat, în China a izbucnit o epidemie gravă. La sfârșitul lui 1940, peste 100 de oameni au murit din cauza ciumei în orașul Ningbo, potrivit bacteriologului Huang Ketai.

8. În Al Doilea Război Mondial, soldații sovietici au violat două milioane de femei germane
Spre sfârșitul războiului, Aliații au început să ocupe teritoriul german. În această perioadă, în Germania au avut loc violuri în masă, comise mai ales de soldații sovietici.

Multe surse arată că conducerea sovietică era la curent, însă a păstrat tăcerea. Numărul cazurilor de viol este estimat la peste două milioane. Femeile siluite aveau vârste cuprinse între 13 și 70 de ani.

9. Japonezii au avut o mașină de ucis mai eficientă decât a germanilor
Cu toții știm că Adolf Hitler și naziștii au ucis milioane de evrei în Al Doilea Război Mondial. Șocant este faptul că încă și mai mulți chinezi au fost uciși de către japonezi.

Împăratul Hirohito și trupele japoneze au fost implicați în crime de război grave, comise față de civilii și prizonierii chinezi.

10. Aproximativ 1.1 milioane de copii au fost uciși în Holocaust

Potrivit memoriilor puținilor copii care au supraviețuit, aproximativ 1.1 milioane de copii evrei au fost persecutați de naziști în timpul războiului. Familiile de evrei trebuiau să se ascundă, să emigreze și să sufere din cauza atrocităților naziste.

Mulți dintre copiii care au fost băgați în închisoare au fost apoi uciși în Holocaust.

11. După război, Hitler plănuia să construiască „Muzeul unei rase dispărute”, în care să expună artifacte iudaice
Hitler plănuia să construiască „Muzeul unei rase dispărute”, în care toate artifactele și rămășițele evreilor aveau să fie păstrate după ce avea să ucidă toți evreii.

12. Japonia și Rusia încă nu au semnat un tratat prin care să ratifice sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial

Deși manualele menționează data la care s-a sfârșit Al Doilea război Mondial, acesta nu s-a sfârșit – tehnic vorbind. Japonia și Rusia nu au semnat vreun tratat de pace și încă se ceartă pentru Insulele Kurile, care au fost ocupate de ruși în timpul războiului.

Așa că războiul s-a sfârșit pentru celelalte națiuni, însă pentru ruși și japonezi el continuă sub forma disputei pentru Insulele Kurile.

13. Zilnic, în Germania sunt descoperite, în medie, 15 bombe neexplodate

Au trecut peste 70 de ani de când a fost lansată ultima bombă în timpul războiului și au fost semnate mai multe tratate de pace. Însă în Germania încă sunt găsite aproximativ 5.500 de bombe pe an.

Multe au fost detonate în anii trecuți și multe sunt încă ascunse în solul Germaniei.

Read More

Mistere neelucidate . Găurile săpate în stâncă din Peru

Peisajele aride pe care le putem admira în Valea Pisco, din Peru, ascund un mare secret. Pe același platou pe care se află celebrele linii Nazca au fost cioplite în piatră mii de găuri, dând naștere unei fâșii lungi de 1.6 kilometri.

Nu se știe cine a cioplit aceste găuri sau de ce au fost ele create, dar este clar că trebuie să fi fost o sarcină istovitoare, care a necesitat o muncă enormă. Această stranie fâșie din Valea Pisco prezintă literalmente mii de găuri.

Găurile misterioase din Valea Pisco, Peru

Fiecare gaură are lățimea de aproximativ un metru și adâncimea cuprinsă între un metru și doi metri. Unele dintre ele sunt destul de puțin adânci, lăsând impresia că au rămas neterminate.

Au fost săpate într-o fășie pe a cărei lățime încap 8-10 găuri și care se întinde cale de 1.6 kilometri de-a lungul terenului montan accidentat. Numărul de găuri este estimat la 6.900.

Unele dintre ele sunt aliniate cu precizie, în timp ce altele par așezate la întâmplare. Se estimează că cioplirea pietrei a durat zeci de ani, dar nu se știe de ce oamenii s-au înhămat la această sarcină titanică, aparent absurdă.

Locuitorii de azi ai acestei zone nu știu cine, cum sau de ce a creat găurile. Nu s-au descoperit artefacte care să ofere mai multe informații despre găuri. Din cauza mărimii lor, unii cred că ar putea fi un soi de morminte verticale, folosite pentru a cinsti morții.

Toate teoriile sunt date peste cap

Numai că această presupunere nu a fost confirmată de descoperirea unor oase, artefacte sau alte rămășițe umane care să indice existența unui cimitir. Unii arheologi au presupus că găurile au fost săpate pentru a depozita grâne și alte alimente de bază.

Ținând cont de numărul găurilor și de adâncimea fiecăreia dintre ele, este probabil că civilizația care le-a creat putea depozita aici o mare cantitate de grâne. Însă această teorie a fost criticată.

Containerele de depozitare a grânelor ar fi putut fi construite mult mai ușor, fără să fie nevoie de efortul de a ciopli găuri în stâncă. Din acest motiv, este puțin probabil ca vreun locuitor să se fi apucat să sape găurile, atâta timp cât existau modalități mai bune de depozitare a alimentelor.

Nu se știe cine a creat găurile, dar este clar că au fost făcute de mâna omului. La câțiva kilometri mai la est de fâșia cu găuri, imaginile din satelit au dat la iveală ceea ce par a fi rămășițele unei civilizații străvechi.

Deși zona nu a fost identificată ca fiind leagănul unei anumite civilizații, ruinele seamănă cu acelea din Machu Picchu. Misterul legat de cei care au creat găurile și de motivele lor ar putea fi elucidat prin explorarea rămășițelor acestei așezări străvechi.

Fâșia cu găuri: (la stânga) vedere de aproape și vedere de ansamblu, cu relieful montan (la dreapta)

Au fost descoperite puține alte indicii legate de aceste găuri. Fâșia de găuri acoperă 1.6 kilometri de teren muntos accidentat, cu puncte de început și de sfârșit clar delimitate.

Punctul terminus a dat naștere la speculații din cauza înfățișării sale ciudate. Fâșia se termină abrupt lângă o zonă de pământ de o culoare nenatural de închisă.

Unii au spus că această zonă se asemănă cu o muchie care a fost distrusă de o explozie. Există și teorii alternative, care susțin că găurile au fost create de ființe extraterestre – probabil de către astronauți antici, care ar fi vizitat Pământul și ar fi lăsat în urma lor astfel de urme.

Este clar că o imagine atât de frapantă cum este cea a găurilor din Valea Pisco din Peru va da naștere la multe întrebări legate de săpătorii găurilor și de motivele lor. Putem fi siguri că o creație care necesita atâta muncă trebuie să fi avut un scop clar pentru cei care au făcut-o, deși nu avem niciun indiciu legat de care anume ar putea fi acest scop.

Până acum, nu s-a găsit nici măcar un singur fir de păr, niciun dinte și niciun artefact care să arunce lumină asupra acestei fâșii misterioase, care, prin urmare, a fost etichetată drept unul dintre misterele neelucidate ale lumii.

Read More

Ciudata insulă circulară din Argentina care se rotește în jurul propriei axe

În adâncurile unei delte din Argentina a fost descoperită o insulă misterioasă și circulară care se rotește în chip inexplicabil în jurul propriei axe. Aceste caracteristici neobișnuite i-au atras porecla „El Ojo” („Ochiul”).

Intrigat de această formațiune bizară, producătorul de filme documentare Sergio Neuspiller vrea să lanseze o expediție științifică. Scopul lui? Să afle adevărul cu privire la acest fenomen ciudat și nemaivăzut.

Formațiune naturală sau artificială?

În timp ce naviga pe Google Maps în căutarea unui loc unde să filmeze un documentar, atenția lui Neuspiller a fost atrasă de o formațiune ciudată, situată în Delta Parana, din Argentina. Formațiunea era, de fapt, o insulă de o formă „ciudat de circulară”. A botezat-o „El Ojo”.

„El Ojo este un cerc de pământ cu diametrul de 118 metri, înconjurat de un canal îngust de apă. Cele două cercuri, cel format de apă și cel din pământ, au o formă atât de coerentă încât este greu de crezut că insula este un fenomen natural”, a spus Neuspiller.

Mai mult, în timp ce studia insula în detaliu, producătorul argentinian a observat că ea pare să se învârtă în jurul propriei axe (așa cum se vede în clipul video de mai sus).

Prima expediție

După ce și-a anunțat descoperirea, producătorul a decis să meargă direct la fața locului, pentru a vedea bizarul fenomen cu propriii ochi. I-a luat cu el pe Richard Petroni, un inginer specializat în construcții civile și hidraulică, și pe Pablo Martinez, un expert tehnic.

Deși sperau să găsească o explicație rațională, cei trei au fost bulversați și mai tare de ceea ce au găsit.

„Zona este extrem de ciudată. Apa este incredibil de limpede și rece, ceva neobișnuit în regiune. Mai mult, discul de pământ este mult mai dens în comparație cu mlaștina din jur. Nu știm de ce, dar plutește”, a afirmat Neuspiller.

Insula El Ojo

Deși explorarea este deocamdată suspendată, producătorul speră că într-o zi va elucida misterul Ochiului. De aceea, a decis să lanseze o campanie de strângere de fonduri. Banii, spune el, îl vor ajuta să recruteze o echipă multidisciplinară și să achiziționeze tehnologia necesară.

Încă nu putem explica în mod cert cum a luat naștere insula. Unii cred că ea se datorează unor fenomene paranormale, alții au ipoteze mult mai raționale. Există oameni care cred că Ochiul nu este neapărat unic și că ar putea exista o multitudine de formațiuni similare în zonă.

Oricare ar fi explicația, până când Sergio Neuspiller își îndeplinește obiectivul, poți observa și tu misterioasa formațiune pe Google Maps, la coordonatele: 34°15’07.8″S 58°49’47.4″W.

Read More

Misterioasa ploaie de carne din 1876

Am auzit cu toții de cazuri greu de explicat când în anumite locuri de pe Pământ a plouat cu pești, cu broaște, cu lăcuste sau cu alte animale. Dar ce-ai spune dacă ai asista la o ploaie de carne? Da, în istoria bizară a planetei noastre chiar a existat o zi în care a plouat cu carne! După cum vei vedea, evenimentul a dat naștere unor speculații halucinante despre originea fenomenului.

Era o dimineață senină de martie în Kentucky, SUA, în 1876, când deodată a început să cadă o ploaie de carne crudă și proaspătă. Unele bucăți erau mici, „ca fulgii de zăpadă”, iar altele atingeau lungimea de 7-8 centimetri.

Timp de câteva minute, fermierul Allen Crouch și soția sa au privit în timp ce această ploaie neobișnuită cădea peste în jurul lor, până când a încetat brusc, lăsând cerul la fel de senin și însorit ca înainte.

„Mă aflam în curte, la câțiva pași de casă. Bătea un vânt ușor, însă cerul era senin și soarele strălucea cu putere. Fără nicio avertizare, în aceste condiții, a început ploaia”, avea să declare pentru reporterii locali doamna Crouch.

Soții Crouch au crezut că ploaia fusese un miracol sau o avertizare sinistră. În scurt timp, vestea s-a răspândit și o mulțime de vecini curioși au venit să vadă zona unde avusese loc acest fenomen inexplicabil.

O zonă lungă de 90 de metri și lată de 45 de metri rămăsese acoperită cu bucăți de carne. Carnea putea fi găsită pe garduri, în fermă și împrăștiată peste tot pe pământ.

Consensul general a fost că era vorba de carne de vită, culoarea și mirosul ei părând să indice acest lucru. Însă un vânător local a avut o altă părere, susținând că „textura neobișnuit de grasă” indica faptul că era vorba de carne de urs.

Pentru a pune capăt discuțiilor, câțiva bărbați curajoși, pricepuți la vânătoare, și-au asumat riscul de a gusta din câteva bucăți. Decizia lor a fost că, judecând după gust, carnea era de căprioară sau de oaie.

Nesatisfăcut cu cele trei opinii contradictorii, un măcelar local a mușcat și el din carne. Potrivit măcelarului, carnea nu avea proveniența menționată mai sus, având un gust care nu era „nici de animal mare, nici de pește și nici de pasăre”.

În cele din urmă, autoritățile orașului au decis că era timpul să obțină o decizie oficială asupra materiei căzută din cer. Așa că au adunat mostre și le-au împachetat, trimițându-le chimiștilor și universităților din toată țara.

Un chimist de la Colegiul Louisville a ajuns la concluzia că mostra era într-adevăr carne de oaie, așa cum sugerase unul dintre vânători. Un alt chimist nu a fost de acord, susținând că, deși era vorba neîndoielnic de carne, în mod sigur nu era vorba de carne de oaie.

În cele din urmă, savanții au renunțat la întrebarea „ce este?”, concentrându-se asupra întrebării „cum s-a petrecut?” Dacă era într-adevăr carne, cum de căzuse din cer și, mai important, cum ajunsese acolo?

Unul dintre savanți a decis că ploaia de carne era rezultatul unei ploi de meteoriți.

„Potrivit teoriilor curente ale astronomilor, o curea enormă de meteoriți se învârte mereu în jurul Soarelui, și când Pământul intră în contact cu această curea, este lovit de meteoriți. În mod similar, putem presupune că în jurul Soarelui se învârte o curea de carne de căprioară, oaie și alte soiuri de carne, în fragmente mici și că aceste fragmente sunt aruncate pe Pământ atunci când acesta intră în contact cu cureaua”, avea să scrie William Livingston Alden în New York Times.

În plus, Alden a oferit și o teorie mai macabră, sugerând că ceea ce căzuse din cer fusese, de fapt, „carnea tocată mărunt a locuitorilor din Kentucky, care fuseseră luați pe sus de o tornadă și împrăștiați de-a lungul și de-a latul statului.”

O ploaie de cleiul pământului

Un savant, Leopold Brandies, a scris în The Sanitarian un articol în care susținea că evenimentul era pur și simplu o ploaie de nostoc (cleiul pământului), un gen de cianobacterie care devine similară cu jeleul atunci când intră în contact cu ploaia.

Teoria sa spunea că nostocul înmugurea pe pământ, iar că din cer nu căzuse altceva decât o ploaie obișnuită. Amândouă teoriile științifice legate de ploaie au fost abandonate mai târziu, după ce a apărut o teorie mai probabilă – deși la fel de neobișnuită.

Soții Crouch, un chimist pe nume Robert Peter și chimistul de la Colegiul Louisville au emis teoria că ploaia fusese cauzată de un stol de vulturi care vomitaseră simultan, după ce „se ospătaseră mai abundent decât ar fi fost recomandat”.

„Știu că nu este ceva neobișnuit pentru vulturi să-și ușureze astfel stomacurile prea încărcate. Iar când un vultur din stol începe să se ușureze, celorlalți li se face greață și are loc o ploaie generalizată de carne pe jumătate digerată”, a scris un chimist.

Locuitorii orașului au decis că acesta era scenariul cel mai probabil și au hotărât că era cea mai bună explicație pentru ploaia cu carne. Iar locuitorii din oraș consumaseră această carne digerată pe jumătate. Poate că asta nu era ceva total neobișnuit la finalul secolului XIX.

Read More

Scriitori care au văzut viitorul

S-au scris multe povești care, în chip inexplicabil, au prezis cu amănunte evenimente viitoare. Probabil că nu vom ști niciodată dacă autorii au intenționat să facă preziceri sau pur și simplu și-au explorat imaginația.

Unii ar putea susține chiar că anumite tehnologii moderne au fost inventate mulțumită ideilor cuprinse în aceste cărți. Să vedem, așadar, câteva dintre aceste opere care s-au dovedit a fi adevărate „ferestre spre viitor”.

1. George Orwell

Romanul „1984”, publicat în 1949, vorbește despre supraveghere totală cu mijloace de înaltă tehnologie și despre Fratele cel Mare (șeful Partidului, scris cu P mare pentru că este autoritatea unică și supremă), care urmărește constant oamenii și stârpește gândirea liberă și individualismul.

În carte, adevărul este modificat constant, pentru a sluji intereselor Partidului. După o serie de trădări, personajul principal, Winston, este torturat, spălat pe creier și devine – din proprie inițiativă – membru credincios al Partidului de care dorise să scape.

Cum romanul este plin de scene dintr-un război perpetuu, pe fronturi îndepărtate, aparate zburătoare, microfoane, camere de filmat și ecrane instalate peste tot, se pare că Orwell avea o idee destul de clară despre cursul pe care totalitarismul avea să-l ia în viitor.

2. Jules Verne

Jules Verne, unul dintre cei mai iubiți romancieri francezi, numit uneori „părintele SF-ului”, a prezis mai multe evenimente și descoperiri, inclusiv folosirea hidrogenului ca sursă de energie și călătoria în spațiu, în „De la Pământ la Lună”, publicat în 1867. Jules Verne a prezis și submarinele electrice, în „20.000 de leghe sub mări”, publicat în 1870.

Transmisiunile televizate de știri și conferințele video au fost au fost descrise într-un articol din 1889, numit „În anul 2889”. Într-o carte din 1887 se prezicea apariția elicopterului, care a fost construit prima dată în 1939, de către Igor Sikorsky, care a recunoscut că a fost inspirat de Jules Verne.

Potrivit smithsonian.com, Sikorsky a afirmat următoarele: „Dacă un om își poate imagina ceva, un alt om poate face ca acel lucru să devină realitate.”

3. H. G. Wells

H. G. Wells, alt autor prolific de science-fiction, a prezis comunicațiile wireless în „Men like gods”, publicată în 1923. În „When the sleeper wakes”, publicată în 1899, Wells vorbește despre cărți audio, televiziune și avioane.

„Insula doctorului Moreau”, din 1896, atingea subiecte precum ingineria genetică și consecințele nefaste care pot decurge din ea. În „Războiul lumilor”, din 1898, invadatorii marțieni folosesc un tip de dispozitiv laser și, în „Lumea eliberată”, din 1913, Wells a prezis bombele atomice și iarna nucleară ce ar urma unui război atomic.

Ideea lui privitoare la drepturile globale ale omului, cuprinsă în „Drepturile omului”, din 1940, a fost inclusă în Declarația Drepturilor Omului a ONU în 1947.

4. Morgan Robertson

În „Scufundarea Titanului sau Futility”, publicată în 1898, americanul Morgan Roberston a scris despre un transatlantic masiv, care era considerat de nescufundat.

În carte, nava Titan ridică ancora în luna aprilie și lovește un aisberg în Oceanul Atlantic. Vasul se scufundă, cu 2.987 de pasageri, plus echipajul. Mulți au murit fiindcă pe vas nu erau destule bărci de salvare.

Pe 14 aprilie 1912, vasul de croazieră Titanic, cel mai mare transatlantic de până atunci, declarat ca fiind „de nescufundat” de către compania proprietară White Star Line, plecase din Southampton, Anglia și se îndrepta spre New York, când a lovit un aisberg.

Morgan Robertson pare să fi prevestit naufragiul Titanicului

1.533 de oameni au murit fiindcă pe vas nu erau destule bărci de salvare. Cartea aparține acum domeniului public și poate fi citită online sau descărcată de pe site-ul Gutenberg.org.

În 1914, Robertson a mai publicat o povestire, „Beyond the spectrum”, în care se pare că a prezis atacul japonez de la Pearl Harbor, care s-a adeverit pe 7 decembrie 1941.

5. John Brunner

Acțiunea cărții „Stand on Zanzibar”, de John Brunner, are loc în 2010. Cartea a fost publicată în 1968 și se referă la subiecte precum căsătoriile între persoane de același sex, dezincriminarea consumului de marijuana, terorism global, suprapopulare, declinul numărului fumătorilor, videochat, lăcomie și consumerism, Uniunea Europeană și un președinte al SUA pe nume „Obomi”. Destul de straniu.

Oare acești autori chiar puteau să vadă în viitor? Erau, oare, capabili urmărească evenimentele contemporane lor și să le urmărească progresia logică?

Sau poate că unii cititori iau aceste idei din cărți drept inspirație pentru noi invenții și convenții sociale? Poate că răspunsul la toate aceste întrebări este, pur și simplu, „da”.

Read More

Bizarul Experiment Tuskegee

Experimentul Tuskegee a fost deosebit de crud și inuman. Cunoscut oficial ca „Studiul Tuskegee despre sifilisul netratat la masculul negru”, studiul (desfășurat între 1932 și 1972) a fost demarat într-o perioadă în care nu se cunoștea niciun tratament pentru această boală.

Celor aproape 400 de bărbați infectați cu sifilis le-a fost interzis tratamentul pentru a observa efectele pe termen lung ale acestei boli. La sfârșitul experimentului, majoritatea muriseră din cauza maladiei, soțiile lor fuseseră și ele infectate, în timp ce mai mulți copii se născuseră cu sifilis.

După ce au fost recrutați cu promisiunea că vor avea parte de îngrijire medicală gratuită, în experimentul Tuskegee au fost înscriși 600 de bărbați. Participanții erau în primul rând zilieri în agricultură și mulți dintre ei nu mai fuseseră vreodată la medic.

Doctorii de la Serviciul de Sănătate Publică al SUA (SSP), care derula studiul, au informat participanții – 399 de bărbați cu sifilis latent și un grup de control de alți 201, care nu sufereau de această boală – că erau tratați de „sânge rău”, un termen larg folosit în zonă la acea vreme pentru a desemna diferite afecțiuni.

Bărbații erau monitorizați de cadre medicale, însă li se dădeau numai medicamente placebo, cum ar fi aspirina și suplimentele minerale, în ciuda faptului că penicilina începuse să fie recomandată pentru tratarea sifilisului în 1947. Cercetătorii SSP au convins doctorii să nu trateze participanții, iar cercetările s-au desfășurat la Institutul Tuskegee.

Pentru a urmări progresul bolii, cercetătorii nu au oferit niciun medicament eficient pe măsură ce bărbații mureau, orbeau sau înnebuneau ori se confruntau cu alte probleme de sănătate cauzate de sifilisul netratat.

La mijlocul anilor ’60, Peter Buxton, un cercetător de la SSP din domeniul bolilor venerice, a aflat despre studiul Tuskegee și și-a exprimat față de superiorii săi îngrijorarea că era un experiment lipsit de etică.

Ca răspuns, oficialii SSP au înființat o comisie care să evalueze studiul, însă în cele din urmă au ales să-l continue, cu scopul de a urmări participanții până când toți aveau să moară și aveau să se facă autopsii, iar datele adunate de proiect ar fi putut fi astfel analizate.

Prin urmare, Buxton i-a furnizat informațiile unui prieten reporter, care le-a transmis altui coleg, Jean Heller, de la Associated Press. Heller a făcut publică povestea în iulie 1972, stârnind furia publicului și determinând oprirea studiului.

Până atunci, 28 de participanți muriseră deja de sifilis, alți 100 muriseră de complicații legate de sifilis, cel puțin 40 de soții fuseseră diagnosticate cu sifilis, în vreme ce boala fusese transmisă la naștere altor 19 copii.

Herman Shaw, fost participant la studiu, vorbește în timp ce președintele Bill Clinton asistă, în cadrul ceremoniilor de la Casa Albă de pe 16 mai 1997, în timpul cărora Clinton și-a cerut scuze supraviețuitorilor și familiilor victimelor care au fost implicate fără voia lor în experimentul Tuskegee.

În 1973, Congresul SUA a desfășurat audieri legate de experimentul Tuskegee, iar în anul următor, participanții care au supraviețuit, alături de moștenitorii celor care muriseră, au căzut la înțelegere pentru suma de 10 milioane de dolari. În plus, s-au emis noi reguli pentru a proteja subiecții umani în cadrul proiectelor de cercetare finanțate de guvernul SUA.

În 1947 se instituise Codul Nuremberg ca reacție la experimentele oribile ale doctorilor naziști din lagărele de concentrare din Al Doilea Război Mondial. Documentul stabilea niște principii etice de bază pentru cercetarea medicală care implica subiecți umani, cum ar fi cerința conform căreia o persoană trebuia să-și dea consimțământul în cunoștință de cauză înainte de a participa la un experiment.

Reacția guvernului SUA: „Vă rugăm să ne scuzați!”
Ca rezultat al experimentului Tuskegee, mulți afro-americani au dezvoltat o neîncredere profundă față de oficialii din sistemul de sănătate publică. Pentru a încuraja reconcilierea rasială, președintele Clinton a prezentat scuze publice în 1997, declarând:

„Guvernul SUA a făcut un lucru greșit – profund greșit din punct de vedere moral. Nu trebuie să uităm acest trecut rușinos.”

Ultimul participant la studiu a murit în 2004.

În 2010, președintele Barack Obama și alți oficiali americani și-au cerut scuze pentru un alt studiu lipsit de etică, sponsorizat de guvern, desfășurat cu câteva decenii în urmă, de data aceasta în Guatemala. În cadrul acelui studiu, între 1946 și 1948, aproape 700 de bărbați și femei – prizonieri, soldați, pacienți cu probleme mintale – au fost infectați în mod intenționat cu sifilis, fără știința sau consimțământul lor.

Sute de alți oameni au fost expuși la boli cu transmitere sexuală ca parte a studiului. Scopul acestui experiment era să stabilească dacă penicilina putea să prevină – și nu doar să vindece – infecția cu sifilis. Unii dintre cei infectați nu au primit niciun fel de tratament medical.

Rezultatele studiului, care a fost derulat în cooperare cu guvernul Guatemalei, nu au fost publicate niciodată. Cercetătorul american care coordona proiectul, doctorul John Cutler, a devenit cercetător coordonator în cadrul experimentului Tuskegee.

După moartea lui Cutler, în 2003, istoricul Susan Reverby a scos la iveală documentele referitoare la experimentul cu sifilis din Guatemala, în timp ce făcea cercetări legate de experimentul Tuskegee. În 2010, a informat oficialii SUA despre cele descoperite.

Curând după aceea, secretarul de stat, Hillary Clinton, a prezentat scuze referitoare la studiu, iar președintele Obama i-a cerut președintelui Guatemalei să-și ceară scuze pentru experimente.

Read More

Omul-leu, statuia veche de 40.000 ani

Așa-numita statuie a omului-leu a fost descoperită în 1939 într-o grotă din Germania – peștera Stadel din Munții Hohlenstein, mai exact. Omul-leu din peștera Stadel are o dublă semnificație: în primul rând, este cea mai veche statuie din lume care reprezintă un animal, iar în al doilea rând, este cel mai vechi exemplu necontestat de artă figurativă.

Neoficial, animalul are cel mai obraznic rânjet dintre toate statuile antice descoperite până acum, dar e greu de crezut că acest lucru ar putea fi menționat în vreun manual.

Având o înălțime de aproximativ 30 de centimetri, statueta nu impresionează prin statură, însă vârsta ei este uimitoare. Se estimează că frumoasa figurină are o vechime de circa 40.000 de ani.

Se crede că a fost creată de cultura aurignaciană, un grup arhaic de oameni care a populat Europa și Asia de Sud-Vest în urmă cu 35.000-45.000 de ani.

Cea mai veche statuie din lume aparține culturii aurignaciene

Cultura aurignaciană ne-a lăsat mai multe sculpturi arhaice, dintre care cea mai notabilă este Venus din Hohle Feels , cel mai vechi exemplu de artă figurativă umană.

Se pare că aurignacienii erau relativ avansați pentru vremea lor, producând câteva exemple din cea mai veche artă rupestră cunoscută, cum ar fi gravurile cu animale de la Aldene și picturile din peștera Chauvet, în sudul Franței. Unii arheologi îi consideră primii oameni moderni din Europa.

Inițial, s-a crezut că cea mai veche statuie din lume reprezintă un mascul, însă, la o investigare mai atentă, unii au decis că era vorba despre o reprezentare de sex feminin. Niciuna dintre aceste supoziții nu poate ieși învingătoare – leii de munte europeni nu au coamă, așa că dezbaterea nu poate fi tranșată.

Numele folosit curent în Germania este „Lowenmensch” – ceea ce se traduce prin „leul-om”, o denumire neutră. După ce au găsit o statuie mai mică care înfățișa un hibrid între leu și om într-o locație similară, arheologii se întreabă dacă această figurină a jucat un rol important în folclorul și mitologia aurignaciane.

În acest moment, și posibil pentru eternitate, rolul omului-leu rămâne pură speculație. Ideea că un om care arăta întrucâtva ca noi a stat într-o peșteră și a cioplit această statuie cu 400 de secole în urmă este ceva pur și simplu uimitor.

Read More