Au Făcut Istoria

Oameni și evenimente care au făcut istoria. Cronologia evenimentelor care au schimbat istoria.
Se afișează postările cu eticheta Sanatate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sanatate. Afișați toate postările

Ora de vară, un moft inutil, e pe cale să dispară

Din 2021 nu vom mai schimba ora, a decis, prin vot, Parlamentul European. Un sondaj din 2018 arată că aceasta era dorința a peste 80% dintre europeni.

 Trecerea la ora de vară ucide mai mulți oameni în trafic, după cum arată numeroase studii.



Perturbarea unei ore sau două de somn aproape dublează riscul accidentelor în trafic. Cea mai amplă cercetare care a studiat impactul trecerii la ora de vară a analizat o perioadă de 21 de ani și a concluzionat că, de fiecare dată, în lunea de după schimbarea orei sunt mai multe accidente decât într-o zi de luni obișnuită.

După acest studiu solid realizat de cercetători de la Johns Hopkins și Stanford, au urmat numeroase alte analize care au întărit ideea că schimbarea orei este dăunătoare pentru oameni.

Un studiu din 2012 arată că în zilele de după schimbarea orei crește numărul victimelor infarctului. În plus, s-a demonstrat că afectarea somnului crește riscul de a face gripă și scade productivitatea la muncă. Pe termen lung, cele mai comune efecte sunt problemele de inimă, obezitatea, diabetul și depresiile.

Trecerea de la ora de iarnă la cea de vară și invers a rămas o inerție din timpul Primului Război Mondial. Nu doar că azi nu mai ajută societatea, dar este chiar periculoasă.

De ce s-a tot schimbat ora și de ce nu mai e nevoie de asta

 Se pare că Benjamin Franklin a fost primul care a recomandat schimbarea orei, doar că a făcut-o în glumă, potrivit datelor culese de Departamentul de Energie al SUA.

Abia în 1916, Germania a fost prima țară care a folosit trecerea la ora de vară pentru a economisi resurse în timpul Primului Război Mondial. Aceleași rațiuni au stat la baza adoptării orei de vară de atât de multe state (nu toate) – ideea fiind că oamenii folosesc mai puțină electricitate seara (fiindcă se culcă cu o oră mai devreme) și dimineața.

Winston Churchill, mare susținător al trecerii de la timpul de iarnă la cel de vară, zicea că la o schimbare pierdem o oră și la cealaltă câștigăm o oră – dar studiile arată că, în realitate, nu câștigăm niciodată (organismul este afectat în ambele scenarii).

În ceea ce privește economia de energie, deși mai multe date arată că într-adevăr scade consumul de energie electrică, schimbarea orei duce la un consum mai mare de combustibil. Așa că, per ansamblu, cel mai probabil nu ajută nici mediul înconjurător.

Deprivarea de somn ne face mai proști, mai grași, mai deprimați, mai săraci, mai slabi la sex și mai predispuși la cancer, Alzheimer sau la deces într-un accident rutier. O spune știința.

Astăzi este Ziua Mondială a Somnului

Ziua mondială a somnului este marcată, anual, în ziua de vineri a celei de-a doua săptămâni întregi a lunii martie, ceea ce în 2019 înseamnă 15 martie.

Ajunsă la ediţia cu numărul doisprezece, este o iniţiativă a Asociaţiei Mondiale a Medicinii Somnului, cu scopul de a atrage atenţia asupra impactului pe care tulburările de somn îl au atât asupra individului, cât şi asupra societăţii. Sunt promovate metode preventive care ne pot feri de problemele legate de somn şi variante de tratament care să vindece sau măcar să trateze acest gen de afecţiuni.



Tema din acest an a Zilei mondiale a somnului este "Un somn sănătos, o îmbătrânire sănătoasă" ("Healthy Sleep, Healthy Aging"), potrivit http://worldsleepday.org/.

În comunicatul de presă al evenimentului, doctorul Erik St. Louis, co-director al Centrului Mayo de medicină a somnului din Minnesota, arată că "pentru cei mai mulţi adulţi, somnul de 7-8 ore pe noapte este, probabil, cel mai important lucru pe care îl pot face pentru a-şi îmbunătăţi, pe termen lung, sănătatea fizică şi psihică." Colegul său, Timothy Morgenthaler scrie că "somnul adecvat în tinereţe şi la maturitate reduce riscul de obezitate şi hipertensiune, ne fereşte, în bună măsură, de declinul cognitiv survenit odată cu vârsta, de boala Alzheimer şi reduce rata depresiei. Există studii care demonstrează că somnul corect este asociat cu mai puţine riduri şi cu un tonus mai bun al pielii."

Conform http://www.worldsleepday.org/, un somn bun este definit de trei factori: durată, care trebuie să îi permită persoanei să se odihnească suficient în timpul somnului şi să fie alert a doua zi; continuitate, adică somn neîntrerupt; profunzime, altfel încât să înlesnească refacerea fizică şi psihică.

În luna septembrie 2018, a fost publicat în Scientific Reports un studiu realizat în Statele Unite ale Americii, potrivit căruia un program neregulat de somn creşte riscul de îmbolnăvire. Mai exact, persoanele adulte care au un program regulat de somn prezintă un risc mai mic de îngrăşare, creşterea glicemiei, dezvoltarea bolilor de inimă şi a diabetului în comparaţie cu cele care nu adorm şi nu se trezesc la aceleaşi ore. Programul regulat de somn, denumit şi igiena somnului, este optim atunci când o persoană merge la culcare la aceeaşi oră în fiecare noapte şi se trezeşte la aceeaşi oră în fiecare dimineaţă, inclusiv în zilele libere. Acest obicei contribuie la menţinerea unui nivel optim al ritmului circadian şi la reglarea funcţiilor organismului, precum apetitul şi digestia, potrivit cercetătorilor americani.


În ianuarie 2019, un studiu publicat în Journal of the American College of Cardiology a arătat că persoanele care dorm mai puţin de şase ore pe noapte sunt cu 27% mai predispuse să se confrunte cu probleme la nivelul vaselor de sânge în comparaţie cu cele care se odihnesc frecvent câte şapte sau opt ore. Cercetătorii au descoperit o asociere între perioadele reduse de somn şi creşterea riscului de acumulare de aterom pe pereţii vaselor de sânge.

Dacă ți-a plăcut articolul ne poți urmări pe Facebook, pentru alte noutăți.
Descoperă și România Misterioasă, Misterele României.
Ramâi uimit cu Știri pe Turte, cele mai ciudate noutăți.
Index articole Terra Misterioasă


Poluarea ucide mai mulți oameni decât fumatul



Numărul oamenilor care mor din cauza aerului poluat îl întrece pe cel al indivizilor care decedează din cauza fumatului, arată un studiu al unor cercetători germani.

Cercetătorii germani estimează că până la 8,8 milioane de decese la nivel mondial, pe an, pot fi atribuite aerului murdar. Potrivit acestora, numai în Europa din această cauză sunt înregistrate anual peste 790.000 de decese suplimentare, un număr dublu comparativ cu estimările precedente care nu au luat în considerare corespunzător ratele suplimentare de boli cardiovasculare.



„Aceasta înseamnă că poluarea aerului provoacă mai multe decese pe an decât fumul de ţigară, pe care Organizaţia Mondială a Sănătăţii îl face responsabil pentru alte 7,2 milioane de morţi în 2015”, a afirmat profesorul Thomas Munzel, unul dintre autorii studiului de la Centrul Medical Universitar din Mainz, Germania, citat de Independent.

Potrivit acestuia, „fumatul este evitabil, dar poluarea aerului nu este”. 

Particulele fine de funingine şi oxizii de azot (NOx) pompaţi de eşapamentele maşinilor, fabrici şi centrale electrice pot forma un cocktail dăunător care creşte în mod semnificativ ratele de infarct miocardic, accidente vasculare cerebrale şi atacuri severe de astm.

Autorităţile în domeniu încearcă să elimine maşinile diesel în oraşele mari, considerate generatorii majori de particule PM2.5 microscopice.

Particulele PM2.5 (particule fine în suspensie) sunt emise de vehicule prin ţevile de eşapament, de sobele în care se ard cărbuni, lemne şi alţi combustibili vegetali, de diferite instalaţii industriale, dar provin şi din surse naturale (erupţii vulcanice, incendii naturale etc.).

Aceste particule pot conţine metale grele sau alte substanţe chimice care se depun pe plămâni şi intră în fluxul sanguin.

Studiul, publicat în  European Heart Journal în 12 martie, a folosit simulări computerizate ale intercaţiunii chimicalelor naturale cu cele produse de oameni, combinate cu informaţii noi despre densitatea populaţiei, factorii de risc pentru boli şi cauzele deceselor.

„Creşterea numărului de morţi premature, în Europa, cauzate de poluarea aerului, este explicată prin combinarea calităţii scăzute a aerului şi densitatea populaţiei, care conduce la expuneri care sunt printre cele mai ridicate din lume”, a afirmat profesorul Jos Lelieveld, co-autor de la Intitutul Max-Planck pentru Chimie din Mainz.

În România situaţia este dramatică

Numai în Marea Britanie poluarea aerului a provocat 64.000 de decese în 2015, incluzând 17.000 de cazuri fatale de boli de inimă şi arteriale. Mai mult de 29.000 de decese legate de aerul poluat au fost generate de cancer, diabet şi afecţiuni pulmonare cronice. De asemenea, speranţa de viaţă medie în Marea Britanie a scăzut cu 1,5 ani.

În Germania, în 2015 au fost înregistrate 124.000 de decese din cauza poluării aerului, în timp ce speranţa de viaţă a scăzut cu 2,4 ani. În aceeaşi perioadă analizată, în Italia au decedat 81.000 de oameni din aceeaşi cauză.

Situaţia cea mai dramatică se înregistrează în Europa de Est, autorii studiului afirmând că în Bulgaria, Croaţia România şi Ucraina rata de mortalitate din cauza poluării aerului este de 200 la 100.000 de locuitori, pe an. Spre comparaţie, la nivelul întregii Europe rata anuală este de 133 la 100.000 de oameni, iar media la nivelul UE este de 129 la 100.000.

Potrivit unui raport din octombrie 2018 al Agenţiei Europene de Mediu, poluarea cu particule PM2.5 a cauzat, în 2015, 25.000 de morţi premature în România.


Autorii prezentului studiu fac apel către Uniunea Europeană să adopte limite mai stricte pentru PM2.5 cerute de OMS, deoarece nivelurile actuale de poluare a aerului în Europa sunt duble faţă de nivelul de siguranţă stabilit de organizaţia de sănătate.

Dacă ți-a plăcut articolul ne poți urmări pe Facebook, pentru alte noutăți.
Descoperă și România Misterioasă, Misterele României.
Ramâi uimit cu Știri pe Turte, cele mai ciudate noutăți.
Index articole Terra Misterioasă


Deși este asociată cu vremurile antice lepra ucide și astăzi

De regulă, lepra este asociată cu vremurile antice, în vremea când era o boală incurabilă. În anul 2000, s-a declarat în mod oficial că lepra nu mai este considerată ca fiind o o problemă globală de sănătate.

În prezent, deși lepra poate fi prevenită și tratată, încă este o boală ce nu se lasă doborâtă. Astăzi, peste patru milioane de oameni trăiesc cu incapacități cauzate de lepră, astfel încât rămâne una din cauzele principale de distrugere a nervilor la nivel global. World Health Organisation (WHO) oferă tratamente împotriva leprei fără niciun ban. Chiar și așa. WHO a arătat că, din 2015 până acum, s-au înregistrat anual între 200.000 și 300.000 de cazuri noi de lepră.



Poate că lepra a fost eliminată la nivel practic, dar încă există locuri unde boala continuă să existe și să persiste. Mai exact, din cazurile identificate în 2016, două treimi au fost găsite în India, iar 18.472 fiind copii. „Este o realitate crudă că nouă din fiecare 100 de cazuri noi diagnosticate astăzi sunt copii”, a zis liderul de la Global Leprosy Programme din cadrul WHO, Erwin Cooreman. „Lumea are instrumentele, medicamentele corecte și voința politică – cu toate astea nu reușim să detectăm boala la timp, în mod special în rândul copiilor”.

Lepra în sine este o boală tropicală, ce este cauzată de bacteria Mycobacterium leprae, care se multiplică într-un ritm foarte încet. Dacă rămâne netratată, infecția poate să îi copleșească pe pacienți, provocându-le slăbiciuni ale mușchilor, răni ale pielii și orbire. Mai mult, poate distruge terminațiile nervoase ale persoanei, ceea ce le distruge acestora abilitatea de a simți durere.

O parte din motivul pentru care lepra încă este o problemă este istoricul bolii, care a implicat multă opresie și discriminare. Pe vremuri, se credea că boala se ia foarte rapid, de unde și coloniile de leproși, cum este cea din Tichilești. Astăzi, știm că boala se ia ceva mai greu, fiind nevoie de contacte repetate cu lichidele din nas și din gură. Chiar și așa, stereotipurile din trecut persistă, motiv pentru care mulți oameni refuză să meargă la medic. Între anii 2006 și 2015, WHO arată că numărul oamenilor cu diformități vizibile cauzate de lepră a crescut cu 13% – acest lucru înseamnă nu doar că boala continuă să se răspândească, ci și că nu este tratată.

În anumite țări – de exemplu în India, Indonezia și Brazilia – unde lepra este destul de întâlnită, stigmatul social este mai mare. Oamenii cred că această boală este o pedeapsă pentru comportamentele păcătoase sau imorale, ceea ce duce la excludere din partea familiei și a prietenilor. Doar în India se găsesc 700 de de colonii de leproși, cu scopul de a-i izola pe bolnavi. Mai mult, acolo chiar există legi discriminatorii îndreptate exact către oamenii bolnavi de lepră.


Conform dermatologului Spencer Bezalel, care a condus o cercetare despre lepră în Statele Unite ale Americii pentru Mayo Clinic, a subliniat că cei mai mulți oameni nu prezintă riscul de a se îmbolnăvi de lepră și doar cei cu sisteme imunitare în dezvoltare sau slăbite ar putea contacta boala – tocmai de aceea, WHO și-a propus ca, până în 2020, să nu mai existe niciun caz de lepră în rândul copiilor, grupul cu cel mai mare grad de risc de a face lepră.

Dacă ți-a plăcut articolul ne poți urmări pe Facebook, pentru alte noutăți.
Descoperă și România Misterioasă, Misterele României.
Ramâi uimit cu Știri pe Turte, cele mai ciudate noutăți.


Ce este "Sindromul impostorului" și de ce 70% din oameni îl au

Se estimează că 70% dintre oameni suferă de sindromul impostorului, aceștia simţindu-se deseori incompatibili cu locul pe care îl ocupă în societate. Termenul a fost inventat pentru prima dată de psihologi într-o lucrare din 1978, intitulată „The Imposter Phenomenon In High Achieving Women”.

Autorii acestei lucrări au definit sindromul impostorului ca pe o problemă care afectează în special femeile. „În ciuda realizărilor academice şi profesionale deosebite, persistă în a crede că ele nu sunt foarte inteligente şi că au păcălit pe oricine altcineva care crede contrariul”. Sindromul impostorului a fost, iniţial, clasificat ca fiind o stare specifică doar femeilor. Chiar dacă nu se manifestă exclusiv doar la un anumit sex, în zilele noastre se consideră a fi mult mai răspândit în rândul femeilor care lucrează în industriile dominate de bărbaţi.



Există dovezi care sugerează că sindromul impostorului se corelează cu succesul, iar aceia care nu suferă de simptomul impostorului sunt mai susceptibili de a ajunge la eșec. Persoanele care suferă de sindromul impostorului tind să fie perfecţionişti, ceea ce înseamnă că tind să lucreze ore suplimentare pentru a se auto-asigura că excelează în fiecare domeniu. Cu alte cuvinte, cei ce suferă de sindromul impostorului, fac o treabă destul de bună.

Pe de altă parte, aceia care nu au sindromul impostorului, ar putea avea motive să pună la îndoială abilităţile perfecţioniştilor. Nivelul foarte ridicat de încredere în sine, poate fi un rezultat al „efectului Dunning-Kruger”, ceea ce, în esenţă, înseamnă că oamenii nu îşi recunosc propria ignoranţă. Efectul Dunning-Kruger este o eroare de apreciere în care persoane incompetente apreciază eronat competenţa lor ca fiind mult mai mare decât în realitate. David Dunning şi Justin Kruger de la Universitatea Cornell descriu efectul drept „aprecierea greşită a incompetenţei proprii, precum şi aprecierea greşită a înaltei competenţe a altora”.

Jessica Collet, un profesor de sociologie la Universitatea Notre Dame, care a efectuat cercetări cu privire la răspândirea sindromului impostorului în rândul femeilor, a declarat că efectul Dunning-Kruger poate fi rezumat astfel: „oameni care sunt prea proşti pentru a-şi da seama de propria prostie”. Ea adaugă: „Ei nu se autocaracterizează deloc ca fiind eşecuri – ei simt că ştiu perfect de fac şi că alţi oameni habar nu au că nu ştiu ce fac. Dar, de fapt, ei nu au îndeajunse cunoştinţe pentru a recunoaşte cât de puţine ştiu”.


Cu toate că sindromul impostorului este un subiect de cercetare destul de răspândit, încă mai există o doză de incertitudine cu privire la cauze. Anumite studii indică efectele dinamicii familiale, unele subliniază impactul trăsăturilor de personalitate, precum nevroza, iar alte studii se bazează pe efectul cultural pe scară largă de a fi în minoritate la locul de muncă.


Dacă ți-a plăcut articolul ne poți urmări pe Facebook, pentru alte noutăți.
Descoperă și România Misterioasă, Misterele României.
Ramâi uimit cu Știri pe Turte, cele mai ciudate noutăți.


La ce boli eşti predispus, în funcţie de grupa sanguină

Chiar dacă nu sun cunoscute foarte multe detalii, există o legătură destul de mare între grupa de sânge și starea generală de sănătate.

Grupele de sânge sunt determinate de proteinele de pe suprafețele celulelor roșii din sânge. Celelalte categorii principale de grupe sunt A, B și AB. De asemenea, este important să știi că grupa O este cea mai comună grupă de sânge.

Din păcate, nu putem controla ce grupă de sânge avem, dar ne ajută să știm pentru a avea în vedere posibilele slăbiciuni.




În funcţie de caracteristicile hematologice ale fiecărei grupe de sânge, sistemul imunitar va acţiona în mod diferit asupra virusurilor, bacteriilor şi afecţiunile provocate de acestea.

De exemplu, un studiu realizat de oamenii de știință de la Harvard School of Public Health arată că cei care au grupele A, B sau AB prezintă un risc mai mare de boli coronariene, prin comparație cu cei cu grupa O.



De asemenea, aceleași grupe au un risc mai mare de formare de cheaguri de sânge periculoase.

Un alt studiu realizat de cei de la Universitatea din Vermont, care a implicat 30.000 de oameni, a arătat că cei cu grupa AB au un risc cu 82% mai mare de a avea probleme cu memoria, care pot provoca demență.

Dr. Cushman, cel care a condus studiu, a spus că partea bună e că aceste lucruri pot fi controlate, atât timp cât persoana în cauză nu fumează, mănâncă sănătos și rămâne în formă. Recomandat ar fi și să își păstreze creierul activ prin citit, puzzle-uri și interacțiune socială.


Mai multe cercetări au scos la iveală faptul că cei cu grupa de sânge A prezintă riscuri crescute de cancer la stomac, potrivit lui Gustaf Edgren, expert în epidemiologie la Institutul Karolinska din Suedia. Oamenii cu grupa O, pe de altă parte, sunt mai predispuși la ulcer peptic. Având în vedere că ambele afecțiuni sunt asociate cu bacteria h pylori, specialistul susține că probabil grupele de sânge ne fac mai susceptibili la anumite infecții bateriane.

Dacă ți-a plăcut articolul ne poți urmări pe Facebook, pentru alte noutăți.

În curând vom avea pe mese "carne din laborator"

Săptămâna trecută, autorităţile americane au căzut de acord asupra modului în care produsele alimentare crescute din celule animale trebuie reglementate, deschizând drumul către aducere pe farfurii a „cărnii de laborator”.

Deşi detaliile tehnice nu au fost încă confirmate, FDA (Food and Drug Administration) ar superviza colectarea şi diferenţierea celulelor în timp ce USDA (Department of Agriculture) ar superviza producerea şi etichetarea produselor, scrie Medical Xpress.



„Acest cadru s-ar folosi de expertiza ambelor organizaţii în reglementarea produselor de origine animală pentru consum uman”, au precizat oficialii într-o declaraţie.

Problema dacă acest tip de aliment ar trebui să fie aprobat nu s-a pus niciodată în SUA. De fapt, există câteva „laboratoare de carne”, dar costurile de producţie sunt foarte mari şi nimeni nu a ieşit pe piaţă cu un aliment.

Susţinătorii demersului aduc ca argument evitarea măcelăririi animalelor şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, fiind o opţiune sustenabilă pentru a hrăni populaţiile.

„Consumatorii americani merită o varietate de alegeri sănătoase, umane şi sustenabile”, a precizat Jessica Almy, director la The Good Food Institute.

Dar există dezbateri cu reprezentanţii fermelor, aceştia din urmă considerând că aceste produse nu pot fi numite „carne”.

Acest articol din 2011 arată începutul cercetării în domeniu :

Un nou studiu a constatat că, în loc de a sacrifica animale, carnea poate fi obţinută direct în laborator, fapt ce ar reduce emisiile de gaze cu efect de seră, fără a afecta gustul cu care ne-am obişnuit.

Creşterea animalelor doar pentru consum a devenit o problemă ceare efecte îngrijorătoare asupra mediului. Cercetătorii de laOxford şi de la Universitatea din Amsterdam vin cu o soluţie pentruomnivorii care vor să protejeze mediul: carnea crescută înlaborator.

Carnea sintetizată în laborator, precum cea cultivatăutilizând bacteria Cyanobacteria hydrolysate, ar reducedrastic emisiile de gaz cu efect de seră şi ar contribui laasigurarea unei cantităţi de proteine pentru populaţiileconsumatoare de carne.

Fermele industriale şi alte modalităţi convenţionale de creşterea animalelor pentru hrană sunt responsabile pentruaproximativ 18% din emisiile de gaze cu efect de seră din întreagalume. Vacile, oile şi porcii necesită energie şi terenuripentru a fi crescute, iar acestea poluează aerul, apa şi solul cu bălegarul, gazul metan eliberat în atmosferă prin eructaţii şi prinflatulenţă.

Hanna Tuomisto şi colegii săi de la Oxford susţine că trecereala carnea sintetică ar reduce cu 96% producţia de gaze cu efect deseră. Creşterea cărnii în laborator ar duce la reducere cu45% a energiei folosite pentru obţinerea unui kilogram de carne şiar necesita doar 1% din suprafaţa agricolă şi 4% din cantitatea deapă folosite astăzi.

Singura excepţie o face carnea de găină, momentan fiind maieficient din punct de vedere energetic să se crească un pui înfermă, decât să fie sintetizată carnea în laborator.

Până la comercializarea cărnii create in vitro va maidura în jur de cinci ani, prezice Tuomisto. Dar ca rezultate se vaobţine mai degrabă o carne tocată. Pentru a testa o fripturăcrescută în laborator, Tuomisto susţine că va mai dura încă zeceani.

"Carnea sintetică este formată din ţesut muscular similar cu carnea produsă în mod convenţional, numai tehnica de producţiediferă", relatează Fast Company.

Comparând-o cu carnea creată de japonezi din deşeuri umane, această carnesintetică ce a fost concepută în laborator pare mai atrăgătoare.Alegerea consumului de carne sintetică va aduce beneficii ecologiceşi va fi preferată datorită costurilor reduse.

7 secrete pentru a fi o femeie de succes

Ca să realizezi tot ce ţi-ai propus în viaţă nu ai nevoie doar să fii deşteaptă şi ambiţioasă. Trebuie să lucrezi la mult mai multe aspecte. Gândeşte-te la ele ca la o eventuală listă a fericirii şi foloseşte-o pentu a obţine maximum de satisfacţii de la viaţa ta.



Fiecare dintre noi vrem să fim fericite. Şi să avem succes. Problema este că fericirea şi succesul sunt două lucrui atât de greu de definit încât, de cele mai multe ori, nu ai idee cum să le obţii. Dar dacă te-ai putea concentra pe câteva lucruri simple care ţi-ar permite să devii o versiune mai bună a ta? Am vorbit cu câţiva specialişti şi am găsit şapte lucruri pe care le poţi îmbunătăţi la tine şi care te vor ajuta să ai o viaţă mult mai fericită. Citeşte, încearcă tipsurile pe care ţi le vom prezenta şi pregăteşte-te: viaţa ta este pe cale să se schimbe mult în bine! Iată cele şapte aspecte la care trebuie să lucrezi:

Autocontrol
Ce este: ingredientul esenţial pentru a produce schimbări semnificative în viaţa ta, chiar dacă de cele mai multe ori îl pierzi în „confruntări făţişe“ din dorinţa de a face mai multe lucruri, cât mai repede.

De ce contează: autocontrolul este acela care te ajută să faci alegerea dificilă (mersul la sală) în defavoarea variantei mult mai plăcute şi mai uşoare (o oră în plus de somn dimineaţa), pentru un rezultat care, cel mai probabil, va merita (un corp de invidiat). Studiile au arătat că studenţii cu un nivel ridicat de autocontrol nu doar că au obţinut note mai mari, dar au fost şi mai puţin deprimaţi, au au interacţionat social mult mai bine şi nivelul lor de încredere în sine a fost unul superior faţă de medie.

Cum să obţii mai mult: „Gândeşte-te, vorbeşte despre, sau chiar scrie pe un blog lucrurile importante pe care ţi le doreşti de la viaţa ta şi motivele pentru care le vrei.“, spune psihologul Florin Niculescu. „Cu cât analizezi mai mult lucrurile pe care le ai de făcut, cu atât vei fi mai concentrată să le şi faci“, adaugă specialistul nostru. În plus, studiile au arătat că atunci când alegi în mod constant soluţiile mai complicate într-o zonă a vieţii tale (dieta, spre exemplu), te vei simţi mult mai sigură pe tine în altele (brusc, proiectele de la job vor părea mult mai uşoare).

Pasiune
Ce este: combinaţia dintre răbdare, perseverenţa şi curajul de a merge înainte, în ciuda obstacolelor.

De ce contează: împlinirea viselor importante necesită multă muncă. Cercetătorii de la Universitatea din Pennsylvania au făcut un studiu în cadrul căruia au întrebat oameni din domenii începând de la artă până la finanţe care sunt ingredientele esenţiale pentru performanţă şi pasiunea a fost printre primele menţionate de către toţi repondenţii.

Cum să obţii mai multă: „Pentru a-ţi creşte pasiunea pentru lucrurile care-ţi plac, alege întotdeauna calea cea lungă, nu scurtăturile. Spre exemplu, dacă eşti pasionată de gătit, încearcă o reţetă complicată mai degrabă decât să priveşti cu admiraţie un bucătar profesionist care o face. Sau dacă eşti pasionată de politică, nu te mulţumi să citeşti doar ce scrie în presa cotidiană, caută dezbateri, studii, emisiuni întregi despre tema ta favorită“, te sfătuieşte psihologul Claudia Mihalache.

Curiozitate
Ce este: imboldul care te determină să încerci să vezi dincolo de aparenţe; cea care te face să-ţi doreşti mereu lucruri noi.

De ce contează: Persoanele care se consideră foarte curioase au un nivel de înţelegere al lumii superior şi o viaţă plină de satisfacţii, spun studii americane recente. Acestea sunt, de asemeni, şi mai apte pentru a-şi forţa limitele pentru a-şi atinge scopurile. Curioşii sunt şi cei care găsesc cel mai rapid soluţii pentru orice problemă.

Cum să obţii mai multă: „În momentul în care te consideri expertă într-un domeniu încetezi să mai fi atentă la ceea ce se intâmplă legat de asta. De aceea, de fiecare dată când faci ceva ce ai mai făcut de zeci de ori, încearcă să găseşti o metodă diferită de a realiza acel lucru sau caută detalii pe care până acum nu le-ai urmărit“, spune psihologul Laura Nedelescu. „În aceleaşi mod poţi proceda şi în relaţiile sociale. În loc să-ţi întrebi iubitul în fiecare seară cum i-a fost ziua la birou, roagă-l să-ţi povestească lucruri amuzante sau neobişnuite care s-au întâmplat. Astfel, discuţia voastră nu se va stinge după un schimb neutru de cuvinte şi rezultatul direct al unei astfel de abordări va fi, în timp, o legătură mult mai strânsă între voi, dată de interacţiunea permanentă.“, spune specialista noastră.

Dragoste
Ce este: secretul datorită căruia relaţia ta poate funcţiona incredibil de bine. Mai ales dacă sentimentul este reciproc.

De ce contează: dragostea te face să treci mai uşor peste perioadele grele din viaţa ta şi reuşeşte să scoată din tine tot ceea ce este mai bun. Studiile au demonstrat că atunci când parcurgi un drum lung şi greu alături de cineva drag, acesta nu mai pare atât de obositor. Ba mai mult decât atât, este suficient să te gândeşti la persoana pe care o iubeşti atunci când ai o sarcină complicată de dus la bun sfârşit şi îţi va fi mult mai uşor să o duci până la capăt.

Cum să obţii mai multă: fii alături de cei dragi nu doar când trec prin perioade grele, ci şi când li se întâmplă lucruri bune. Majoritatea dintre noi ne susţinem apropiaţii atunci când au o problemă. Doar că nu este suficient. „Adesea, când unui prieten i se întâmplă un lucrur grozav, nu simţim aceeaşi nevoie de a-i fi alături ca atunci când trece printr-un episod nefericit.“, spune psihologul Florin Niculescu. „Aşa că, fii alături de prietena ta cea mai bună şi când a cunoscut un tip de care este foarte îndrăgostită, nu doar după o despărţire. Bucură-te împreună cu ea de promovarea de la job, de casa cea nouă pe care şi-a cumpărat-o sau de vacanţa minunată pe care a planificat-o în vara aceasta. Astfel, legătura dintre voi va fi mult mai puternică şi energia pozitivă pe care ea o degajă te va influenţa şi pe tine în bine.“, spune psihologul nostru.

Optimism
Ce este: credinţa că mereu este loc de mai bine.

De ce contează: dacă eşti convinsă că ţi se vor întâmpla lucruri bune, vei fi mult mai deschisă la oportunităţile care apar. Un studiu realizat de Universitatea Duke a arătat că absolvenţii optimişti şi-au găsit mult mai uşor un job decât cei pesimişti, chiar dacă pretenţiile lor financiare au fost destul de mari. „Când eşti convinsă că ai o şansă, vei fi mult mai pregătită să dai tot ce ai mai bun pentru a demonstra ce poţi“, spune psihologul Claudia Mihalache. „Optimiştii au de asemenea tendinţa de a pune micile eşecuri pe seama împrejurărilor şi nu pe cea a calităţilor lor, ceea ce îi ajută să progreseze chiar şi atunci când ajung într-un impas.“, adaugă specialista noastră.

Cum să obţii mai mult: în fiecare zi gândeşte-te la trei lucruri care au mers bine în viaţa ta şi la motivele pentru care lucrurile stau aşa. Spre exemplu, ai primit o mărire de salariu (ai muncit din greu pentru ea) sau tipul care îţi aduce acasă mâncarea comandată a ajuns foarte repede la tine (eşti mereu drăguţă cu el). Cercetătorii au descoperit că atunci când îţi faci „rezerve“ de optimism te simţi mult mai fericită. Cu minimum de efort rezultatele pot fi spectaculoase.

Inteligenţă socială
Ce este: abilitatea de a ocoli subiecetele despre care nimeni nu vorbeşte şi de a te adapta situaţiilor sociale noi.

De ce contează: când ai de-a face cu reguli nescrise pe care trebuie să le respecţi la birou, când trebuie să iei parte la evenimente cu familia în variantă extinsă, unde trebuie să descifrezi gesturi şi cuvinte care nu exprimă niciodată ceea ce ar părea, când trebuie să te integrezi într-un colectiv nou ai nevoie de o abilitate care să-ţi facă viaţa mai uşoară. Şi acesta este, desigur, inteligenţa socială.

Cum să obţii mai multă: gândeşte-te la tine ca la un spion pus să descifreze la ce se gândesc prietenii, colegii, şefii tăi şi nu vor să spună. Apoi, încearcă să analizezi  motivele pentru care cei din jurul tău acţionează într-un fel sau altul. „Prietena ta cea mai bună a contramandat cina din această seară. Şi nu e prima dată când face asta. Atunci poţi să te întrebi cât de des a făcut ultima dată în ultima lună, cum s-a purtat când v-aţi văzut ultima dată, dacă s-a întâmplat ceva în viaţa ei care să justifice o astfel de atitudine. Dacă nu găseşti niciun răspun la aceste întrebări, abordeaz-o direct şi fă-o să înţeleagă că eşti preocupată de ceea ce se întâmplă cu viaţa ei. Astfel, prietenia voastră va deveni şi mai strânsă şi capacitatea ta de a reacţiona în alte situaţii sociale se va îmbunătăţi.“, spune psihologul Laura Nedelescu.

Recunoştinţă
Ce este: capacitatea de a aprecia lucruile bune care ţi se întâmplă ţie şi celor din jur.

De ce contează: în fiecare zi spunem de mai multe ori „mulţumesc!“, de obicei în mod automat. „Când îţi exprimi recunoştinţa cu adevărat, nu doar ca o formă de politeţe, îi motivezi pe cei din jurul tău să fie generoşi.“, spune psihologul Florin Nicolescu. Spre deosebire de autocontrol sau de curaj, care au de obicei un scop precis, recunoştinţa poate exista ca entitate de sine stătătoare. „Poţi fi recunoscătoare pur şi simplu pentru faptul că eşti sănătoasă, ai un job care îţi place şi prieteni la care ţii“, adaugă specialistul nostru.

Cum să obţii mai multă: adaugă şi nişte detalii atunci când mulţumeşti cuiva. Spune-i iubitului tău că apreciezi de fiecare dată când se ocupă de treburile casnice în perioadele în care nu-ţi vezi capul de treabă la birou. Dă-i de ştire surorii tale că ţi-a plăcut lista de melodii pe care ţi-a pus-o pe iPod şi precizează şi numele pieselor pe care le-ai ascultat pe repeat. Dispoziţia ta se va îmbunătăţi cu fiecare lucru bun aparent mărunt pe care îl faci. În plus, de fiecare dată când îţi arăţi recunoştinţa în mod sincer, ai şanse mai mari să ţi se răspundă la fel.

Canabisul ar putea fi medicamentul minune al secolului

Cancer, dureri cronice, astm, epilepsie, autism sau Parkinson sunt printre bolile ce ar putea fi ameliorate sau chiar tratate cu ajutorul canabisului medicinal. Planta din care se obţine marijuana şi haşisul ar putea fi medicamentul minune al secolului, iar cercetătorii israelieni încearcă de o bună perioadă de timp să descopere ce ingredient şi formă de administrare este cea mai eficientă pentru fiecare afecţiune. s

Încă din 1990, canabisul medicinal a devenit legal în Israel, iar în prezent peste 33.000 de persoane utilizează medicamentul pentru ameliorarea simptomelor asociate cancerului, sclerozei multiple, Parkinson, boala Crohn sau afecţiunii stresului post-traumatic. Conform Israel21, guvernul israelian încearcă să propună noi legi pentru exportul produselor din canabis.



În cadrul unei conferinţe, cercetătoarea Hinanit Koltai din cadrul Institutului Volcani a declarat că ministerele Agriculturii şi Sănătăţii finanţează studierea diferitelor tipuri de tulpini şi specii de canabis. ''Putem creşte plante pentru cercetări, în care modificăm condiţiile de creştere pentru formarea oricărei compoziţii dorite,'' a declarat Koltai.

În cazul afecţiunilor precum boala inflamatorie intestinală, Crohn sau colita inflamatorie, laboratorul lui Koltai s-a alăturat organizaţiei PlantEXT pentru examinarea efectelor extractului de canabis asupra ţesutului prelevat din colon prin intermediul biopsiilor. Conform specialiştilor, în curând vor fi demarate testele clinice. ''Chiar şi în cazul bolii inflamatorii intestinale, discutăm în prezent despre ameliorarea simtomelor. Dar în cazul cancerului discuţia poate fi dusă la nivelul vindecării,'' a declarat Koltai.

Canabisul ar putea deveni în viitor o armă importantă în tratarea cancerului, susţine prof. David Meiri din cadrul Institutului de Tehnologie Technion-Israeli. Însă, conform specialiştilor, aceeaşi doză nu va funcţiona pentru toţi pacienţii. Fiecare tip de cancer are caracteristicile proprii, iar canabisul conţine 142 de canabinoizi sau compuşi activi.

Parkinson şi insomnia

Aproximativ 70 de companii israeliene se axează pe dezvoltarea culturilor de canabis medicinal şi a dispozitivelor medicale. ''Canabisul este diferit de medicamentele tradiţionale deoarece dovezile iniţiale provin de la pacienţi, nu din cadrul cercetărilor,'' a declarat Shimon Lecht, managerul companiei farmaceutice CannRx.

În cazul autismului şi al epilepsiei, dr. Adi Aran, director al Centrului Medical Shaare Zedek din Ierusalim, a demarat în 2016 un studiu pentru a observa efectele uleiului cannabidiolului (CBD) pe 60 de subiecţi cu vârste cuprinse între 5 şi 21 de ani. Aproximativ, jumătate dintre părinţi au declarat că simptomele acestora au fost reduse în urma tratamentului, iar aproximativ o treime dintre copiii necumonicativi au început să vorbească şi să comunice nonverbal. Încurajaţi de rezultate, specialiştii au realizat un test de control în care a fost utilizat canabisul pentru autism. În cadrul analizei, au fost testaţi 150 de copii şi adulţi cu autism sever.

Dureri, sindromul stresului post-traumatic şi astmul

În martie 2018, publicaţia European Journal of Internal Medicine  a prezentat eficienţa şi siguranţa unui regim de şase luni de tratare a durerilor cu ajutorul canabismului în cazul a 2.736 de pacienţi cu vârste de peste 65 de ani. Per total, îmbunătăţirile au putut fi observate la 93,7 respondenţi.

Sindromul Tourette şi apneea

În cadrul unui studiu demarat de Universitatea Yale a fost descoperit că THX-110 a îmbunătăţit semificativ simptomele de-a lungul timpului la adulţi. Rezultatele complete vor fi publicate în cadrul unei confeiinţe din Copenhaga.

Veste proasta, insomnia este ereditara

Veste proasta, insomnia este ereditara. Insomniile dau mari bătăi de cap milioanelor de oameni. Crunt e că noaptea pare că nu se va sfârși prea curând, timp în care te gândești că dimineață trebuie să fii pregătit pentru o zi plină la birou. Ce trebuie să știi e că nu totul ține de tine. Insomnia este ereditară.

Cercetătorii spun, printr-unul dintre cele mai mari studii realizate despre genom, că au confirmat că insomnia este cu adevărat ereditară. Ei au descoperit mutații genetice care ar putea fi responsabile de insomnia cu care te confrunți în fiecare noapte.

[caption id="attachment_778" align="aligncenter" width="700"]Veste proasta, insomnia este ereditara Veste proasta, insomnia este ereditara[/caption]

Sigur, pe cât de mare a fost, nu te aștepta la precizie și pentru români. Așa că, datele vizează americanii. Aproximativ 20% din americani au probleme cu somnul. Jumătate dintre persoanele cu insomnii sunt veterani de război, ei fiind și subiecții principali ai studiului. Ca parte a proiectului, probe de ADN au fost obținute de la peste 33.000 de soldați.

Murray Stein de la Universitatea din California și echipa lui au analizat probe de asociere cu genomul, pentru a examina care regiuni genetice au legături cu trăsăturile insomniei.

Insomnia a fost mult timp considerată a fi o condiție ereditară. S-au făcut cercetări asupra tiparelor de somn ale gemenilor, care sugerează că această condiție ar putea avea rădăcini și în ADN. Însă investigațiile recente au început să izoleze ceea ce acești factori ar putea fi.

În noul studiu, analiza a indicat că insomnia a fost legată de existența unor mutații genetice specifice pe cromozomul 7, iar în cazul persoanelor de origine europeană au existat diferențe și pe cromozomul 9.

Potrivit echipei, varianta cromozomului 7 se află în apropiere de o gena numita AUTS2, care în cercetările anterioare a fost legată de consumul de alcool, de gene atribuite dezvoltării creierului și semnalizarea electrică implicată în somn.

Mai multe dintre aceste variante se odihnesc confortabil în locații și căi deja cunoscute ca fiind legate de somn și ritm circadian, explică Stein. Mai mult, printre soldații de origine europeană a existat o legătura genetică între insomnie și depresia majoră și alte tulburări.

Mai sunt încă multe de descoperit, dar ceea ce este clar este că fundalul genetic al insomniilor începe să apară în cadrul mai multor proiecte de cercetare. Ceea ce nu este cu totul surprinzător, dat fiind cât de mare este rata de cazuri.

Noile descoperiri se bazează pe cercetări similare publicate anul trecut. Ele au evaluat ADN-ul a peste 110.000 de indivizi, identificând șapte gene asociate cu riscul insomniei, în plus față de lucruri ca anxietatea sau depresia.

Reclama inselatoare la anumite paste de dinti

Reclama inselatoare la anumite paste de dinti. Pasta de dinți, de tip Sensodyne, ca multe lucruri pe care le folosești și de care te folosești în viața de zi cu zi, prezintă câteva pretenții care par să fie prea bune ca să fie și adevărate. Una dintre aceste false promisiunii, descrisă într-un studiu din Scientific Reports, spune că unele împiedică erodarea dinților.

Cercetători din Brazilia și Elvetia au testat nouă astfel de branduri, care au promis că împiedică erodarea dinților. Pastele de dinți, toate găsite în magazinele braziliene sau europene, au inclus branduri regionale, dar și cele vândute pe plan internațional, ca Sensodyne.

[caption id="attachment_767" align="aligncenter" width="1024"]Reclama inselatoare la anumite paste de dinti Reclama inselatoare la anumite paste de dinti[/caption]

Timp de cinci zile, o dată pe zi, au extras probe de smalț. După ce participanții și-au clătit bine gura după periaj, cercetătorii au măsurat cantitatea de smalț erodat. Actul de periere a dinților cu pastă de dinți provoacă eroziunea smalțului, chiar dacă ajuta la prevenirea formarii bacteriilor. Această eroziune poate determina țesutul osos de sub smalț, cunoscut sub numele de dentină, să devină expus la aer, ceea ce duce la hipersensibilitate.

Unele paste de dinți, cum e și cazul Sensodyne, sunt comercializate ca având ingrediente care conțin o formațiune specială, care poate să atenueze acest prejudiciu sau să repare dinții sensibili.

Dar, la sfârșitul experimentului, pastele de dinți marcate ca fiind anti-erozive sau care desensibilizează nu au reușit să prevină semnificativ eroziunea dinților. Și Colgate Cavity Protection are aceleași rezultate, la fel ca Sensodyne, chiar dacă brandul nu este unul fluorurat.

„Testele au arătat că unele paste de dinți au cauzat mai puține pierderi de suprafață decât altele. Rezultatele seamănă cu cele obținute cu pasta de dinți pentru controlul acestui criteriu”, a declarat Ana Cecilia Corrêa Aranha, cercetător dentar la Universitatea din São Paulo.

În orice caz, studiul nu este primul care dezminte ideea că pastele de dinți anti-erozive au ceva special față de pastele obișnuite. Chiar și așa, echipa lui Aranha a descoperit câțiva factori care ar putea genera o protecție mai bună împotriva eroziunii.

Pastele de dinți care conțineau staniu au avut concentrații mai mari de calciu și fosfat. Ele au fost asociate cu pierderi mai mici ale smalțului.

Fluorul, deși are o mulțime de alte beneficii pentru dinți, ca prevenirea cariilor dentare, nu a avut nicio influență mare asupra eroziunii smalțului, contrar a ceea ce au sugerat unele cercetări anterioare.

Tehnicile prin care supermarketurile te păcălesc să cumperi ce nu-ţi trebuie

Tehnicile prin care supermarketurile te păcălesc să cumperi ce nu-ţi trebuie. Sigur ai pățit asta. Te-ai dus la supermarket să cumperi niște lapte și te-ai întors acasă cu jumătate de magazin în sacoșe.

Tacticile de păcălire a supermarketurilor au existat dintotdeauna, pentru a te face să îți golești buzunarele. Cu cât petreci mai mult timp holbându-te la rafturi, cu atât mai probabil va fi să cumperi ceva de care nu ai neapărat nevoie.

Dacă vrei să știi ce trucuri folosesc supermarketurile pentru a te face să cumperi mai mult, lista de mai jos te va ajuta cu siguranță.

La supermarket, fructele și legumele sunt udate ca să arate mai apetisant

Când vezi angajații că udă cu apă legumele și fructele, probabil te gândești că astfel ele nu se vor strica prea repede. Adevărul este că această practică le face să se strice mai ușor. În realitate, motivul pentru care angajații spray-ază produsele cu apă este pentru a le oferi un aspect de „proaspăt cules”, care te va convinge să le cumperi.

Carnea, laptele și produsele lactate sunt departe de intrare

În cele mai multe supermarketuri, vei fi nevoit să străbați o porțiune bună de magazin pentru a ajunge la carne, lapte și produse derivate din acestea. În acest fel, cumpărătorii vor trece pe lângă rafturi tentante, din care vor avea ce să aleagă, înainte să ajungă la ceea ce le trebuie cu adevărat.

Prețul produselor de bază e scăzut pentru a oferi iluzia de ieftin

Oamenii își formează părerea cu privire la valoarea unui supermarket după prețurile produselor de bază – precum pâine, lapte și ouă. Acestea au, de regulă, prețuri acceptabile. În schimb, costul altor produse este ridicat. Cumpărătorii nici nu observă aceste lucruri – la urma urmei, nu mai realizezi că înghețata era cam scumpă când iaurtul l-ai luat ieftin,

Mirosurile au și ele un rol important în supermarket

Zona de gastronomie din supermarketuri are întotdeauna miros de pâine proaspătă și pui la cuptor, iar asta nu este întâmplător. Aparent, aceste arome îți activează glandele salivare și îți înăbușă orice inhibiții ai fi avut legate de ce să pui în coș.

[caption id="attachment_722" align="aligncenter" width="600"]Tehnicile prin care supermarketurile te păcălesc să cumperi ce nu-ţi trebuie Tehnicile prin care supermarketurile te păcălesc să cumperi ce nu-ţi trebuie[/caption]

Coșurile mari te fac să cumperi pe măsură

Coșurile mari nu au la bază un scop tocmai nobil. Un experiment a arătat că, atunci când mărimea coșului a fost dublată, oamenii au cumpărat cu 40% mai mult, potrivit lui Martin Lindstrom, consultant de marketing și autor „Brandwashed”.

Plantele, fructele și legumele sunt aproape mereu plasate la intrare

Teoretic, plasarea florilor, fructelor și legumelor la intrare creează un ambient colorat care îți va da o stare de bine. Cu cât te simți mai bine, cu atât cresc șansele să cumperi ceva. Tocmai de aceea, vei vedea roșiile, merele și orhideele undeva pe la intrarea în magazin.

Produsele pentru copii sunt plasate mai jos

Nivelul ochilor la copii este ceva mai jos, motiv pentru care cerealele pline de zahăr, sucurile colorate și bomboanele gumate sunt plasate atât de jos. Un copil care se plânge părinților că vrea neapărat un anumit produs pe care l-a văzut este o motivație bună pentru aceștia să cumpere.

Brandurile generice sunt și ele tot jos

Brandurile specifice supermarketurilor sau cele mai puțin cunoscute sunt plasate mereu jos. Nu întâmplător ele sunt și mai ieftine. Brandurile de top, pe care supermarketurile vor ca tu să le cumperi, sunt plasate la nivelul ochilor tăi.

La casele de marcat sunt nenumărate dulciuri

Nu există supermarket care să nu aibă la casele de marcat o multitudine de dulciuri de buzunar. Poate că nu plănuiai să le cumperi, dar sunt acolo, au un preț aparent ok, așa că de ce nu?

Unele produse costă mai mult dacă supermarketul este într-o zonă importantă

Nu toate lanțurile de supermarketuri au aceleași prețuri în toate locațiile. De fapt, într-o zonă puternic populată, aceeași pungă de chipsuri ar putea costa mai mult decât un supermarket de la periferie.

Alaptarea bebelusului timp de 6 luni reduce riscul mamei de a face diabet

Alaptarea bebelusilor timp de sase luni reduce cu pana la 47% riscul mamelor de a se imbolnavi de diabet, potrivit unui studiu publicat marti in Journal of the American Medical Association (JAMA).

Studiul care a durat 30 de ani si e prezentat drept unul dintre cele mai extinse pe aceasta tema a fost realizat pe un grup de peste 1.200 de femei cu varste cuprinse intre 18 si 30 de ani. Dintre acestea, 615 erau femei de culoare.

"Am constatat o legatura foarte stransa intre durata alaptarii unui copil si reducerea riscului de a dezvolta diabet de tip 2. Acest lucru a fost evidentiat dupa ce au fost luati in calcul toti factorii care predispun la aceasta maladie", au precizat autorii studiului.

Aceste constatari sunt valabile pentru toate femeile, indiferent de originea lor etnica. Rolul descoperirilor este deci important pentru intreaga populatie, dar mai cu seama pentru femeile afro-americane. Acestea prezinta un risc mai mare de diabet si isi alapteaza bebelusii pentru perioade mai scurte.

Aproape 12% dintre cele 163 de milioane de femei americane sufera de diabet la maturitate si 27 de milioane sunt considerate prediabetice. Aceste cifre ridicate se explica prin epidemia de obezitate din Statele Unite, au precizat oamenii de stiinta.

[caption id="attachment_420" align="aligncenter" width="640"]Alaptarea bebelusului timp de 6 luni reduce riscul mamei de a face diabet Alaptarea bebelusului timp de 6 luni reduce riscul mamei de a face diabet[/caption]

Motivul aflat in spatele consecintelor benefice pe care alaptarea le are asupra sanatatii femeilor nu a fost pe deplin determinat.

Cercetatorii sunt de parere totusi ca secretul ar tine de hormoni. Acestia ar putea sa actioneze ca agenti protectori. In schimb, in cazul in care mamele nu alapteaza, echilibrul hormonal ar putea fi afectat.

"Rezultatele acestui studiu ar putea avea un impact asupra politicilor sociale, incurajand o prelungire a concediului de maternitate pentru a permite femeilor sa isi alapteze copiii mai mult timp si sa beneficieze pe deplin de aceste efecte pozitive asupra sanatatii", afirma oamenii de stiinta.

Studiile precedente au dezvaluit deja binefacerile pe care alaptarea le are asupra sanatatii nou-nascutilor si a mamelor, acestea din urma beneficiind inclusiv de un risc mai mic de cancer ovarian si de boli cardiovasculare.

Pentru copil, hranitul la san pare sa favorizeze o mai buna dezvoltare cerebrala si o rata mai scazuta de aparitie a obezitatii si a astmului.

Potrivit unui studiu realizat de Centers for Disease Control and Prevention (CDC) si incheiat in 2013, 77% din totalul mamelor din Statele Unite au ales sa isi alapteze bebelusii.

CDC si Colegiul american de obstetrica si ginecologie (ACOG) recomanda femeilor sa isi alapteze copiii timp de cel putin sase luni.

Boala care a decimat populația aztecă în secolul 16

Boala care a decimat populația aztecă în secolul 16.În secolul 16, mai mult de trei sferturi din populația aztecă a fost eliminată de pe suprafața pământului într-o epidemie cunoscută drept „cocoliztli”.În 1545, o parte din populația actualului Mexic a început să se confrunte cu febră, dureri de cap și sângerări ale ochilor, gurii și nasului. Simptomele erau urmate, după trei sau patru zile, de moarte. În următorii cinci ani, au murit în jur de 15 milioane de oameni – cu 4 milioane mai mult față de populația actuală a României.

Epidemia a fost denumită „cocoliztli”, adică „molima”. A ucis 80% din populația aztecă. Totuși, până în ziua de azi, boala a rămas incertă. Teoriile includeau varicelă, pojar, oreion și gripă.

Recent, oamenii de știință au descoperit, în urma analizor ADN realizate pe dinții victimelor moarte, că boala a fost, cel mai probabil, febra tifoidă. Ashild Vagene, de la University of Tuebingen din Germania, este co-autoarea unui studiu publicat în jurnalul Nature Ecology and Evolution, care explică cauza epidemiei.

[caption id="attachment_406" align="aligncenter" width="1170"]Boala care a decimat populația aztecă în secolul 16 Boala care a decimat populația aztecă în secolul 16[/caption]

Cocoliztli este considerată una din cele mai mari epidemii din istoria umană, comparabilă cu ciuma bubonică, care a ucis 25 de milioane de oameni în Europa de Vest în secolul 14. Molima din secolul 16 a apărut în actualul Mexic la două decenii după epidemia de varicelă adusă de spanioli.

„În orașele și localitățile mari, se săpau șanțuri mari, iar de dimineață până la apus preoții nu făceau altceva în afară de a căra cadavre și a le arunca în șanțuri”, a descris istoricul Fray Juan de Torquemada perioada respectivă. Nici experții vremii nu puteau atribui simptomele unor boli cunoscute, precum pojarul și malaria.32

Oamenii de știință de acum au descoperit însă făptașul. După ce au analizat ADN-ul a 29 de scheleți îngropați în cimitirul cocoliztli, aceștia au găsit urme de salmonella enterica. Bacteria este responsabilă pentru febra enterică – în această categorie intră și febra tifoidă.

S-au efectuat teste pentru toți patogenii bacterieni și virusurile ADN pentru care erau disponibile date, iar salmonella enterica a fost singurul germen detectat, potrivit lui Alexander Herbig, de la Tuebingen University. „Nu putem spune cu certitudine că S enterica a fost cauza epidemiei cocoliztli”, a zis Kirsten Bos, membră a echipei de cercetare. „Credem însă că ar trebui să fie considerat un candidat puternic”.

Istoria Săpunului

 

Istoria Săpunului.Din ȋnsemnările lăsate de istoricul roman, Pliniu cel Bătrân, reiese că ȋn secolul I e.n., săpunul era cunoscut, fiind preparat din soda şi grăsimi animale. Acest săpun nu avea însă un miros plăcut iar pentru a estompa acest miros romanii care îşi permiteau, uitlizau ape de flori care imprimau un miros plăcut corpului.

Romanii aveau cunoştinţe despre fabricarea săpunului, confirmate pe de o parte prin descoperirile de la Pompei, iar pe de altă parte prin prima menţionare documentară despre spălarea corpului cu săpun, datoratădoctorului Galenus, în secolul al II-lea e.n.. Tot în perioada romană, avem de la doctorul Priscianus, prima atestare documentară despre o afacere cu un cazan de produs săpun, denumit “saponarius”.

[caption id="attachment_383" align="aligncenter" width="718"]Istoria Săpunului Istoria Săpunului[/caption]

Cea mai veche atestare documentară despre fabricarea săpunului datează din anul 2800 î. Hr. şi provine din vechiul Babilon. A fost găsit, îngropat în pământ, un cilindru ceramic, inscripţionat cu detalii despre fierberea grăsimii şi a cenuşii, care conţinea o substanţă similară săpunului. Un document egiptean din domeniul medicinii, datând din 1500 î. Hr., cunoscut sub numele de Papirusul lui Ebers, descrie o substanţă asemănătoare săpunului, realizată prin combinarea uleiurilor cu anumite săruri alcaline şi folosită pentru spălat şi tratarea unor boli ale pielii.

Legenda spune că denumirea de “săpun” provine de la locul numit “Muntele Sapo” din vechea Romă, unde grăsimea provenită de la sacrificarea animalelor se amesteca cu cenuşă şi curgea spre râu, atunci când ploua. Femeile care spălau rufe in râul Tibru au observat că acest amestec le curăţa rufele mult mai bine decât numai cu apă.

Dintre popoarele antice, romanii şi egiptenii erau cei mai pretenţioşi cu igiena corporală, la egipteni existând şi o motivaţie religioasă. Ei considerau ca un corp murdar exprimă lipsa de smerenie în faţa zeului, chiar dacă sufletul este curat. Se spălau cu săpunuri din argilă amestecată cu cenuşă, care avea o putere mare de curăţare a pielii, iar pentru un miros plăcut, după spălare foloseau uleiuri cu diferite arome. Herodot spunea despre egipteni că dădeau mai multă importanţă igienei decât aspectului exterior. Săpaturile arheologice atestă mijloace de încălzire a apei şi instalaţii pentru duşuri din vremuri foarte, foarte vechi (cu un secol i.Hr).

Apoi igiena a fost abandonată, abia pe la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX igienei i s-a dat o atenţie mai mare curăţenia personală fiind considerată benefică atât pentru sănătatea fizică cât şi pentru cea mentală.

Poate ca săpunul ar fi cunoscut o evoluţie mai fericită, iar societatea umană ar fi fost mai puţin lovită de boli, dacă, “vremurile întunecate”, cu alte valori decât curăţenia sau săpunul nu grabeau căderea Romei.

Ca urmare, putem vorbi de producerea şi de folosirea sistematică a săpunului în Europa, abia la începutul primului mileniu şi atunci, săpunul fiind un lux.

Primele producţii manufacturiere apar la Marsilia (Franţa) şi Savona (Italia), suficiente pentru necesităţile elitei sociale, dar inaccesibile populaţiei pentru a infrunta o epidemie, cu atât mai mult, cu cât nimeni nu ştia să facă o legatură între igienă şi îmbolnăvire.

Săpunurile pe bază de ulei de măsline produse în Spania, Italia şi sudul Franţei erau de o calitate superioară celor fabricate din seu, în Anglia şi nordul Franţei. Aceste săpunuri erau adecvate spălării textilelor, iar cele pe bază de ulei de măsline erau preferate pentru igiena personală.

Dupa anul 1810 chimistul belgian Ernest Solvay a descoperit un procedeu prin care hidroxidul de sodiu putea fi produs prin acţiunea unui electrod asupra apei de mare, iar produsul secundar avea doar un singur atom de hidrogen. Acest lucru a însemnat o sursă ieftină şi curată de leşie pentru producătorii de săpun.

Izbucnirea Primului Război Mondial a însemnat o creştere fără precedent a cererii de săpun, cerere pe care manufacturierii n-o mai puteau acoperi. Companiile industriale au început producerea în masă a detergenţilor din produse pe bază de petrol. Acestea sunt săpunurile pe care le găsim astăzi în magazine.

Teoria sexuală a lui Freud aplicată bolilor mintale

Teoria sexuală a lui Freud aplicată bolilor mintale. Pentru Freud, teoria sa sexuală a fost cea mai importantă contribuție a sa. El a explicat aproape toate fenomenele psihologice neobișnuite cu trimiteri la sex. De exemplu, Freud a explicat experiența déjà vu prin asocierea cu o amintire inconștientă a organelor genitale ale mamei (Slochower, 1970). Acest lucru poate suna extrem, dar este de fapt tipic pentru modul în care gândea Freud.

Freud a insistat că teoria sa sexuală se aplică tuturor bolilor mintale. Freud însuși și-a asociat teoria sexuală cu toată popularitatea "unui perete proaspăt pictat".

Dar Freud s-a blocat pe teoria sa, nefiind de acord cu nicio modificare a acesteia. Breuer, un mentor timpuriu și coleg al lui Freud, a scris că Freud era "un om dăruit formulărilor absolute și exclusive".

Freud a fost conștient de teoria lui Darwin. Evoluția acționează puternic asupra oricărui lucru legat de reproducere, astfel încât sexul și tot ceea ce este legat de acesta este important în comportamentul animalelor. Supraviețuirea stă în echilibru.

Acest lucru dă o plauzibilitate generală ideii că problemele sexuale sunt importante și potente psihologic. Sexul este, de asemenea, foarte ciudat și primitiv în contextul vieții civilizate.

Impulsurile sexuale nu sunt întotdeauna raționale și ele pot părea complet misterioase pentru oamenii lipsiți de sensibilitate. Mândria și rușinea sunt implicate. În timpul epocii victoriene, când Freud și-a construit teoria, cultura europeană avea tendința de a evita discuțiile sincere despre sexualitate.

Toate acestea l-au făcut pe Freud senzațional, când a decis că sexul se afla în centrul tuturor lucrurilor. El a devenit notoriu, renumit, disprețuit și admirat.

Totuși, acest lucru nu înseamnă că teoriile particulare ale lui Freud sunt corecte. Psihologii de astăzi sunt de acord că impulsurile și conflictele sexuale sunt importante din punct de vedere psihic pentru ființele umane, însă dovezile din cercetare nu reușesc să susțină teoriile specifice prezentate pe această pagină.

Stadiile dezvoltării psihosexuale

Freud credea că, odată cu maturizarea copiilor, libidoul se mișca în câteva zone diferite ale corpului, numite zone erogene. Dacă copilul primea prea multă sau prea puțină satisfacție în timpul oricărei etape, puteau rezulta tulburări mintale la vârsta adultă.

Ce se presupune că se întâmplă în etapa orală?

Etapa orală apare din primul moment al copilăriei. Bebelușii sunt foarte orientați spre gură. Ei au reflexe de supt bine dezvoltate atunci când se nasc, iar în primele luni de viață, cea mai mare parte a plăcerii bebelușului (ca și subzistența dătătoare de viață) vine prin gură.

În culturile primitive, copiii sunt alăptați mai mult de un an, uneori câțiva ani. Gura, un punct de contact intim cu mama, este prima zonă erogenă

Care sunt cele două tipuri de "personalitate orală"?

Freud a spus că dacă un sugar primește prea multă sau prea puțină stimulare orală, copilul ar putea fi afectat permanent. Ca adult, individul poate acționa ca un sugar: dependent, orientat spre plăcere, credul, copilăros, condus cu ușurință pe căi greșite.

[caption id="attachment_379" align="aligncenter" width="700"]Teoria sexuală a lui Freud. Stadiile dezvoltării psihosexuale Teoria sexuală a lui Freud. Stadiile dezvoltării psihosexuale[/caption]

Persoana poate deveni obeză, poate fuma sau mesteca foarte multă gumă. Potrivit lui Freud, această persoană încearcă să recupereze un paradis pierdut din etapa orală, compensând deficiențele de satisfacere din timpul acestei etape sau încurajând exprimarea impulsurilor interzise care presau în această etapă. În orice caz, o astfel de persoană este fixată în faza orală, fiind incapabilă să o depășească. Rezultatul, spunea Freud, este o personalitate orală.

Freud a descris, de asemenea, un tip de persoană care reacționează la o fixație orală prin refularea ei, folosind mecanismul de apărare numit formarea reacției pentru dezvoltarea caracteristicilor opuse: sarcasmul, independența, duritatea și cinismul - exact opusul tipului oral. Această personalitate dură, cinică, este numită tipul oral agresiv.

Ce se întâmplă în timpul stadiului anal și cum a interpretat ​​Freud acest lucru?

În următoarea etapă psihosexuală, etapa anală, senzațiile plăcute se centrează pe anus, iar copiii devin fascinați de propriile lor excremente. Este un fapt curent să vezi cum copiii mici, în jurul vârstei de 2 ani, se joacă cu fecalele lor sau sunt animați și încântați de referințele despre baie.

Freud a subliniat că excrementele sunt prima producție a copilului. Este fascinant pentru copil, deoarece acesta este primul lucru pe care un copil îl controlează într-o lume dominată de adulți.

Care sunt cele două tipuri de personalitate anală?

Freud credea că unii copii își folosesc noul control asupra intestinului împotriva părinților într-o luptă a voințelor. Dacă un părinte va încerca să forțeze antrenamentul toaletei, copilul ar putea să se țină în mod deliberat din rebeliune sau din contra să-și dea drumul într-un moment necorespunzător.

Dacă este fixat în stadiul anal, credea Freud, copilul care se ține ar putea deveni o personalitate anal-retentivă ca adult, fastidios și îngrijit, în timp ce copilul care își dă drumul în momente neadecvate poate deveni o personalitate anal-expulsivă, dezordonată cronic.

Dacă sunteți familiarizați cu piesa lui Neil Simon, The Odd Couple, sau cu vechiul serial de televiziune cu același nume, veți recunoaște că Felix Unger a fost tipul anal-retentiv, iar Oscar Madison a fost anal-expulsiv. Simon a avut ideea clară de a confrunta două personalități anale opuse într-o comedie.

Uneori același lucru se întâmplă în dormitoarele colegiilor. O persoană dezordonată este pusă să stea în aceeași cameră cu o persoană foarte îngrijită, iar rezultatul este o mulțime de conflicte despre modul în care camera ar trebui să fie întreținută. În ciuda teoriei lui Freud, nu există dovezi că aceste diferențe pot fi urmărite în faza de învățare a modului de folosire a toaletei.

Ce se întâmplă în timpul fazei falice?

După etapa anală, potrivit lui Freud, copiii descoperă în cele din urmă organele genitale ca o sursă de plăcere. Arătându-și părtinirea tipic masculină, Freud etichetează această etapă psihosexuală ca etapa falică, chiar dacă se presupune că se aplică ambelor sexe. Copiii de această vârstă - de la aproximativ trei la șapte ani - sunt lipsiți de inhibiții în ceea ce privește corpul lor, până când învață despre modestie de la părinți sau de la frați.

Drama familiei

Se spune că conflictele lui Oedip și al Electrei se petrec în etapa falică. Aceste conflicte fac parte dintr-o serie de evenimente despre care Freud a crezut că au loc în majoritatea familiilor. El a numit acest fenomen drama familiei. Drama familiei implică conflictul oedipal pentru băieți și conflictul Electrei pentru fete.

Care este succesiunea evenimentelor din drama familiei, după Freud?

Potrivit lui Freud, un băiețel din faza falică începe să simtă sentimente erotice vagi pentru mama sa. Tatăl este văzut ca un concurent pentru afecțiunea mamei. Băiatul începe să se teamă și să-l urască pe tatăl său ca pe un rival. El este sigur că tatăl său știe despre această ură.

Între timp (afirmă Freud), tatăl îl va prinde probabil pe băiat masturbându-se și-l va amenința cu tăierea penisului drept pedeapsă. (Freud trebuie să fi experimentat ceva de genul acesta, pentru că a susținut că era un eveniment universal).

De aceea, băiatul își va concentra frica de tată pe penis. Rezultatul este anxietatea de castrare (teama că penisul va fi tăiat).

Această stare de lucruri este atât de inconfortabilă încât băiatul va antrena două mecanisme de apărare: formarea reacției și identificarea. Băiatul va decide că își iubește tatăl (formarea reacției) și că vrea să fie la fel ca el (identificare).

Freud credea că de aici venea identificarea sexuală a unui băiat. Gelozia sexuală era urmată de mecanismele de apărare ale formării reacției și identificării .


Ce provoca invidia penisului, în viziunea lui Freud?

În mod similar, se putea spune că o fetiță își dezvoltă iubirea pentru tatăl ei în timpul fazei falice. În cazul ei, remarcând că el are penis, ea dezvolta invidia penisului, concluzionând că îngrozitoarea castrare avusese loc deja.

Observând că mama ei suferise aceeași soartă, nu o mai plăcea. Aceste sentimente erau rezolvate prin formarea reacției și identificare, astfel că tânăra fată își iubea în cele din urmă mama și se identifica cu ea.

Freud pune un mare accent pe drama familiei, folosind-o pentru explicarea rădăcinilor timpurii ale psihopatologiei adulte (tulburările mintale). El a respins argumentul lipsei de amintiri despre aceste evenimente traumatice din copilărie spunând că atunci când conflictele oedipale și al Electrei sunt rezolvate, amintirile acestor evenimente (sau fantasmele despre evenimente) sunt refulate cu succes.

De exemplu, puțini bărbați își amintesc că au fost amenințați cu castrarea în mica copilărie sau că s-au temut de asta. Freud credea că este un eveniment universal, dar, odată ce complexul oedipal a fost rezolvat, temerile sunt refulate.

Puțini psihologi de astăzi din Statele Unite consideră că "drama familiei" este atât de comună sau de influentă pe cât o prezenta Freud. Cu toate acestea, teoriile freudiene sunt încă luate în serios de psihiatrii din țări cu puternice tradiții psihanalitice, cum ar fi Mexic și Belgia.

În psihanaliza freudiană este de așteptat ca visele sau simptomele ciudate pe care le are o persoană să fie explicate cu aceste concepte. Se spune că dificultățile apar din cauza alăptării prea îndelungate sau prea reduse, a presiunii din timpul antrenamentului pentru toaletă, a temerilor față de castrare, a dorinței față de părintele de sex opus sau a deformațiilor ego-ului în încercarea de a evita aceste gânduri interzise.

Ca și înainte, putem face o distincție între teoria explicativă a lui Freud și observațiile sale despre modelele de comportament. Multe din modelele descrise de Freud apar la unii copii. De exemplu, copiii mici sunt adesea fascinați de produsele lor reziduale într-un mod erotic.

Teoria dramei familiei nu primește prea mult sprijin din partea cercetării, dar este adevărat că multe fetițe își iubesc tăticii și mulți băieței își iubesc mămicile. Fiecare poate simți gelozie față de părintele de sex opus la începutul vieții, uneori până la un grad amuzant.

O mamă scrie:
În ultimii doi ani, am avut ocazia să observ un copil în faza de dezvoltare oedipală. Fiul meu, care are opt ani și este "bebelușul" familiei este un exemplu perfect.
Unele observații pe care le-am făcut pentru a aduce la lumină aceste lucruri sunt:
1. Îmi spune de mai multe ori în fiecare zi: "Te iubesc, mami" sau "Mami, țin foarte mult de tine".
2. Eu nu pot face nimic rău în ochii lui. Acceptă orice fac, fără prea multe întrebări, chiar dacă este dezamăgit.
3. Nu va lăsa pe nimeni în afară de mine să-l ajute să se îmbrace sau să-și facă temele. Se bizuie pe ceea ce-l învăț eu, mai mult decât pe oricare din familie.
4. Nu-l displace pe tatăl său, dar nu are de-a face prea mult cu el și mă urmează pe mine în schimb.
5. Culege flori sălbatice din curte sau de pe câmp și mi le aduce.
6. Dacă apare vreo controversă, îmi ține partea.
7. Vine spre mine ca să-mi facă plăcere dacă e la școală sau la joacă.
Este încântător să participi la această etapă a dezvoltării lui din punctul meu de vedere (mama sa) și este foarte plăcut să-l învăț în acest moment. El este deschis la cele mai multe sugestii și dornic să facă plăcere. [Fișierele autorului]

Freud ar putea să-și scuture capul și să spună că această mamă îi face rău fiului ei, prin faptul că nu încurajează soluționarea conflictului oedipal. Un psiholog freudian ar putea prezice că băiatul se va aștepta într-o zi de la prietena sau de la soția sa să fie "mama" lui sau va suferi de diverse mecanisme de apărare, luptând împotriva dorințelor misterioase ale id-ul său.

Alți psihologi nu ar putea vedea nimic aici decât un fiu care își iubește mama și se bucură de ea. Valoarea adaptativă a iubirii sexului opus ar trebui să fie ridicată, iar tendința ființelor tinere de a-i iubi pe cei care îi cresc este universală chiar și în interacțiunile om / animal.

O altă studentă scrie despre conflictul Electrei:
Discuția despre conflictul Electrei din clasă m-a făcut să-mi amintesc cum eram eu când eram copil. Am fost mereu "fetița tatei".
Ori de câte ori tatăl meu ieșea, ieșeam și eu. Când mergeam la cumpărături ca o familie, sora mea mai mare pleca cu mama mea să se uite la chestii de "fetițe", și eu mergeam întotdeauna cu tatăl meu.
Mama și cu mine nu ne-am înțeles în această perioadă. Nu voiam niciodată să fac ce-mi spunea să fac. Cred că era o formă de resentiment pe care o simțeam față de mama mea pentru atenția pe care o primea de la tatăl meu.
Pe măsură ce am crescut, m-am apropiat de mama mea, chiar dacă țin încă mult la tatăl meu. [Fișierele autorului]

Ce consecințe rele ar putea rezulta dintr-un complex al Electrei nerezolvat? Freud ar spune că o astfel de femeie ar putea deveni o femeie castrată, ca Scarlet O'Hara din Pe aripile vântului, care tachina bărbații fără a fi serioasă (putând și să-ți activeze temerile ei ascunse de castrare), deoarece inima ei încă mai aparținea tăticului.

În ce mod cercetătorii moderni sunt în dezacord cu Freud cu privire la stadiul de latență? Care erau caracteristicile etapei genitale?

Freud a spus că stadiul de latență (sau etapa latență) are loc după etapa falică, în jurul vârstei de 8 sau 9 ani. De la această vârstă până la pubertate, a spus el, copiii se concentrează pe creștere și jocul cu prietenii de același sex. Pulsiunile sexuale trec în subsidiar și par să dispară.

Din nou, cercetătorii moderni nu sunt de acord cu Freud. Unii spun că perioada de latență nu există. Preocupările sexuale nu sunt mai mult sau mai puțin prezente la copiii de la această vârstă decât la alte stadii, înainte de adolescență.

Odată cu adolescența, vine maturitatea sexuală și stadiul genital. Freud a spus că această etapă este marcată de o preocupare din ce în ce mai mare pentru satisfacția psihologică și erotică a partenerului, înlocuind accentul centrat pe zonele erogene proprii, care este tipic pentru etapele anterioare.

Evaluarea lui Freud

Freud și urmașii săi au rezistat încercărilor de a-și testa teoriile prin experimente sau prin alte cercetări științifice. De fapt, ei păreau amenințați de ideea însăși.

Mackinnon și Dukes (1962) au relatat despre un psiholog cercetător din anii '30, care îi scrisese, plin de entuziasm, lui Freud despre un studiu care confirma una dintre ideile freudiene. Freud i-a răspuns că nu era nevoie de astfel de probe.

Ce au aflat Fisher și Greenberg din recenzarea cercetărilor?

Fisher și Greenberg (1985) au efectuat o încercare ambițioasă de a trece în revistă toate cercetările științifice care testaseră ideile lui Freud, cum ar fi ideea că visele sunt pline de simboluri sexuale sau aceea că toți copiii trec prin complexele oedipale sau al Electrei. Recenzia lor cuprinde aproape 500 de pagini, cu o listă bibliografică de referințe lungă de 75 de pagini. Concluziile lor erau în mare parte negative. De exemplu:
⇒ "Nu există nicio urmă" de dovadă pentru ideile freudiene despre simbolismul sexual din vise.
⇒ Nu există nicio dovadă pentru ideea lui Freud că un caracter anal rezultă din dificultățile din timpul antrenamentului pentru folosirea toaletei sau că un caracter oral rezultă din evenimentele din jurul alăptării.
⇒ Nu există dovezi pentru complexele lui Oedip și al Electrei. Eventuala identificare a unui tânăr cu tatăl său nu se corelează cu o gelozie sexuală anterioară, ci cu o
atitudine educativă din partea tatălui.

În general, există puține dovezi pentru drama familiei cu panorama sa de pofte și ostilități. Nu există nicio dovadă pentru invidia penisului la fete sau la femei. (Fisher și Greenberg, 1985)

Ideea mecanismelor de apărare a evoluat mai bine. Oamenii folosesc într-adevăr tehnici de auto-înșelare, cum ar fi negarea, proiecția și raționalizarea.

Mulți terapeuți acceptă ideea aducerii în conștiință a amintirilor refulate în cursul terapiei, rezultând o ușurare a pacientului. Acesta este scopul metodei cathartice, discutată în Capitolul 13 - Terapii.

Freud a dezvoltat inițial această idee împreună cu Breuer, în anii 1880. Cu toate acestea, ulterior, după cum s-a discutat pe pagina despre refulare, Freud și-a schimbat teoria și a decis că amintirile despre abuzul sexual din copilărie nu erau incidente reale, ci fantezii generate de sine.

Criticile cele mai devastatoare aduse lui Freud par a se referi la acea parte din opera sa pe care el o considera cea mai importantă, teoria sa sexuală, care primește cel mai puțin sprijin din partea cercetărilor empirice. Astfel de idei, cum ar fi fanteziile sinelui, refularea inconștientă a impulsurilor sinelui, pulsiunile desfrânate sau criminale față de părinți sunt greu de justificat în termeni evoluționiști și nu sunt sprijinite de cercetări.

Teoria lui Freud - rezumat

Freud este una dintre cele mai influente figuri din istoria psihologiei. Citările psihanalizei îl arată în mod constant pe Freud printre autorii cei mai citați din psihologie. Cu toate acestea, multe dintre aceste citări sunt negative. Psihologii se referă frecvent la teoria freudiană în procesul de criticare a acesteia.

Cuvântul "psihic" se referă la minte ca întreg. Freud credea că o mare parte din psihic era inconștientă. El l-a comparat cu un aisberg, care era nouă zecimi sub apă. În teoria sa din 1923, Freud a distins între trei diviziuni sau funcții ale psihicului.

O parte era complet inconștientă: sinele. Freud a conceput această instanță ca o parte primitivă, asemănătoare cu cea a animalelor. Pentru Freud, acesta era sursa libidoului, energia prevalentă a psihicului. Concepția lui Freud despre energia libidinală poate să fi fost influențată de 12 ani de consum de cocaină.

Eul era, pentru Freud, agentul de adaptare în psihic, mai degrabă conștient, dar supus mecanismelor de apărare inconștiente care funcționau sub suprafață. Sistemul supra-eului (literal "deasupra eului") era internalizarea valorilor părintești și sociale. El era, de asemenea, parțial inconștient, rezultând uneori în valuri surprinzătoare de mândrie și de vină.

Freud a descris fenomenul refulării, în care impulsurile interzise ale sinelui sunt împiedicate să explodeze într-un comportament periculos sau inacceptabil pur și simplu prin expedierea lor. Interzicerea pulsiunilor nu rămâne întotdeauna reprimată și poate necesita suprimarea energiei libidinale.

Freud a descris o varietate de mecanisme de apărare, prin care eul se apăra împotriva gândurilor, amintirilor sau dorințelor neplăcute. Realitatea mecanismelor de apărare este larg acceptată de psihologii de astăzi.

Freud credea că cea mai importantă contribuție a lui a fost teoria sexuală. El a acordat o mare importanță evenimentelor din copilărie și impulsurilor interzise pe care acestea le implicau. Cercetarea științifică nu susține aceste idei.

De ce îţi curge nasul când e frig afară

 

De ce îţi curge nasul când e frig afară.În această perioadă, e inevitabil să ieși afară în frig și să te trezești că îți curge nasul de parcă cea mai cumplită răceală te-a lovit de nicăieri.

Între 50 și 90% din oameni au parte de un nas care curge când vine frigul. Se numește rinită indusă de frig sau nasul schiorului. Cei care suferă de astm, eczemă sau guturai sunt mai predispuși să aibă parte de asta.

[caption id="attachment_376" align="aligncenter" width="700"]De ce îţi curge nasul când e frig afară De ce îţi curge nasul când e frig afară[/caption]

Atunci când inhalezi aer la temperaturi sub zero grade, temperatura aerului din spatele nasului este undeva între 26 și 30 de grade Celsius. Umiditatea acelui aer este de obicei de 100%, indiferent de temperatura aerului inspirat. Cu alte cuvinte, nasul face exact ceea ce trebuie astfel încât aerul pe care îl inspirăm să fie umed și cald înainte de a ajunge la plămâni.

Acest lucru se datorează nervilor din nas, care sunt stimulați de aerul uscat și rece și trimit semnale către creier. La rândul său, el răspunde prin creșterea fluxului de sânge către nas. Vasele de sânge dilatate încălzesc aerul care trece prin ele. Mai mult, nasul începe să producă mai multe secreții prin glandele mucoase pentru a umidifica aerul care îl traversează. Aerul rece stimulează însă și celulele sistemului imunitar din nas. Ele determină creșterea producției de lichide. Poți pierde între 300 și 400 ml de fluide pe zi în acest mod.

Căldura și pierderea de apă sunt strâns conectate. Mai exact, încălzirea cavităților nazale dac ca mucoasa să fie mai rece decât temperatura internă a corpului. Concomitent, apa se evaporează pentru a umidifica aerul. Acest proces de evaporare are nevoie de cantități mari de căldură pentru a se desfășura – căldură pe care o ia de la nas. Ca răspuns, fluxul de sânge către nas crește, pentru a încălzi aerul. Când acest proces de compensație devine „hiperactiv”, umezeala în exces începe să apară – și de aici nasul care curge când e frig afară.

Cel mai bun tratament este să iei cu tine șervețele sau batoste. Totuși, anumite spray-uri nazale cu proprietăți anti-colinergice și anti-inflamatorii ar putea fi, de asemenea, de folos.

 

Nu mai arunca painea, fa bere din ea !

Nu mai arunca painea, fa bere din ea. Britanicii arunca anual 900.000 tone de paine, adica aproape jumatate din cantitatea produsa pe insula. Pentru a limita risipa, Asociatia Feedback a gasit o solutie originala: transforma painea nevanduta in bere. Americanii, brazilienii si africanii le urmeaza deja exemplul.

Adaugate intr-o cuva incapatoare din inox, crutoanele de paine proaspata se transforma pe data in ingredient al berii Toast Ale. Se intampla la fabrica de bere Wold Top, aflata in comitatul englez Yorkshire.

"Inlocuim o parte din malt cu paine", a explicat Alex Balchin, directorul fabricii de bere. Acesta produce din 2016 sortimentul special de bere pentru asociatia Feedback, angrenata in lupta impotriva risipei alimentare.

[caption id="attachment_316" align="aligncenter" width="620"]Nu mai arunca painea, fa bere din ea Nu mai arunca painea, fa bere din ea[/caption]

Crutoanele sunt usor de procurat si provin de la o fabrica de sandvisuri din apropiere care foloseste doar partile moi ale feliilor de paine, nu si coaja. La fel de bine se poate folosi paine ramasa pe stoc, in magazine si restaurante.

Esti pasionat de cumparaturile online? Atunci e momentul sa descoperi si tu adevaratul credit online de la Libra Internet Bank, prin care poti obtine rapid pana la 20.000 de lei, cu o dobanda avantajoasa (DAE 10,94%). Este primul credit pentru care nu trebuie sa treci deloc pe la banca! Iar banii iti intra in cont in doar cateva minute. Asta da breaking news! Afla mai multe.

Sortimentul de bere Toast Ale a fost creat de Tristram Stuart fondatorul Asociatiei Feedback. El s-a inspirat din activitatea producatorilor de bere din Bruxelles care au lansat sortimentul "Babylone".

Bere dupa reteta babilonieilor

"Belgienii mi-au spus ca babilonienii au inventat berea pentru a folosi painea si semintele care, altfel, ar fi ramas neutilizate. Era obiectivul initial al berii in urma cu mai multe mii de ani", spune Tristram Stuart.

Intreprinzatorul mai spune ca proiectul sau a fost gandit inca de la inceput astfel incat sa functioneze ca o retea globala.

"Am vrut sa infiintez o companie care aduce laolalta furnizori si fabricanti locali, ca si asociatii de caritate locale. Asta ar face din Toast Ale un proiect international ce transforma painea neutilizata intr-o bere buna", a apreciat Tristam.

Ideea sa a prins deja la New York, dar si la Rio de Janeiro si la Cape Town.

Prima bere din gama Toast a fost prezentata lumii in timpul unei emisiuni a lui Jamie Oliver. Celebrul bucatar a gustat-o si a apreciat ca este "infloritor de minunata". In prezent, conceptul Toast ale include patru sortimente de bere: doua sunt Lager, una e Pale Ale si o alta e India Pale Ale.

Asociatia Feedback a postat pe siteul sau o reteta pentru obtinerea berii din paine, astfel incat tot cei interesati sa o poata face.

Pana acum, in Marea Britanie nu mai putin de 9,75 tone de paine au fost folosite pentru obtinerea a 300.000 de litri de bere Toast.

Cele mai bune alimente care îţi taie pofta de mâncare

Iată care sunt cele mai bune alimente care îţi taie pofta de mâncare.Mănâncă inteligent prin alegerea alimentelor bogate în substanțe nutritive care oferă o senzație de sațietate pentru o perioadă mai lungă decât cele obișnuite. Se spune despre ele că acționează ca o pastilă împotriva foamei.

Iată care sunt aceste superalimente!

[caption id="attachment_267" align="aligncenter" width="800"]Cele mai bune alimente care îţi taie pofta de mâncare Cele mai bune alimente care îţi taie pofta de mâncare[/caption]

Ouăle
Oul este superalimentul care nu trebuie să lipsească de pe farfurie la micul dejun. Datorită proteinelor, vitaminelor, seleniului, zincului, cuprului, fierului și grăsimilor sănătoase, oul este considerat o pastilă naturală antifoame. Recomandat este să fie mâncat fiert (moale sau tare, după preferință).

Legumele și fasolea
Atât legumele, cât și fasolea sunt sănătoase și sunt surse importante de substanțe nutritive (vitamine, minerale, fibre, fier și acid folic), îmbunătățind digestia și oferind sațietate. Ele pot fi consumate sub orice formă, la mic-dejun, prânz și cină.

Migdalele
Datorită proteinelor, grăsimilor monosaturate, fibrelor, vitaminei E, magneziului și fosforului, migdalele sunt considerate un superaliment. În plus, aceste substanțe nutritive previn poftele alimentare. Poți mânca migdale oricând, dar nu le alege pe cele sărate, recomandate sunt migdalele crude (bio). De asemenea, este important să știi că migdalele sunt bogate în calorii, așadar, nu trebuie să exagerezi cu ele.

Ciocolata neagră
Ciocolata este supralimentul preferat al multora dintre noi, mai ales cea care are 70-80% conținut cacao. Această ciocolată conține foarte mulți antioxidanți, are un indice caloric scăzut, plus că îmbunătățește circulația sângelui, ține sub control tensiunea arterială și este sățioasă. Așadar, de fiecare dată când simți nevoia de ceva dulce, mănâncă un cub de ciocolată neagră.

Care sunt cele mai des întâlnite coşmaruri ce ne bântuie nopţile?

Care sunt cele mai des întâlnite coşmaruri ce ne bântuie nopţile?De mai bine de un secol, oamenii de ştiinţă analizează coşmarurile, iar rezultatele studiilor lor au dus uneori la descoperiri bizare. Informaţii bizare sunt şi acelea care dezvăluie cele mai des întâlnite coşmaruri ale oamenilor.

Înainte de a începe să discutăm despre cele mai comune coşmaruri ar trebui să lămurim la ce ne referim când spunem „coşmar”. Un adevărat coşmar , aşa cum este descris de specialişti astăzi, este un vis perturbator şi intens din punct de vedere emoţional care îl face pe visător să se trezească. În cazul în care vânătorul nu se trezeşte în timpul visului, atunci specialiştii susţin că el a avut doar un vis urât.

Estimările arată că doar 5% dintre adulţi suferă coşmaruri regulat şi cu toate acestea majoritatea oamenilor (statisticile diferă în funcţie de studiu, dar în general este vorba de 70% - 90%) au avut un coşmar cel puţin o dată în viaţă.

În mod foarte ciudat, ştim destul de puţine lucruri referitoare la ceea ce visează oamenii cu adevărat atunci când au coşmaruri. În mare, problema este că, de cele mai multe ori, coşmarurile descriu lucruri foarte personale.

[caption id="attachment_224" align="aligncenter" width="634"] Care sunt cele mai des întâlnite coşmaruri ce ne bântuie nopţile Care sunt cele mai des întâlnite coşmaruri ce ne bântuie nopţile[/caption]

Într-un studiu, Antonio Zadra, specialist în studierea somnului de la Universitatea din Montreal, enumeră câteva motive pentru care avem nevoie de conturarea unei imagini mai cuprinzătoare a conţinutului unui coşmar. Pe baza unei meta-analize ce a cuprins 12 studii la care au luat parte 1935 de adulţi, Zadra a concluzionat că astfel de investigaţii tind să „varieze mult în funcţie de populaţia examinată şi în funcţie de instrumentele folosite”. În majoritatea studiilor, spune Zadra, cercetătorii au folosit chestionare şi interviuri, însă el susţine că cea mai bună metodă este utilizarea unui jurnal în care participanţii să îşi noteze zilnic visele.

„Chestionarele sau instrumentele similare de retrospectivă pot duce la povestirea inexactă a unor coşmaruri din cauza naturii fragile a amintirii viselor”, a explicat Zadra.

„Atunci când sunt rugaţi să îşi amintească un coşmar, majoritatea subiecţilor au tendinţa de a-şi aminti, în general, vise intense, neobişnuite şi nu experienţele tipice. Acest lucru ar putea explica de ce, în studiile realizate prin chestionare şi interviuri, coşmarurile legate de teme precum căderea în gol sau zborul apar mai des decât în cazul jurnalelor”, a mai explicat specialistul.

Cele mai des întâlnite coşmaruri

Unul dintre primele studii care au investigat temele coşmarurilor des întâlnite a fost coordonat de psihologul Hulsey Cason, în anii `30. La această cercetare au fost intervievaţi adulţi sănătoşi, adulţi „nebuni”, copii şi studenţi orbi. Pe baza acestor interviuri la care au luat parte cei 258 subiecţi, cele mai des întâlnite teme au fost referitoare la :

1. Animale (27%)

2. Senzaţia de a fi urmărit (27%)

3. Familie/casă (26%)

4.Moarte/crimă (22%)

5. Cădere (21%)

6. Alte subiecte (19%)

7. Accidente (17%)

Desigur, acest studiu include limite precum faptul că participanţii nu au ţinut un jurnal al viselor şi faptul că în lucrare nu se specifică dacă definiţia coşmarului a inclus criteriul trezirii în timpul visului.

Un alt studiu similar a fost realizat în 1988 de psihologul Dierdre Barrett, de la Harvard, şi a inclus 79 de participanţi.

Rezultatele au dus la alcătuirea unui alt top cu cele mai frecvente coşmaruri, care arată astfel:

1. A fi urmărit/ă (72%)

2. Moartea unui membru al familiei sau a unui prieten (64%)

3. Căderea (53%)

4. Propria moarte (39%)

5. Animale/monştrii (33%)

6. Război/violenţă/dezastre naturale (24%)

În 1978, Scott Lawrence şi Anthony Celluci de la University of North Carolina-Greensboro au realizat un studiu în care nu numai că le-au cerut subiecţilor (29 de subiecţi care aveau frecvent coşmaruri) să menţină un jurnal, dar este primul studiu care ia în considerare criteriu trezitului.

În urma acestui studiu s-a constatat că cele mai des întâlnite coşmaruri sunt:

1. Ameninţare la adresa integrităţii fizice (16%)

2. Răni/ Moartea altora (15%)

3. Conflicte interpersonale (15%)

Unul dintre cele mai mari şi cuprinzătoare studii realizate asupra coşmarurilor a fost publicat în 2010 de Michael Schredl of the Central Institute of Mental Health din Germania. Schredl a examinat conţinutul tematic al coşmarurilor pe un eşantion de peste 1000 de adulţi (indivizi cu vârsta peste 16 ani) care declaraseră că experimentează mai multe coşmaruri de-a lungul anului. Rezultatele au indicat cele mai întâlnite coşmaruri sunt referitoare la:

1. Cădere (40%)

2. Urmărire (26%)

3. Senzaţia de a fi paralizat (25%)

4. Întârzierea la un eveniment important (24%)

5. Dispariţia sau moartea unei persoane apropiate (21%)

Scopul studiului realizat chiar de Zadra a fost de a „obţine o descriere amplă şi comparativă a viselor urâte şi a coşmarurilor”. Studiul a fost realizat pe un eşantion mare şi a fost realizat pe baza jurnalelor ţinute de participanţi.

Astfel, Zadra a colectat 10.000 de relatări legate de vise urâte şi coşmaruri. Dintre acestea, doar 253 de coşmaruri şi 431 dintre visele urâte raportate de 331 subiecţi au fost destul de detaliate pentru a fi folosite în analiză.

Astfel, primele 5 cele mai des întâlnite coşmaruri au fost cele legate de:

1. Agresiune fizică (48.6%)

2. Conflicte interpersonale (21%)

3. Eşec sau neputinţă (16.2%)

3. Moarte şi probleme de sănătate (9.1%)

4. Griji sau teamă (8.7%)

Sursa: io9
Abonați-vă la: Postări (Atom)
Un produs Blogger.

Articole noi

Facebook

Sponsor


FB AFI

Copyright © Au Făcut Istoria | Powered by Blogger
Design by ThemePix.com | Blogger Theme by Lasantha - Premium Blogger Templates