Peisajele aride pe care le putem admira în Valea Pisco, din Peru, ascund un mare secret. Pe același platou pe care se află celebrele linii Nazca au fost cioplite în piatră mii de găuri, dând naștere unei fâșii lungi de 1.6 kilometri.

Nu se știe cine a cioplit aceste găuri sau de ce au fost ele create, dar este clar că trebuie să fi fost o sarcină istovitoare, care a necesitat o muncă enormă. Această stranie fâșie din Valea Pisco prezintă literalmente mii de găuri.

Găurile misterioase din Valea Pisco, Peru

Fiecare gaură are lățimea de aproximativ un metru și adâncimea cuprinsă între un metru și doi metri. Unele dintre ele sunt destul de puțin adânci, lăsând impresia că au rămas neterminate.

Au fost săpate într-o fășie pe a cărei lățime încap 8-10 găuri și care se întinde cale de 1.6 kilometri de-a lungul terenului montan accidentat. Numărul de găuri este estimat la 6.900.



Unele dintre ele sunt aliniate cu precizie, în timp ce altele par așezate la întâmplare. Se estimează că cioplirea pietrei a durat zeci de ani, dar nu se știe de ce oamenii s-au înhămat la această sarcină titanică, aparent absurdă.

Locuitorii de azi ai acestei zone nu știu cine, cum sau de ce a creat găurile. Nu s-au descoperit artefacte care să ofere mai multe informații despre găuri. Din cauza mărimii lor, unii cred că ar putea fi un soi de morminte verticale, folosite pentru a cinsti morții.

Toate teoriile sunt date peste cap

Numai că această presupunere nu a fost confirmată de descoperirea unor oase, artefacte sau alte rămășițe umane care să indice existența unui cimitir. Unii arheologi au presupus că găurile au fost săpate pentru a depozita grâne și alte alimente de bază.

Ținând cont de numărul găurilor și de adâncimea fiecăreia dintre ele, este probabil că civilizația care le-a creat putea depozita aici o mare cantitate de grâne. Însă această teorie a fost criticată.

Containerele de depozitare a grânelor ar fi putut fi construite mult mai ușor, fără să fie nevoie de efortul de a ciopli găuri în stâncă. Din acest motiv, este puțin probabil ca vreun locuitor să se fi apucat să sape găurile, atâta timp cât existau modalități mai bune de depozitare a alimentelor.

Nu se știe cine a creat găurile, dar este clar că au fost făcute de mâna omului. La câțiva kilometri mai la est de fâșia cu găuri, imaginile din satelit au dat la iveală ceea ce par a fi rămășițele unei civilizații străvechi.

Deși zona nu a fost identificată ca fiind leagănul unei anumite civilizații, ruinele seamănă cu acelea din Machu Picchu. Misterul legat de cei care au creat găurile și de motivele lor ar putea fi elucidat prin explorarea rămășițelor acestei așezări străvechi.


Fâșia cu găuri: (la stânga) vedere de aproape și vedere de ansamblu, cu relieful montan (la dreapta)

Au fost descoperite puține alte indicii legate de aceste găuri. Fâșia de găuri acoperă 1.6 kilometri de teren muntos accidentat, cu puncte de început și de sfârșit clar delimitate.

Punctul terminus a dat naștere la speculații din cauza înfățișării sale ciudate. Fâșia se termină abrupt lângă o zonă de pământ de o culoare nenatural de închisă.

Unii au spus că această zonă se asemănă cu o muchie care a fost distrusă de o explozie. Există și teorii alternative, care susțin că găurile au fost create de ființe extraterestre – probabil de către astronauți antici, care ar fi vizitat Pământul și ar fi lăsat în urma lor astfel de urme.



Este clar că o imagine atât de frapantă cum este cea a găurilor din Valea Pisco din Peru va da naștere la multe întrebări legate de săpătorii găurilor și de motivele lor. Putem fi siguri că o creație care necesita atâta muncă trebuie să fi avut un scop clar pentru cei care au făcut-o, deși nu avem niciun indiciu legat de care anume ar putea fi acest scop.

Până acum, nu s-a găsit nici măcar un singur fir de păr, niciun dinte și niciun artefact care să arunce lumină asupra acestei fâșii misterioase, care, prin urmare, a fost etichetată drept unul dintre misterele neelucidate ale lumii.

Un comentariu:

Un produs Blogger.

Articole noi

Facebook

Sponsor

FB AFI