În cadrul unui videoclip pare că Luna stă să cadă pe Pământ. Imaginile nu sunt parte a unei farse sau al unui videoclip foarte bine editat.
,,Aceste imagini nu reprezintă un pericol'', a declarat NASA în introducerea videoclipului. Conform Tech Times în cadrul unui videoclip publicat pe site-ul NASA, o scenă pare desprinsă din filmele SF. Însă nu este vorba despre o farsă sau despre editarea filmării realizate de fotograful Daniel Lopez.
În cadrul videoclipului poate fi observată luna pe cer ce are dimensiuni uriaşe şi pare că se prăbuşeşte pe Pământ, în timp ce mai multe persoane se află pe marginea unei creste. Luna pare să se scufunde în spatele stâncilor. Imaginile cu Luna au fost înregistrate de Lopez în insulele Canare din apropierea vulcanului Teide din Tenerife. Conform NASA, clipul nu a fost editat deloc, nici măcar viteza nu a fost crescută.
Videoclipul este un exemplu clasic al unei iluzii produse de Pământ, în care mai mulţi factori au fost combinaţi pentru a fi creată scena. În primul rând, Luna pare atât de mare deoarece Lopez a utilizat lentile telescopice. De asemenea, vulcanul pe care se aflau persoanele se afla la 16 kilometri de fotograf. Viteza Lunii „în cădere” este redată de rotaţia Pământului.
Operațiunea Highjump.În 1946-1947, amiralul Richard E. Byrd a condus 4000 de militari din SUA, Marea Britanie și Australia într-o invazie a Antarcticii numită Operațiunea Highjump, crezând că vestitele submarine naziste, lideri de top și trupe militare s-ar ascunde acolo. Această operațiune nu poate fi negată. Dar, acea parte a poveștii care rareori se spune, cel puțin de o parte din cercurile „oficialeˮ, este faptul că Byrd și forțele sale au întâmpinat o grea rezistență în aventura lor în Antarctica din partea „farfuriilor zburătoareˮ și au trebuit să oprească invazia datorită pierderilor masive.
Operațiunea Highjump care a fost, de fapt, o invazie a Antarcticii, a implicat trei grupuri de luptă navale care au plecat din Norfolk, Virginia, la 2 decembrie 1946. Ele au fost conduse de către nava de comandă a amiralului Richard E. Byrd, spărgătorul de gheață Northwind și purtătorul de rachete Pine Island, distrugătorul Brownsen, portavionul Phillipines Sea, submarinul american Sennet, două nave de sprijin Yankee și Merrick, două tankuri cisternă Canisted și Capacan, distrugătorul Henderson și o navă hidroavion Currituck. Forțe britanico-norvegiene, ruse și se pare că și unele forțe australiene și canadiene au fost, de asemenea, implicate.
Cine era inamicul care deținea aceste obiecte zburătoare? Germania fusese învinsă și nu a existat nicio dovadă că un nou inamic ar fi putut fi atât de dezvoltat. Rusia nu a avut cu siguranță astfel de tehnologii superioare. Statele Unite erau doar la „vârsta rachetelorˮ și total dependente de tehnologia și expertiza capturată din Germania, la sfârșitul războiului (creierul nazist Wernher von Braun − fost discipol al lui Hermann Oberth − a dezvoltat mai târziu la NASA programul Apollo). Nu a existat nicio altă amenințare cunoscută care ar putea motiva invazia Antarcticii de către Statele Unite. Aceste „obiecte zburătoareˮ puteau zbura cu viteze incredibile, după spusele amiralului Byrd. Desigur, incidentul Roswell urma să apară la știri în vara acelui an, dar… a fost repede explicat „în mod oficial” și mușamalizat.
Au început să circule zvonuri cum că, deși Germania a fost învinsă iar trupele aliate măturau toată Europa continentală, nemții au făcut o selecție a personalului militar și a oamenilor de știință, care și-au stabilit o bază în Antarctica, unde au continuat să dezvolte aeronave avansate bazate pe tehnologii extraterestre. Este interesant de remarcat faptul că, la sfârșitul războiului, aliații au estimat că cca. 250.000 de germani lipseau la recensământ, chiar și ținând cont de accidente și decese. Acest număr ar reprezenta o bază destul de mare pentru o colonie, care să ofere gradul necesar de calificare, expertiză și forță de muncă pentru o bază industrială de orice fel, să nu mai vorbim de producție, chiar și după standardele de azi, cu grad foarte mare de tehnologizare. Mulți cercetători ai fenomenului OZN erau conștienți de multitudinea de rapoarte privind observarea de „farfurii zburătoare” cu svastici sau cruci de fier pe ele, „extratereștri” ce vorbeau limba germană etc. Cele mai multe erau mărturii despre oameni răpiți care au fost luați în baze subterane având embleme cu svastică pe pereți. Aşa a fost şi în cazul lui Alex Christopher, autorul cărţii Cutia Pandorei, care menționează că a fost răpit și a văzut „reptiloizi” și „naziști”, care lucrează împreună la bordul unei nave antigravitație sau în cadrul bazelor subterane.
La sfârșitul anului 1946, secretarul de stat al Marinei, James Forrestal, a trimis un grup de lucru în Antarctica, condus de amiralul Nimitz, amiralul Krusen și amiralul Byrd, numit Operațiunea Highjump. Aceasta, în mod oficial, era o expediție pentru a găsi zăcăminte de cărbune și alte resurse valoroase, dar faptele indică altfel. În realitate au încercat să localizeze o bază subterană imensă construită de germani înainte, în timpul și imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, cu ajutorul entităților extraterestre (ET), care au fost descrise ca fiind „arieni”. Această pretinsă bază a fost localizată în Neuschwabenland, o zonă din Antarctica pe care Germania a explorat-o în mod susținut înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. De fapt, Germania a făcut un studiu foarte detaliat al Antarcticii și se bănuia că acolo a fost construită o mică bază subterană înainte de război. Cert este că au existat o mulțime de dovezi, la momentul respectiv, care indicau faptul că până în 1947, elemente ale marinei militare, sau marinei germane, erau încă foarte active în Atlanticul de Sud, care operau fie din America de Sud, fie din unele baze anterior nebănuite din Antarctica. Multe știri circulau la vremea aceea…
De exemplu, în 1947, un submarin U-Boat german a oprit o balenieră islandeză cu numele Juliana, condusă de comandantul Hekla, în apele Antarcticii, pentru a cumpăra ce aveau de vânzare. În schimbul bunurilor cumpărate de germani cu dolari americani, comandantul U-Boat i-a indicat comandantului balenierei zona unde poate găsi multe balene. Informația a fost exactă.
Faptul că spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, 10 U-Boat situate în Oslofjord, Hamburg și Flensburg, au fost puse la dispoziție pentru a transporta câteva sute de ofițeri și oficiali germani în Argentina, pentru a construi un nou Reich, este larg acceptat. Acești ofițeri, cea mai mare parte implicați în proiecte „secrete”, iar mulți dintre ei membri ai SS și Kriegsmarine, au căutat să scape de „răzbunarea” aliaților și să își continue activitatea în străinătate. U-Boat au fost umplute cu bagajele lor, cu documente și mai mult decât probabil cu lingouri de aur, pentru a le finanța eforturile. Toate U-Boat au plecat din porturile lor de origine între 3 și 8 mai 1945 spre Argentina, unde vor fi primiți de către regimul prieten al lui Juan Peron și carismatica sa soție, Eva Peron. Șapte din cele zece U-Boat ce au pornit spre Argentina prin Kattegat şi Skagerrak, au fost observate la granița germano-daneză. Niciunul nu a mai fost văzut vreodată… „în mod oficial” (există informații potrivit cărora și Hitler ar fi fugit în Argentina unde ar fi trăit până la 74 de ani împreună cu Eva Braun).
A fost documentat faptul că trei dintre U-Boat au ajuns în Argentina. Acestea au fost U-530 și U-977, care s-au predat Marinei argentiniene la Mar del Plata la începutul lunilor iulie și august 1945, iar U-1238 a fost scufundat de către echipaj în apele Golfului San Matias, în nordul Patagoniei. Șapte U-Boat sunt încă date dispărute, iar arhivele Kriegsmarine, recent descoperite, indică faptul că un total de mai mult de patruzeci de U-Boat sunt complet dispărute – toate care au fost în construcție cu întârziere, acestea probabil neputând fi detectate de tehnologia aliaților la acea vreme.
Povestea OZN-urilor naziste începe prin 1938, când două astfel de aeronave cu echipaj arian (umanoizi) au aterizat forțat undeva în Alpii Bavarezi. Apoi tehnologia a fost copiată prin ceea ce astăzi se numește inginerie inversă, metodă prin care americanii, la rândul lor, au creat flota stelară Solar Warden. Extratereștrii care au supraviețuit, printre ei aflându-se și Grey (Micii Cenușii), au conlucrat cu naziștii la construcția de astfel de aeronave. Se presupune că la bordul unui U-Boat care a plecat după război cu direcția Argentina se aflau și acești extratereștri. Ei nu făceau parte din aceeași rasă de extratereștri ca cei care s-au prăbușit la Roswell.
Operațiunea Highjump a fost filmată, iar mai apoi Hollywood a făcut un film cu numele The Secret Land. După sosirea sa în Antarctica, forța navală a început o recunoaștere a continentului. Amiralul Byrd a fost el însuși la bordul primului dintre avioanele care au decolat la 29 ianuarie 1947. Acesta a filmat și cartografiat continentul alb. Din relatările de mai târziu ale amiralului, reiese faptul că magnetometrele de la bordul avionului indicau anomalii deasupra polului, ceea ce reprezenta un indiciu pentru faptul că Pământul este gol în interior. Din constatările celorlalți, avionul a avut o întârziere de 3 ore, timp în care amiralul a fost interceptat de către arieni și naziști și condus în baza lor din interior.
Misiunea navelor aliaților ar fi trebuit să dureze între 6 și 8 luni, dar s-a sfârșit mult mai curând, cu mulți morți. Este un fapt incontestabil că grupul central al Operațiunii Highjump a fost evacuat de către spărgătorul de gheață Burton Island din Golful Balenelor la 22 februarie 1947; Grupul de Vest s-a întors acasă la 1 martie 1947, iar Grupul de Est a plecat la 4 martie, la doar opt săptămâni de la sosire. În cele din urmă, grupul de lucru a venit înapoi în Statele Unite cu date care apoi au fost imediat clasificate ca fiind „top secret”. James Forrestal, secretarul Marinei (care a devenit apoi secretar al Apărării), după ce s-a retras din serviciul activ a început să vorbească despre Highjump, dar și despre alte lucruri. Curând a fost dus în Bethesda Naval Hospital, la secția de psihiatrie, unde a fost împiedicat să se vadă sau să discute cu cineva, inclusiv cu soția lui și, după scurt timp, a fost aruncat afară pe fereastră în timp ce încerca să se spânzure lângă pat.
Întorcându-ne la această operațiune, există multe rapoarte ale piloților care au survolat continentul alb despre lucruri ciudate apărute, inclusiv OZN-uri ivite „de nicăieri”. Cu toate că nu există dovezi irefutabile ale unei baze germane extraterestre în Antarctica, este dincolo de orice îndoială că ceva foarte neobișnuit se petrece pe sau în jurul continentului înghețat. În general, se pare că probabilitatea ca o astfel de bază să fi existat, și poate chiar să continue să existe și în ziua de azi, este destul de mare.
1. Germanii au explorat o parte din Antarctica chiar din ajunul războiului, când marea majoritate a activității lor a fost orientată spre reconstruirea economiei germane și a infrastructurii militare. Această activitate a început cu puțin timp înainte de recuperarea OZN-ului bavarez din 1938 și s-a făcut într-un ritm accelerat imediat după aceea.
2. A existat o activitate intensă în desfășurare cu nave și submarine în Atlanticul de Sud și în regiunile polare pe tot parcursul și după încheierea războiului. Această activitate a continuat și în 1950 și continuă până în zilele noastre, cu ceea ce poate fi considerat doar observarea de U-Boat, și o incidență foarte mare de observare a OZN-urilor în Atlanticul de Sud și la Polul Sud, inclusiv în zonele sudice ale Americii de Sud.
3. SUA au invadat literalmente continentul Antarctica, cu resurse navale considerabile. Grupul operativ s-a întors „șchiopătând” acasă la doar câteva săptămâni mai târziu, iar presa sud-americană locală a scris despre o astfel de înfrângere. Acest lucru a coincis cu o creștere substanțială a activității OZN-urilor în emisfera sudică, în special în America de Sud, vizibilă chiar și în prezent.
4. Amiralul Byrd a vorbit despre obiecte care ar putea zbura de la un pol la celălalt cu viteze incredibile, având baze în Antarctica.
5. Sute de mii de germani și cel puțin 40 de U-Boat lipsesc de la sfârșitul războiului. Documente și martori oculari dovedesc că cel puțin o parte a acestor ambarcațiuni au fost observate în America de Sud, la câteva luni după sfârșitul războiului din Europa.
La scurt timp după întoarcerea sa, amiralul Byrd a început să descrie OZN-uri și alte lucruri văzute în Antarctica. Evident că imediat a fost internat la psihiatrie și la sfârșitul anului 1947 a fost ucis.
Apocalipsa. Acest extraordinar documentar color despre Primul Război Mondial a fost realizat de francezi și difuzat pe Național Geografic, filmul documentar, format din 5 episoade, are nota 9 pe IMDB. Imaginile sunt reale, filmate înainte și în timpul Primului Război Mondial.
[caption id="attachment_252" align="aligncenter" width="749"] Apocalipsa. Extraordinar documentar color despre Primul Război Mondial[/caption]
Faptul că autorii au colorizat imaginile alb-negru originale îl face și mai atractiv. Pentru a alege subtitrarea în limba română, selectați limba română de la rotița dințată din dreapta jos (settings). Vezi mai jos cele 5 episoade:
10 seriale despre cele Două Războaie Mondiale pe care ar trebui să le vezi.Pe lângă numeroasele filme ce au fost realizate despre războaiele mondiale din secolul trecut, diferiţi regizori au optat pentru prezentarea poveştilor şi istoriilor din acele vremuri tulburi prin intermediul mini-seriilor TV. Vă prezentăm mai jos o listă consultativă ce cuprinde 10 titluri. Fiecare mini-serie prezentată nu are mai mult de 10 episoade şi veţi remarca, probabil, efortul diferitelor ţări de a-şi omagia eroii prin intermediul media. Poate nu ar strica şi o mini-serie autohtonă.
[caption id="attachment_215" align="aligncenter" width="800"] 10 seriale despre cele Două Războaie Mondiale pe care ar trebui să le vezi[/caption]
1. Band of Brothers - Camarazi de război (SUA, Marea Britanie, 2001)
Produs în anul 2001 de către maestrul filmelor de război, Steven Spielberg, în colaborare cu Tom Hanks şi Stephen E. Ambrose (autorul bestsellerului cu acelaşi nume), “Camarazi de război”, a rămas în memoria colectivă ca fiind unul dintre cele mai bune (dacă nu, chiar cel mai bun!) produs cinematografic de război, creat vreodată.
Mini-seria descrie pe parcursul a 10 episoade, cu o durată de aproximativ o oră fiecare, povestea soldaţilor americani, componenţi ai Companiei E (Easy), Divizia 101 Paraşutişti, a Statelor Unite ale Americii. Acţiunea se desfăşoară, în principal, pe câmpurile de luptă din Europa, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Poate că primul film al mini-seriei pare puţin mai plictisitor, restul episoadelor sunt adevărate istorii, ecranizate într-un mod excepţional.
Repurtând un imens succes cu filmul “Salvaţi soldatul Ryan”, Steven Spielberg şi Tom Hanks, apelează la memoriile şi amintirile veteranilor de război pentru realizarea impresionantului serial. De altfel, o bună parte din echipa de producţie, alături de cei mai mulţi actori, au interacţionat des în realizarea filmelor cu veteranii americani pentru a putea reda căt mai autentic realitatea. Pe veteranii Companiei Easy îi puteţi vedea, de obicei, povestind la începutul fiecărui episod.
Din distribuţia numeroasă fac parte şi Damian Lewis (îl recunoaşteţi, desigur, şi din serialul “Homeland”), Michael Fassbender (“Inglourious Basterds”, “X-Men” sau “Assasin’s Creed”), David Schwimmer (serialul “Friends”) sau chiar Tom Hardy (“The Revenant”, “Mad Max: Fury Road”).
2. The Pacific - Pacific (SUA, Australia, 2010)
Realizată de aceeaşi cineşti, Steven Spielberg şi Tom Hanks, după aceeaşi reţetă folosită şi la “Camarazi de război”, mini-seria de 10 episoade prezintă, de data aceasta, aventurile puşcaşilor marini americani pe câmpul de luptă din Pacific. Lansat după 9 ani de la premiera serialului anterior, “Pacific” utilizează mult mai efectele speciale iar personajele principale se reduc.
Uşor redundant în privinţa cadrelor naturale redate (cum era de aşteptat, de altfel), serialul rămâne totuşi, un reper important pentru producţia cinematografică de război.
3. Unsere Mütter, unsere Väter – Generation War (Germania, 2013)
Producţia germană cuprinde 3 episoade (aproximativ 1h şi 30’ fiecare) realizate excepţional, ce descriu povestea a 5 prieteni din Berlin, ce trebuie să supravieţuiască războiului. În anul 1941, aceştia aleg să se despartă, unii alegându-şi drumul pe care doresc să-l urmeze, alţii forţaţi de împrejurări.
Într-un cadru ostil din timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, descris amănunţit şi extrem de realistic de regizorul seriei, viaţa celor 5 prieteni este semnificativ schimbată.
Fără a intra în detalii, amintim doar că personajele principale sunt: fraţii Winter, Wilhelm (militar de carieră, naratorul poveştilor şi îndrăgostit de Charlotte) şi Friedhelm (un tip pasionat de literatură şi prea puţin de razboi, trimis să lupte frontul de est), Charlotte (viitoare asistentă medicală), Viktor Goldstein (evreu la origine ce încearcă să scape de deportările către lagărele de muncă şi iubitul Gretei) şi Greta (proprietara unui bar din Berlin, cu un simţ artistic dezvoltat şi iubita lui Viktor).
Acţiunea intensă, captivantă şi conflictele psihologice prin care trec personajele principale fac din această mini-serie o producţie cinematografică de neratat!
4. Our World War (Marea Britanie, 2014)
Prezentată sub forma a trei episoade, seria britanică propune publicului o abordare modernă în realizarea filmelor de război, în special, prin muzica difuzată. Cele trei episoade sunt extrem de intense, umorul negru britanic este prezent iar cadrele şi scenele prezentate sunt foarte realistice, de multe ori camera de filmare, fiind montată chiar pe actori.
Personajele principale sunt soldaţi ai trupelor britanice din Primul Razboi Mondial iar întreaga producţie este creată de BBC.
5. The Passing Bells (Marea Britanie, Polonia, 2014)
Un alt serial marca BBC, “The Passing Bells”, spune povestea celor 5 ani de conflict din timpul Marelui Război, văzută prin ochii a doi tineri soldaţi combatanţi: britanicul Thomas şi germanul Michael.
Pe durata celor 5 episoade sunt prezentate, de cele mai multe ori în paralel, evenimente din vieţile celor doi soldaţi inamici. În diferite momente, cei doi ajung să interacţioneze, conferindu-i serialului un puternic accent emoţionant şi dramatic.
6. ANZAC Girls (Australia, 2014)
Extrem de importante, poveştile femeilor eroine care au fost implicate în timpul celor două războaie mondiale, au fost mai deloc mediatizate sau ecranizate. Pe parcursul celor 6 episoade veţi putea empatiza alături de asistentele medicale ce au însoţit trupele ANZAC (Corpul de armată autralian şi nouă-zeelendez) în Primul Război Mondial, în luptele de la Gallipoli şi din Frontul de Vest.
7. Resistance (Franţa, 2014)
Mini-serialul francez descrie povestea tinerei Lili, de doar 17 ani, care se alătură rezistenţei franceze. Acţiunea are loc în anul 1940, în Parisul ocupat de nazişti. Serialul a fost lansat în 2014 pentru a celebra 70 de ani de la eliberarea Parisului de către aliaţi iar din distribuţie face parte şi actriţa româncă, cunoscută pentru filmul “După dealuri”, Cristina Flutur.
8. In Vlaamse Velden – Pe câmpurile Flandrei (Belgia, 2014)
Producţia belgiană se concentreză pe toată durata celor 10 episoade, în principal, pe aspecte din viaţa familiei belgiene Boesman din timpul Primului Război Mondial. Accentul este pus, în principal, pe experienţele trăite de fiica soţilor Boesman, Marie, o adolescentă de doar 15 ani.
Acţiunea are loc pe parcursul a 4 ani, 1914-1918, şi descrie cu multiple detalii viaţa famiilor belgiene din timpul Marelui Război.
9. Gallipoli (Australia, 2015)
Lansat la centenarul faimoasei campanii de la Gallipoli (Canakkale, în turcă – strâmtoarea Dardanele), serialul ce cuprinde 7 episoade (45 de minute, fiecare), spune povestea a patru tineri soldaţi australieni ce se înrolează în trupele ANZAC (Corpul de armată autralian şi nouă-zeelendez), participând la luptele purtate în timpul Primului Război Mondial. Luptele au loc, după cum o spune şi numele serialului, în Peninsula Gallipoli din Imperiul Otoman.
Printre puţinele seriale despre Primul Război Mondial, “Gallipoli” reuşeşte cu succes să recreeze atmosfera din tranşeele luptelor purtate în peninsula otomană.
Pe actorul principal, Kodi Smit-McPhee, îl puteţi regăsi şi în extraordinarul film “The Road – Drumul”, ecranizare a romanului omonim a celebrului Cormac McCarthy (cunoscut, la rândul lui, printre alte, şi pentru romanul ecranizat “No country for old men – Nu există ţară pentru bătrâni”).
10. Deadline Gallipoli (Australia, 2015)
O altă producţie australiană ce evocă Primul Război Mondial, “Deadline Gallipoli” prezintă povestea a trei jurnalişti ce însoţesc trupele aliate în campania din peninsula otomană şi care trebuie să relateze “celor de acasă” evenimentele petrecute. Cele două părţi ale seriei evidenţiază perspectiva jurnalistului de război care este împiedicat să-şi desfăşoare activitatea de cenzura şi orgoliul comandanţilor militari.
Mini-serialul puncteză puţin şi la distribuţie, Sam Worthington, cunoscut din “Avatar”, “Hacksaw Ridge” sau “Everest”, fiind prezent.
În anul 1960, cercetătorii sovietici începeau forările în Siberia. Proiectul era unul grandios. Se dorea ca săpăturile să ajungă la o distanță cât mai mare, pentru a se studia misterioasa lume de sub picioarele noastre.Forările s-au desfășurat câțiva ani și s-a ajuns la adâncimea de 14,4 km. Specialiștii au încercat să continue forarea însă, burghiul și-a accelerat rotațiile. A fost o singură explicație. În adâncime era o cavitate.
Temperatura la adâncimea de 14 km era una foarte ridicată, peste 1100 de grade Celsius. Nu este singura descoperire făcută de cercetători. Microfoanele instalate pe mașinăria de forat au permis ca specialiștii să poată asculta niște zgomote înfiorătoare, ca niște vaiete, care veneau din adâncime.
IADUL EXISTĂ ȘI ESTE SUB PICIOARELE NOASTRE?
[caption id="attachment_207" align="aligncenter" width="620"] Gura Iadului din Siberia[/caption]
O întâmplare la fel de inexplicabilă s-a petrecut în Uzbekistan, în apropiere de orașul Darvaz. Geologii efectuau forări pentru a descoperi noi filoane de gaz. Forările au ajuns la o cavernă care era încărcată cu gaz. Pentru că nu au dorit ca toxicul gaz să ajungă la suprafață, au decis să dea foc gazului.
După 40 de ani de la acest eveniment, focul arde continuu, în mod inexplicabil. Geologii susțin că sursa de gaz ar fi trebuit să se epuizeze și focul să se stingă.
Un alt fenomen la fel de misterios se produce în pădurile din Rusia. Fenomenul a fost observat în anii 80, atunci când au început să apară gropi foarte adânci. Gropile nu pot fi de natură artificială pentru că vegetația este foarte deasă și face imposibilă pătrunderea unui mijloc de transport care să aducă un echipament pentru forare. Gropile au fost numite Guri ale Iadului.
În anul 1962, lângă orașul Centralia, Pennsylvania, s-a produs un incendiu. Focul a migrat către un filon de cărbune aflat sub oraș. Locuitorii au fost evacuați, iar focul continuă să ardă și astăzi.
În anul 2006, zgomote venind din interiorul pământului au panicat locuitorii din Utah și Georgia. Zgomotele au fost auzite timp de câteva luni.
Istoria interzisă a omenirii. Conspiraţiile care au schimbat lumea.EP.I-Nu sunt putini acei specialisti, dintre care se disting nume precum Michael Cremo si Richard L. Thompson, autorii cartilor "Arheologia interzisa" si "Istoria ascunsa a rasei umane", care vorbesc despre fenomenul filtrarii cunoasterii. Dupa cum o sugereaza contextual forma termenului, aceasta politica, suspectata ca fiind o arma de capatai a elitelor ce conduc lumea din umbra, este menita sa tina masele in ignoranta si necunoastere. Altfel spus, este vorba despre puterea intelectuala, cea din care deriva toate formele de dominatie si control la care este supusa civilizatia umana astazi. Articolul de fata nu va trata insa despre cine sunt sforarii acestor masinatiuni, ci se ambitioneaza sa releve cate ceva despre modul in care ei opereaza.
"Involuatii" stiau Liderii fara chip care actioneaza manetele acestui mecanism al cenzurii limiteaza masiv accesul maselor la informatii care vizeaza in special originile si trecutul speciei umane, temelie a intelegerii existentei si scopului in viata. Este vorba despre aspecte esentiale ale civilizatiei si ale planetei pe care, daca le-am cunoaste, ne-am intelege mai bine natura si misiunea; ceea ce ne-ar face insa liberi si mai greu de controlat. Sunt lucruri pe care "EI" le cunosc, dar pe care le tin departe de noi, din egoism, din interes, din trufie, din nevoia de a avea un ascendent asupra semenilor.
Premisa fundamentala de la care porneste teza unor specialisti precum cei mentionati mai sus, cum ca istoria umana este cu totul alta decat cea care ne este prezentata astazi in mod oficial, rezida, ca debut, in scrierile antice. Majoritatea culturilor dispun de astfel de carti care vorbesc despre existenta unor civilizatii avansate in trecutul foarte indepartat, dar scrierile in sanscrita ale Indiei sunt de departe cele mai explicite in aceasta directie. Manuscrise antice, precum Mahabharata, Ramayana sau Vedele vorbesc deschis, pe langa principiile filosifice si culturale indiene, si despre episoade fascinante din vechime, care fac descrieri amanuntite ale unor tehnologii pe care omenirea abia le-a dobandit astazi. Sunt descrise aparate de zbor impreuna cu principiile lor de functionare, sunt mentionate arme precum bomba atomica sau chiar bomba cu hidrogen si se descriu avansate tehnici medicale si genetice. Aceleasi carti vorbesc despre erele pamantului, despre ciclicitatea vietii pe planeta si despre succedarea civilizatiilor. Convingeri asemanatoare vin din intelepciunea romana si egipteana dar mai ales dinspre cea greaca de unde, de la Platon si Artistotel ne parvin invataturi referitoare la aceeasi insiruire a vietii. Ei credeau puternic intr-o fiintare pe ere, dupa un model arhetipal. Astfel, in credintele stravechi - care, dealtfel, nu sunt deloc de lepadat - un mare ciclu de viata incepe edenic, cu o Era de Aur, in care toate fiintele umane sunt spiritualizate, constiente, bune. Aceasta era este succedata de cele de Argint, Bronz si Fier, ce caracterizeaza, gradual, deprecierea umana prin cultivarea lacomiei si a individualismului intr-atat incat lumea trebuie reconfigurata. Ceea ce se si intampla, printr-un cataclism general si o reinchegare ulterioara a vietii.
In viziunea initiatilor indieni, oamenii s-au nascut de mai multe ori si de tot atatea ori, minus unu (inca), au disparut in urma unor dezastre de exterminare a speciilor. Acest lucru s-ar fi intamplat insa numai pentru ca viata sa reinfloreasca, prin repopularea Pamantului fie de catre refugiati paranormali, neafectati de Armageddon, fie de civilizatii superioare din alte sfere cosmice. Cartile acestea fac referiri foarte serioase la existenta in urma cu milioane si chiar cu miliarde de ani in urma, pana la inceputurile planetei, a inteligentei pe Pamant si a civilizatiilor evoluate. Totusi, pentru sustinerea unor atari premise, trebuie sa existe si probe fizice. In absenta acestora, s-ar putea presupune cu usurinta ca scrierile sunt false, mincinoase, produs al unei imaginatii disproportionate. Surprizator, ele sunt cofirmate nu doar sporadic, ci chiar abundent, nenumarate dovezi arheologice ale existentei unor antice civilizatii avansate iesind la lumina, accidental sau "vanate", in toate colturile lumii.
Teoria ca teoria, dar practica… Exemplele sunt numeroase si dispun de caracteristici mult prea complexe pentru a fi expuse convingator aici, dar vom face cateva insemnari succinte. Este vorba despre descoperiri arheologice precum: macheta egipteana din lemn din secolul al II-lea i.Hr, care are forma unui avion; ciocanul descoperit la marginea Londrei, incastrat intr-o roca veche de 500 milioane de ani; harta desenata in 1513 a amiralului turc Piri Reis, care arata in detaliu portiuni din Africa, America si Antarctica, in conditiile in care Antarctica a fost descoperita oficial abia in 1818. Mai mult, harta reprezinta continentul alb asa cum arata el sub gheturi, stare in care se afla, probabil, in urma cu 10.000 - 12.000 de ani; orasul Nan Madol, construit intre anii 200 i.Hr.- 800 d.Hr., pe un recif de corali din Micronezia, din aproximativ 250 milioane de tone de blocuri bazaltice, al caror transport nu poate fi explicat; artefactul Coso, din Olancha, California, asemanator cu un dispozitiv de aprindere, gasit in interiorul unei bucati de piatra care ar fi avut nevoie de 500.000 de ani pentru a se forma. O amprenta palmara a fost gasita intr-un strat de piatra calcaroasa avand circa 110 milioane ani, in localitatea Glen Rose (Texas). In nordul inghetat al Canadei s-a gasit un deget omenesc fosilizat,datand din Cretacic. In Utah, intr-un strat de roca estimat la 300-600 milioane de ani vechime, s-a descoperit ceea ce pare amprenta unei talpi omenesti, incaltata intr-un soi de sanda. Minerii din Africa de Sud au scos la lumina sute de sfere metalice de origine necunoscuta, denumite sferele Klerksdorp. Ele au circa 3-5 cm in diametru, iar unele au incrustate linii paralele, asemenea unor santuri, de jur-imprejur. Sferele par a fi facute de mana omului, desi specialistii nu pot explica in ce fel au fost realizate liniile. Stratul de roca din care au fost extrase aceste sfere dateaza din precambrian, vechimea lor fiind estimata la 2,8 miliarde ani.
[caption id="attachment_118" align="aligncenter" width="500"] Istoria interzisă a omenirii. Conspiraţiile care au schimbat lumea.[/caption]
Exemplele pot continua, acestea sunt doar cateva dintre cele mai cunoscute care au ajuns sub ochii publicului larg. Surprinzator este insa faptul ca, desi asemenea reusite arheologice vorbesc fatis despre o realitate incontestabila, oamenii de stiinta nu le aplica mai mult decat o eticheta pe care sta scris "mistere". De ce alegem sa le consideram curiozitati si bizarerii, cand putem accepta povestile uneori de necontestat pe care aceste obiecte ni le spun? Nimeni nu se oboseste, oficial, sa sape mai adanc si sa intelega implicatiile uriase pe care le au aceste lucruri. Cat despre noi, sfidarea afisata de elite in relatia cu vulgul este de un cinism revoltator. Ne servesc, prin intermediul cercetatorilor si al publicatiilor pe care le au in "buzunar" toate aceste informatii, probabil desperecheate, bizuindu-se fara griji pe faptul ca ignoranta isi va juca rolul si ne va impiedica sa ne implicam activ sau sa ne "sinchisim" macar de ele. Pentru ca, la urma urmei, cine suntem noi sa ne gandim la asemenea lucruri? Ce conteaza daca oamenii au 10 mii, o suta de mii sau un milion de ani? Aceste preocupari sunt ciudate, abstracte, ele reprezinta exclusiv apanajul unor filosofi si mistici neintelesi, izolati in turnurile lor de fildes. Noi trebuie sa ne traim viata la maximum, timpul inseamna bani, este scurt, viata trece, nu trebuie irosita cu intrebari existentiale. Sunt numai cateva dintre trendurile pe care elitele ni le-au impregnat, pentru a imbraca poate cele mai importante deprinderi pe care ar trebui sa le posedam in cosumatii care sunt adesea ridicole si caraghioase in ochii unei opinii publice profund contaminate.
Indoctrinare religioasa? Mai gandeste-te Totusi, aceia care aleg sa nu se lase pacaliti de teoriile evolutioniste vehiculate extrem de agresiv, se aliniaza mai degraba unei tendinte spirituale de masurare a lucrurilor. Acesti oameni privesc devenirea umana, nu ca pe o evolutie din materie, ci, mai degraba, ca pe o involutie, dintr-o constiinta superioara. Aceasta premisa se aseamana poate cu o argumentatie religioasa, cu o doctrina ridicola, dar incercati sa va intrebati daca nu cumva aveti aceasta impresie tocmai in virtutea informatiilor care vi se "injecteaza" pe toate mediile de comunicare. Omul nu este un produs unilateral, asa cum incearca sa ne convinga conducatorii nostri de talie mondiala. El este intr-adevar alcatuit din materie, este grosier, dar mai are si o dimensiune mentala, precum si una spirituala. Lumea noastra este, din acest motiv, privita de initiati, ca o etapa cosmica grosiera, ce va fi urmata de niveluri superioare ale realitatii, dominate de energii subtile, denumite de culturile diferite spirite, ingeri, zei, sfinti, etc. Nasterea ar insemna, practic, procesul prin care o fiinta de constiinta pura coboara in sferele inferioare ale Cosmosului si se acopera de energiile scazute ale mintii si ale materiei.
Toate culturile si civilizatiile credeau ca venim dintr-un nivel spiritual al realitatii, traiau in acord cu aceasta convingere si erau armonizati cu natura si viata. Mai putin noi, care ne dezicem de orice forta superioara. Noi, care ne credem fruntasi si superiori, nu doar ca civilizatie, ci la nivel individual. Este in asentiment cu mersul actual al lucrurilor ca "eu" sa fie in centrul lucrurilor si "mie" sa fie elementul de referinta al existentei. Si tocmai pentru ca "eu" nu este singur, ci sunt sase miliarde ca el, acest lucru duce la izolare, la dezbinare si conflicte, la dominatie si razvratire. Daca eu lupt doar pentru mine, atunci cauza mea nu mai este si a altora, ceea ce ma face sa fiu absolut singur, neunificat in nimic cu altcineva. Desi poate parea desuet, nu este decat aplicarea maximei "Dezbina si stapaneste" la nivel planetar.
Spuneam putin mai sus ca, daca ideea spiritualitatii ti se pare a fi o doctrina, un raspuns disperat al Bisericii la avantul actual al stiintei, atunci ar trebui sa te intrebi daca nu crezi asta tocmai in urma faptului ca esti controlat. Ei bine, sa venim in sprijinirea unei asemenea declaratii si cu un exemplu. Este vorba despre cazul sotilor Pierre si Marie Curie. Cei doi cercetatori francezi din secolele XIX - XX sunt recunoscuti oficial pentru performantele din domeniul radioactivitatii, care le-au si onorat activitatea prin obtinerea unui premiu Nobel pentru Fizica in anul 1903. Niciun manual insa si in general nicio carte nu vor mentiona implicarea lor activa si meritorie in experimentele parapsihologice. Pret de mai multi ani, cei doi cercetatori au derulat o serie de teste cu nuanta supranaturala in laboratoare si institutii, inregistrand rezultate notabile si succese nebanuite, materializate prin comunicarea cu spiritele, extracorporalizari, materializari, clarviziune si alte astfel de fenomene catalogate astazi drept "bazaconii".
Aceasta activitate intensa si mascata este atestata de o documentatie vasta aflata in arhivele institutiilor care le-au gazduit initiativele lui Pierre si Marie. Si in acest caz, exemplele unor performante si descoperiri halucinante pe taram spiritual sunt in numar suficient de mare, incat sa ateste existenta incontestabila a unei asemenea dimensiuni umane. De ce ocultizarea lor? Pentru a masca latura spirituala a umanitatii si pentru a canaliza civilizatia spre materialism si consumerism. Suntem vaduviti prin aceasta privare de cunoastere, de aspecte importante ale existentei si ale fiintei umane, capitale in intelegerea completa a ceea ce suntem si a ceea ce avem de fapt de facut aici. Daca nu stim nimic despre aceste lucruri, care, iata, exista ca parte a realitatii, este firesc sa ne refugiem in productie si consum, in efemer, in placeri marunte si in bucurii intr-adevar animalice. Iar acest lucru nu este intamplator.
Mai gandeste-te un pic Toata aceasta mistificare se intampla pentru ca stiinta are in miezul sau un grup extrem de influent care musamalizeaza voit descoperirile cele mai importante. Motivele unui asemenea grup influent nu pot fi decat presupuse, dar probabil ca banuielile celor care le emit nu se indeparteaza prea mult de adevar. Astfel, Michael Cremo suspecteaza ca doua mari directii motiveaza elitele sa filtreze cunoasterea. Una ar fi insasi natura umana, negarea, respingerea teoriilor care le contrazic pe ale lor, deoarece sunt oameni indragostiti de ei insisi si de adevarurile lor, nefiind dispusi sa accepte alternative. Apoi, probabil ca este vorba de ratiuni ceva mai adanci, legate de putere si control. In sistemul educational, evolutionistii au detinut o pozitie suficient de inalta pentru a dicta raspunsuri la intrebarile fundamentale: "cine suntem? de unde venim? incotro mergem?" Aceste raspunsuri, dupa cum bine se stie, sunt pur materialiste, exclud cu desavarsire orice implicare divina in crearea omulu. De aceea, nici nu este surprinzator sau intamplator ca omenirea a luat-o pe o panta adanc materialista si exclusiv fizica. Manipulatorii din umbra au insuflat maselor valori eronate, ideea ca scopul fundamental al omului este acela de a produce si de a consuma. Mereu mai mult. Acest lucru, in cazul in care mai sunt dintre aceia care nu isi dau seama, naste bogatii uriase. O parte dintre ele intra in buzunarele cercetatorilor, care nu doar fac parte din mecanismul manipularii, dar stau si la temelia conceptelor produselor comercializate (armament, tehnologie, lux etc). O alta mare parte din fonduri intra in buzunarele industriasilor care le produc si, nu in ultimul rand, in buzunarele adanci ale guvernelor care percep taxe si impozite, in unele locuri, uriase, pe marginea comertului masiv. Aceasta nu inseamna altceva decat faptul ca forte foarte mari sunt cointeresate ca lucrurile sa ramana in lume in forma in care sunt astazi. Ele nu vor sa vada intrerupt acest proces si atunci nu este de mirare faptul ca devine tot mai energic.
Orice scadere a activitatii economice creaza unde de soc. Elitele au inteles asta. Din acest motiv, se intretine furibund procesul de productie-consum. Oamenii nu trebuie sa se gandeasca la existenta, nu trebuie sa-si puna probleme inalte, adanci, trebuie mentinuti si concentrati in uriasa masinarie economica. Exemplul clar a venit in urma atentatului terrorist din 11 septembrie 2001, in urma caruia mii de oameni pur si simplu au incetat sa mai cumpere, sa mai consume. Au ales sa stea mai mult cu familiile si cu prietenii lor si sa se intrebe ce este viata si incotro se misca, ce se intampla cu lumea. Reverberatiile unui asemenea fenomen sunt mari si durabile. Liniile aeriene, spre exemplu, nu si-au revenit inca total in acesti 7 ani de la eveniment. Stapanii unui imperiu financiar nu isi permit asemenea pierderi. Ei trebuie sa aiba mereu mai mult, nici macar mentinerea nu este o optiune. Sunt, deci, interese mari care ne vor focusati trup si suflet pe procesul material de productie si consum, iar elementul cheie sunt oamenii de stiinta si dascalii, cei care ne invata despre lume si viata. Ei insista ca suntem fiinte materiale si mai ales ca acesta este un lucru bun. Dar daca am primi si un alt raspuns la intrebari precum "Cine sunt? De unde vin? Unde ma duc? Ce vreau?" ? Ce ar fi daca s-ar preda in scoli faptul ca facem parte dintr-o constiinta superioara si pura si ar trebui sa ne canalizam mai mult pe cultivarea constiintei si a spiritului, pentru ca ele sunt eternitatea? "EI" nu vor insa acest lucru, pentru ca ar insemna ca oamenii sa fie mai putin controlati, ceea ce ar insemna mai putini bani si o putere scazuta. De aceea s-a impamantenit si ideea de proprietate. Intr-o societate complet mercantila, toata lumea are proprietati. Liderii, corifei ai omenirii, detin aceste proprietati prin diferite sisteme sociale, bancare sau politice. Ori, cine controleaza proprietatea controleaza si proprietarul.
Sustinatorii sistemului axiologic bazat pe productie si consum, pe ahtiere de acumulare si materialism, s-au infiltrat insidios in pozitiile influente si puternice ale societatilor umane, de unde pot dicta celor de sub ei realitatea. Ei au creat sistemele de comoditate, care stimuleaza latura hedonista umana, capturand individul in placeri si indepartandu-l de realitate. Mijloacele de distragere sunt astazi extrem de numeroase si de eficiente, imbracand tot soiul de forme. De ce nu s-ar abate chiar razboiul asupra unei comunitati preocupate de spirit si Divinitate, daca numai asa ea poate fi convertita sau chiar eliminata? Conducatorii lumii nasc si finanteaza razboaie, inventeaza sisteme monetare si diverse constrangeri, aplicand, sub aparenta unei libertati totale si a unei civilizari apoteotice, o lege martiala deghizata, mai rea decat tot ce a existat pana in prezent. De ce este mai rea? Pentru ca biciul in spate si siluirea nu iti pot fura sufletul, nu iti pot starpi credinta si stinge lumina din priviri. Conducatorii de astazi nu se multumesc sa conduca oameni, mase, nu se multumesc sa aiba mancaruri fine si vile luxoase, ei vor sa ne biciuiasca sufletele. Care este motivul final? Sigur ca, in aparenta, tinand in jug o omenire care se naste, traieste si moare pentru ei, isi asigura o viata nu de regi, dar chiar de Dumnezei aici pe Pamant. Dar asta sa fie totul?
Cat poate trai un om sa se bucure de placerile vietii? Cateva zeci de ani? Planurile lor se intind pe secole, de ce? Pentru urmasi? Ar putea niste oameni atat de egoisti sa se gandeasca la viitorul copiilor lor? Ce stiu ei? Cred oare ca viata este numai una si atunci merita traita din postura unui zeu, caci dupa ea nimic nu mai conteaza? Este putin probabil sa fie atat de naivi, de vreme ce nu vor ca noi sa aflam de puntile spre lumea spirituala. Stiu ei mai multe decat ne inchipuim, care le sunt resorturile? Este intr-adevar o conspiratie sau doar miscare browniana, curs evolutiv firesc, natura umana exacerbata? Crezi ca poti primi raspunsuri la intrebarile astea dintr-o masina luxoasa, cu un telefon performant in mana si cu o vestimentatie la moda pe trup? Poate iti va raspunde fotomodelul de langa tine sau vila cu trei etaje. Ori, cine stie, poate iti va sufla cate ceva despre viata plasticul din cardurile pe care le ai in portofel. Toate tac? Atunci unde e raspunsul? Intr-un Happy Meal cu siguranta nu.
A apărut o nouă teorie despre catastrofa de la Cernobîl. În 1986, centrala nucleară nordul Ucrainei a devenit locul celui mai mare accident nuclear din istorie, unde unul dintre cele patru reactoare a explodat. S-a crezut multă vreme că accidentul a fost determinat de o explozie a aburului. Acum, un nou studiu spune altceva.
Câteva evenimente, puse cap la cap, care au avut loc în dimineaţa zilei de 26 aprilie 1986, au contribuit la dezastru. Operatorii au efectuat teste asupra reactorului la energie mică, la care era instabil, şi fără să ia măsurile de siguranţă, scrie Science Alert.
Cercetătorii centralei doreau să realizeze un experiment în care energia ar fi creat abur din apa de răcire, iar aburul ar fi creat la rândul lui energie. Totuşi, sistemul de control automat al reactorului a intervenit, controlând creşterea nivelului de energie.
[caption id="attachment_57" align="aligncenter" width="950"] O nouă teorie despre catastrofa de la Cernobîl[/caption]
Din motive care nu sunt cunoscute în totalitate, cineva a iniţiat închiderea de urgenţă. Acest lucru a dus la inserarea tijelor de control din grafit care au adus mai multă apă, ceea ce a dus la crearea unei cantităţi mai mare de abur. Această creştere în presiune şi căldură au rupt tuburile care conţineau combustibilul. Aşadar, se consideră că această primă explozie a avut loc din cauza presiunii cauzate de abur. Acoperişul reactorului a sărit în aer şi s-a eliberat material radioactiv în atmosferă. A doua explozie a avut loc după câteva secunde. Aceasta este teoria care a rămas în picioare.
Acum, fizicianul Lars-Erik De Geer şi echipa sa de de cercetători suedezi de la Universitatea Stockholm, susţin că prima explozie a fost una nucleară. Dacă au dreptate, descoperirile ar contrazice ceea ce se credea despre dezastrul nuclear şi, de asemenea, contrazice ideea conform căreia o astfel de explozie nucleară ar fi imposibilă într-o centrală.
Dacă cercetătorii suedezi au dreptate, materialul radioactiv ar fi ajuns mai sus în atmosferă. Examinarea a scos la iveală că explozia a topit o placă de oţel groasă de doi metri, aflată sub miezul reactorului, ceea ce ar indica o explozie nucleară. De asemenea, un martor ocular, un pescar, a relatat că a văzut o lumină albastră deasupra reactorului, care, din nou, ar indica o astfel de explozie.
Explicaţia se potriveşte şi cu versiunile anterioare ale evenimentelor: miezul a reacţionat cu grafitul, care ar fi declanşat prima explozie.
În ciuda acestui studiu, este foarte posibil să nu ştim niciodată ce a declanşat această explozie sau, altfel spus, care este lanţul complet de greşeli care a dus la această catastrofă. Centrala nucleară Cernobîl este un tip numit RBMK, iar proiectarea lor a fost îmbunătăţită pentru a evita alte dezastre.
Chiar şi dacă nu se vor cunoaşte toate detaliile, „noua teorie îmbogăţeşte înţelegerea noastră asupra efectelor severe care pot fi rezultatul defecţiunilor de proiectare în astfel de reacţii”, a precizat De Geer pentru Fox News.
08:17
Just Admin
