Teoria sexuală a lui Freud aplicată bolilor mintale. Pentru Freud, teoria sa sexuală a fost cea mai importantă contribuție a sa. El a explicat aproape toate fenomenele psihologice neobișnuite cu trimiteri la sex. De exemplu, Freud a explicat experiența déjà vu prin asocierea cu o amintire inconștientă a organelor genitale ale mamei (Slochower, 1970). Acest lucru poate suna extrem, dar este de fapt tipic pentru modul în care gândea Freud.
Freud a insistat că teoria sa sexuală se aplică tuturor bolilor mintale. Freud însuși și-a asociat teoria sexuală cu toată popularitatea "unui perete proaspăt pictat".
Dar Freud s-a blocat pe teoria sa, nefiind de acord cu nicio modificare a acesteia. Breuer, un mentor timpuriu și coleg al lui Freud, a scris că Freud era "un om dăruit formulărilor absolute și exclusive".
Freud a fost conștient de teoria lui Darwin. Evoluția acționează puternic asupra oricărui lucru legat de reproducere, astfel încât sexul și tot ceea ce este legat de acesta este important în comportamentul animalelor. Supraviețuirea stă în echilibru.
Acest lucru dă o plauzibilitate generală ideii că problemele sexuale sunt importante și potente psihologic. Sexul este, de asemenea, foarte ciudat și primitiv în contextul vieții civilizate.
Impulsurile sexuale nu sunt întotdeauna raționale și ele pot părea complet misterioase pentru oamenii lipsiți de sensibilitate. Mândria și rușinea sunt implicate. În timpul epocii victoriene, când Freud și-a construit teoria, cultura europeană avea tendința de a evita discuțiile sincere despre sexualitate.
Toate acestea l-au făcut pe Freud senzațional, când a decis că sexul se afla în centrul tuturor lucrurilor. El a devenit notoriu, renumit, disprețuit și admirat.
Totuși, acest lucru nu înseamnă că teoriile particulare ale lui Freud sunt corecte. Psihologii de astăzi sunt de acord că impulsurile și conflictele sexuale sunt importante din punct de vedere psihic pentru ființele umane, însă dovezile din cercetare nu reușesc să susțină teoriile specifice prezentate pe această pagină.
Stadiile dezvoltării psihosexuale
Freud credea că, odată cu maturizarea copiilor, libidoul se mișca în câteva zone diferite ale corpului, numite zone erogene. Dacă copilul primea prea multă sau prea puțină satisfacție în timpul oricărei etape, puteau rezulta tulburări mintale la vârsta adultă.
Ce se presupune că se întâmplă în etapa orală?
Etapa orală apare din primul moment al copilăriei. Bebelușii sunt foarte orientați spre gură. Ei au reflexe de supt bine dezvoltate atunci când se nasc, iar în primele luni de viață, cea mai mare parte a plăcerii bebelușului (ca și subzistența dătătoare de viață) vine prin gură.
În culturile primitive, copiii sunt alăptați mai mult de un an, uneori câțiva ani. Gura, un punct de contact intim cu mama, este prima zonă erogenă
Care sunt cele două tipuri de "personalitate orală"?
Freud a spus că dacă un sugar primește prea multă sau prea puțină stimulare orală, copilul ar putea fi afectat permanent. Ca adult, individul poate acționa ca un sugar: dependent, orientat spre plăcere, credul, copilăros, condus cu ușurință pe căi greșite.
[caption id="attachment_379" align="aligncenter" width="700"]
Teoria sexuală a lui Freud. Stadiile dezvoltării psihosexuale[/caption]
Persoana poate deveni obeză, poate fuma sau mesteca foarte multă gumă. Potrivit lui Freud, această persoană încearcă să recupereze un paradis pierdut din etapa orală, compensând deficiențele de satisfacere din timpul acestei etape sau încurajând exprimarea impulsurilor interzise care presau în această etapă. În orice caz, o astfel de persoană este fixată în faza orală, fiind incapabilă să o depășească. Rezultatul, spunea Freud, este o personalitate orală.
Freud a descris, de asemenea, un tip de persoană care reacționează la o fixație orală prin refularea ei, folosind mecanismul de apărare numit formarea reacției pentru dezvoltarea caracteristicilor opuse: sarcasmul, independența, duritatea și cinismul - exact opusul tipului oral. Această personalitate dură, cinică, este numită tipul oral agresiv.
Ce se întâmplă în timpul stadiului anal și cum a interpretat Freud acest lucru?
În următoarea etapă psihosexuală, etapa anală, senzațiile plăcute se centrează pe anus, iar copiii devin fascinați de propriile lor excremente. Este un fapt curent să vezi cum copiii mici, în jurul vârstei de 2 ani, se joacă cu fecalele lor sau sunt animați și încântați de referințele despre baie.
Freud a subliniat că excrementele sunt prima producție a copilului. Este fascinant pentru copil, deoarece acesta este primul lucru pe care un copil îl controlează într-o lume dominată de adulți.
Care sunt cele două tipuri de personalitate anală?
Freud credea că unii copii își folosesc noul control asupra intestinului împotriva părinților într-o luptă a voințelor. Dacă un părinte va încerca să forțeze antrenamentul toaletei, copilul ar putea să se țină în mod deliberat din rebeliune sau din contra să-și dea drumul într-un moment necorespunzător.
Dacă este fixat în stadiul anal, credea Freud, copilul care se ține ar putea deveni o personalitate anal-retentivă ca adult, fastidios și îngrijit, în timp ce copilul care își dă drumul în momente neadecvate poate deveni o personalitate anal-expulsivă, dezordonată cronic.
Dacă sunteți familiarizați cu piesa lui Neil Simon, The Odd Couple, sau cu vechiul serial de televiziune cu același nume, veți recunoaște că Felix Unger a fost tipul anal-retentiv, iar Oscar Madison a fost anal-expulsiv. Simon a avut ideea clară de a confrunta două personalități anale opuse într-o comedie.
Uneori același lucru se întâmplă în dormitoarele colegiilor. O persoană dezordonată este pusă să stea în aceeași cameră cu o persoană foarte îngrijită, iar rezultatul este o mulțime de conflicte despre modul în care camera ar trebui să fie întreținută. În ciuda teoriei lui Freud, nu există dovezi că aceste diferențe pot fi urmărite în faza de învățare a modului de folosire a toaletei.
Ce se întâmplă în timpul fazei falice?
După etapa anală, potrivit lui Freud, copiii descoperă în cele din urmă organele genitale ca o sursă de plăcere. Arătându-și părtinirea tipic masculină, Freud etichetează această etapă psihosexuală ca etapa falică, chiar dacă se presupune că se aplică ambelor sexe. Copiii de această vârstă - de la aproximativ trei la șapte ani - sunt lipsiți de inhibiții în ceea ce privește corpul lor, până când învață despre modestie de la părinți sau de la frați.
Drama familiei
Se spune că conflictele lui Oedip și al Electrei se petrec în etapa falică. Aceste conflicte fac parte dintr-o serie de evenimente despre care Freud a crezut că au loc în majoritatea familiilor. El a numit acest fenomen drama familiei. Drama familiei implică conflictul oedipal pentru băieți și conflictul Electrei pentru fete.
Care este succesiunea evenimentelor din drama familiei, după Freud?
Potrivit lui Freud, un băiețel din faza falică începe să simtă sentimente erotice vagi pentru mama sa. Tatăl este văzut ca un concurent pentru afecțiunea mamei. Băiatul începe să se teamă și să-l urască pe tatăl său ca pe un rival. El este sigur că tatăl său știe despre această ură.
Între timp (afirmă Freud), tatăl îl va prinde probabil pe băiat masturbându-se și-l va amenința cu tăierea penisului drept pedeapsă. (Freud trebuie să fi experimentat ceva de genul acesta, pentru că a susținut că era un eveniment universal).
De aceea, băiatul își va concentra frica de tată pe penis. Rezultatul este anxietatea de castrare (teama că penisul va fi tăiat).
Această stare de lucruri este atât de inconfortabilă încât băiatul va antrena două mecanisme de apărare: formarea reacției și identificarea. Băiatul va decide că își iubește tatăl (formarea reacției) și că vrea să fie la fel ca el (identificare).
Freud credea că de aici venea identificarea sexuală a unui băiat. Gelozia sexuală era urmată de mecanismele de apărare ale formării reacției și identificării .
Ce provoca invidia penisului, în viziunea lui Freud?
În mod similar, se putea spune că o fetiță își dezvoltă iubirea pentru tatăl ei în timpul fazei falice. În cazul ei, remarcând că el are penis, ea dezvolta invidia penisului, concluzionând că îngrozitoarea castrare avusese loc deja.
Observând că mama ei suferise aceeași soartă, nu o mai plăcea. Aceste sentimente erau rezolvate prin formarea reacției și identificare, astfel că tânăra fată își iubea în cele din urmă mama și se identifica cu ea.
Freud pune un mare accent pe drama familiei, folosind-o pentru explicarea rădăcinilor timpurii ale psihopatologiei adulte (tulburările mintale). El a respins argumentul lipsei de amintiri despre aceste evenimente traumatice din copilărie spunând că atunci când conflictele oedipale și al Electrei sunt rezolvate, amintirile acestor evenimente (sau fantasmele despre evenimente) sunt refulate cu succes.
De exemplu, puțini bărbați își amintesc că au fost amenințați cu castrarea în mica copilărie sau că s-au temut de asta. Freud credea că este un eveniment universal, dar, odată ce complexul oedipal a fost rezolvat, temerile sunt refulate.
Puțini psihologi de astăzi din Statele Unite consideră că "drama familiei" este atât de comună sau de influentă pe cât o prezenta Freud. Cu toate acestea, teoriile freudiene sunt încă luate în serios de psihiatrii din țări cu puternice tradiții psihanalitice, cum ar fi Mexic și Belgia.
În psihanaliza freudiană este de așteptat ca visele sau simptomele ciudate pe care le are o persoană să fie explicate cu aceste concepte. Se spune că dificultățile apar din cauza alăptării prea îndelungate sau prea reduse, a presiunii din timpul antrenamentului pentru toaletă, a temerilor față de castrare, a dorinței față de părintele de sex opus sau a deformațiilor ego-ului în încercarea de a evita aceste gânduri interzise.
Ca și înainte, putem face o distincție între teoria explicativă a lui Freud și observațiile sale despre modelele de comportament. Multe din modelele descrise de Freud apar la unii copii. De exemplu, copiii mici sunt adesea fascinați de produsele lor reziduale într-un mod erotic.
Teoria dramei familiei nu primește prea mult sprijin din partea cercetării, dar este adevărat că multe fetițe își iubesc tăticii și mulți băieței își iubesc mămicile. Fiecare poate simți gelozie față de părintele de sex opus la începutul vieții, uneori până la un grad amuzant.
O mamă scrie:
În ultimii doi ani, am avut ocazia să observ un copil în faza de dezvoltare oedipală. Fiul meu, care are opt ani și este "bebelușul" familiei este un exemplu perfect.
Unele observații pe care le-am făcut pentru a aduce la lumină aceste lucruri sunt:
1. Îmi spune de mai multe ori în fiecare zi: "Te iubesc, mami" sau "Mami, țin foarte mult de tine".
2. Eu nu pot face nimic rău în ochii lui. Acceptă orice fac, fără prea multe întrebări, chiar dacă este dezamăgit.
3. Nu va lăsa pe nimeni în afară de mine să-l ajute să se îmbrace sau să-și facă temele. Se bizuie pe ceea ce-l învăț eu, mai mult decât pe oricare din familie.
4. Nu-l displace pe tatăl său, dar nu are de-a face prea mult cu el și mă urmează pe mine în schimb.
5. Culege flori sălbatice din curte sau de pe câmp și mi le aduce.
6. Dacă apare vreo controversă, îmi ține partea.
7. Vine spre mine ca să-mi facă plăcere dacă e la școală sau la joacă.
Este încântător să participi la această etapă a dezvoltării lui din punctul meu de vedere (mama sa) și este foarte plăcut să-l învăț în acest moment. El este deschis la cele mai multe sugestii și dornic să facă plăcere. [Fișierele autorului]
Freud ar putea să-și scuture capul și să spună că această mamă îi face rău fiului ei, prin faptul că nu încurajează soluționarea conflictului oedipal. Un psiholog freudian ar putea prezice că băiatul se va aștepta într-o zi de la prietena sau de la soția sa să fie "mama" lui sau va suferi de diverse mecanisme de apărare, luptând împotriva dorințelor misterioase ale id-ul său.
Alți psihologi nu ar putea vedea nimic aici decât un fiu care își iubește mama și se bucură de ea. Valoarea adaptativă a iubirii sexului opus ar trebui să fie ridicată, iar tendința ființelor tinere de a-i iubi pe cei care îi cresc este universală chiar și în interacțiunile om / animal.
O altă studentă scrie despre conflictul Electrei:
Discuția despre conflictul Electrei din clasă m-a făcut să-mi amintesc cum eram eu când eram copil. Am fost mereu "fetița tatei".
Ori de câte ori tatăl meu ieșea, ieșeam și eu. Când mergeam la cumpărături ca o familie, sora mea mai mare pleca cu mama mea să se uite la chestii de "fetițe", și eu mergeam întotdeauna cu tatăl meu.
Mama și cu mine nu ne-am înțeles în această perioadă. Nu voiam niciodată să fac ce-mi spunea să fac. Cred că era o formă de resentiment pe care o simțeam față de mama mea pentru atenția pe care o primea de la tatăl meu.
Pe măsură ce am crescut, m-am apropiat de mama mea, chiar dacă țin încă mult la tatăl meu. [Fișierele autorului]
Ce consecințe rele ar putea rezulta dintr-un complex al Electrei nerezolvat? Freud ar spune că o astfel de femeie ar putea deveni o femeie castrată, ca Scarlet O'Hara din Pe aripile vântului, care tachina bărbații fără a fi serioasă (putând și să-ți activeze temerile ei ascunse de castrare), deoarece inima ei încă mai aparținea tăticului.
În ce mod cercetătorii moderni sunt în dezacord cu Freud cu privire la stadiul de latență? Care erau caracteristicile etapei genitale?
Freud a spus că stadiul de latență (sau etapa latență) are loc după etapa falică, în jurul vârstei de 8 sau 9 ani. De la această vârstă până la pubertate, a spus el, copiii se concentrează pe creștere și jocul cu prietenii de același sex. Pulsiunile sexuale trec în subsidiar și par să dispară.
Din nou, cercetătorii moderni nu sunt de acord cu Freud. Unii spun că perioada de latență nu există. Preocupările sexuale nu sunt mai mult sau mai puțin prezente la copiii de la această vârstă decât la alte stadii, înainte de adolescență.
Odată cu adolescența, vine maturitatea sexuală și stadiul genital. Freud a spus că această etapă este marcată de o preocupare din ce în ce mai mare pentru satisfacția psihologică și erotică a partenerului, înlocuind accentul centrat pe zonele erogene proprii, care este tipic pentru etapele anterioare.
Evaluarea lui Freud
Freud și urmașii săi au rezistat încercărilor de a-și testa teoriile prin experimente sau prin alte cercetări științifice. De fapt, ei păreau amenințați de ideea însăși.
Mackinnon și Dukes (1962) au relatat despre un psiholog cercetător din anii '30, care îi scrisese, plin de entuziasm, lui Freud despre un studiu care confirma una dintre ideile freudiene. Freud i-a răspuns că nu era nevoie de astfel de probe.
Ce au aflat Fisher și Greenberg din recenzarea cercetărilor?
Fisher și Greenberg (1985) au efectuat o încercare ambițioasă de a trece în revistă toate cercetările științifice care testaseră ideile lui Freud, cum ar fi ideea că visele sunt pline de simboluri sexuale sau aceea că toți copiii trec prin complexele oedipale sau al Electrei. Recenzia lor cuprinde aproape 500 de pagini, cu o listă bibliografică de referințe lungă de 75 de pagini. Concluziile lor erau în mare parte negative. De exemplu:
⇒ "Nu există nicio urmă" de dovadă pentru ideile freudiene despre simbolismul sexual din vise.
⇒ Nu există nicio dovadă pentru ideea lui Freud că un caracter anal rezultă din dificultățile din timpul antrenamentului pentru folosirea toaletei sau că un caracter oral rezultă din evenimentele din jurul alăptării.
⇒ Nu există dovezi pentru complexele lui Oedip și al Electrei. Eventuala identificare a unui tânăr cu tatăl său nu se corelează cu o gelozie sexuală anterioară, ci cu o
atitudine educativă din partea tatălui.
În general, există puține dovezi pentru drama familiei cu panorama sa de pofte și ostilități. Nu există nicio dovadă pentru invidia penisului la fete sau la femei. (Fisher și Greenberg, 1985)
Ideea mecanismelor de apărare a evoluat mai bine. Oamenii folosesc într-adevăr tehnici de auto-înșelare, cum ar fi negarea, proiecția și raționalizarea.
Mulți terapeuți acceptă ideea aducerii în conștiință a amintirilor refulate în cursul terapiei, rezultând o ușurare a pacientului. Acesta este scopul metodei cathartice, discutată în Capitolul 13 - Terapii.
Freud a dezvoltat inițial această idee împreună cu Breuer, în anii 1880. Cu toate acestea, ulterior, după cum s-a discutat pe pagina despre refulare, Freud și-a schimbat teoria și a decis că amintirile despre abuzul sexual din copilărie nu erau incidente reale, ci fantezii generate de sine.
Criticile cele mai devastatoare aduse lui Freud par a se referi la acea parte din opera sa pe care el o considera cea mai importantă, teoria sa sexuală, care primește cel mai puțin sprijin din partea cercetărilor empirice. Astfel de idei, cum ar fi fanteziile sinelui, refularea inconștientă a impulsurilor sinelui, pulsiunile desfrânate sau criminale față de părinți sunt greu de justificat în termeni evoluționiști și nu sunt sprijinite de cercetări.
Teoria lui Freud - rezumat
Freud este una dintre cele mai influente figuri din istoria psihologiei. Citările psihanalizei îl arată în mod constant pe Freud printre autorii cei mai citați din psihologie. Cu toate acestea, multe dintre aceste citări sunt negative. Psihologii se referă frecvent la teoria freudiană în procesul de criticare a acesteia.
Cuvântul "psihic" se referă la minte ca întreg. Freud credea că o mare parte din psihic era inconștientă. El l-a comparat cu un aisberg, care era nouă zecimi sub apă. În teoria sa din 1923, Freud a distins între trei diviziuni sau funcții ale psihicului.
O parte era complet inconștientă: sinele. Freud a conceput această instanță ca o parte primitivă, asemănătoare cu cea a animalelor. Pentru Freud, acesta era sursa libidoului, energia prevalentă a psihicului. Concepția lui Freud despre energia libidinală poate să fi fost influențată de 12 ani de consum de cocaină.
Eul era, pentru Freud, agentul de adaptare în psihic, mai degrabă conștient, dar supus mecanismelor de apărare inconștiente care funcționau sub suprafață. Sistemul supra-eului (literal "deasupra eului") era internalizarea valorilor părintești și sociale. El era, de asemenea, parțial inconștient, rezultând uneori în valuri surprinzătoare de mândrie și de vină.
Freud a descris fenomenul refulării, în care impulsurile interzise ale sinelui sunt împiedicate să explodeze într-un comportament periculos sau inacceptabil pur și simplu prin expedierea lor. Interzicerea pulsiunilor nu rămâne întotdeauna reprimată și poate necesita suprimarea energiei libidinale.
Freud a descris o varietate de mecanisme de apărare, prin care eul se apăra împotriva gândurilor, amintirilor sau dorințelor neplăcute. Realitatea mecanismelor de apărare este larg acceptată de psihologii de astăzi.
Freud credea că cea mai importantă contribuție a lui a fost teoria sexuală. El a acordat o mare importanță evenimentelor din copilărie și impulsurilor interzise pe care acestea le implicau. Cercetarea științifică nu susține aceste idei.
12:55
Just Admin
Reclama inselatoare la anumite paste de dinti[/caption]
Reclama inselatoare la anumite paste de dinti[/caption]
