Se afișează postările cu eticheta incalzirea globala. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta incalzirea globala. Afișați toate postările
 

Suntem aproape de colaps ? Ce inseamna 2 grade. În ultimii 20 de ani, problema creşterii temperaturilor cu 2 grade Celsius a fost punctul central al unor înţelegeri realizate de Consiliul Uniunii Europene. Însă de ce sunt aceste 2 grade Celsius atât de importante?

Totul a început în 1975, când economistul dr. Wiliam Nordhaus a început să vadă încălzirea globală ca pe o ameninţare la adresa economiei globale. Nordhaus susţinea că o creştere a temperaturilor la nivel global cu 2 grade Celsius (provocat de dioxidul de carbon produs de om) ar putea schimba clima, însă efectele nu ar fi putut fi vizibile ''în următoarele sute de zeci de ani.''

Însă temerile lui Nordhaus privind cele 2 grade Celsius se bazau pe studii ştiinţifice. Având în vedere faptul că dioxidul de carbon accelera încălzirea planetei, Nordhaus a calculat ce s-ar întâmpla dacă concentraţia s-ar dubla. De asemenea, el a mai prezis că omenirea se îndreaptă către ''o zonă periculoasă'', cele 2 grade Celsius fiind atinse în anul 2030, informează PopScience.



În următorii 20 de ani, cercetătorii au avertizat omenirea despre efectele dioxidului de carbon. În 1992, Naţiunile Unite au stabilit un Acord pentru Schimbările Climatice prin care se dorea oprirea efectelor realizate de oameni asupra climei. Însă nu a fost impusă nicio limită privind emisiile de carbon. Patru ani mai târziu a apărut şi politica celor 2 grade Celsius. În 2016, la aproape 40 de ani de la discuţiile provocate de Nordhaus, în cadrul Acordului de la Paris a fost impusă limita de 2 grade Celsius.

Deşi 2 grade Celsius nu pare mult, ultima oară când Pământul a fost atât de cald, oceanele acopereau 70% din planetă, totul se întâmpla practic acum 11.000 de ani.

Chiar şi în prezent, sunt resimţite consecinţele creşterii temperaturilor, vremea devenind mult mai capricioasă.

După atingerea limitei de 2 grade Celsius lumea va fi afectată de secetă, ce va avea un impact negativ asupra economiei, agriculturii, infrastructurii şi a vremii. De asemenea şi ecosistemul va fi distrus de această creştere.

Incalzirea globala - Cape Town poate deveni primul mare oraş fără apă.

Oficialii din Cape Town au început să roage rezidenţii şi vizitatorii să păstreze apă, avertizând că rezervele se pot termina în oraşul sud-african lovit de secetă până în aprilie 2018.

Pentru a preveni criza, locuitorii vor avea alocaţi doar 50 de litri pe zi, comparativ cu 87 ca până acum, scrie Live Science.

„Mai sunt doar trei luni până când ajungem la Ziua Zero”, a precizat Patricia de Lille, primarul capitalei legislative a Africii de Sud. „Ziua Zero este atunci când oraşul va fi forţat să închidă o mare parte din rezerve, iar fiecare rezident va avea la dispoziţie doar 25 de litri pe zi”.

[caption id="attachment_483" align="aligncenter" width="740"]Incalzirea globala - Cape Town poate deveni primul mare oraş fără apă Incalzirea globala - Cape Town poate deveni primul mare oraş fără apă[/caption]

Ca o comparaţie, un american obişnuit foloseşte între 300 şi 380 de litri de apă pe zi. Doar o baie are nevoie de aproximativ 130 de litri. Un duş de zece minute ar termina resursa de 50 de litri a sud-africanului. Pentru a rămâne în limita de 50 de litri şi încă să mai ai apă de băut, o persoană trebuie să facă un duş de două minute, să tragă apa de la toaletă o singură dată, să spele vasele tot o singură dată, într-o chiuvetă plină şi să gătească o singură dată.

Deşi există mai multe demersuri de a obţine apă din surse alternative, acestea nu vor rezolva problema pe termen lung. Sursa problemei este creşterea temperaturii la nivel global, lucru care se vede atât în termometre, cât şi în efectele asupra planetei care pot fi văzute chiar din spaţiu (pot fi văzute aici pentru zona Western Cape, unde se găseşte şi Cape Town).

 

Stranii obiecte gasite in gheata din Cercurile Polare. Încălzirea globală topeşte gheaţa de la cercurile polare într-un ritm accelerat, iar la iveală ies lucruri neaşteptate.

Iata o listă cu obiectele descoperite în zonele respective :

- Cranii de oameni alungite artificial, despre care nu se ştie cum au ajuns acolo

- Un meteorit

[caption id="attachment_161" align="aligncenter" width="618"]Stranii obiecte gasite in gheata din Cercurile Polare Stranii obiecte gasite in gheata din Cercurile Polare[/caption]

- Un obiect masiv detectat de sateliţi sub gheaţă, despre care s-au lansat multe teorii: unii cercetători au spus că este un asteroid care a lovit Terra, iar alţii au mers atât de departe încât să afirme că este vorba despre o bază secretă nazistă

- Fosile de dinozauri

- Un avion

- Două cutii cu whiskey vechi de 100 de ani

- O specie necunoscută de animal

- O navă dispărută în 1914

Vezi mai multe in video-ul de mai jos


Un produs Blogger.

Articole noi

Facebook

Sponsor

FB AFI