8 femei care au schimbat istoria lumii. Printre ele, o româncă.

Trebuie să recunoaştem că, de-a lungul istoriei, puţine femei au reuşit să se impună într-o lume organizată prin excelenţă de către bărbaţi.

Dificultatea cu care reprezentantele sexului frumos au încercat să remarce a fost şi mare în cadrul unor domenii precum sunt cele ştiinţifice.

Cu toate acestea, au existat (şi încă mai există) femei care şi-au adus o contribuţie importantă la crearea lumii în care trăim astăzi cu toţii. Printre cele mai importante figuri feminine din lumea ştiinţifică s-au remarcat personalităţi precum: Rosalind Franklin, Lise Meitner, Frances Kelsey, dar şi românca Ana Aslan.

Noi vă propunem să aflaţi poveştile a opt dintre cele mai cunoscute cercetătoare pe care le-a dat până acum omenirea:

Hedy Lamarr (Hedwig Keisler, 1914-2000)

Puţină lume ştie că actriţa de origine austriacă a fost inventatoarea unui dispozitiv care a precedat sistemele de comunicaţie wirelles, folosite astăzi pe smartphone-uri, tablete sau GPS. Prototipul funcţiona cu ajutorul undelor radio şi folosea salturile de frecvenţă pentru a bloca interceptarea informaţiilor transmise.

Deşi Lamarr şi-a donat invenţia Marinei Americane, aceasta nu a utilizat-o în luptele din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. De-abia în anii '50, ideea lui Hedwig Keilser a fost reluată în considerare, ea stând la baza dezvoltării sistemelor de comunicaţie wirelles pe care noi le folosim astăzi.

Beatrix Potter (1866-1943)

Deşi a fost cunoscută ca autoare de poveşti pentru copii, Beatrix Potter a reuşit să se remarce, cu rezultate foarte importante, şi în domeniul botanicii. În mod special, ea a studiat micologia (ramură care se ocupă cu studiul ciupercilor), fiind primul cercetător britanic care a emis ipotezele conform cărora lichenii sunt organisme simbiotice, iar fungii se reproduc prin intermediul sporilor.  Ultima dintre teorii a fost respinsă la scurt timp după ce a început să fie vehiculată în lumea ştiinţifică.

Dorothy Hodgkin (1910-1994)

La şcoala unde a învăţat, ea fost una dintre cele două fete cărora li s-au permis să se alăture băieţilor la cursurile de chimie. Mai apoi, ea a fost admisă la Universitatea din Oxford, unde a studiat cristalografia cu raze X, o tehnică care fusese inventată destul de curând. Cu ajutorul acesteia, Dorothy a reuşit să determine structura penicilinei, a insulinei şi a vitaminei B12. Aceste realizări i-au adus Premiul Nobel pentru Chimie, în anul 1964.

Rosalind Franklin (1920-1958)

Cercetătoarea din SUA a pus bazele unui laborator, în cadrul căruia a reuşit să obţină imagini de foarte bună calitate ale structurii ADN-ului uman. După ce, vreme de mai bine de un an, a realizat calcule matematice, care să o ajute să-şi fundamenteze teoriile, savanta a putut demonstra că acidul dezoxiribonucleic are forma unui dublu helix.

Deşi nu avea permisiunea lui Rosalind, Maurice Wilkins, colega ei de laborator, a arărat rezultatele obţinute pe baza studiului lanţurilor de polinucleotide biologilor James Watson şi Francis Crick. Aceştia din urmă au publicat o serie de articole ştiinţifice despre noua descoperire din domeniul geneticii, menţionând contribuţia lui Rosalind Franklin doar într-o notă de subsol. În 1962, la patru ani după moartea savantei, cei doi au fost recompensaţi cu Premiul Nobel pentru "realizările" pe care le-au avut.

Lise Meitner (1878-1968)

A fost un cercetător specializat în radioactivitate şi fizică nucleară.  Din cauza faptului că era femeie şi, mai mult decât atât, era evreică, ea a fost exclusă din laboratoarele unde a lucrat şi a fost nevoită să-şi continue cercetările în subsolul casei în care locuia. Împreună cu chimistul german Otto Hahn, Lise descoperă că, atunci când sunt bombardaţi cu neutronii, atomii se dezintegrează, rezultând o energie, pe care savanta a denumit-o "fisiune nucleară".

În anul 1938, Lise Meitner este obligată de autorităţile naziste să emigreze în Suedia, însă colaborarea cu Hahn nu încetează aici. Chiar şi aşa, în 1944, când Hahn este recompensat cu Premiul Nobel pentru descoperirea fisiunii nucleare, cercetătoarea de origine iudaică este trecută cu vederea.

Dr. Frances Oldham Kelsey (1914-2015)

În 1960, la doar o lună după ce a fost angajată în cadrul Administraţiei de Alimentaţie a SUA, lui Frances i s-a cerut să investigheze efectele pe care le poate avea thalidomida asupra femeilor însărcinate. Până atunci, această substanţă era folosită drept tratament pentru combaterea stării vomitive a tinerelor care urmau să nască.

În urma cercetărilor pe care le-a realizat, Frances Kelsey a putut demonstra că thalidomida este extrem de periculoasă pentru gravidă, dar mai ales pentru făt. Prin urmare, substanţa a fost interzisă pentru utilizare în SUA, deşi în alte ţări din lume peste 10.000 de copii s-au născut cu malformaţii, datorită faptului că mamelor lor le-a fost administrată thalidomidă.

Marie Curie (1867-1934)

De origine poloneză, Maria Sklodowska a fost fiica unui pianiste şi a unui profesor de fizică şi matematică.  În 1891 Maria plecat la Paris pentru a urma cursurile de fizică şi de matematică de la Sorbona. În 1893 îl cunoaşte pe Pierre Curie, cel care avea să-i devină soţ un an mai târziu. Căsătoria dintre cei doi avea să marcheze şi startul unui parteneriat profesional a cărui reuşite s-au dovedit de o însemnătate mondială, în special descoperirea poloniului, numit aşa de Marie în onoarei patriei natale, şi a radiului.

După moartea soţului său, într-un accident de trăsură, în 1906, Marie Curie i-a preluat postul de profesor la Universitatea Sorbona. Şi-a continuat munca, iar după câţiva ani a reuşit izolarea radiului. În 1911, drept apreciere, a luat Nobelul pentru Chimie.

Anii de studiu asupra elementelor radioactive au explus-o la o cantitate mare de radiaţii, care s-a manifestat, în ultimii ani de viaţă, sub forma unei maladii similare leucemiei. În 1934 a fost nevoită să se interneze la sanatoriul din Haute-Savoie din cauza stadiului avansat al bolii. Marie Curie a murit în vara aceluiaşi an, pe 4 iulie.

Ana Aslan (1897-1988)

Medic român specialist în gerontologie, academician din anul 1974 şi director al Institutului Naţional de Geriatrie şi Gerontologie, Ana Aslan a evidenţiat importanţa procainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă, aplicând-o pe scară largă în clinicile de geriatrie, sub numele de "Gerovital" sau "Vitamina H3". Produsul a fost realizat pentru prima dată în anul 1952, fiind brevetat mai apoi în alte peste 30 de ţări. În acelaşi an ia fiinţă Institutul Naţional de Geronto-Geriatrie „Dr. Ana Aslan”, primul institut de geriatrie din lume.

Institutul „Dr. Ana Aslan” avea, anual, mii de pacienţi. Printre aceştia, nume celebre precum Josip Broz Tito, Charles de Gaulle, Augusto Pinochet, Charile Chaplin sau Claudia Cardinale. Renumele produselor “Aslan” a trecut şi Oceanul, preşedintele american John Kennedy recurgând, pentru o afecţiune a coloanei vertebrale, la un tratament la domiciliu cu “Gerovital”.