Cum a fost împiedicat Regele Mihai să intre în România, de către Iliescu

Fostul preşedinte al României Ion Iliescu şi-a exprimat regretul faţă de dispariţia regelui Mihai, despre care a spus că şi-a făcut datoria cu onoare şi a luat decizii determinante pentru viitorul ţării, dar se face că uită modul neelegant în care l-a împiedicat pe rege să intre în România.

Într-o postare pe blogul personal, Iliescu a amintit şi de faptul că relaţia sa cu Regele Mihai ”nu a fost simplă”, dar a pus acest lucru pe seama ”vremurilor agitate ale începutului tranziţiei”.

”Am aflat cu tristeţe vestea încetării din viaţă a fostului suveran al României, Mihai I. Viaţa sa, într-un secol agitat, plin de violenţe şi de schimbări dramatice, nu a fost nici simplă, nici uşoară. Şi-a făcut datoria cu onoare, a luat decizii determinante pentru viitorul ţării, în condiţii dintre cele mai dificile. A dovedit un exemplar patriotism în anii grei ai exilului. Revenit în ţară, după schimbările din decembrie 1989, a trecut peste dezamăgiri şi momente dificile şi a devenit avocatul României în efortul ei de integrare europeană şi euroatlantică. A fost un exemplu de responsabilitate politică şi civică”, a scris Ion Iliescu pe blog, potrivit News.ro.

Fostul preşedinte a mai spus că păstrează amintirea discuţiilor purtate în decursul timpului, după 1989, atât la Versoix cât şi la Bucureşti cu Regele Mihai.

[caption id="attachment_283" align="aligncenter" width="602"] Cum a fost împiedicat Regele Mihai să intre în România[/caption]

”Relaţia noastră nu a fost simplă, în vremurile agitate ale începutului tranziţiei. Raţiunea şi sensul servirii interesului public, indiferent de poziţia în care ne aflam, au fost mai puternice, şi, împreună, am reuşit să transmitem către partenerii noştri un mesaj puternic, de asumare a valorilor comunităţii europene. Prin dispariţia Regelui Mihai se încheie poate cel mai zbuciumat capitol al istoriei României moderne, o istorie complexă, deseori dramatică, dar care a asigurat locul cuvenit al ţării noastre în Europa şi în lumea contemporană. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a încheiat Ion Iliescu necrologul postat pe blog.

Din 1989 până în 1997, fostul președinte al României, Ion Iliescu, a spus “NU” revenirii în țară a regelui Mihai.

În 1990, când regele a încercat pentru prima dată să revină în țară, puterea de la București a considerat că fostul suveran ar putea destabiliza România și ar putea afecta siguranță națională. Așa încât, după ce familia regală a aterizat pe Otopeni și s-a îndreptat spre Curtea de Argeș, unde urmau să petreacă Sărbătorile, autoritățile s-au răzgândit.

Pe autostrada București-Pitești a fost instalat un baraj, iar mașinile în care se află familia regală au fost forțate să oprească, motivul fiind acela că ar fi intrat clandestin în țară.

Pașapoartele membrilor familiei regale au fost confiscate iar membrii acesteia, expulzați la nici 12 ore după ce reveniseră în patrie. Autoritățile nu le-au permis nici măcar să se întoarcă cu avionul cu care veniseră, pretextând că membrii echipajului sunt beti.

Doi ani mai tarziu, în 1992, Regele a primit totuși permisiunea să între în țară de Paști. A aterizat pe același aeroport Otopeni în Săptămâna Mare și a fost așteptat în Capitală de aproape un milion de oameni.

Liberalii, în frunte cu Radu Câmpeanu, i-au propus să candideze la președinție. Regele a refuzat.

Se spunea atunci că regele se va stabili definitiv în țară, însă explozia de entuziasm se pare că a speriat autoritățile române. Așa că, atâta timp cât Iliescu a fost președinte, adică până la sfârșitul lui 1996, regele nu s-a mai putut întoarce în Romania.

În 1994, o tentativă a fostului suveran de a veni în țară pentru un simpozion istoric legat de evenimentele din 1944 s-a încheiat la Otopeni. Regele a fost invitat să aștepte pe pista aeroportului hotărârea privind acordarea vizei de intrare în țară.

În final, autoritățile au decis să-i interzică accesul și i-au cerut să părăsească imediat România. Sutele de oameni care îl așteptau la aeroport nu au reușit nici măcar să-l vadă, fiind opriți de un cordon de poliție.

Explicațiile oficiale s-au referit la un viciu de procedură, deși formal cetățenii străini puteau primi viza pe aeroportul Otopeni. Însă înainte de acest incident, președintele Iliescu se arătase iritat de ideea vizitei regelui în țară.

„Ce să caute vineri? Și la ora 2? Există un cadru normal al relațiilor cu cetățeni străini sau cei care vor cetățenie? Trebuie să depună cerere pentru a obține viza, care să fie însoțită de o motivație corespunzătoare. Nu a făcut-o până acum”, a declarat atunci Iliescu.

„Să exprime în mod expres cadrul în care dorește să vină, în acest context să ceară viza și guvernul o să judece”.

Ulterior, reprezentanții partidului său, PDSR, au cerut că regele să fie declarat „persona non grata” în România, iar oficial s-a discutat despre o lege prin care să i se interzică intrarea în țară.

Abia în 1997, după ce Ion Iliescu a fost înlocuit la Cotroceni de Emil Constantinescu, regele a putut reveni în țară și a reprimit cetățenia română. Însă, în ciuda faptului că nouă putere de la București era formată mai ales din politicieni care în trecut se declarasera monarhisti, nu s-a pus problema restaurării monarhiei iar statutul proprietăților Casei Regale a rămas neclar.

În 2001, revenirea lui Iliescu a marcat și concilierea cu regele. Cei doi s-au întâlnit la Cotroceni.

“Poate am greșit într-o vreme, influențat și de starea de spirit, de incorsetarea în care mă aflăm și tensiunea în care lucram”, a declarat Iliescu despre relația sa cu regele Mihai I, spunând că acum are “o judecată mai lucidă și mai realista”.

Presedintele s-a adresat atunci chiar cu „Sire”. Și mai concret, în același an s-a dat o lege privind drepturile foștilor șefi de stat, care îl includea și pe rege.

În următorii ani, Ion Iliescu și regele Mihai s-au întâlnit de mai multe ori. Însă 10 ani mai târziu, cu prilejul faimosului discurs în Parlament la care președintele de atunci, Traian Băsescu, a lipsit, fostul suveran a evitat să dea mâna cu Ion Iliescu, deși s-au întâlnit față în față.

Ceea ce nu l-a împiedicat pe fostul președinte să vorbească despre reconciliere: „Am făcut un act fundamental de reconciliere cu Regele și Casă Regală de intrare în normalitate, normalitate care s-a reflectat și prin acest moment care era util și necesar. Din păcate, noi în loc să progresăm, am regresat. Anii ’90 au fost ani de mare încordare, însă nu lipsit de dialog” – astfel și-a amintit Iliescu evenimentele din perioada când practic i-a interzis accesul regelui în țară.

Read More

Istoria interzisă a omenirii. America fascistă

EP.III-Istoria interzisă a omenirii: America fascistă.-Pare greu de crezut, cand vorbim despre Statele Unite ale Americii, bastionul capitalismului, pavaza democratiei etc. etc., sa fi putut exista, in istoria ei, un moment in care sa se fi pus problema instalarii unui guvern fascist. Dar incercam sa nu ne mai miram de nimic, ci doar sa consemnam ce cred unii americani despre evenimentele petrecute la Casa Alba si in jurul ei in perioada Marii Depresiuni Economice.

Pare greu de crezut, cand vorbim despre Statele Unite ale Americii, bastionul capitalismului, pavaza democratiei etc. etc., sa fi putut exista, in istoria ei, un moment in care sa se fi pus problema instalarii unui guvern fascist. Dar incercam sa nu ne mai miram de nimic, ci doar sa consemnam ce cred unii americani despre evenimentele petrecute la Casa Alba si in jurul ei in perioada Marii Depresiuni Economice.

E o poveste incurcata, cu multe amanunte obscure, o afacere tenebroasa, despre care comitetul numit sa o investigheze a dat publicitatii foarte putine detalii. Oare din neglijenta sau din dorinta de a nu scoate la lumina prea multe informatii, care ar fi provocat un scandal de pomina? S-a intamplat pe vremea cand era presedinte Franklin Delano Roosevelt. Acesta, democrat de felul sau, avea, chiar in mult mai mare masura decat alti presedinti, oarecare… - cum sa zicem? - simpatii de stanga poate ar fi prea mult; oricum, vederi populiste. Cei care au pus la cale complotul au fost mari financiari si industriasi americani, inversunati sustinatori ai dreptei si ai principiilor capitalismului, obsedati de pericolul comunismului, speriati si revoltati de toleranta (chiar simpatia) aratata de Roosevelt miscarii sindicale si de politica populista dusa de presedinte.

Erau vremuri foarte grele pentru America. Atunci cand Roosevelt a preluat primul sau mandat, in anul 1933, tara era intr-o stare de plans. Rata somajului era de aproximativ 25%, chiar mai mare in centrele miniere si industriale. Agricultura era la pamant, fermierii nu reuseau sa-si vanda produsele, iar o mare parte a tarii suferea de pe urma unei secete devastatoare. Oamenii nu puteau obtine imprumuturi bancare, iar multi dintre cei care isi ipotecasera deja casele nu mai reusisera sa-si plateasca ratele si ramasesera pe drumuri. In aceste conditii, presedintele Roosevelt a propus New Deal, o serie de programe economice pentru depasirea crizei, ce cuprindeau sprijinirea celor fara locuri de munca, o reforma a legislatiei afacerilor si alte masuri menite sa insanatoseasca economia americana grav zgaltaita de marea criza economica.

[caption id="attachment_128" align="aligncenter" width="500"] Istoria interzisă a omenirii. America fascistă[/caption]

Dar acesta politica nu era pe placul marilor afaceristi, preocupati sa-si pastreze privilegiile. Ce-i interesa pe ei clasa muncitoare? Asa a aparut, la un moment dat, ideea inlocuirii conducerii democratice cu un guvern fascist, care ar fi urmat sa asigure protectia si propasirea marilor capitalisti americani. Ulterior, analistii care au studiat cazul au afirmat ca ideea a fost inspirata de ceea ce se petrecea, in acele vremuri, in Europa - ascensiunea unor guverne de orientare fascista, cu sprijin militar, asa cum se intamplase in Italia si Germania. Dar cum se face ca, de vreme ce erau in joc atatia bani si atata influenta, complotul a esuat? Ei bine, dupa opinia celor care au cercetat putinele date referitoare la aceasta misterioasa afacere, complotistii si-au ales prost uneltele. Ei au facut greseala de a se adresa lui Smedley Darlington Butler, general-maior, fost comandant al marinei SUA, aflat in rezerva, cerandu-i, in calitatea sa de militar cu mare influenta asupra veteranilor si asupra intregii caste militare americane, sa fie bratul care sa execute actiunile cerute de complot. Alegerea lui, care parea buna din punctul de vedere al complotistilor, s-a dovedit, de fapt, una proasta. Ceea ce se stie despre acesta bizara afacere se bazeaza pe declaratiile date de Butler, declaratii pe care, insa, comitetul de investigare - cunoscut sub numele de comitetul McCormack-Dickstein - le-ar fi "cosmetizat" mult.

Butler a fost abordat, mai intai, de un anume Gerald McGuire, care i-a propus, nici mai mult nici mai putin, decat sa transforme Legiunea Americana - cea mai mare asociatie a veteranilor de razboi americani -, cu cei 500.000 de membri ai sai, intr-o forta de asalt destinata preluarii puterii, daca avea sa fie cazul. Intentia era de a instala la Casa Alba un "presedinte asistent" care sa preia, chipurile, o parte dintre multele responsabilitati ale presedintelui Roosevelt, despre care McGuire (potrivit declaratiilor lui Butler) a afirmat ca e depasit de atata munca. Evident, acest presedinte asistent ("secretar al afacerilor generale", cum isi propusesera complotistii sa-l intituleze) urma sa fie un om al dreptei radicale, care sa asigure promovarea intereselor marilor capitalisti.

Un alt punct din programul complotistilor era initierea si dezvoltarea unei mari campanii in presa americana, prin care sa convinga populatia ca presedintele are mari probleme de sanatate (FDR suferea de o paralizie a picioarelor datorata unei boli contractate in tinerete, si totusi a reusit sa asigure conducerea tarii timp de 12 ani, intr-una dintre cele mai grele perioade din istoria SUA, care a inclus Marea Depresiune Economica si cel de-al doilea razboi mondial). Incercau astfel sa netezeasca drumul spre Casa Alba a acelui "presedinte asistent" care urma sa le serveasca interesele. Ce fel de guvernare aveau ei in vedere, rezulta din declaratia unui jurnalist numit Paul French, care a reusit sa castige increderea lui McGuire si sa afle de la el informatii privind proiectul loviturii de stat. French a declarat ca McGuire a spus raspicat: "Avem nevoie de un guvern fascist in tara asta…, pentru a salva natiunea de comunistii care vor sa o distruga…" si ca a adaugat ca Smedley Butler e liderul ideal.

Dar nu gasisera omul potrivit. Butler era un militar dintr-o bucata, un om onest si, mai ales, un patriot. Lui i-a sunat foarte dubios propunerea de a sprijini introducerea la Casa Alba a unei eminente cenusii care sa implementezee o politica de dreapta, in acord cu interesele clasei privilegiate, iar in cazul in care presedintele s-ar opune, sa-l inlature. Era insa si un om abil, asa incat, in loc sa refuze indignat si sa-i determine astfel pe complotisti sa-si caute o alta unealta, s-a prefacut ca accepta, pentru a afla cat mai multe amanunte care sa-i permita, ulterior, sa demaste conspiratia. Dar demascarea… abia daca poate fi numita o demascare. Ca de obicei, a fost numita o comisie care sa se ocupe de investigarea cazului. Insa, in mod surprinzator, aceasta comisie a dat publicitatii un raport foarte sarac in amanunte. Unor jurnalisti aceasta "discretie" le-a aparut ca o incercare evidenta de a musamaliza afacerea, pentru a-i face scapati pe oamenii importanti care se aflasera in spatele incercarii de lovitura de stat. Comitetul a omis sa cheme la audieri pe unii dintre cei care fusesera indicati de Butler ca participanti la complot si, in declaratiile oficiale, a sustinut ca au existat zvonuri privind implicarea unor persoane importante intr-un complot fascist, dar ca in cursul anchetei, nu s-a descoperit nici o dovada. Ceea ce se stie azi despre acesta ciudata intamplare a istoriei se datoreaza in mare masura investigatiilor realizate de John L. Spivak, un jurnalist scormonitor care a publicat, in 1967, o carte numita A Man in His Time (Un om in vremea sa), bazata pe informatii care ar proveni, se spune, dintr-un exemplar al raportului intocmit de comitetul McCormack-Dickstein pentru Camera Reprezentantilor. Or, acest raport care arata foarte diferit de ceea ce fusese dat publicitatii, confirma spusele lui Butler, afirmand ca existasera si dovezi in acest sens: "In ultimele saptamani de activitate a comitetului s-au primit probe care demonstreaza ca anumite persoane au intreprins o tentativa de creare a unei organizatii fasciste in aceasta tara…" Deci, nu fusese doar un foc de paie.

Butler a vorbit la un post national de radio, acuzand comitetul ca a eliminat portiuni importante din marturia sa; Spivak a publicat rezultatele investigatiei sale (din pacate, intr-un obscur ziar de stanga), insa publicul inghitise deja explicatiile edulcorate si nebuloase oferite, sub forma concluziilor oficiale, de comitetul McCormack-Dickstein si, intrucat americanii aveau griji mai mari, nu s-au mai preocupat de o poveste care parea deja veche si care, prin explicatiile oficiale, fusese facuta sa para doar o joaca de amatori. Complotul in vederea unei lovituri de stat si a instalarii la Casa Alba a unui guvern american fascist ramane in continuare o afacere invaluita intr-un val gros de mister, abia subtiat (nicidecum strapuns) pe ici-pe colo de cateva fapte greu de verificat. Iar noua nu ne ramane decat sa ne intrebam cum ar fi aratat istoria de dupa 1933 si cum ar arata lumea noastra astazi, daca aceasta odioasa conspiratie ar fi izbutit?

Read More