Papirusul care dovedește că Iisus a fost căsătorit cu Maria Magdalena (video)

Un fragment de papirus, necunoscut până de curând, scris în străvechea limbă coptă, include o frază - "Iisus le-a spus lor, soţia mea" - care are toate şansele să realimenteze controversele din lumea creştină referitoare la teoria potrivit căreia Iisus ar fi fost căsătorit.

Existenţa acestui fragment, ce datează din secolul al IV-lea - de mărimea unui card bancar -, a fost dezvăluită într-o conferinţă de presă la Roma, marţi, de Karen King, profesor la Harvard Divinity School din localitatea Cambridge, în statul Massachusetts.

"Tradiţia creştină a susţinut vreme îndelungată faptul că Iisus nu era căsătorit, deşi nu există dovezi istorice solide în sprijinul acestei afirmaţii", a spus King.

În ciuda faptului că Biserica catolică susţine că Iisus nu a fost căsătorit, teoria despre căsătoria acestuia reapare cu regularitate în opinia publică, aşa cum s-a întâmplat recent, în 2003, după publicarea romanului "Codul lui Da Vinci", de Dan Brown, care a revoltat mulţi creştini, întrucât avea la bază ideea că Iisus era căsătorit cu Maria Magdalena şi a avut copii cu aceasta.

Karen King consideră că acest fragment de papirus, prezentat la cel de-al zecelea Congres al Studiilor de Limbă Coptă, oferă prima dovadă palpabilă a faptului că unii dintre primii creştini credeau că Iisus a fost căsătorit.

Cheia mesajului se află în centrul papirusului, unde Iisus, adresându-se discipolilor săi, menţionează cuvintele "soţia mea", despre care cercetătorii consideră că se referă la Maria Magdalena. În text, Iisus pare să o apere pe Magdalena împotriva unor acte care o condamnă, judecând după vorbele "ea va fi discipolul meu". Două rânduri mai târziu, se adresează din nou discipolilor: "Eu trăiesc cu ea.", informează Daily Mail.

Partea verso a papirusului este atât de deteriorată încât doar câteva cuvinte sunt descifrabile: "mama mea" şi "trei". Dar pe faţa hârtiei King a putut identifica, fragmentar, câteva rânduri de scris:

"Discipolii i-au spus lui Iisus"
"...neg. Maria este demnă de aceasta"
"Iisus le-a spus: soţia mea..."
"va putea fi discipolul meu"
"Las oamenii răi să vorbească"
"Cât despre mine, eu trăiesc cu ea..."


Fragmentul aruncă îndoieli asupra "întregii doctrine catolice a celibatului preoţesc bazat pe cel al lui Iisus", a declarat Karen King pentru revista Smithsonian. "Acest document arată că este posibil ca în acea perioadă să fi existat creştini pentru care uniunea sexuală în căsnicie putea fi o imitare adecvată a dogmei generative a lui Dumnezeu."

Roger Bagnall, director al Institute for the Study of the Ancient World din New York, consideră că fragmentul, denumit de Karen King "Evanghelia soţiei lui Iisus", este autentic.

Experţii vor realiza o serie de teste asupra fragmentului de papirus, care este deteriorat şi are o culoare galben-maronie. Savanţii vor analiza în special compoziţia chimică a cernelii folosite.

Fragmentul se află în proprietatea unui colecţionar privat anonim, care a contactat-o pe Karen King cerându-i ajutorul pentru a-l traduce şi analiza. Se crede că fragmentul de papirus a fost descoperit în Egipt sau în Siria.

King spune că abia în jurul anului 200 e.n. a apărut teoria - lansată de teologul Clement al Alexandriei - potrivit căreia Iisus nu a fost căsătorit.

"Acest fragment sugerează faptul că alţi creştini din acea perioadă pretindeau că Iisus era căsătorit", dar nu oferă o dovadă concretă a căsătoriei acestuia, a explicat King.

"Tradiţia creştină a păstrat doar mărturiile acelor voci care susţineau că Iisus nu a fost niciodată căsătorit. «Evanghelia soţiei lui Iisus» ne arată acum că unii dintre creştini credeau contrariul", a adăugat Karen King.

Read More

Secretele Giulgiului de la Torino

 

Secretele Giulgiului de la Torino. Sa afirmi ca Vaticanul a incercat de-a lungul istoriei sa ascunda premeditat autenticitatea Giulgiului din Torino ar parea, la o prima vedere, un paradox ieftin si lipsit de substanta. Ce motiv ar avea clericii sa nege un adevar care, gandind pragmatic, nu le-ar aduce decat beneficii? Si totusi, exista voci care sustin ca o confirmare a autenticitatii sacrei relicve ar putea schimba radical conceptia noastra despre civilizatia occidentala. In fata unei asemenea dovezi, istoria ar trebui inevitabil rescrisa.

Despre autenticitatea Giulgiului s-au scris mii de articole, carti si tratate. Zeci de experti au incercat sa ii dovedeasca veridicitatea sau faptul ca ar fi doar un fals medieval. Prin natura sa, relicva naste si astazi paradoxuri: sa fie dovedit ca fals si sa distruga astfel un mit pentru milioane de credinciosi crestini, sau sa i se recunoasca autenticitatea lovind in fundamentele aceleiasi religii crestine. Simpla intamplare sau plan bine pus la punct, Giulgiul din Torino ramane la fel de controversat ca si acum sapte secole, iar natura sa, umana sau divina, continua sa fie si astazi un aprig subiect de discutii.

Scurta istorie a Giulgiului din Torino

[caption id="attachment_497" align="aligncenter" width="600"] Simpla intamplare sau plan bine pus la punct, Giulgiul din Torino ramane la fel de controversat ca si acum sapte secole[/caption]

Oficial, Giulgiul in care se presupune ca a fost infasurat Iisus imediat dupa crucificare apare pe scena istoriei in 1357, an in care Jeanne de Vergy, vaduva cavalerului Geoffroi de Charny (ucis in Batalia de la Poitiers din 13 septembrie 1356), il gaseste printre bunurile defunctului sau sot si il expune in abatia din Lirey, Franta. La scurt timp, Episcopul de Troyes, Henri de Poitiers, interzice expunerea publica a acestuia sub motivul ca ar fi doar o pictura si ca venerarea ei de catre credinciosi ar fi o erezie. In 1389, un alt episcop, Pierre D'Arcis anunta ca Giulgiul era un fals si ca autorul sau chiar a fost prins si a recunoscut fapta. El nu mentioneaza insa niciodata numele farsorului, iar argumentul pe care il aduce in favoarea ipotezei sale este doar acela ca existenta artefactului nu este pomenita nicaieri in Sfintele Scripturi. O acuza fara o acoperire solida, cazuta in desuetudine odata cu trecerea timpului. Nobilul Humbert de Villersexel este primul care preia artefactul si il ascunde in propriul castel de teama hotilor. Luois de Savoia (cel care plateste anual o suma importanta de bani abatiei din Lirey pentru a renunta la pretentiile de proprietate a relicvei), este urmatorul detinator al Giulgiului si il expune publicului in numeroase orase europene. Din 1532, relicva intra in posesia Casei de Savoia si ramane astfel pana in 1983, an in care este donata Vaticanului.

In 1898, avocatul italian Secodo Pia, printre altele si fotograf amator, primeste acordul de a fotografia Giulgiul si de a promova imaginea acestuia in lume. Negativul ii provoaca insa un soc fotografului. Imaginile aratau cat se poate de clar "imaginea unui om in suferinta", barbat care prezenta toate ranile pe care Iisus le-ar fi avut in momentul in care a fost coborat de pe Cruce.

Sfantul Scaun accepta o datare cu radiocarbon a Giulgiului, eveniment care are loc in anul 1988, si care aduce un rezultat tulburator... Conform testelor, artefactul ar fi fost un fals medieval, creat undeva intre anii 1260 si 1390. Ulterior, savantii care au realizat cercetarile au admis ca este foarte posibil ca Giulgiul din Torino sa fie original, atata vreme cat analizele au fost puternic influentate de urmele incendiului din 1532, incediu ce a provocat arsuri pe mare parte din suprafata obiectului si care ar fi distorsionat rezultatele datarii cu carbon. Pentru o mai buna protectie a materialului, acesta a fost inchis intr-o caseta de argint, expusa astazi in Catedrala din Torino. Cat despre autenticitatea Giulgiului, parerile sunt inca impartite.

Dovezi ale autenticitatii

Poate cea mai simpla si mai la indemna observatie asupra originalitatii Giulgiului este aceea ca a fost creat, daca este sa dam crezare testelor cu radiocarbon, in plin Ev Mediu, o epoca de aur pentru falsificatorii de relicve. Zeci de "capete ale lui Ioan Botezatorul", o multime de Graaluri si de aschii ale Crucii pe care a fost rastignit Mantuitorul, pene de gasca vandute pe post de pene de heruvim sau orice "artefact" care ar fi avut legatura cu oricine era asociat cu Iisus, au circulat pe pietele de falsuri ale acelor vremuri. Si totusi, nu exista decat un singur Giulgiu. De ce autorul sau nu ar fi replicat o opera magistral desavarsita care, cu siguranta, i-ar fi adus o multime de bani? De ce nu au fost create si Giulgiuri cu imagini ale sfintilor sau ale apostolilor?

Mergand pe ideea vechimii artefactului, este interesanta opinia reputatului ziarist Ian Wilson, unul dintre cei mai aprigi sustinatori ai autenticitatii Giulgiului din Torino. Acesta sustine ca panza de in imprimata cu imaginea Mantuitorului era adorata in primele secole ale mileniului I in Edessa (actuala localitate Urfa din Turcia), important centru crestin timpuriu in ceea ce era atunci Siria. Ulterior, Giulgiul este transportat la Constantinopol, in Hagea Sofia, acolo unde surprinde o insemnare lasata de arhidiaconul Gregorius Refendarius in anul 944 - "Non tantum faciei figuram sed totius corporis figuram cernere poteris"(Poti vedea nu numai fata, dar si imaginea intregului trup), o marturie care face o trimitere directa la relicva sacra.

Anul 1205 aduce o noua dovada a existentei Giulgiului inainte de data la care este oficial recunoscut. Este vorba de o insemnare a lui Theodor Angelos, nepot al imparatului Bizantului, care descrie in Codex Chartularium Culisanense un scurt inventar al bunurilor jefuite de cavalerii templieri din Constantinopol : "Venetienii si-au indreptat atentia catre aur, argint si fildes, in timp ce francezii au facut acelasi lucru cu relicvele sacre si cu cea mai valoroasa dintre toate, panza in care Domnul nostru Iisus Hristos a fost infasurat dupa Crucificare si inainte de Inviere. Obiectele au fost duse la Venetia si in Franta, in timp ce Giulgiul a fost transportat la Atena."

Unii istorici sustin ca Giulgiul a intrat in posesia cavalerului Otto de la Roche, devenit ulterior Duce de Atena. O alta sursa il indica pe Tibault de Champagne, liderul templierilor care au jefuit Constantinopolul, drept autor al furtului. Intamplator sau nu, abatia din Lirey, locul in care Giulgiul este mentionat prima data dintr-o sursa sigura, se afla chiar pe domeniul acestuia. Interesant de subliniat este si faptul ca Geoffroi de Charny, cavalerul a carui sotie expune artefactul in abatia din Lirey, este nimeni altul decat nepotul lui Geoffrey de Charney, liderul templier ars pe rug alaturi de Jaques de Molay in 1314. Sa fi fost oare Giulgiul chiar acel Graal despre care s-a scris atat de mult de-a lungul istoriei si despre care se banuieste ca ar fi fost descoperit de cavalerii templieri?

Nu mai departe de ipotezele expuse mai sus se afla si un manuscris din Ungaria, datat in perioada 1192-1195, in care este reprezentata imaginea Mantuitorului in timp ce este infasurat in giulgiul mortuar. Asemanarile dintre imaginile de pe manuscris si Giulgiul din Torino sunt izbitoare, subliniind faptul ca acesta era cunoscut cu mult inainte ca el sa fie recunoscut oficial.

Lasand la o parte datele oferite de istorici, ne vom concentra asupra rezultatelor oferite de chimisti, date care sustin iarasi autenticitatea panzei de in. Chimistul Alan Adler, citat de revista Time, sustine ca sangele cu care este impregnat Giulgiul este real si, mai mult, dupa cum a reiesit in urma testelor, prezinta particularitatile sangelui inchegat. Daca eventualul falsificator ar fi dorit sa ofere autenticitate creatiei sale improscand-o cu sange, de ce ar fi asteptat ca acesta sa se coaguleze? La acea perioada, fie ea Antichitate sau Ev Mediu, posibilitatea ca vreo persoana sa aiba cunostinta despre compozitia chimica a sangelui si a faptului ca aceasta se schimba in momentul coagularii frizeaza absurdul. Un amanunt demn de mentionat il reprezinta si ranile rezultate in urma crucificarii. Contrar imaginilor religioase raspandite in acea perioada, personajul crucificat nu prezinta urmele cuielor in palme si talpi ci in zona incheieturilor. Abia recent s-a demonstrat ca o executie prin crucificare avea loc in acest mod. Atunci, de unde ar fi stiut acelasi farsor o tehnica disparuta de secole?

Nu in ultimul rand trebuie mentionat si faptul ca pe Giulgiu au fost descoperite urme de polen apartinand unei plante spinoase care creste doar in zona Orientului Mijlociu, Gundelia tournefortii, si care infloreste in perioada lunilor martie-aprilie. Sa sustii ca un falsificator ar fi presarat polenul acestei plante pe panza, asteptand ca peste secole cineva sa descopere compozitia chimica a acestora, este iarasi o ipoteza absurda.

Vaticanul si Teoria conspiratiei

Cei care sustin ideea unei conspiratii din partea Vaticanului la adresa Giulgiului din Torino, printre care si ziaristii Jonathan Vankin si John Whalen, sunt convinsi ca recunoasterea autenticitatii acestuia ar echivala cu o veritabila furtuna in lumea crestina. De ce?

Modelul tesaturii precum si modul in care a fost inmormantat barbatul al carui chip a ramas impregnat pe giulgiu sunt identice cu cele practicate de o mica secta israelita care a proliferat intre secolele II i.Hr si I d. Hr... esenienii. De mentionat si faptul ca aceiasi esenieni sunt si autorii manuscriselor gnostice de la Marea Moarta, manuscrise ramase in mare parte nepublicate dupa descoperirea lor in secolul XX. A recunoaste faptul ca intreg crestinismul isi trage originile in aceasta secta precrestina ar insemna, in primul rand, o negare a unuia dintre principiile promovate de catolicism, acela ca nu a existat crestinism inaintea Mantuitorului. O adevarata erezie. In plus, daca Iisus ar fi facut parte dintre gnostici, ar insemna ca Vaticanul a persecutat si a ucis zeci de adepti ai unei religii crestine autentice. Sa ne amintim numai de punctul culminant al acestei campanii anti-gnostice, Cruciada Albigensiana impotriva catharilor (1209 - 1229), campanie soldata cu aproape 20.000 de victime si cu legiferarea Inchizitiei.

Sa fi cunoscut Henri de Poitiers si Pierre D'Arcis, primii episcopi care au cerut interzicerea expunerii Giulgiului, aceste detalii? Sa fi incercat acestia si cei care le-au urmat sa impuna un "monopol" asupra istoriei si a imaginii lui Iisus? Sunt intrebari la care nu vom afla raspunsul probabil niciodata. Cert este ca, in ciuda zecilor de teste si de dovezi istorice, adevarata origine a Giulgiului din Torino va ramane o necunoscuta pentru multa vreme.

Read More

Zeloţii, primii terorişti din istorie

Zeloţii, primii terorişti din istorie. În Palestina primului secol al erei noastre probabil că s-a pus la cale prima organizaţie teroristă, sau cel puţin una din primele manifestări timpurii ale fenomenului, despre care avem informaţii scrise. Zeloţii au reprezentat printre primele grupuri care au practicat în mod sistematic teroarea, iar Flavius Iosephus ne oferă o imagine asupra acestora în “Antichităţile iudaice”, lucrare scrisă între 94-93, dar şi în opera despre războaiele iudeilor cu Vespasian şi Titus.

Iosephus foloseşte pentru ei termenul generic de sicarii, care îi desemnează de fapt pe cei care purtau pumnale. Nu este foarte clar dacă cele două categorii chiar coincid, dacă sicarii erau doar un subgrup sau dacă se axau pe deziderate diferite. Zeloţii (gr. ‘zelotes’, adept înflăcărat), au iniţiat rebeliunea din pricina censului impus de autorităţile romane în întreg imperiul, semnul clar că evreii erau şi ei supuşi. Situaţia a devenit oricum incendiară în anul 6 a.Hr., la câţiva ani după moartea lui Irod cel Mare, eveniment de cumpănă în istoria Iudeii, care se bucurase de mai bine de jumătate de secol de prosperitate şi raltivă independenţă.

În anul 6 a.Hr., zeloţii, deja cu antecedente, au organizat o campanie împotriva autorităţilor imperiale. Sub Irod evreii beneficiaseră de anumite avantaje, iar acum considerau că era momentul oportun pentru a câştiga independenţa deplină. În schimb, s-a ajuns la polul opus al aspiraţiilor, şi anume la confiscarea lor de diverse nuclee de insurecţie care acţionau spontan. După primele revolte, Varus, guvernator în Siria, a trimis două legiuni care au înăbuşit acţiunea şi a şi ordonat crucificarea a 2000 de participanţi, pentru a descuraja revolta. Teroarea îşi făcuse loc în război de ambele părţi.

[caption id="attachment_395" align="aligncenter" width="1140"] Zeloţii, primii terorişti din istorie[/caption]

Zeloţii erau cea mai populară sectă în rândul tinerimii. Doctrina lor se asemăna cu cea a fariseilor, vizând respectarea strictă a Torei, dar spre deosebire de alte mişcări, puneau accent pe reforma credintei, adică nu doreau să dea socoteală altcuiva decât lui Iahve şi aveau de asemenea o mare dorinţă de libertate. Iosephus îi numeşte bandiţi, dar după cum relatează despre modul de acţiune, există în povestea lor mult fundamentalism politic şi religios. Autoritatea care luptă cu o astfel de facţiune o priveşte drept organizaţie criminală, clasificându-i membrii în rândul inamicilor societăţii. Elita evreiască îi dispreţuia pentru că le ameninţa statutul, dar tinerii şi cei din păturile inferioare ale societăţii îi admirau.

Fondatorii şi liderii sectei par să fi fost totuşi educaţi şi proveniţi din familii prospere, dar işi atrăgeau membrii din arealul lucrătorilor nemulţumiţi. Fondatorul principal era un anume Iuda din Galilea, ale cărui iniţiative au fost dur reprimate de romani. După începuturile fragile, secta a renascut în anii ’60 şi nu se ştie mai nimic despre pauza de 50 de ani. Aveau însă o structură organizatorică ce le-a permis să reziste atâta timp. Şi cum împingeau la extrem şi religiozitatea, au încercat să impună rigoarea în practici şi să îi atace pe alţi evrei pe care nu îi credeau la fel de scrupuloşi în credinţă. Politic vobind tânjeau după autodeterminare absolută.

Cele două componente, politică şi religioasă, sunt legate prin ideea de puritate şi în general amestecate în majoritatea mişcărilor de sorginte teroristă, chiar dacă poate fi vorba şi de religii seculare precum ideologiile totalitare, nu doar de religiozităţi de sorginte tradiţională care chiar au renăscut în epoca contemporană. Aspiraţiile ideologice individuale sau colective, asociate vointei de putere, conduc către extremisme politice şi instrumentalizări fanatice ale religiei, care rezultă în violenţe ce provoacă şi mai mult extremism. În cazul zeloţilor, aceştia au putut să canalizeze violenta latentă născută din sentimentul de umilire a populaţiei. Au insistat pe imaginea unui celălalt barbar şi invadator, romanul, pe de o parte, dar şi evreul care colabora cu el, pentru a-şi promova programul militant.

Secta aşadar, nu era doar impregnată cu milenarismul răspândit şi pe la alte secte, ci avea doleante politice, de unde probabil şi atracţia exercitată asupra oamenilor. Zeloţii nu au ales numai să practice un război de gherilă, inclusiv provocarea de revolte urbane, ci au recurs şi la strategia terorii psihologice. Iosephus nu oferă multe detalii despre tacticile lor, dar se pare că aveau strategii complexe. În anul 66, de exemplu, zeloţii auasasinat o serie de figuri religioase şi politice, luând cu asalt şi clădiri unde se depozitau arhive, inclusiv foi de datorii, în speranţa sprijinului lucrătorilor datornici. Sicarii obişnuiau să le taie gâtul inamicilor şi o făceau în locuri publice precum pieţele. Astfel de operaţiuni erau menite să provoace populaţiei sentimentul de vulnerabilitate, la fel cum se procedează şi azi. Sicarii acţionau oriunde şi oricând, în asa consta principala lor putere.

Cealaltă o reprezenta riscurile pe care şi le asumau, tortura şi moartea înfruntate cu neînficare, ceea ce iarăşi le aducea adepţi. Zeloţii se hrăneau din represiunile romanilor. În primul război iudeo-roman au ocupat un loc de frunte, ucigând nu doar greci şi romani, ci şi pe evreii consideraţi colaboraţionişti, cărora le jefuiau şi casele. Vizaţi erau mai ales saducheii, altă sectă regională. Instauraseră un soi de regim al terorii. Potrivit lui Iosephus, zeloţii îl urmau pe Ioan de Gischala, care scăpase de sabia romanilor în Galilei şi se refugiase în ierusalim unde s-a radicalizat. După distrugerea templului în anul 70, o mie de persoane printre care şi simpatizanţi, s-au refugiat în fortăreaţa de la Massada, unde mulţi se pare că ar fi preferat să se sinucidă în locul supunerii faţă de romani. În Talmud zeloţii sunt clasificaţi ca non-religioşi, în sensul că nu ascultau de lideri religioşi, şi condamnaţi pentru sălbăticia, agresivitatea şi refuzul lor de a accepta orice compromis în vederea pacificării zonei.

Read More

Iisus nu a existat niciodată! Este doar o invenţie

Iisus nu a existat niciodată! Aceasta este concluzia unui nou studiu, în care au fost cercetate 126 de texte antice, realizat de o echipă de specialiști biblici.
Afirmația că Iisus, figura mesianică din centrul celei mai mari religii din lume, creștinismul, nu a existat niciodată cu adevărat nu este una străină sau bizară. Această teorie a fost lansată cu decenii în urmă, atunci când specialiștii au descoperit numeroase asemănări între personajele importante, din punct de vedere spiritual, care au trăit pe Terra și Iisus.

ASEMĂNĂRI ÎNTRE VIAȚA LUI IISUS ȘI ALȚI ZEI

În mitologia diverselor popoare, există numeroase personaje excepționale, care s-au născut din mame virgine și au realizat o sumedenie de lucruri nefirești, numite minuni.

Un prim fapt interesant este asemănarea izbitoare dintre nașterea zeului Krishna și Iisus. În cartea, Bhagavata Purana, este relatat faptul că zeul Krishna s-a născut în urma unei uniuni spirituale, între zeul Vasudeva și Devaki, o pământeancă virgină. Niciodată nu a existat o uniune de natură sexuală în cazul nașterii zeului Krishna. Această poveste s-a repetat și în cazul lui Iisus. Mai mult de atât, cei doi sunt considerați fiii zeului suprem.

Nașterea celor doi a fost marcată de o stea și atunci când au venit pe lume au fost vizitați de trei oameni. Interesant mai este faptul că cele două personaje mistice realizează minuni similare în decursul vieții lor, iar în cele din urmă sunt crucificați, ca să reînvie trei zile mai târziu.

[caption id="attachment_261" align="aligncenter" width="800"] Iisus nu a existat niciodată[/caption]

Viața lui Horus, zeu egiptean, este similară cu cea a lui Iisus. În prima instanță, mitologia egipteană susține că Horus s-a născut pe data de 25 decembrie, dintr-o fecioară. O stea de la răsărit a proclamat venirea sa. Trei împărați au venit să-l vadă pe Horus la naștere. La 20 de ani, Horus a devenit un om minune, iar la treizeci de ani a fost botezat, moment după care a început o mare lucrare. Horus a avut 12 ucenici și a fost trădat la fel ca Iisus. În cele din urmă, Horus a fost crucificat și după trei zile a reînviat.

Zeul luminii în mitologia persană este Mithra. Acesta s-a născut dintr-o femeie virgină. Ziua de naștere a lui Mithra se sărbătorea în 25 decembrie, odată cu solstițiul de iarnă. A fost un mare învățător și ciudat sau nu a avut 12 ucenici. Mithra nu a avut o înviere în trup, dar după ce și-a încheiat misiunea a fost ridicat la cer, cu ajutorul unei lumini și a unui car de foc.

Mai pot fi date exemple cum sunt Attis, Dionis și alți zei mitologici, dar rezultatul este același. Povestea se repetă și detaliile sunt mai mult decât simple coincidențe.

DE CE EXISTENȚA LUI IISUS ESTE CONSIDERATĂ UN MIT?

Într-un articol, semnat de specialistul Michael Paulkovich, se schițează ideea că Iisus nu a existat niciodată cu adevărat și că este un mit, care a fost preluat din culturile străvechi. Specialistul susține că dintre cele 126 de texte antice, studiate de-a lungul carierei sale, doar unul dintre ele pomenește despre Iisus.

Cu toate acestea, textele romane, scrise între anul 0 și 300, de scriitori celebri, precum Împăratul Titus, Cassius Dio, Maximus, Moeragenes, Lucian, Oasiți Soterichus, Eufrat, Marcus Aurelius sau Damis de Hierapolis nu este pomenit numele de Iisus. Specialistul susține că este imposibil ca niciunul dintre acești scriitori să nu fi auzit despre existența celei mai mari figuri spirituale, aflate în prezent în centrul celei mai mari religii din lume.

iisus christos rastignit pe cruce - Iisus nu a existat niciodată. Este un mit! Cel puțin așa susține un nou studiu bazat pe 126 de texte antice

Textele din Marea Moartă , cunoscute și sub numele de textele Qumran, nu conțin nici o mențiune despre Isus. Chiar și apostolul Pavel, figura Noul Testament, nu pomenește niciodată numele de Iisus.

În timp ce astăzi creștinismul a devenit cea mai populară religie din istoria lumii, cu 2,2 miliarde de ființe umane care se numesc creștini, Paulkovich subliniază că, încă din secolul al IV-lea, creștinismul era încă un cult mic și foarte persecutat. Acest cult avea nevoie de o figură importantă pentru a acapara cât mai mulți membri, și Paulkovich susține că astfel a fost inventat Iisus. În realitate nu a existat acest personaj, dar inspirându-se din mitologie, conducătorii cultului, au copiat pur și simplu viața unui personaj antic și i-au dat numele e Iisus. Povestea a fost plasată cu câteva sute de ani în urmă, pentru ca nimeni să nu poată descoperi adevărul. Și astfel, s-a născut o nouă religie, care are în centrul atenției, un mit.

Read More

În Biserica Sfântului Mormânt nu poate fi îngropat Iisus

În Biserica Sfântului Mormânt nu poate fi îngropat Iisus.Dacă n-ai ajuns încă la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, cunoscută ca locul înmormântării lui Hristos, poți să mai aștepți puțin, până când nu vor mai exista dubii că acolo a fost îngropat Iisus. Există date științifice care contrazic faptele scrise în Noul Testament.

Mormântul în care se crede că Iisus Hristos a fost îngropat este mai nou decât se credea, spun oameni de știință. Testele efectuate pe rămășițele unei peșteri de calcar în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim au fost datate ca fiind din anul 345 era noastra.

 

[caption id="attachment_237" align="aligncenter" width="580"] În Biserica Sfântului Mormânt nu poate fi îngropat Iisus[/caption]

Astfel, peștera, cea mai veche rămășiță arhitecturală, are o vechime de vreo 1.700 de ani. Procesul științific a analizat substanțele chimice din rămășițe, pentru a afla cât timp a trecut de când au fost expuse la lumină. Dovezi arhitecturale anterioare găsite în jurul acesteea, datează doar din perioada Crusader, în urmă cu aproximativ 1.000 de ani.

În timp ce Noul Testament spune că Iisus a murit fie în 30, fie în 33 era noastră, datele istorice sugerează că romanii au găsit și au consacrat mormântul în 326. Data corespunde domniei lui Constantin I, împăratul roman care s-a convertit la creștinism și a declarat această religie ca fiind cea oficială a imperiului. Din acest punct istoric, s-a început construirea de monumente mari pentru Hristos.

Mormântul a fost complet distrus și apoi reconstruit în 1.009, determinând istoricii să se aibă dubii legate de vechimea acestuia. Savanții se îndoiesc că Biserica Mormântului Sfânt este și locul îngropării lui Hristos, mormântul descoperit de romani. Cele mai recente teste științifice, efectuate de Universitatea Tehnică Națională din Atena întăresc acest crez. Tehnica utilizată pentru teste este denumită luminiscență stimulată optic (OSL). Ea determină cât a trecut de când sedimentul de cuarț din probele de mortar ale mormântului au fost expuse la lumină.

Datele colectate de cercetători nu sunt, deci, corelate cu datele găsite din Biblie. Mormântul a fost deschis publicului pentru prima dat secolul trecut, când oamenii de știință au început să restaureze un altar. În timp ce nu există un argument arheologic, care să spună că mormântul aparține lui Iisus din Nazaret, Biserica Sfântului Mormânt este cel mai răspândit și acceptatpunct de reper pentru faptele biblice.

Read More