Cum a scăpat Iahve de nevastă și a ajuns "ade­văratul" Dumnezeu

Începând din anii '70, o serie de descoperiri ar­heologice care sugerau că Iahve, Dumnezeul cel as­pru din Vechiul Testament, avea iniţial o soţie, au cu­tremurat lumea ştiinţifică. Problema a fost în­toarsă pe toate feţele de specialişti şi, deşi aceştia sunt încă de­parte de a fi ajuns la un consens, tot mai mulţi cer­cetători înclină în prezent să considere că această va­riantă nu e deloc improbabilă. Care au fost desco­pe­ririle ar­heologice care au pus comu­ni­tatea ştiinţifică pe jar? Totul a început la Kuntillet Ajrud, în peninsula Sinai, de unde cercetătorii au scos la lumină inscripţii da­tate undeva în sec. IX-VIII î. Hr., făcute cu cerneală pe cioburile unor vase mari, în care apărea formula "Iahve şi Aşerah Lui". Altă inscrip­ţie, descoperită la Khirbet el-Kom, lângă Hebron, cuprinde formula "Bine­cuvântat fie Uri­yahu, de către Iahve şi de Aşerah a Sa; el l-a salvat de duş­manii săi!".

Unii specialişti, precum Mark S. Smith sau Andre Lemaire, au considerat că "aşerah" din inscrip­ţii nu se referă nicidecum la o zeiţă isra­elită, ci doar la un obiect de cult, un arbore stili­zat sau loc de închinare, prin care erau co­mu­nicate binecuvântările lui Iahve. Alţi cer­cetători, precum William G. Dever şi Judith Hadley, in­sistă că inscripţiile des­coperite la Kuntillet Ajrud nu vorbesc despre nimeni alta de­cât nevasta divină a lui Iahve. "Majoritatea cercetătorilor bi­blici din întreaga lume ac­ceptă drept con­vin­gătoare dovezile că Dumnezeu a avut o soţie", declara, într-un documentar al BBC din 2011, Francesca Sta­vra­kopoulou, lector princi­pal la Universitatea din Exeter, spe­cializată în studii bibli­ce ebraice.

Cum s-a ales Iahve cu o soţie?

După cum a explicat Herbert Niehr, de la Uni­versitatea din Tübingen, evreii au fost politeişti până cel puţin în 586 î.H., după care lucrurile au început să se schimbe, ei devenind preponderent monoteişti, din secolul al II-lea î.H. Se pare că, iniţial, credinţele religioase ale israeliţilor antici se asemănau cu cele ale altor culturi locale din zona Canaanului. Zeul suprem al Creaţiei era El, care se afla în fruntea tuturor celorlalte divinităţi, precum Baal, Moloh şi Iahve. Aşerah era o zeiţă a fertilităţii şi, în unele tradiţii, era considerată soţia lui El şi mama majori­tăţii celorlalţi zei. Treptat, zeul Iahve i-a luat însă locul lui El, ca zeu central, şi aşa se face că Aşerah s-a trezit căsătorită cu cineva care-i era, odinioară, fiu.

"Divorţul" de Aşerah şi căderea zeiţei în uitare

Potrivit anumitor intrepretări, după ce a devenit principala divinitate a Regatului Israel şi a Iudeei, atât curtea regală, cât şi reprezentanţii templului au început să-l promoveze pe Iahve drept Dum­ne­zeul întregului cosmos, posedând toate calităţile atribuite anterior altor zei şi zeiţe. În secolul al VI-lea î.H., la finalul exilului ba­bilonean, s-a ajuns până la punctul în care în­săşi existenţa altor zei a fost negată, iar Iahve a fost proclamat creator al uni­ver­sului şi ade­văratul Dumnezeu al întregii lumi.

Conform unui documentar american recent, dedicat subiectului, de ascensiunea lui Iahve nu ar fi fost străine nici motivaţii de natură mai degrabă politică. Preoţii lui Iahve au făcut în mod constant tot ce le stătea în putinţă pentru a creşte puterea şi in­fluenţa divinităţii pe care o slujeau, în scopul de a-şi spori, implicit, propria putere şi influenţă. După ce au reuşit să scape de divinităţile ri­vale (cu tot cu preoţii lor), au mai rămas cu o singură problemă: soţia lui Iahve. Perse­ve­rând, neobosiţi, în strădania lor, preoţii lui Iahve au reuşit să o înlăture, în cele din urmă, şi pe aceasta, religia a devenit monoteistă iar ei s-au putut bucura în tihnă de monopolul de­plin asupra ei.

Potrivit Enciclopediei Britanice, după se­colul al III-lea Î.H., evreii au renunţat şi la folosirea numelui Iahve, înlocuindu-l în sinagogă cu "Dom­nul" (Adonai).

Cum au reuşit preoţii să scape de Aşerah

Pe lângă controversatele teorii descrise mai sus cu privire la presupusa calitate de soţie a lui Iahve, exis­tă şi alte câteva, mai nuanţate. Una dintre ele afirmă, de pildă, că este posibil ca Aşerah să fi fost asociată cu regina principală din Regatul Iudeei şi din Israel. Iar atunci când monarhia a dispărut, dis­pariţia completă a zeiţei ar fi putut interveni, practic, de la sine.

O altă teorie face distincţia între religia oficială, ca­­re-i aparţinea elitei, şi "religia populară", a ma­selor, în Israelul antic. Ideea poate fi mai bine înţeleasă dacă facem o comparaţie cu modul în care s-a răspândit creştinismul: deşi această religie monoteistă a devenit religia oficială a unor regate, unele părţi ale populaţiei, în special cele din pătura de jos, au continuat secole de-a rândul să se închine, în paralel, şi unor zeităţi păgâne, folosind artefacte şi scriind inscripţii dedicate acestora.

Dacă ți-a plăcut articolul ne poți urmări pe Facebook, pentru alte noutăți.

Read More

Secretele Giulgiului de la Torino

 

Secretele Giulgiului de la Torino. Sa afirmi ca Vaticanul a incercat de-a lungul istoriei sa ascunda premeditat autenticitatea Giulgiului din Torino ar parea, la o prima vedere, un paradox ieftin si lipsit de substanta. Ce motiv ar avea clericii sa nege un adevar care, gandind pragmatic, nu le-ar aduce decat beneficii? Si totusi, exista voci care sustin ca o confirmare a autenticitatii sacrei relicve ar putea schimba radical conceptia noastra despre civilizatia occidentala. In fata unei asemenea dovezi, istoria ar trebui inevitabil rescrisa.

Despre autenticitatea Giulgiului s-au scris mii de articole, carti si tratate. Zeci de experti au incercat sa ii dovedeasca veridicitatea sau faptul ca ar fi doar un fals medieval. Prin natura sa, relicva naste si astazi paradoxuri: sa fie dovedit ca fals si sa distruga astfel un mit pentru milioane de credinciosi crestini, sau sa i se recunoasca autenticitatea lovind in fundamentele aceleiasi religii crestine. Simpla intamplare sau plan bine pus la punct, Giulgiul din Torino ramane la fel de controversat ca si acum sapte secole, iar natura sa, umana sau divina, continua sa fie si astazi un aprig subiect de discutii.

Scurta istorie a Giulgiului din Torino

[caption id="attachment_497" align="aligncenter" width="600"] Simpla intamplare sau plan bine pus la punct, Giulgiul din Torino ramane la fel de controversat ca si acum sapte secole[/caption]

Oficial, Giulgiul in care se presupune ca a fost infasurat Iisus imediat dupa crucificare apare pe scena istoriei in 1357, an in care Jeanne de Vergy, vaduva cavalerului Geoffroi de Charny (ucis in Batalia de la Poitiers din 13 septembrie 1356), il gaseste printre bunurile defunctului sau sot si il expune in abatia din Lirey, Franta. La scurt timp, Episcopul de Troyes, Henri de Poitiers, interzice expunerea publica a acestuia sub motivul ca ar fi doar o pictura si ca venerarea ei de catre credinciosi ar fi o erezie. In 1389, un alt episcop, Pierre D'Arcis anunta ca Giulgiul era un fals si ca autorul sau chiar a fost prins si a recunoscut fapta. El nu mentioneaza insa niciodata numele farsorului, iar argumentul pe care il aduce in favoarea ipotezei sale este doar acela ca existenta artefactului nu este pomenita nicaieri in Sfintele Scripturi. O acuza fara o acoperire solida, cazuta in desuetudine odata cu trecerea timpului. Nobilul Humbert de Villersexel este primul care preia artefactul si il ascunde in propriul castel de teama hotilor. Luois de Savoia (cel care plateste anual o suma importanta de bani abatiei din Lirey pentru a renunta la pretentiile de proprietate a relicvei), este urmatorul detinator al Giulgiului si il expune publicului in numeroase orase europene. Din 1532, relicva intra in posesia Casei de Savoia si ramane astfel pana in 1983, an in care este donata Vaticanului.

In 1898, avocatul italian Secodo Pia, printre altele si fotograf amator, primeste acordul de a fotografia Giulgiul si de a promova imaginea acestuia in lume. Negativul ii provoaca insa un soc fotografului. Imaginile aratau cat se poate de clar "imaginea unui om in suferinta", barbat care prezenta toate ranile pe care Iisus le-ar fi avut in momentul in care a fost coborat de pe Cruce.

Sfantul Scaun accepta o datare cu radiocarbon a Giulgiului, eveniment care are loc in anul 1988, si care aduce un rezultat tulburator... Conform testelor, artefactul ar fi fost un fals medieval, creat undeva intre anii 1260 si 1390. Ulterior, savantii care au realizat cercetarile au admis ca este foarte posibil ca Giulgiul din Torino sa fie original, atata vreme cat analizele au fost puternic influentate de urmele incendiului din 1532, incediu ce a provocat arsuri pe mare parte din suprafata obiectului si care ar fi distorsionat rezultatele datarii cu carbon. Pentru o mai buna protectie a materialului, acesta a fost inchis intr-o caseta de argint, expusa astazi in Catedrala din Torino. Cat despre autenticitatea Giulgiului, parerile sunt inca impartite.

Dovezi ale autenticitatii

Poate cea mai simpla si mai la indemna observatie asupra originalitatii Giulgiului este aceea ca a fost creat, daca este sa dam crezare testelor cu radiocarbon, in plin Ev Mediu, o epoca de aur pentru falsificatorii de relicve. Zeci de "capete ale lui Ioan Botezatorul", o multime de Graaluri si de aschii ale Crucii pe care a fost rastignit Mantuitorul, pene de gasca vandute pe post de pene de heruvim sau orice "artefact" care ar fi avut legatura cu oricine era asociat cu Iisus, au circulat pe pietele de falsuri ale acelor vremuri. Si totusi, nu exista decat un singur Giulgiu. De ce autorul sau nu ar fi replicat o opera magistral desavarsita care, cu siguranta, i-ar fi adus o multime de bani? De ce nu au fost create si Giulgiuri cu imagini ale sfintilor sau ale apostolilor?

Mergand pe ideea vechimii artefactului, este interesanta opinia reputatului ziarist Ian Wilson, unul dintre cei mai aprigi sustinatori ai autenticitatii Giulgiului din Torino. Acesta sustine ca panza de in imprimata cu imaginea Mantuitorului era adorata in primele secole ale mileniului I in Edessa (actuala localitate Urfa din Turcia), important centru crestin timpuriu in ceea ce era atunci Siria. Ulterior, Giulgiul este transportat la Constantinopol, in Hagea Sofia, acolo unde surprinde o insemnare lasata de arhidiaconul Gregorius Refendarius in anul 944 - "Non tantum faciei figuram sed totius corporis figuram cernere poteris"(Poti vedea nu numai fata, dar si imaginea intregului trup), o marturie care face o trimitere directa la relicva sacra.

Anul 1205 aduce o noua dovada a existentei Giulgiului inainte de data la care este oficial recunoscut. Este vorba de o insemnare a lui Theodor Angelos, nepot al imparatului Bizantului, care descrie in Codex Chartularium Culisanense un scurt inventar al bunurilor jefuite de cavalerii templieri din Constantinopol : "Venetienii si-au indreptat atentia catre aur, argint si fildes, in timp ce francezii au facut acelasi lucru cu relicvele sacre si cu cea mai valoroasa dintre toate, panza in care Domnul nostru Iisus Hristos a fost infasurat dupa Crucificare si inainte de Inviere. Obiectele au fost duse la Venetia si in Franta, in timp ce Giulgiul a fost transportat la Atena."

Unii istorici sustin ca Giulgiul a intrat in posesia cavalerului Otto de la Roche, devenit ulterior Duce de Atena. O alta sursa il indica pe Tibault de Champagne, liderul templierilor care au jefuit Constantinopolul, drept autor al furtului. Intamplator sau nu, abatia din Lirey, locul in care Giulgiul este mentionat prima data dintr-o sursa sigura, se afla chiar pe domeniul acestuia. Interesant de subliniat este si faptul ca Geoffroi de Charny, cavalerul a carui sotie expune artefactul in abatia din Lirey, este nimeni altul decat nepotul lui Geoffrey de Charney, liderul templier ars pe rug alaturi de Jaques de Molay in 1314. Sa fi fost oare Giulgiul chiar acel Graal despre care s-a scris atat de mult de-a lungul istoriei si despre care se banuieste ca ar fi fost descoperit de cavalerii templieri?

Nu mai departe de ipotezele expuse mai sus se afla si un manuscris din Ungaria, datat in perioada 1192-1195, in care este reprezentata imaginea Mantuitorului in timp ce este infasurat in giulgiul mortuar. Asemanarile dintre imaginile de pe manuscris si Giulgiul din Torino sunt izbitoare, subliniind faptul ca acesta era cunoscut cu mult inainte ca el sa fie recunoscut oficial.

Lasand la o parte datele oferite de istorici, ne vom concentra asupra rezultatelor oferite de chimisti, date care sustin iarasi autenticitatea panzei de in. Chimistul Alan Adler, citat de revista Time, sustine ca sangele cu care este impregnat Giulgiul este real si, mai mult, dupa cum a reiesit in urma testelor, prezinta particularitatile sangelui inchegat. Daca eventualul falsificator ar fi dorit sa ofere autenticitate creatiei sale improscand-o cu sange, de ce ar fi asteptat ca acesta sa se coaguleze? La acea perioada, fie ea Antichitate sau Ev Mediu, posibilitatea ca vreo persoana sa aiba cunostinta despre compozitia chimica a sangelui si a faptului ca aceasta se schimba in momentul coagularii frizeaza absurdul. Un amanunt demn de mentionat il reprezinta si ranile rezultate in urma crucificarii. Contrar imaginilor religioase raspandite in acea perioada, personajul crucificat nu prezinta urmele cuielor in palme si talpi ci in zona incheieturilor. Abia recent s-a demonstrat ca o executie prin crucificare avea loc in acest mod. Atunci, de unde ar fi stiut acelasi farsor o tehnica disparuta de secole?

Nu in ultimul rand trebuie mentionat si faptul ca pe Giulgiu au fost descoperite urme de polen apartinand unei plante spinoase care creste doar in zona Orientului Mijlociu, Gundelia tournefortii, si care infloreste in perioada lunilor martie-aprilie. Sa sustii ca un falsificator ar fi presarat polenul acestei plante pe panza, asteptand ca peste secole cineva sa descopere compozitia chimica a acestora, este iarasi o ipoteza absurda.

Vaticanul si Teoria conspiratiei

Cei care sustin ideea unei conspiratii din partea Vaticanului la adresa Giulgiului din Torino, printre care si ziaristii Jonathan Vankin si John Whalen, sunt convinsi ca recunoasterea autenticitatii acestuia ar echivala cu o veritabila furtuna in lumea crestina. De ce?

Modelul tesaturii precum si modul in care a fost inmormantat barbatul al carui chip a ramas impregnat pe giulgiu sunt identice cu cele practicate de o mica secta israelita care a proliferat intre secolele II i.Hr si I d. Hr... esenienii. De mentionat si faptul ca aceiasi esenieni sunt si autorii manuscriselor gnostice de la Marea Moarta, manuscrise ramase in mare parte nepublicate dupa descoperirea lor in secolul XX. A recunoaste faptul ca intreg crestinismul isi trage originile in aceasta secta precrestina ar insemna, in primul rand, o negare a unuia dintre principiile promovate de catolicism, acela ca nu a existat crestinism inaintea Mantuitorului. O adevarata erezie. In plus, daca Iisus ar fi facut parte dintre gnostici, ar insemna ca Vaticanul a persecutat si a ucis zeci de adepti ai unei religii crestine autentice. Sa ne amintim numai de punctul culminant al acestei campanii anti-gnostice, Cruciada Albigensiana impotriva catharilor (1209 - 1229), campanie soldata cu aproape 20.000 de victime si cu legiferarea Inchizitiei.

Sa fi cunoscut Henri de Poitiers si Pierre D'Arcis, primii episcopi care au cerut interzicerea expunerii Giulgiului, aceste detalii? Sa fi incercat acestia si cei care le-au urmat sa impuna un "monopol" asupra istoriei si a imaginii lui Iisus? Sunt intrebari la care nu vom afla raspunsul probabil niciodata. Cert este ca, in ciuda zecilor de teste si de dovezi istorice, adevarata origine a Giulgiului din Torino va ramane o necunoscuta pentru multa vreme.

Read More

Ce se întâmplă după ce mori, în funcție de religie

Ce se întâmplă după ce mori, în funcție de religie. Religia este încă un subiect delicat al zilelor noastre și asta pentru că nu mai este vorba de credință, ci de putere. Chiar și așa, fiecare în parte crede în ceva, iar singurul lucru pe care îl au în comun e că după ce mori nu te dezintegrezi și ești mâncat de propriile enzime, ci divinitatea are un plan cu tine sau, mă rog, cu sufletul tău. Deși nici aici nu au reușit să se pună de acord.

Ce se întâmplă cu noi după ce murim este o întrebare pe care toți ne-o punem, chiar dacă nu o facem cu voce tare. Partea prostă e că această întrebare pare a fi fără de răspuns, ceea ce ne cam dă peste cap. Știința spune ceva, iar religia altceva. Unde mai pui că există atât de multe religii, cu atât de multe ”adevăruri” care îți explică ce se întâmplă și unde ajungi după ce mori, încât chiar nu știi în care să alegi să te încrezi. Confuzia va plana, cu siguranță, deasupra noastră, până când chiar o să aflăm pe propria noastră piele. Sau suflet.


Știința îți explică, din punct de vedere biologic, procesul prin care organismul tău trece după ce creierul și inima încetează să mai funcționeze. Ok, până aici e limpede și lucrurile sunt logice. Organismul nu are cum să reziste, așa că se descompune.

Partea grea abia acum vine. Fiecare este liber să aleagă în ce să creadă și să se încreadă după o vârstă, chiar dacă se naște deja într-o familie cu o religie prestabilită. Problema este că sunt atât de multe, fiecare cu lucruri bune sau mai puțin bune, dar niciuna fără o dovadă concretă, palpabilă. Asta este altă poveste. În ideea că fiecare are o religie, pe care și-o exercită sau nu, asta se va întâmpla cu tine după ce dai ortul popii.

Unde mergi după ce mori dacă ești creștin

Creștinismul este una din cele trei religii monoteiste contemporane, alături de iudaism și islamism. Împreună cu catolicii, protestanții și ortodocșii, sub eticheta globală de „creștini”, religia acestora este cea mai importantă din punct de vedere numeric, cu un număr de 2,4 miliarde de adepți.

[caption id="attachment_402" align="aligncenter" width="1170"] Ce se întâmplă după ce mori, în funcție de religie[/caption]

Aici e mai simplu, pentru că mare parte din populația Românie este creștină, deci știi despre ce e vorba. Indiferent că ești ortodocs, catolic, babtist, adventist și așa mai departe, cartea ta sfântă este Biblia, pe ici pe colo modificată. Conform acesteea, ai două variante în care poți să ajungi după ce mori: Rai sau Iad. Cele două locuri sunt puse în antiteză, Raiul fiind paradisul, iar Iadul fiind infernul veșnic. ”Veșnic” e mult, da.

Acum depinde de tine cum alegi să trăiești pe Pământ, pentru că lucrurile bune și rele pe care le faci vor puse în balanță, cumva, și așa îți afli soarta. După spusele preoților, orice păcat poate fi iertat, mai puțin sinuciderea, pentru că nu ai cum și când să-ți repari greșeala.

Ce te așteaptă după ce mori dacă ești adeptul islamismului

Islamul este o religie avraamică, monoteistă, fiind a doua religie în lume în ceea ce privește numărul de adepți, după creștinism. Sensul general al cuvântului Islam este pace și supunere față de Allah, Creatorul tuturor lucrurilor. Religia a fost fondată în secolul al VII-lea în Peninsula Arabă, pe teritoriul actual al Arabiei Saudite, de către profetul Muhammad și bazată pe textul religios cunoscut sub numele de Coran.

Musulmanii cred că Dumnezeu a revelat în mod direct cuvântul Său către omenire prin Muhammad. ”Nu există dumne(zeu) în afară de Dumnezeu, iar Muhammad este trimisul lui Dumnezeu”. Musulmanii cred că părți ale Bibliei și ale Torei au fost pierdute, interpretate greșit sau distorsionate de credincioși. Din această perspectivă, Coranul este văzut ca o corectură adusă cărților sfinte iudaice și creștine.

Astfel, islamul prezintă tot Raiul și Iadul, ca locuri de veci pentru suflet. Începând din clipa morții, se spune că Îngerul morții ia sufletul decedatului și îi șoptește să-și mărturisească credința pentru a trece de judecata. Numai martirii intră direct în rai. Munkar si Nakir (îngerii care testează credința celor morți) pun cinci întrebări celui decedat, cum ar fi: cine este Dumnezeul celui mort; cine este Profetul și altele. Răspunsurile primite vor decide soarta celui decedat.

În ceea ce privește copiii, ei intră direct în Rai, fără să răspundă întrebărilor puse de Munkar si Nakir. De soarta femeilor, Mahomed aproape că nu se ocupă și asta pentru că învățătura lui este adresată, în primul rând bărbaților. De aceea, chiar și plăcerile Paradisului sunt descrise după gusturile bărbaților. Mahomed declară în mod explicit superioritatea bărbaților față de femei.

Ce se întâmplă după ce mori dacă ești budist

Budismul este o religie și o filozofie orientală, care se bazează pe învățăturile lui Gautama Siddhartha (Buddha Shakyamuni), un gânditor indian care se crede că ar fi trăit între 563 î.Hr. și 483 î.Hr.. De-a lungul timpului, budismul a suferit numeroase schimbări, în prezent fiind o religie foarte divizată, fără o limbă sacră comună și fără o dogmă strictă, clar formulată.

În religia budistă oricine se trezește din „somnul ignoranței”, experimentând o relație nemijlocită cu realitatea, fără să fi fost instruit de cineva, și predică învățăturile sale celorlalți este numit buddha. Toți budiștii tradiționali sunt de acord că Buddha Shakyamuni sau Gautama Buddha nu a fost singurul buddha: se crede că au existat mulți buddha înaintea lui și că vor exista.

Conform dogmelor budismului, dacă mori te reîncarnezi. Conform lui Buddha nu există niciun „sine” sau suflet veșnic, acestea fiind doar o iluzie, o irealitate. El consideră că atât trupul, cât și percepțiile, senzațiile, mintea și conștiința nu pot constitui un suflet, o entitate veșnică, deoarece se află într-o permanentă transformare, sunt efemere.

Această impermanență este totodată și foarte vagă, deoarece prin moartea omului, nu se realizează o distrugere totală a existenței, faptelor, karma afectând viața următoare, după ce te reîncarnezi. Spre deosebire de hinduism, reîncarnarea budistă nu constă în migrarea sufletului de la un trup mort spre embrionul unei viitoare ființe, ci continuarea de către un individ nou a existenței care până atunci se manifesta în cel decedat, conform încărcăturii karmice acumulate.

Ce spune hinduismul că se întâmplă după ce mori

Hinduismul este reprezentat de credința în Brahman, ființă absolută, impersonală, creatoare a Universului. Brahmanul este Sinele suprem, descris ca realitate infinită, omniprezentă, omnipotentă, incorporală, transcedentă, conștiință și fericire infinită. Hinduismul prezintă o colecție de mai multe religii, apărut în jurului anului 1500 î.Hr.. Potrivit credinței hinduse, casta reprezintă un atribut înnăscut, fără de care un om nu-și poate găsi locul în societate și nu se poate căsători.

Conform învățăturilor acestei religii, sufletul tău după moarte merge pe una dintre cele două căi: calea zeilor, a luminii, sau calea strămoșilor, a întunericului. Imediat ce ai murit și ritualurile funerare au fost făcute, sufletul tău intră în flacăra focului, din flacără în zi. Imediat după asta intri în an, din an în Soare, din Soare în Lună și din lună în fulger. În fulger există o persoană, dar nu un om, care te conduce la Brahman.

În schimb, calea moșilor este explicată prin contrast cu calea zeilor, adică nu treci prin partea luminată, ci prin cea întunecată. Astfel, ei intră în fum, din fum trec în noapte și de aici în partea friguroasă a anului, când Soarele e în Sud. De aici intră în calea strămoșilor, de unde trec în spațiu, unde se află Soma, hrana zeilor.

Religii mai există, deci clar există și alte opțiuni pentru sufletului tău. Printre ele se numără iudaismul, sufismul, taoismul și altele. Acum depinde de ceea ce vrei să crezi. Ideea e că, da, e frumos să crezi în ceva și să nu consideri că ai picat din cer, așa, pur și simplu. Până la urmă, de murit tot murim, dar nimeni nu poate spune ce se întâmplă după asta.

Read More

Arhivele Secrete ale Vaticanului ar schimba istoria

Nu  stim, dar dorim sa aflam. Arhivele Secrete ale Vaticanului ar schimba istoria.Sfântul Scaun ar deţine adevărul despre levitaţie şi teleportare. Adevarat ? Arhivele Vaticanului sunt si au fost una dintre curiozitatile oamenilor, fiecare persoana dorind sa citeasca sau macar sa vada textele secrete care, daca ar fi facute publice, ar schimba omenirea complet sau chiar ar distruge-o.

Tocmai de aceea, din secolul XVIII, niciun Papa nu a mai permis nimanui sa ajunga la documentele secrete care nu au voie sa vada lumina zilei. In secolul XVIII unul dintre cardinalii care conduceau Sacra Paenitentiaria a interzis accesul la texte.In cartea "Blestemul manuscrisului", aparuta la editura Tritonic, sub semnatura lui Bogdan Hrib si Razvan Dolea, se dezbate exact acest subiect. Conform autorilor, dezvaluirea continutului textelor nu ar avea impact neaparat asupra laturei spirituale a omului, ci fata de istorie, rescriind trecutul.

[caption id="attachment_274" align="aligncenter" width="600"] Arhivele Secrete ale Vaticanului ar schimba istoria[/caption]

Motivele nu au fost foarte clare, insa un alt prelat al acestui ordin, Gabriele Ferretti (1852-1860), a spus ca "textele secrete distrug omenirea daca sunt facute publice". Pana la aflarea continutului textelor din arhivele Vaticanului cercetatorii nu pot decat sa faca speculatii conform carora ele ar contine informatii socante cum ar fi intalniri istorice cu alte civilizatii cosmice si chiar povesti despre civilizatii disparute de pe pamant.

Documentele sunt menite sa faca lumina asupra unor chestiuni delicate din istoria religiei crestine. Este vorba despre 105 documente, dintre care 20 nu au fost niciodata dezvaluite, iar printre acestea se numara mai multe scrisori papale adresate lui Hitler de catre papa Pius XI, in 1934, o misiva catre Sfantul Parinte, inscriptionata pe scoarta de copac de capeteniile triburilor Ojibwe, din America de Nord si scrisoarea regelui englez Henric al VIII-lea catre papa, care a dus la renuntarea suveranului la catolicism si la aparitia religiei anglicane, scriu cei de la 2012en.ro.

O anumita scrisoare este considerata unul dintre cele mai spectaculoase documente. Este vorba despre scrisoarea trimisa de hanul mongol Guyuk, nepotul lui Genghis Han, papei Inocentiu IV. Suveranul pontif ii ceruse liderului mongol sa se converteasca la crestinism iar acesta, ca raspuns, il convocase in Asia, "alaturi de toti regii tai crestini, pentru a va pleca inaintea mea, ca un gest de supunere, caci altfel va voi considera dusmani".

Teleportarea si levitatia

Iata insa ca, potrivit adeptilor teoriei conspiratiei, documentele scoase la iveala nu nu sunt suficiente! Deoarece Vaticanul ar mai detine secrete tehnologice precum cronoportarea, teleportarea sau levitatia, despre care se crede ca ar fi fost descoperite candva si tainuite cu grija, in catacombele Vaticanului.

De asemenea, Sfantul Scaun ar mai ascunde adevarul despre inceputurile crestinismului care, daca ar fi dezvaluite ar zgudui insasi fundamentele acestei religii si ar putea schimba din temelii nu doar istoria lumii , ci si perceptia noastra despre fenomenul religios. De-a lungul timpului, arhivele Vaticanului au fost accesibile doar prelatilor catolici.

In 1881 s-a permis si anumitor savanti si teologi sa le cerceteze. Aceste arhive nu sunt pentru publicul larg, iar pentru a le cerceta sunt necesare aprobari speciale din partea Consiliului Cardinalilor. Motivul invocate de catre Vatican este acela ca documentele, multe foarte vechi, s-ar putea deteriora.

Iata insa ca, potrivit adeptilor teoriei conspiratiei, documentele scoase la iveala nu nu sunt suficiente! Deoarece Vaticanul ar mai detine secrete tehnologice precum cronoportarea, teleportarea sau levitatia, despre care se crede ca ar fi fost descoperite candva si tainuite cu grija, in catacombele Vaticanului.

 

Read More

Iisus nu a existat niciodată! Este doar o invenţie

Iisus nu a existat niciodată! Aceasta este concluzia unui nou studiu, în care au fost cercetate 126 de texte antice, realizat de o echipă de specialiști biblici.
Afirmația că Iisus, figura mesianică din centrul celei mai mari religii din lume, creștinismul, nu a existat niciodată cu adevărat nu este una străină sau bizară. Această teorie a fost lansată cu decenii în urmă, atunci când specialiștii au descoperit numeroase asemănări între personajele importante, din punct de vedere spiritual, care au trăit pe Terra și Iisus.

ASEMĂNĂRI ÎNTRE VIAȚA LUI IISUS ȘI ALȚI ZEI

În mitologia diverselor popoare, există numeroase personaje excepționale, care s-au născut din mame virgine și au realizat o sumedenie de lucruri nefirești, numite minuni.

Un prim fapt interesant este asemănarea izbitoare dintre nașterea zeului Krishna și Iisus. În cartea, Bhagavata Purana, este relatat faptul că zeul Krishna s-a născut în urma unei uniuni spirituale, între zeul Vasudeva și Devaki, o pământeancă virgină. Niciodată nu a existat o uniune de natură sexuală în cazul nașterii zeului Krishna. Această poveste s-a repetat și în cazul lui Iisus. Mai mult de atât, cei doi sunt considerați fiii zeului suprem.

Nașterea celor doi a fost marcată de o stea și atunci când au venit pe lume au fost vizitați de trei oameni. Interesant mai este faptul că cele două personaje mistice realizează minuni similare în decursul vieții lor, iar în cele din urmă sunt crucificați, ca să reînvie trei zile mai târziu.

[caption id="attachment_261" align="aligncenter" width="800"] Iisus nu a existat niciodată[/caption]

Viața lui Horus, zeu egiptean, este similară cu cea a lui Iisus. În prima instanță, mitologia egipteană susține că Horus s-a născut pe data de 25 decembrie, dintr-o fecioară. O stea de la răsărit a proclamat venirea sa. Trei împărați au venit să-l vadă pe Horus la naștere. La 20 de ani, Horus a devenit un om minune, iar la treizeci de ani a fost botezat, moment după care a început o mare lucrare. Horus a avut 12 ucenici și a fost trădat la fel ca Iisus. În cele din urmă, Horus a fost crucificat și după trei zile a reînviat.

Zeul luminii în mitologia persană este Mithra. Acesta s-a născut dintr-o femeie virgină. Ziua de naștere a lui Mithra se sărbătorea în 25 decembrie, odată cu solstițiul de iarnă. A fost un mare învățător și ciudat sau nu a avut 12 ucenici. Mithra nu a avut o înviere în trup, dar după ce și-a încheiat misiunea a fost ridicat la cer, cu ajutorul unei lumini și a unui car de foc.

Mai pot fi date exemple cum sunt Attis, Dionis și alți zei mitologici, dar rezultatul este același. Povestea se repetă și detaliile sunt mai mult decât simple coincidențe.

DE CE EXISTENȚA LUI IISUS ESTE CONSIDERATĂ UN MIT?

Într-un articol, semnat de specialistul Michael Paulkovich, se schițează ideea că Iisus nu a existat niciodată cu adevărat și că este un mit, care a fost preluat din culturile străvechi. Specialistul susține că dintre cele 126 de texte antice, studiate de-a lungul carierei sale, doar unul dintre ele pomenește despre Iisus.

Cu toate acestea, textele romane, scrise între anul 0 și 300, de scriitori celebri, precum Împăratul Titus, Cassius Dio, Maximus, Moeragenes, Lucian, Oasiți Soterichus, Eufrat, Marcus Aurelius sau Damis de Hierapolis nu este pomenit numele de Iisus. Specialistul susține că este imposibil ca niciunul dintre acești scriitori să nu fi auzit despre existența celei mai mari figuri spirituale, aflate în prezent în centrul celei mai mari religii din lume.

iisus christos rastignit pe cruce - Iisus nu a existat niciodată. Este un mit! Cel puțin așa susține un nou studiu bazat pe 126 de texte antice

Textele din Marea Moartă , cunoscute și sub numele de textele Qumran, nu conțin nici o mențiune despre Isus. Chiar și apostolul Pavel, figura Noul Testament, nu pomenește niciodată numele de Iisus.

În timp ce astăzi creștinismul a devenit cea mai populară religie din istoria lumii, cu 2,2 miliarde de ființe umane care se numesc creștini, Paulkovich subliniază că, încă din secolul al IV-lea, creștinismul era încă un cult mic și foarte persecutat. Acest cult avea nevoie de o figură importantă pentru a acapara cât mai mulți membri, și Paulkovich susține că astfel a fost inventat Iisus. În realitate nu a existat acest personaj, dar inspirându-se din mitologie, conducătorii cultului, au copiat pur și simplu viața unui personaj antic și i-au dat numele e Iisus. Povestea a fost plasată cu câteva sute de ani în urmă, pentru ca nimeni să nu poată descoperi adevărul. Și astfel, s-a născut o nouă religie, care are în centrul atenției, un mit.

Read More

Codex Gigas, Biblia Diavolului

„Codex Gigas/Cartea uriaşă”, cel mai mare manuscris medieval din lume, scris la începutul secolului al XIII-lea într-o mănăstire benedictină din Podlazice, pe teritoriul Cehiei de astăzi, este supranumită „Biblia Diavolului“.

Manuscrisul, despre care se crede că este blestemat, conţine cea mai veche imagine a înfăţişării Diavolului descoperită până acum.

. Manuscrisul Codex Gigas este considerat de oamenii de ştiinţă cea de-a opta minune a lumii. Scris de mână şi realizat din pieile a peste 160 de animale, cartea este groasă de 22 de centimetri, are înălţimea de 92 de centimetri şi greutatea de 74 de kilograme.

Legenda care înconjoară existenţa acestei cărţi spune că paginile sunt blestemate, după ce un călugăr ar fi fost condamnat să fie zidit de viu pentru că şi-a încălcat jurămintele monastice. Pentru a evita îngrozitoarea moarte, călugărul a jurat că într-o singură noapte va scrie o carte care va cuprinde întreaga cunoaştere a omenirii. Pe măsură ce se apropia miezul nopţii, călugărul a devenit atât de disperat că nu-şi va îndeplini promisiunea încât l-a implorat pe Lucifer să-l ajute. A făcut un pact cu Diavolul prin care i-a oferit sufletul pentru a-l ajuta să scrie cartea. Lucifer ar fi acceptat târgul, cu condiţia să adauge, ca semnătură, un portret care să-l înfăţişeze.

Conform unei analize grafologice făcută în urmă cu câţiva ani de paleograful Michael Gullick, de la Biblioteca Naţională a Suediei (unde se află cartea), cartea a fost într-adevăr scrisă de mâna unei singure persoane cu cerneală obţinută din insecte strivite.

[caption id="attachment_249" align="aligncenter" width="711"] Codex Gigas, Biblia Diavolului[/caption]

Codex Gigas are copertă din lemn, este acoperit cu piele şi decorat cu ornamente metalice.  Codexul conţine manuale de botanică, întâmplări istorice, leacuri şi descântece pentru anumite boli, lecţii de spiritualitate, reţete medicinale şi incantaţii. Jumătate din manuscris este format din Vechiul şi Noul Testament, însă acestea, în loc să fie alăturate, sunt separate de traduceri latineşti ale lui Josephus Flavius despre istoria evreilor (Antiquitates Iudaicae şi De bello Iudaico).

Un alt capitol îi este dedicat Sfântului Isidor din Sevilia, un episcop hispanic, învăţător al Bisericii, iar în continuare sunt prezentate diverse lucrări medicale, majoritatea de origine greacă sau bizantină. Se speculează că scrierile din Codex legate de exorcizare reprezintă, de fapt, încercările călugărului de a-şi salva propriul suflet. Interesant este că manuscrisul nu a fost interzis de Inchiziţie, fiind studiat de nenumăraţi oameni de ştiinţă de-a lungul timpului.

Ultima lucrare importantă din Codex se intitulează “Cronicile Boemiei”, considerată prima istorie a Boemiei. Manuscrisul conţine şi alte lucrări mai puţin importante, despre pocăinţa pentru păcatele comise, o alta dedicată exorcizării şi “Calendarul”, o listă a sfinţilor şi zilele în care sunt comemoraţi aceştia. Pe lângă imaginea Diavolului, în carte mai apar două imagini, una reprezentând cerul, cu stele albastre, Soarele şi Luna, iar cea de-a doua reprezentând Pământul, cu oceane verzi, probabil înainte de Creaţie, conform wikipedia.org.

Teste care au fost făcute de specialişti pentru a recrea caligrafia din „Biblia Diavolului“ au dus la concluzia că finalizarea manuscrisului ar fi necesitat cinci ani de muncă neîntreruptă.

„În mod clar, autorul unei lucrări atât de impresionate trebuie că a fost mânat de o forţă incredibilă pentru a crea o astfel de capodoperă. Fie că a fost mânat de puterea luminii, fie de cea a întunericului, aceste lucruri s-au pierdut în timp“, se arată în raportul realizat de cercetătorii suedezi.

Unii specialişti sunt de părere că legenda din jurul manuscrisului a apărut din cauza inscripţiei existente în carte, „Hermanus monachus inclusus“, care s-a crezut că face trimitere la osânda călugărului, de a fi zidit de viu (inclusus, în limba latină). Însă specialiştii consideră că înţelesul real al cuvântului „inclusus“ s-ar apropia mai degrabă de ideea de „pustnic“. Astfel, semnătura „Hermanus monachus inclusus“ ar fi aparţinut, la fel ca opera, unui călugăr care a decis să se izoleze de lume şi să-şi dedice viaţa scrierii Codexului.

Codex Gigas are coperta din lemn, acoperit de piele și decorat cu ornamente metalice. Având 89 de centimetri înălțime, 49 centimetri lățime și 22 centimetri grosime, este cel mai mare manuscris medieval descoperit până acum.

Inițial, avea 320 de pagini de pergament. În timp, opt dintre acestea au fost scoase. Nu se știe motivul pentru care au fost smulse acele pagini și nici cine a făcut-o, dar se pare că acestea conțineau regulile Ordinului benedictin. Manuscrisul cântărește aproximativ 75 de kilograme, iar pergamentul este făcut din piele de vițel (unele surse susțin că ar fi piele de măgar) de la un număr de 160 de animale. Textele au fost scrise pe două coloane a câte 106 rânduri fiecare.

Manuscrisul conţine numeroase astfel de decoraţiuni. (vezi mai multe pe wikipedia)
Manuscrisul a fost scris și decorat (decorațiuni fiind considerate atât inițialele scrise diferit cât și ilustrațiile reprezentând Raiul, dar și portretul Satanei) de un singur artist. Nu a mai fost găsită nicio operă de-a acestuia și nici nu se știe nimic despre pregătirea sa profesională.

Read More

În Biserica Sfântului Mormânt nu poate fi îngropat Iisus

În Biserica Sfântului Mormânt nu poate fi îngropat Iisus.Dacă n-ai ajuns încă la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, cunoscută ca locul înmormântării lui Hristos, poți să mai aștepți puțin, până când nu vor mai exista dubii că acolo a fost îngropat Iisus. Există date științifice care contrazic faptele scrise în Noul Testament.

Mormântul în care se crede că Iisus Hristos a fost îngropat este mai nou decât se credea, spun oameni de știință. Testele efectuate pe rămășițele unei peșteri de calcar în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim au fost datate ca fiind din anul 345 era noastra.

 

[caption id="attachment_237" align="aligncenter" width="580"] În Biserica Sfântului Mormânt nu poate fi îngropat Iisus[/caption]

Astfel, peștera, cea mai veche rămășiță arhitecturală, are o vechime de vreo 1.700 de ani. Procesul științific a analizat substanțele chimice din rămășițe, pentru a afla cât timp a trecut de când au fost expuse la lumină. Dovezi arhitecturale anterioare găsite în jurul acesteea, datează doar din perioada Crusader, în urmă cu aproximativ 1.000 de ani.

În timp ce Noul Testament spune că Iisus a murit fie în 30, fie în 33 era noastră, datele istorice sugerează că romanii au găsit și au consacrat mormântul în 326. Data corespunde domniei lui Constantin I, împăratul roman care s-a convertit la creștinism și a declarat această religie ca fiind cea oficială a imperiului. Din acest punct istoric, s-a început construirea de monumente mari pentru Hristos.

Mormântul a fost complet distrus și apoi reconstruit în 1.009, determinând istoricii să se aibă dubii legate de vechimea acestuia. Savanții se îndoiesc că Biserica Mormântului Sfânt este și locul îngropării lui Hristos, mormântul descoperit de romani. Cele mai recente teste științifice, efectuate de Universitatea Tehnică Națională din Atena întăresc acest crez. Tehnica utilizată pentru teste este denumită luminiscență stimulată optic (OSL). Ea determină cât a trecut de când sedimentul de cuarț din probele de mortar ale mormântului au fost expuse la lumină.

Datele colectate de cercetători nu sunt, deci, corelate cu datele găsite din Biblie. Mormântul a fost deschis publicului pentru prima dat secolul trecut, când oamenii de știință au început să restaureze un altar. În timp ce nu există un argument arheologic, care să spună că mormântul aparține lui Iisus din Nazaret, Biserica Sfântului Mormânt este cel mai răspândit și acceptatpunct de reper pentru faptele biblice.

Read More