16:39
Just Admin
Fenomene inexplicabile - Tablourile blestemate (II)
Tabloul „Venus la oglindă”
„Venus la oglindă”, capodopera artistului spaniol Diego Velasquez, a purtat, şi ea, peste timp, un renume nefast, din cauza faptului că toţi posesorii tabloului, după achiziţionarea lui, îşi pierdeau averile. Şirul de ghinioane a fost pus pe seama faptului că pictorul nesocotise interdicţiile Inchiziţiei, înfăţişând nud de femeie, o temă cu desăvârşire interzisă în pictura spaniolă a secolului al XVII-lea. Trupul zvelt al zeiţei este văzut din spate, iar în oglindă i se vede doar chipul. Impresia este că Venus nu îşi admiră propriul trup, ci îl urmăreşte neclintit pe cel care o priveşte. Primul ei proprietar a fost un negustor din Madrid. La foarte scurt timp după ce a cumpărat această frumuseţe mult râvnită, a ajuns în stare de faliment. Corăbiile cu care făcea negoţ pe mare au fost prădate de piraţi şi comerciantul a fost nevoit să îşi vândă toate posesiunile pentru a-şi plăti datoriile.
[caption id="attachment_745" align="aligncenter" width="500"]
Fenomene inexplicabile - Tablourile blestemate[/caption]
Tabloul a trecut apoi la un nou proprietar, de asemenea negustor. Nici acestuia nu i s-a permis pentru mult timp să se bucure de senzualitatea picturii, căci clădirea în care îşi depozita mărfurile a fost lovită de un fulger, întreaga avere fiind distrusă de flăcări. Pictura a fost din nou scoasă la licitaţie, fiind de astă dată achiziţionată de un cămătar bogat. O săptămână mai târziu, casa i-a fost călcată de hoţi, cămătarul a fost ucis şi tot aurul furat. Ani de zile, moştenitorii cămătarului au încercat în zadar să vândă tabloul: renumele lui era deja nefast. În final, dorind să scape de el cu orice preţ, l-au donat unui muzeu. În 1813, pictura a ajuns în Anglia, fiind expusă în Galeria Naţională din Londra. O sută de ani mai târziu, tabloul a fost lovit de o năpastă, de parcă toate vieţile ruinate ar fi încercat să se răzbune. O fanatică a intrat în muzeu şi, cu mai multe lovituri de cuţit, a deteriorat valoroasa pânză. Din fericire, tabloul a fost restaurat.
Tabloul „Băiatul în lacrimi”
Tabloul pe care nici măcar un pompier nu l-ar accepta în casa lui, numit „Băiatul în lacrimi”, a produs o adevărată isterie în Marea Britanie, în anii ’90. Despre acest portret se spune nu doar că nu poate fi mistuit de incendii, dar că le şi provoacă. Povestea lui este aceea a unei obsesii pentru artă împinse până la nebunie. Se spune că autorul tabloului, pictorul Bruno Amadio, era stăpânit aşa de nebuneşte de pasiunea pentru pictură, încât a fost capabil să-şi sacrifice propriul copil. Mare specialist în portrete, subiectul lui predilect erau chipurile de copii plângând. Într-unul din acestea şi l-a ales ca model pe fiul său, un băieţel vesel şi zburdalnic, ca orice copil de patru-cinci ani. Tatăl, un bărbat dur, l-a aşezat în faţa sa şi i-a poruncit să plângă. Dar cum băiatul nu putea nicicum să-i facă pe voie, pictorul, smintit în pasiunea lui, l-a ars la mână cu un chibrit.
[caption id="attachment_746" align="aligncenter" width="500"]
Fenomene inexplicabile - Tablourile blestemate (II)[/caption]
Atunci copilaşul a izbucnit în lacrimi şi a strigat: „Tu să arzi!”. Nu au trecut decât două săptămâni şi cuvintele aruncate de băieţel s-au materializat. Atelierul pictorului a luat foc şi însuşi artistul a pierit în flăcări, alături de preţioasele sale picturi. Spre surprinderea tuturor, singurul tablou care a supravieţuit incendiului a fost cel al fiului său. La o scurtă perioadă de timp, a murit şi băieţelul, răpus de tuberculoză. În 1985, cotidianul britanic „The Sun” publică o serie de articole sub titlul „Blestemul arzător al băiatului în lacrimi”. În paginile ziarului erau relatate mărturiile mai multor pompieri care declarau că, în urma unor incendii devastatoare, un singur obiect rămânea neatins de flăcări: un tablou semnat de Amadio (a realizat în total 60 de asemenea portrete) reprezentând un copil plângând. O ştire de ultimă oră, care informa că după tabloul original se realizaseră peste 50 de mii de copii, a creat panică în rândul populaţiei.
După un an de panică, după zeci de articole pe marginea subiectului, „The Sun” a organizat o acţiune prin care s-au ars câteva zeci de copii ale înspăimântătorului tablou, toate expediate de proprietarii lor la adresa cotidianului. Se spune că unul din birourile sediului cotidianului era ticsit cu astfel de reproduceri şi că până şi redactorul şef ajunsese să fie convins de veridicitatea blestemului. După acţiunea de incendiere voită a tablourilor, oamenii s-au încredinţat că totul fusese doar un şir de coincidenţe nefericite.
Tabloul „Mona Lisa”
„Sindromul Stendhal” denumeşte în psihiatrie o boală psihosomatică, manifestată prin palpitaţii ale inimii, ameţeală, leşin şi chiar halucinaţii, ce se manifestă la unele persoane care se află în faţa unei capodopere de artă. Afecţiunea poartă numele scriitorului francez Stendhal care, în 1817, în timpul călătoriei sale la Florenţa, s-a simţit copleşit de frumuseţea artei renascentiste. După ce a admirat minute întregi un tablou, prozatorul a leşinat.
[caption id="attachment_747" align="aligncenter" width="500"]
Fenomene inexplicabile - Tablourile blestemate (II)[/caption]
„Absorbit de contemplarea frumuseţii sublime, o vedeam de aproape, aproape că o atingeam. Am ajuns la un nivel foarte înalt de emoţie, unde s-au întâlnit senzaţiile celeste, date de Artele Frumoase, şi sentimentele pătimaşe… Inima mi-a bătut mai repede, am avut «nervi», cum li se spune la Berlin. Viaţa s-a scurs din mine. Mergeam cu teamă de a nu mă prăbuşi”, scria Stendhal în cartea sa „Napoli şi Florenţa: O călătorie de la Milano la Reggio”. Sindromul a fost denumit astfel abia în 1979, de către psihiatrul italian Graziella Magherini, care a descris sute de asemenea cazuri, petrecute nu numai în Italia, ci şi în alte capitale europene. Şi la Muzeul Luvru s-au întâmplat mai multe incidente similare, îndeosebi în faţa celebrului tablou „Mona Lisa” al lui Leonardo Da Vinci. Muzeografii de la Luvru au remarcat faptul că în momentele în care muzeul este închis portretul capătă nuanţe obscure. Pânza se întunecă, se umbreşte.
Dar când galeriile de artă se redeschid publicului şi „Gioconda” este iarăşi admirată, parcă reînvie, culorile sunt mai strălucitoare, fundalul se luminează, iar surâsul ei căpătă o claritate mai pronunţată. Capodopera pare un vampir energetic. Sunt mulţi cei care au încercat să descopere care ar putea fi legătura tainică între toate aceste tablouri şi modelele lor sau proprietarii al căror destin a fost pecetluit pe veci. S-ar putea afirma că este doar o coincidenţă sau, pur şi simplu, o înlănţuire de evenimente nefaste. Deşi ideea tablourilor blestemate pare doar o plăsmuire a fanteziei, în realitate, sutele de mărturii stau drept dovadă, sfidând legile logicii şi ale raţiunii.
Tabloul „Venus la oglindă”
„Venus la oglindă”, capodopera artistului spaniol Diego Velasquez, a purtat, şi ea, peste timp, un renume nefast, din cauza faptului că toţi posesorii tabloului, după achiziţionarea lui, îşi pierdeau averile. Şirul de ghinioane a fost pus pe seama faptului că pictorul nesocotise interdicţiile Inchiziţiei, înfăţişând nud de femeie, o temă cu desăvârşire interzisă în pictura spaniolă a secolului al XVII-lea. Trupul zvelt al zeiţei este văzut din spate, iar în oglindă i se vede doar chipul. Impresia este că Venus nu îşi admiră propriul trup, ci îl urmăreşte neclintit pe cel care o priveşte. Primul ei proprietar a fost un negustor din Madrid. La foarte scurt timp după ce a cumpărat această frumuseţe mult râvnită, a ajuns în stare de faliment. Corăbiile cu care făcea negoţ pe mare au fost prădate de piraţi şi comerciantul a fost nevoit să îşi vândă toate posesiunile pentru a-şi plăti datoriile.
[caption id="attachment_745" align="aligncenter" width="500"]
Fenomene inexplicabile - Tablourile blestemate[/caption]Tabloul a trecut apoi la un nou proprietar, de asemenea negustor. Nici acestuia nu i s-a permis pentru mult timp să se bucure de senzualitatea picturii, căci clădirea în care îşi depozita mărfurile a fost lovită de un fulger, întreaga avere fiind distrusă de flăcări. Pictura a fost din nou scoasă la licitaţie, fiind de astă dată achiziţionată de un cămătar bogat. O săptămână mai târziu, casa i-a fost călcată de hoţi, cămătarul a fost ucis şi tot aurul furat. Ani de zile, moştenitorii cămătarului au încercat în zadar să vândă tabloul: renumele lui era deja nefast. În final, dorind să scape de el cu orice preţ, l-au donat unui muzeu. În 1813, pictura a ajuns în Anglia, fiind expusă în Galeria Naţională din Londra. O sută de ani mai târziu, tabloul a fost lovit de o năpastă, de parcă toate vieţile ruinate ar fi încercat să se răzbune. O fanatică a intrat în muzeu şi, cu mai multe lovituri de cuţit, a deteriorat valoroasa pânză. Din fericire, tabloul a fost restaurat.
Tabloul „Băiatul în lacrimi”
Tabloul pe care nici măcar un pompier nu l-ar accepta în casa lui, numit „Băiatul în lacrimi”, a produs o adevărată isterie în Marea Britanie, în anii ’90. Despre acest portret se spune nu doar că nu poate fi mistuit de incendii, dar că le şi provoacă. Povestea lui este aceea a unei obsesii pentru artă împinse până la nebunie. Se spune că autorul tabloului, pictorul Bruno Amadio, era stăpânit aşa de nebuneşte de pasiunea pentru pictură, încât a fost capabil să-şi sacrifice propriul copil. Mare specialist în portrete, subiectul lui predilect erau chipurile de copii plângând. Într-unul din acestea şi l-a ales ca model pe fiul său, un băieţel vesel şi zburdalnic, ca orice copil de patru-cinci ani. Tatăl, un bărbat dur, l-a aşezat în faţa sa şi i-a poruncit să plângă. Dar cum băiatul nu putea nicicum să-i facă pe voie, pictorul, smintit în pasiunea lui, l-a ars la mână cu un chibrit.
[caption id="attachment_746" align="aligncenter" width="500"]
Fenomene inexplicabile - Tablourile blestemate (II)[/caption]Atunci copilaşul a izbucnit în lacrimi şi a strigat: „Tu să arzi!”. Nu au trecut decât două săptămâni şi cuvintele aruncate de băieţel s-au materializat. Atelierul pictorului a luat foc şi însuşi artistul a pierit în flăcări, alături de preţioasele sale picturi. Spre surprinderea tuturor, singurul tablou care a supravieţuit incendiului a fost cel al fiului său. La o scurtă perioadă de timp, a murit şi băieţelul, răpus de tuberculoză. În 1985, cotidianul britanic „The Sun” publică o serie de articole sub titlul „Blestemul arzător al băiatului în lacrimi”. În paginile ziarului erau relatate mărturiile mai multor pompieri care declarau că, în urma unor incendii devastatoare, un singur obiect rămânea neatins de flăcări: un tablou semnat de Amadio (a realizat în total 60 de asemenea portrete) reprezentând un copil plângând. O ştire de ultimă oră, care informa că după tabloul original se realizaseră peste 50 de mii de copii, a creat panică în rândul populaţiei.
După un an de panică, după zeci de articole pe marginea subiectului, „The Sun” a organizat o acţiune prin care s-au ars câteva zeci de copii ale înspăimântătorului tablou, toate expediate de proprietarii lor la adresa cotidianului. Se spune că unul din birourile sediului cotidianului era ticsit cu astfel de reproduceri şi că până şi redactorul şef ajunsese să fie convins de veridicitatea blestemului. După acţiunea de incendiere voită a tablourilor, oamenii s-au încredinţat că totul fusese doar un şir de coincidenţe nefericite.
Tabloul „Mona Lisa”
„Sindromul Stendhal” denumeşte în psihiatrie o boală psihosomatică, manifestată prin palpitaţii ale inimii, ameţeală, leşin şi chiar halucinaţii, ce se manifestă la unele persoane care se află în faţa unei capodopere de artă. Afecţiunea poartă numele scriitorului francez Stendhal care, în 1817, în timpul călătoriei sale la Florenţa, s-a simţit copleşit de frumuseţea artei renascentiste. După ce a admirat minute întregi un tablou, prozatorul a leşinat.
[caption id="attachment_747" align="aligncenter" width="500"]
Fenomene inexplicabile - Tablourile blestemate (II)[/caption]„Absorbit de contemplarea frumuseţii sublime, o vedeam de aproape, aproape că o atingeam. Am ajuns la un nivel foarte înalt de emoţie, unde s-au întâlnit senzaţiile celeste, date de Artele Frumoase, şi sentimentele pătimaşe… Inima mi-a bătut mai repede, am avut «nervi», cum li se spune la Berlin. Viaţa s-a scurs din mine. Mergeam cu teamă de a nu mă prăbuşi”, scria Stendhal în cartea sa „Napoli şi Florenţa: O călătorie de la Milano la Reggio”. Sindromul a fost denumit astfel abia în 1979, de către psihiatrul italian Graziella Magherini, care a descris sute de asemenea cazuri, petrecute nu numai în Italia, ci şi în alte capitale europene. Şi la Muzeul Luvru s-au întâmplat mai multe incidente similare, îndeosebi în faţa celebrului tablou „Mona Lisa” al lui Leonardo Da Vinci. Muzeografii de la Luvru au remarcat faptul că în momentele în care muzeul este închis portretul capătă nuanţe obscure. Pânza se întunecă, se umbreşte.
Dar când galeriile de artă se redeschid publicului şi „Gioconda” este iarăşi admirată, parcă reînvie, culorile sunt mai strălucitoare, fundalul se luminează, iar surâsul ei căpătă o claritate mai pronunţată. Capodopera pare un vampir energetic. Sunt mulţi cei care au încercat să descopere care ar putea fi legătura tainică între toate aceste tablouri şi modelele lor sau proprietarii al căror destin a fost pecetluit pe veci. S-ar putea afirma că este doar o coincidenţă sau, pur şi simplu, o înlănţuire de evenimente nefaste. Deşi ideea tablourilor blestemate pare doar o plăsmuire a fanteziei, în realitate, sutele de mărturii stau drept dovadă, sfidând legile logicii şi ale raţiunii.
