Artefacte care nu ar trebui să existe (3/3)

Artefacte care nu ar trebui să existe. In anul 1966, câțiva arheologi au descoperit în Mexic, la Hueyatlaco, o serie de unelte destul de complexe din piatră, ce păreau a fi extrem de vechi. Pentru a le data, a fost chemată o echipă de geologi americani din cadrul U.S. Geological Survey. Acești geologi au folosit patru metode diferite de datare, foarte performante și anume: (1) uranium series dating, (2) fission track dating, (3) tephra hydration dating și (4) study of mineral weathering. După câțiva ani de cercetări, rezultatele au indicat că vechimea respectivelor artefacte era situată undeva între 250.000 și 350.000 de ani! Acest rezultat nu a fost însă găsit plauzibil de către unii savanți consacrați, care au ridiculizat concluziile studiului geologic respectiv, pe motiv că în acea perioadă Homo Sapiens nu avea cum să fi existat. Ca urmare – așa cum aflăm din investigațiile jurnalistului american Neil Steede (vezi Hueyatlaco Site – "Extreme Dating Controversy" ), șeful departamentului arheologic al guvernului mexican a dispus ca situl respectiv să fie închis, iar toate artefactele și materialele asociate să fie confiscate.


U.S. Geological Survey a fost somată chiar prin Secretarul de Stat al SUA să modifice datarea. A fost astfel tăiat un zero din „coada” valorii datării inițiale și apoi s-a anunțat oficial că rezultatul final este de … 35.000 de ani. Știind că slujbele lor sunt în joc, niciunul dintre membrii echipei geologice nu a îndrăznit să se opună, cu excepția unei cercetătoare pe nume Virginia Steen-McIntyre. Aceasta avusese până în acel moment o reputație științifică internațională foarte bună, cu perspective de afirmare dintre cele mai strălucite. Totuşi, odată ce a luat decizia de a susține pe cont propriu versiunea inițială a datării, ea a fost însă gradat repudiată din mediul științific internațional, iar cariera ei universitară a fost ruinată. Nimeni nu a mai dorit să o angajeze nici măcar ca geolog, ea ajungând în urma acestor situații să fie nevoită să lucreze o perioadă pe un post de simplu grădinar.

Acesta nu a fost însă un caz singular. Într-un mod similar s-au petrecut lucrurile și cu Tom Lee, un arheolog canadian ce a avut „ghinionul” să descopere un sit foarte vechi pe o insulă din Marile Lacuri; sau cu Dee Simpson care a găsit artefacte de 200.000 de ani în deșertul Mojave din California; ori cu Louis Leakey, care a găsit și el unelte extrem de vechi, în Africa; sau cu George Carter ce a găsit artefacte din perioade foarte îndepărtate în zona orașului San Diego, SUA.

Asemenea descoperiri au avut loc și în România. Una dintre ele a fost făcută în anul 1973 de câțiva muncitori care lucrau la o carieră de nisip de pe malul Mureșului, undeva lângă localitatea Aiud. Ei au găsit la un moment dat, la o adâncime de aproximativ 10 metri, trei bolovani de nisip pietrificat pe care i-au spart. În unul dintre ei au descoperit un ciudat obiect de metal. A fost chemată la fața locului o echipă de investigație formată din specialiști, care după o operațiune de curățare au constat că e vorba de un obiect confecționat în principal din aluminiu, în greutate de 2,5 kg având dimensiunile de 20x12x7 cm.

[caption id="attachment_666" align="aligncenter" width="808"] Artefacte care nu ar trebui să existe[/caption]

Pentru a determina compoziția exactă a obiectului, acesta a fost trimis la Laboratorul Institutului Măgurele. Concluzia buletinului de analiză (buletinul nr 380, proba NK-2, emisă de Centrul de Cercetări și Proiectări pentru Metale Radioactive de pe Platforma Măgurele) a fost aceea că respectiva piesă metalică este formată dintr-un aliaj având la bază aluminiul în proporție de 89%, împreună cu alte 11 metale. Aspectul uluitor constatat a fost însă acela că oxidul de aluminiu de pe suprafața obiectului era neobișnuit de gros, ceea ce indica faptul că acea piesă a stat foarte mult timp în pământ, metalul având în mod clar o structură îmbătrânită. Metalurgiștii au stabilit ca vechimea obiectului este de cel puțin 250.000 de ani! Uimiți de rezultate, cercetătorii români au trimis proba de lucru la un laborator din străinătate, la Lausanne, în Elveția, unde informația evidențiată la Măgurele a fost confirmată în totalitate. Detaliile obiectului sugerează faptul că piesa a făcut cândva parte dintr-un ansamblu funcțional și că a fost pierdută dintr-un motiv oarecare în albia de atunci a râului Mureș. Dar cine să fi deținut o asemenea tehnologie acum 250.000 de ani?!

Oamenii de știință au fost mai mult decât șocați deoarece aluminiul în stare pură nu poate fi găsit în natură, iar tehnologia necesară obținerii unui grad atât de ridicat de puritate a fost disponibilă omenirii doar de la mijlocul secolului al XIX-lea. Aluminiul a fost descoperit în laborator abia în anul 1825 de către Oersted, iar producerea sa pe cale industrială a început tocmai în 1883. Este evident că în cei 90 de ani care au trecut din 1883 până în 1973 ar fi fost imposibil să se fi produs un strat de oxid de aluminiu atât de gros. Misterul nu a putut fi explicat în niciun fel și, în consecință, obiectul a fost încadrat la Muzeul Național de Istorie al Transilvaniei din Cluj, la secțiunea OOPART (Out of Place ARTifact – artefact care nu se încadrează locului unde a fost descoperit).

În anii care au urmat, obiectul a rămas spre păstrare la Muzeul Național de Istorie din Cluj sub denumirea de „Călcâiul din Aiud”. În anul 2005, editorii unei reviste având ca temă OZN-urile din România au găsit artefactul în depozitul muzeului și au făcut o oarecare vâlvă, publicând câteva articole despre existența acestuia. În 2007, obiectul a fost vedeta unei expoziții ce a avut loc în cadrul Muzeului.

[caption id="attachment_667" align="alignleft" width="250"] Artefacte care nu ar trebui să existe[/caption]

În iunie 1851, revista Scientific American a retipărit un raport care a apărut pentru prima dată în Boston Transcript despre un vas metalic care a fost descoperit de către mineri în Dorchester-Mass, SUA. Vaza respectivă a fost găsită în două părți, printre dărâmăturile rezultate în urma dinamitării unor roci sedimentare solide. Lucrul ciudat însă, este faptul că această vază fusese adânc încrustrată în interiorul unei roci care provenea de la aproximativ 15 de metri adâncime. Acest lucru indică faptul că a fost acolo pentru un timp extrem de lung, estimat la aproximativ 100.000 de ani. Vaza în formă de clopot măsoară 10 cm înălţime şi 12 cm la bază și este alcătuită dintr-un aliaj de zinc și argint, în timp ce părțile laterale sunt decorate cu modele de flori, toate încrustate cu argint pur. Ce civilizație confecționa asemenea vaze acum 100.000 de ani? Acest artefact a fost menționat în mai multe conferințe, filme documentare și cărți de specialitate.

 

[caption id="attachment_668" align="alignleft" width="250"] Artefacte care nu ar trebui să existe[/caption]

Mult mai recent, în anii 1991-1993, căutătorii de aur din zona râului Narada, situat în partea de est a munților Urali, în Rusia, au descoperit săpând la adâncimi cuprinse între 3 și 12 metri, o serie de artefacte foarte neobișnuite, în formă de spirală. Cele mai mari aveau dimensiunea de 3 cm, însă existau şi unele mult mai mici. Până în prezent au mai fost descoperite alte cîteva mii de asemenea obiecte în apropierea râurilor Narada, Kozhim, și Balbanyu, precum și în apropierea a două râuri mai mici, numite Vtvisty și Lapkhevozh. Obiectele-spirală sunt compuse din diferite metale: cele mai mari sunt din cupru, în timp ce cele mici și foarte mici sunt confecționate din tungsten și din molibden, care sunt metale rare și care au fost descoperite de știința modernă abia de aproximativ 150 de ani.

Aceste metale necesită, de altfel, tehnologii foarte avansate de prelucrare, având în vedere că au o greutate atomică mare, sunt foarte dense și au un punct de topire foarte ridicat (3410oC tungstenul, respectiv 2650oC molibdenul). Măsurători exacte (realizate cu microscopul electronic) au indicat în plus faptul ca aceste minuscule obiecte au fost construite în acord cu „proporția phi” numită și secțiunea de aur. Spiralele misterioase au fost examinate și analizate la Academia Rusă de Știință din Moscova, la Sankt Petersburg, precum și la Institutul Helsinki din Finlanda. Toate testele la care au fost supuse aceste obiecte indică faptul că vârsta lor este situată undeva între 20.000 şi 320.000 de ani! Cine să le fi construit oare în acea perioadă, având în vedere că fineţea prelucrării lor presupune cu siguranță nanotehnologii pe care știința actuală abia de curând a început să le pună la punct?

Uneori oamenii găsesc lucruri uimitoare chiar în propria lor curte. În 1936, un om pe nume Tom Kenny săpa un beci pentru legume pe proprietatea sa situată pe pantele vestice ale Munților Stâncoși, în Colorado, când progresul său a fost brusc oprit atunci când lopata a lovit o lespede de piatră, la o adâncime de aproximativ trei metri. Tom Kenny a descoperit acolo un pavaj neted și nivelat realizat din plăci de gresie de 12 cm grosime, fixate cu mortar. Analiza mortarului a arătat că acesta este de o compoziție chimică diferită de orice obiect care poate fi găsit în mod curent în acea zonă.

[caption id="attachment_669" align="alignleft" width="250"] Artefacte care nu ar trebui să existe[/caption]

Oamenii de ştiinţă nu pot explica misterul pavajului și pot fi de acord doar cu faptul că vechimea acestuia este undeva între 20.000 și 80.000 de ani, ceea ce iese oricum din cadrul teoriei oficial acceptate. Problema care sporește însă și mai mult misterul este că pavajul a fost găsit în același strat geologic în care este situat și calul Miocen, care a fost o rudă foarte îndepărtată a calului de azi, având doar mărimea unui câine. Ei bine, acest căluţ avea reputația de a cutreiera zona într-o perioadă situată aproximativ cu 30 de milioane de ani în urmă! Acest pavaj încă mai există pe proprietatea respectivă.

O altă descoperire extraordinară, foarte similară cu cea de mai sus, a fost făcută de către câțiva muncitori ce săpau undeva în Blue Springs, Kentucky. La început, oamenii au descoperit oasele unui mastodont, la o adâncime de aproximativ 12 de metri, însă după ce au săpat în continuare, la încă trei metri mai în adâncime, au descoperit un pavaj de piatră, de origine necunoscută, care a fost complet construit din lespezi de piatră mari, tăiate frumos, care seamănau cu un fel de drum. Cine ar fi putut avea însă un drum pavat prin Munţii Stâncoşi cu atât de mult timp în urmă încât acum acesta să se afle la 15 de metri sub pământ, indicând astfel o vechime de cel puțin 100.000 de ani?

Unul dintre cele mai convingătoare semne ce indică gradul avansat de civilizaţie este cuvântul scris. În primăvara anului 1891, un fermier numit J. H. Hooper examina o suprafață împădurită de pe proprietatea sa, situată în districtul Bradley, la 13 mile de Cleveland, Tennessee. O bizară piatră i-a atras atenţia. La prima vedere părea să fie o piatră de mormânt. Dar săpând în jurul ei, el a descoperit curând că piatra respectivă era doar un vârf al unei structuri subterane prelungite mai jos, în adâncime. Hooper petrecu următoarele câteva săptămâni în încercarea de a dezgropa neobișnuita sa descoperire. El a scos la iveală un perete de aproximativ 300 metri lungime, în medie cam de 60 cm grosime şi 2,5 metri înălţime, cu numeroase proiecţii – ca și prima – distanţate în partea de sus, la fiecare 9-10 metri. Structura continua în ambele direcţii, dincolo de secţiunea expusă inițial, urmând muchia unei creste muntoase care se întinde de la nord de râul Hiawassee, Chattanooga, până către sud, la râul Tennessee.

Elementul senzaţional care a fost însă atestat ulterior este acela că datarea geologică a acestui zid îl situează aproape de începutul cuaternarului, având așadar cu mult peste un milion de ani vechime.
Pe o întindere a peretelui, aproape de capătul dinspre nord al acestuia, pe o suprafață de șase metri, Hooper a făcut fără îndoială cea mai importantă descoperire: un număr de blocuri de piatră aveau suprafeţele acoperite cu hieroglife aparținând unui limbaj necunoscut, uşor ascuns sub suprafața exterioară. Literele erau dispuse în valuri, paralel şi în linii diagonale și se împleteau cu imagini mici de animale ciudate, multe neidentificabile astăzi. Erau reprezentate și alte simboluri: ale soarelui, ale fazelor lunii, sau altele care se pare că aveau unele semnificații astronomice. Toate împreună numărau 872 caractere individuale, într-o formă oarecum asemănătoare cu scrierea chineză.

Totuşi, în ciuda implicațiilor revoluţionare a descoperirii acestui zid, precum și a provocării pe care o reprezenta identificarea unei forme necunoscute de scriere, știrea a fost întâmpinată de către comunitatea științifică mai degrabă cu o copleșitoare apatie. A apărut doar un scurt articol în ziarul Tennessee Mistery, articol ce a fost înregistrat și de Academia de Științe din New York (11:26-29). Articolul a fost scris de A. L. Rawson, care a analizat structura şi scrierea originală şi a publicat câteva copii pe care le-a făcut după unele dintre gravurile şi imaginile prezente pe acel perete. Dar aceasta a fost tot; niciun alt studiu nu a mai fost realizat vreodată.

Artefacte care nu ar trebui să existe - partea I

Artefacte care nu ar trebui să existe - partea a II a

Read More

Artefacte care nu ar trebui să existe (2/3)

Artefacte care nu ar trebui să existe. O serie de artefacte, având ca presupusă origine o perioadă cuprinsă între mai multe milioane de ani și doar câteva sute de ani în urmă, sunt din punct de vedere tehnologic mult mai avansate faţă de timpul în care sunt plasate de către versiunea oficială a istoriei. Nu pretindem că toate sau oricare dintre aceste artefacte reprezintă dovezi definitive ale existenţei unor civilizaţii preistorice avansate, ci mai degrabă urmărim să oferim doar o scurtă prezentare a ipotezelor ce au fost formulate cu privire la aceste obiecte.

Citeşte prima parte a articolului :
Artefacte care nu ar trebui să existe - Partea 1/2

8. Sfere vechi de 2,8 miliarde de ani?

[caption id="attachment_654" align="alignleft" width="450"] Artefacte care nu ar trebui să existe[/caption]

În fotografia alăturată puteţi vedea în partea din stânga sus şi dreapta jos două exemple de sfere ce sunt cunoscute sub numele de „sfere Klerksdorp”, ce au fost găsite în straturile geologice de pirofilit, în apropiere de Ottosdal, Africa de Sud. În partea din dreapta sus şi stânga jos se află imagini ale unor obiecte similare cunoscute sub numele de „marmură Moqui”, ce au fost găsite în straturile de gresie din Navajo, în sud-estul statului Utah.

Unii au spus că sferele respective, ce au caneluri fine împrejurul lor şi care au fost găsite în minele din Africa de Sud, ar fi mase formate în mod natural din materie minerală. Alții au spus că ele au fost precis modelate de mâna omului preistoric.

În conformitate cu cartea lui Michael Cremo Arheologia interzisă: Istoria ascunsă a rasei umane, Roelf Marx, specialist al muzeului din Klerksdorp, Africa de Sud, a declarat că „Globurile au o structură fibroasă pe interior şi un înveliș ca o coajă în exterior, sunt foarte grele și nu pot fi zgâriate, nici chiar de oțel”.

Pe baza faptului că stratul de pirofilit în care au fost găsite sferele s-a format prin sedimentare cu miliarde de ani în urmă, Marx a estimat că ele au o vechime de circa 2,8 miliarde de ani.

Dacă totuşi sferele nu sunt altceva decât mase minerale naturale, nu este clar cum anume s-au format.

7. Pilonul de fier din Delhi

[caption id="attachment_655" align="alignleft" width="450"] Artefacte care nu ar trebui să existe[/caption]

Fotografia alăturată prezintă o inscripție gavată pe pilonul de fier din Delhi. Inscripţia este datată la aproximativ 400 d.Hr., în vremea regelui Chandragupta II.

Pilonul are aşadar cel puțin 1.500 de ani vechime, dar ar putea fi şi mai vechi. Ceea ce este uluitor este că metalul din care a fost făcut nu rugineşte și are o puritate extraordinară.

Conform profesorului A.P. Gupta, șeful Departamentului de Ştiinte Aplicate și Umaniste al Institutului de Tehnologie și Management din India, pilonul are o compoziţie de 99.72% fier.

În timpurile moderne, s-a ajuns la producerea fierului forjat care să aibă o puritate de 99,8%, dar este vorba de un aliaj care conține mangan și sulf, două ingrediente absente în metalul pilonului din Deplhi.

Pilonul a fost făcut cu cel puțin „400 de ani înainte ca cea mai veche turnătorie cunoscută a lumii să îl fi putut produce”, a scris John Rowlett în cartea sa Un studiu al meşteşugurilor din civilizațiile antice și medievale.

6. Sabie Ulfbehrt de viking

[caption id="attachment_656" align="alignleft" width="450"] Artefacte care nu ar trebui să existe[/caption]

Fotografia alăturată prezintă o sabie Ulfberht expusă la Muzeul Național din Nürnberg, Germania.

Arheologii au fost uimiţi când au descoperit o sabie vikingă de tip Ulfberht datând din perioada 800-1000 d.Hr. Ei nu au putut înţelege cum a fost disponibilă tehnologia necesară pentru a face o astfel de sabie înainte de Revoluţia Industrială, care a avut loc abia 800 de ani mai târziu.

Conținutul de carbon al acestei săbii este de trei ori mai mare decât al celor obişnuite din acel timp, iar impuritățile din aliajul acesteia au fost îndepărtate într-o așa măsură, încât minereul de fier trebuie să fi fost încălzit la cel puțin 3000° Fahrenheit (1650° Celsius).

Cu mare efort și precizie, fierarul Richard Furrer din Wisconsin a creat în zilele noastre o sabie de calitatea Ulfberht folosind o tehnologie care ar fi putut fi posibilă în Evul Mediu. El a spus că a fost cel mai complicat lucru pe care l-a făcut vreodată și că a folosit metode despre care nu se ştie dacă au fost folosite de oamenii din acea vreme.

5. Ciocan vechi de 100 de milioane de ani?

[caption id="attachment_657" align="alignleft" width="450"] Artefacte care nu ar trebui să existe[/caption]

În anul 1934 a fost găsit în apropierea localităţii Londra din statul Texas un ciocan încastrat în piatra care s-a format în jurul lui. Se afirmă că stânca din jurul ciocanul are o vechime de mai mult de 100 de milioane de ani.

Glen J. Kuban, un vocal sceptic al ideii că ciocanul ar fi fost făcut cu milioane de ani în urmă, a declarat că roca respectivă poate conține, într-adevăr, materiale care sunt vechi de 100 de milioane de ani, dar asta nu înseamnă că acea rocă chiar s-a format în jurul ciocanului cu atât de mult timp în urmă.

Kuban a adus ca argument faptul că unele pietre calcaroase s-au format în jurul unor artefacte cunoscute a fi din secolul 20, ceea ce înseamnă că concreţionările de acest gen se pot produce destul de repede în jurul unor obiecte. Concrețiunile sunt mase întărite de materie minerală.

Carl Baugh, care se află în prezent în posesia artefactului, a declarat că mânerul din lemn s-a transformat în cărbune (dovadă a vârstei sale foarte mari) și că metalul din care este confecționat are o compoziție ciudată. Scepticii au solicitat mai multe testări independente pentru a verifica aceste afirmaţii, dar până acum niciun fel de astfel de teste nu au fost efectuate.

4. Un şantier preistoric?

[caption id="attachment_658" align="alignleft" width="450"] Artefacte care nu ar trebui să existe[/caption]

Muncitorii care lucrau în secolul 18 la o carieră de piatră în apropierea localităţii Aix-en-Provence din Franța, au dat peste nişte unelte încastrate într-un strat de calcar la adâncimea de 50 de picioare (aproximativ 15 metri).
Descoperirea a fost înregistrată în Jurnalul American de Ştiinţe şi Arte din anul 1820 de către T.D. Porter, care traducea lucrarea contelui Bournon, intitulată Mineralogie.

Uneltele care odinioară fuseseră din lemn s-au transformat în timp în agat, o piatră dură. Porter a scris: „Totul avea tendinţa să demonstreze că urmele respective proveneau de la o lucrare ce fusese realizată chiar pe locul acela. Aceasta era o dovadă că prezenţa omului a precedat formarea acelui strat de piatră, cu considerabil mai mult timp înainte, deoarece el ajunsese deja la un grad de civilizație în care cunoştea artele, a lucrat piatra și a format coloane din ea.”

Așa cum se menţionează şi în cazul ciocanului despre care s-a vorbit mai sus, scepticii argumentează că straturile de calcar se formează relativ repede în jurul uneltelor moderne.

3. Pod de un milion de ani vechime?

[caption id="attachment_659" align="alignleft" width="450"] Artefacte care nu ar trebui să existe[/caption]

Fotografia alăturată efectuată de NASA prezintă ceea ce se presupune a fi aşa-numitul „Pod al lui Adam”, cunoscut de asemenea şi sub numele de „Podul lui Rama” sau „Podul lui Seth”. Acest pod leagă India și Sri Lanka.

Potrivit unei legende indiene antice, regele Rama a construit un pod între India și Sri Lanka în urmă cu mai mult de un milion de ani. Din satelit au fost observate ceea ce par a fi în prezent resturile unui astfel de pod, dar mulți spun că nu este altceva decât o formațiune naturală.

Dr. Badrinarayanan, fost director al Institutului Geologic din India, a studiat mostre din componenţa acestui pod. El a constatat existenţa unor bolovani în partea de sus a unui strat de nisip marin, și a fost de părere că bolovanii trebuie să fi fost plasaţi acolo în mod artificial.

Nicio explicație naturală nu a fost acceptată unanim de către geologi. Datarea podului a fost de asemenea controversată, din moment ce unii spun că nicio parte a podului (cum ar fi eșantioanele de corali) nu poate oferi o perspectivă reală pentru a determina cât de vechi este întregul pod.

2. Bujie veche de 500.000 de ani?

[caption id="attachment_660" align="alignleft" width="450"] Artefacte care nu ar trebui să existe[/caption]

În anul 1961 trei persoane căutau geode pentru magazinul lor de bijuterii și suveniruri din Olancha, California, când au găsit ceea ce părea a fi o bujie încastrată într-o geodă. Virginia Maxey, una dintre cele trei persoane care au făcut descoperirea, a declarat că un geolog a examinat fosilele din jurul dispozitivului, datându-l la 500.000 de ani, sau chiar mai mult.
Geologul nu a fost niciodată numit, iar locul unde s-ar afla în prezent artefactul nu este cunoscut. Criticii ipotezei unui artefact atât de vechi, Pierre Stromberg și Paul V. Heinrich, au analizat doar diagrama obţinută prin scanarea cu raze X a artefactului, precum şi schiţa acestuia făcută de un artist. Ei cred că a fost mai degrabă o bujie modernă prinsă într-o concreţiune cu formare rapidă, decât o veritabilă geodă.

Totuși, Stromberg și Heinrich au afirmat că „Există foarte puține motive să credem că descoperitorii ar fi intenţionat să înşele pe cineva.”

1. Ziduri preistorice lângă Bahamas?

[caption id="attachment_661" align="alignleft" width="450"] Artefacte care nu ar trebui să existe[/caption]

Un zid de stâncă în largul mării, cu blocuri groase de piatră, a fost descoperit lângă coastele insulelor Bahamas în anul 1968.
Arheologul William Donato a condus multiple operaţiuni de scufundare pentru a investiga zidul și a emis ipoteza că este o structură făcută de om, veche de 12.000 până la 19.000 ani, construită pentru a proteja de valuri o așezare preistorică.

El a descoperit că este o structură cu mai multe niveluri, inclusiv cu piloni de susţinere care par să fi fost plasaţi acolo de mâna omului. William Donato a găsit, de asemenea, şi ceea ce consideră a fi un fel de pietre de ancorare, care prezintă găuri pentru cablu.

Dr. Eugene Shinn, un geolog pensionar care a lucrat pentru Institutul Geologic al SUA, a declarat că eşantioanele de rocă din partea centrală pe care le-a luat arată o înclinare către apa adâncă. Dacă toate părțile centrale prezintă o înclinare către apa adâncă, acest lucru ar dovedi că roca respectivă s-a format chiar acolo unde se află și nu în altă parte, pentru a fi mai târziu transportată de către oameni în locaţia actuală.

Scrierile ulterioare ale lui Shinn au afirmat că toate probele au indicat existenţa acestei înclinații, părând a dovedi în felul acesta că este vorba despre o formaţiune naturală. Totuşi, în primele studiile, el a afirmat că doar 25% dintre probe au arătat că ar fi vorba de un bazin natural.

Dr. Greg Little, un psiholog care a fost captivat de studiul acestei structuri, l-a confruntat pe Shinn în legătură cu această discrepanță, iar Shinn a recunoscut că nu şi-a luat, într-adevăr, studiul său foarte în serios și că „am fost un pic dus de val pentru a face o poveste bună.”

Read More

Artefacte care nu ar trebui să existe (1/3)

Artefacte care nu ar trebui să existe. În conformitate cu viziunea convențională a istoriei, oamenii au apărut pe Pământ în forma actuală în urmă cu aproximativ 200.000 de ani. Civilizaţii avansate s-au născut în urmă cu câteva mii de ani, iar cea mai mare parte din ingeniozitatea mecanică pe care o cunoaştem în timpurile moderne a început să se dezvolte abia în jurul Revoluției Industriale, adică acum câteva sute de ani.

OOPART (prescurtare a englezescului „Out-Of-Place Artefact” – „artefact înafara timpului”) este un termen aplicat pentru zeci de obiecte preistorice descoperite în diferite locuri din întreaga lume, care par să arate un nivel tehnologic avansat, incongruent cu timpul în care au fost făcute.

Mulţi oameni de ştiinţă încearcă să explice asemenea obiecte pe baza ideii că ele reprezintă fenomene naturale. Alţii, însă, spun că astfel de explicaţii ignoră munţi întregi de dovezi care atestă că civilizaţiile preistorice au deţinut cunoştinţe tehnologice avansate, dar care au fost pierdute de-a lungul veacurilor şi în timpurile moderne sunt doar redescoperite.

Vom analiza succint în continuare o serie de artefacte având ca presupusă origine o perioadă cuprinsă între mai multe milioane de ani și doar câteva sute de ani în urmă, despre care se afirmă că din punct de vedere tehnologic sunt mult mai avansate faţă de timpul în care sunt plasate de către versiunea oficială a istoriei. Nu pretindem că toate sau oricare dintre aceste artefacte reprezintă dovezi definitive ale existenţei unor civilizaţii preistorice avansate, ci mai degrabă urmărim să oferim doar o scurtă prezentare a ipotezelor ce au fost formulate cu privire la aceste obiecte. Deşi aceasta nu este o listă completă a artefactelor de acest gen, cele 17 care urmează a fi descrise sunt printre cele mai semnificative.

17. Baterii vechi de 2000 de ani?

Dreapta: O ilustrare a unei baterii ce se află în muzeul de artefacte din Bagdad.

Pe fundal: Harta zonei în care este situat Bagdad-ul de astăzi.

Vase de lut cu capace de asfalt și tije din fier, realizate în urmă cu 2000 de ani, s-au dovedit capabile să genereze energie electrică cu tensiunea mai mare de un volt. Aceste „baterii” antice au fost descoperite de arheologul german Wilhelm Konig în 1938 chiar lângă Bagdad, în Irak.

„Bateriile au atras întotdeauna interesul ca o curiozitate”, declara pentru BBC în anul 2003 dr. Paul Craddock, expert în metalurgie al British Museum. „Sunt unicate. Din câte ştim, nimeni nu a mai găsit ceva asemănător. Sunt lucruri ciudate; una dintre enigmele vieții.”

16. Bec egiptean antic?

O gravură în relief ce a fost găsită într-o criptă de sub Templul lui Hathor din Dendera, Egipt, reprezintă mai multe persoane ce stau în picioare în jurul unui obiect ce seamănă cu un bec mare. Pornind de la această gravură, Erich von Däniken, autorul cărţii Carele zeilor, a creat un model de bec care funcţionează atunci când este conectat la o sursă de alimentare şi care emite o lumină stranie, purpurie.

15. Marele Zid din Texas

În anul 1852, în zona Rockwall din Texas, câţiva fermieri care săpau o fântână au descoperit ceea ce părea a fi un zid foarte vechi de stâncă. Estimat a avea o vechime cuprinsă între 200.000 până la 400.000 de ani, unii spun că ar fi o formațiune naturală, în timp ce alții spun că este în mod clar făcut de mâna omului.

Dr. John Geissman, de la Universitatea Texas din Dallas, a testat rocile în cadrul realizării unui film documentar difuzat apoi de History Channel. El a observat că rocile prezentau o formă de magnetizare, ceea ce sugerează că acestea s-au format chiar în locul în care se aflau și nu au fost aduse din altă parte. Dar unii nu au fost convinşi de acest singur test televizat și au solicitat studii suplimentare.

Geologul James Shelton şi arhitectul format la Harvard, John Lindsey, au observat elemente ale zidului care par să reprezinte un design arhitectural, inclusiv arcade, portaluri rotunjite și deschideri pătrate care seamănă cu ferestrele.

14. Un reactor nuclear vechi de 1,8 miliarde de ani?

În anul 1972, o fabrică franceză a importat minereu de uraniu din Oklo, Republica africană Gabon. Analizele de laborator efectuate de francezi au scos la iveală un fapt surprinzător – o parte din uraniul 235, izotop ce poate susține o reacție nucleară în lanț, fusese deja extras din acel minereu. Ei au descoperit astfel că situl de origine părea că a funcţionat ca reactor nuclear de scară largă cam 500.000 de ani, începând cu… 1,8 miliarde de ani în urmă!

Dr. Glenn T. Seaborg, fost șef al Comisiei Energiei Atomice a Statelor Unite și laureat al Premiului Nobel pentru rezultatele sale legate de sinteza elementelor grele, a explicat de ce consideră că la Oklo nu a fost un fenomen natural, și, în consecinţă, de ce trebuie să fie vorba despre un reactor nuclear făcut de om.

Pentru ca uraniul să „ardă” într-o reacţie este nevoie de condiţii foarte precise.

Apa, de exemplu, trebuie să fie extrem de pură. Mult mai pură decât se găsește în mod natural. De asemenea, este necesar ca izotopul de uraniu U-235 să fie prezent în cantităţi mari. Mai mulţi specialişti în ingineria reactoarelor au afirmat că, în opinia lor, uraniul din Oklo nu ar fi putut fi destul de bogat în U-235 pentru ca o reacţie să aibă loc în mod natural.

13. Hărţi de navigaţie pe mare făcute înainte ca Antarctica să fie acoperită de gheaţă?

O hartă creată de amiralul şi cartograful turc Piri Reis în anul 1513, dar inspirată din diverse alte hărţi anterioare, descrie, după cum considerată unii cercetători, Antarctica aşa cum a fost ea într-o epocă foarte îndepărtată, înainte să fie acoperită de gheaţă.

În această hartă este evidenţiată o anumită porţiune ce pare să fie desprinsă din coasta sudică a Americii de Sud.

Lorenzo W. Burroughs, căpitan al US Air Force în cadrul departamentului de cartografiere, i-a scris în anul 1961 o scrisoare (ce poate fi citită aici) doctorului Charles Hapgood în care spune că acea porţiune pare să arate cu exactitate coasta Antarcticii, aşa cum este ea sub gheaţă.

Dr. Hapgood (1904-1982) a fost unul dintre primii care a sugerat public că harta lui Piri Reis prezintă Antarctica dintr-o perioadă preistorică. Hapgoog a fost un istoric educat la Harvard, ale cărui teorii despre erele geologice au câștigat admirația lui Albert Einstein. El a emis ipoteza că masele continentale s-au deplasat, ceea ce explică de ce Antarctica pare să fi fost conectată cu America de Sud.

Studiile moderne infirmă teoria lui Hapgood conform căreia o astfel de schimbare ar fi putut avea loc în ultimele mii de ani, dar ele arată că aceasta s-ar fi putut produce în urmă cu milioane de ani.

12. Un detector de cutremure vechi de 2.000 de ani

În anul 132 d.Hr., inventatorul chinez Zhang Heng, ce a trăit în perioada Dinastiei Han, a creat primul seismoscop din lume. Maniera exactă în care funcţionează este încă un mister, dar copiile sale au funcţionat cu o precizie comparabilă cu cea a instrumentelor moderne.

Este cunoscut faptul că în anul 138 d.Hr., acel dispozitiv a indicat în mod corect un cutremur ce a avut loc la aproximativ 300 mile vest de capitala Luoyang. Nimeni nu a simţit cutremurul în Luoyang și nu a luat în considerare avertizările lui Zhang Heng, până când un mesager a sosit câteva zile mai târziu solicitând ajutor.

11. Ţevi cu o vechime de 150.000 de ani?

Fotografia de mai sus prezintă una dintre misterioasele ţevi de oţel ce au fost descoperite în apropiere de Lacul Qinghai din China.

Câteva peșteri situate lângă muntele Baigong din China conțin conducte care duc la un lac din apropiere. Potrivit lui Brian Dunning, de la Skeptoid.com., conductele au fost datate de către Institutul de Geologie din Beijing ca având aproximativ 150.000 de ani.

Canalul media oficial Xinhua a raportat că ţevile au fost analizate la o topitorie locală, care a concluzionat că un procent de 8% din materialul supus probelor nu a putut fi identificat. Zheng Jiandong, un geolog din administraţia chineză de monitorizare seismologică a declarat în anul 2007 pentru ziarul de stat Cotidianul Poporului că unele dintre conducte s-au dovedit a avea un înalt nivel de radioactivitate.

Jiandong a mai spus că magma bogată în fier este posibil să se fi ridicat din adâncurile pământului aducând astfel în sus fierul topit prin diferite fisuri, ceea ce ar fi făcut posibilă solidificarea acestuia sub forma respectivelor tuburi. Totuşi el a admis că „Există într-adevăr ceva misterios cu privire la aceste conducte”. Jiandong a citat în acest sens radioactivitatea ca pe un exemplu al ciudatelor proprietăți ale conductelor.

10. Mecanismul Antikythera

Mecanismul de Antikythera este un dispozitiv mecanic vechi de 2000 de ani, care era folosit pentru a calcula pozițiile Soarelui, Lunii, planetelor și chiar datele Jocurilor Olimpice din antichitate.

Acest mecanism, adesea menționat ca un „calculator” antic, a fost construit de greci în jurul anului 150 î.Hr. şi a fost capabil să calculeze diferite modificări astronomice cu o uimitoare precizie.

„Dacă nu ar fi fost descoperit ... nimeni nici nu ar fi putut să creadă că aşa ceva ar putea exista, pentru că este atât de sofisticat!”, a declarat matematicianul Tony Freeth într-un documentar realizat de canalul NOVA.

Mathias Buttet, director de cercetare şi dezvoltare al fabricii de ceasuri Hublot, a declarat într-un videoclip difuzat de către Ministerul Culturii și Turismului din Republica Elenă că „Acest mecanism Antikythera include caracteristici ingenioase care nu se regăsesc în procesul de fabricare modernă a ceasurilor.”

9. Burghiu găsit în cărbune

În data de 13 decembrie 1852, John Buchanan a prezentat un obiect misterios la o reuniune a Societăţii de Anticari din Scoția. Era un burghiu de fier ce a fost găsit încapsulat într-un strat de cărbune gros de aproximativ 55 de centimetri, care la rândul său era îngropat într-un pat de lut amestecat cu bolovani la o adâncime de 2,13 metri.

După cum se ştie, cărbunele s-a format cu sute de milioane de ani în urmă. Tocmai de aceea, membrii societăţii mai sus menţionate au decis că instrumentul de fier, care denotă un nivel tehnic avansat, „ar putea să fi făcut parte dintr-un burghiu care s-a rupt în timpul unor operaţiuni de căutare a cărbunelui.”

Raportul detaliat al lui Buchanan nu a inclus niciun indiciu cum că în jurul instrumentului cărbunele ar fi fost perforat de foraj.

Read More