Când, unde şi cum a fost descoperită berea?

Berea este cea de-a treia băutură în topul mondial, doar apa şi ceaiul fiind consumate în cantităţi mai mari. În majoritatea ţărilor de pe Terra, berea este cea mai populară băutură alcoolică, astfel că în 2010 vânzările totale la nivel mondial au depăşit 168 de miliarde de litri. Chiar dacă berea joacă astăzi un rol important în relaţiile sociale de pe întreg globul, puţini cunosc importanţa pe care a avut-o în dezvoltarea civilizaţiei umane încă de la descoperirea sa, acum mai bine de zece milenii.

Trecerea la agricultură - pasul esenţial spre civilizaţie

În cea mai mare parte a celor 200.000 de ani de existenţă, Homo sapiens sapiens a trăit ca vânător-culegător, deplasându-se continuu în căutarea plantelor comestibile şi a animalelor pe care să le vâneze. În viaţa lui atât de activă, principalul lichid consumat era apa.

Acum 10.000 de ani, omenirea a cunoscut o transformare radicală, ce avea să ducă în cele din urmă la apariţia civilizaţiilor superdezvoltate de astăzi: triburile din Orientul Mijlociu au început să abandoneze stilul de viaţă care le definise existenţa până atunci - cel de vânători-culegători - alegând să trăiască în sate şi să-şi asigure din agricultură resursele de hrană necesare.

Noul stil de viaţă a dus la conceperea a numeroase unelte şi tehnologii, precum scrisul, roata şi obiectele de ceramică, dar şi la apariţia unei băuturi ce avea să joace un rol esenţial în dezvoltarea civilizaţiei umane: berea.

Când, unde şi cum a fost descoperită berea? Ce gust avea?

Berea a făcut parte din viaţa omului încă de la începuturile civilizaţiei, fiind consumată chiar înainte să fie inventată scrierea. Dacă primele dovezi istorice ale scrisului datează de la 3.400 î.e.n., prima atestare documentară a berii este cu 600 de ani mai veche: o pictogramă descoperită în nordul Irakului, în Tepe Gawra, creată în jurul anului 4.000 î.e.n. Aceasta înfăţişează două persoane bând bere prin paie de stuf dintr-un vas de mari dimensiuni (paiele erau necesare pentru a evita resturile care pluteau la suprafaţa lichidului).

Dovezile istorice arată că acum 6.000 de ani berea era deja răspândită în Orientul Mijlociu, deci a apărut cel mai probabil în jurul anului 10.000 î.e.n., la scurt timp după apariţia agriculturii. Perioada în care a fost descoperită berea nu poate fi stabilită cu exactitate, deoarece materia organică nu rezistă trecerii timpului, astfel că nu fost descoperite probe arheologice din acea perioadă. Este cert doar faptul că descoperirea berii şi consumul ei la scară tot mai largă au urmat cultivării cerealelor.

Toate dovezile sugerează că berea a fost descoperită în "Cornul abundenţei" (sau "semiluna fertilă"), regiunea din Orientul Mijlociu în care s-au dezvoltat primele civilizaţii umane. Imediat după ultima Eră Glaciară, regiunea oferea un mediu prielnic atât animalelor sălbatice, cât şi cultivării cerealelor, fiind un veritabil paradis pentru grupurile de vânători-culegători din zonă.

Istoricii estimează că, la sfârşitul ultimei glaciaţiuni, oamenii au început să culeagă cereale pentru prima dată. La scurt timp, au observat că ele pot fi păstrate o perioadă mai îndelungată fără să se deterioreze. Această proprietate a cerealelor era extrem de utilă oamenilor de la acea vreme, mereu în pericol de a rămâne fără surse de hrană. De aceea, ei au început să stocheze cerealele în gropi săpate în pământ, la care aveau acces oricând în caz de nevoie. Istoricii spun că aceasta ar putea fi una din metodele prin care oamenii au descoperit berea: pentru că aceste gropi nu erau sigilate perfect, este posibil ca într-una din ele să fi pătruns apă care să fi dus la fermentarea cerealelor şi, astfel, la descoperirea berii.

O altă ipoteză a cercetătorilor se bazează pe faptul că cerealele erau folosite pentru a îngroşa fierturile de la acea vreme (preparate ce conţineau peşti, fructe de pădure sau nuci, printre altele). O situaţie de restrişte, în care oamenii ar fi fost nevoiţi să pună doar cereale în mâncare, ar fi putut duce la descoperirea berii, căci un astfel de amestec ar fi fermentat la scurt timp după producere.

Dacă am gusta astăzi berea pe care o beau strămoşii noştri acum mai bine de 10.000 de ani, am recunoaşte-o drept bere, însă ni s-ar părea totodată diferită. Motivul? Absenţa hameiului. Oamenii au introdus hameiul în bere abia după anul 1.000 e.n., ceea ce înseamnă că în cea mai mare parte a istoriei omenirii berea nu a avut gustul pe care îl ştim noi.

Astăzi, amăreala hameiului echilibrează gustul berii, contracarând gustul dulce al orzului şi al malţului. Berea fără hamei se aseamănă la gust cu vinul; de altfel, o scriere străveche relatează că unul dintre regii Babilonului folosea pentru vin sintagma "acea excelentă bere din munţi".

Berea, cheia dezvoltării civilizaţiei umane?

După ce au descoperit berea, oamenii din Neolitic au depus eforturi continue pentru a-i îmbunătăţi gustul şi calitatea. Dovezile istorice atestă faptul că producerea berii a cunoscut o dezvoltare extraordinară, băutura răspândindu-se de-a lungul Orientului Mijlociu.

Deşi berea a apărut înainte ca oamenii să inventeze scrisul, relatările ce se păstrează din scrierile timpurii sugerează că această băutură a avut întotdeauna un statut special. În majoritatea culturilor, berea, cu al său efect ameţitor, era considerată de origine divină. De aceea era folosită în ceremoniile religioase ce marcau cele mai importante momente din viaţă. De altfel, cea mai veche reţetă descoperită vreodată este una de bere, descrisă într-un imn sumerian de acum patru milenii închinat lui Ninkasi, zeiţa berii.

Unii antropologi consideră că berea ar fi jucat un rol foarte important în decizia oamenilor de a deveni agricultori, renunţând la viaţa de vânători-culegători pentru a se stabili în sate şi făcând astfel primul pas spre dezvoltarea civilizaţiei.

Cercetătorii afirmă că, pe măsură ce berea a început să joace un rol tot mai important în ritualurile sociale şi religioase ale comunităţilor umane, acestea au fost încurajate să cultive mai multe cereale, pentru a putea produce cantităţi mai mari din această băutură preţioasă. Astfel, berea a reprezentat un factor suplimentar care i-a încurajat pe oameni să adopte un stil de viaţă mai sedentar. Iniţial, oamenii au cultivat cereale şi au continuat să vâneze şi să culeagă plante sălbatice, însă adoptarea agriculturii pe scară tot mai largă a făcut incomodă revenirea la vechiul stil de viaţă. Cu timpul, populaţia comunităţilor stabilite în sate a devenit prea numeroasă pentru a-şi putea satisface nevoia de alimente doar din vânătoare şi cules, astfel că agricultura a devenit principala sursă de hrană.

Cercetătorii susţin, de asemenea, că berea a reprezentat un avantaj important în trecerea de la vânătoare la agricultură. Deoarece nu putea fi stocată pe termen lung, iar fermentarea completă a berii poate dura chiar şi o săptămână, este foarte probabil ca această băutură să fi fost băută în timp ce încă se găsea în procesul de fermentare. Astfel, berea ar fi avut un nivel scăzut de alcool, însă un conţinut semnificativ de drojdie, fiind bogată în vitamina B şi compensând consumul mai redus de carne, principala sursă pentru această vitamină până la adoptarea agriculturii.

În afară de corectarea carenţelor din alimentaţie, berea a mai oferit un important avantaj oamenilor sedentari din sate: era mult mai curată decât apa, care era uşor de contaminat cu bacterii din materiile fecale. Pentru că berea era fabricată prin fierberea apei, era singura băutură care nu constituia un risc pentru sănătate.

Toate aceste avantaje au dus la răspândirea rapidă a berii în Orientul Mijlociu, pe măsură ce agricultura a fost adoptată pe scară tot mai largă. Noul stil de viaţă a permis acumularea unor surplusuri de alimente, astfel că unii membri ai societăţii nu au mai fost nevoiţi să se ocupe constant de procurarea hranei, având posibilitatea să se specializeze în diferite meşteşuguri, un pas esenţial pentru dezvoltarea comunităţilor umane.

Chiar dacă astăzi berea nu mai este considerată un dar divin, putem recunoaşte că a jucat un rol important în dezvoltarea omenirii, sprijinind-o în lungul drum spre lumea modernă.