18:49
Just Admin
Pentru femei frumoase şi sănătoase
În 1932, în Franţa era lansată marca Tho-Radia, sub care era prezentată publicului larg o gamă de produse cosmetice ce puteau fi achiziţionate doar în farmacii. Această limitare trebuie interpretată diferit de modul în care este ea interpretată astăzi, având în vedere că, la vremea respectivă farmacia era la discreţia farmacistului, expert în remedii de orice fel, şi ale cărui sfaturi le-ar da azi fiori colegilor contemporani.
În cazul Tho-Radia, denumirea exprima tot entuziasmul atomic al epocii, glorificând produsele realizate după "o formulă originală a medicului Alfred Curie", care însă nu avea nicio legătură de rudenie cu Marie Curie (câştigătoare a Premiului Nobel în 1903 şi 1911 pentru studiile sale asupra radioactivităţii). Ba chiar, se pare că numitul "Alfred" nici măcar n-ar fi existat; era ceva banal printre oamenii de publicitate ai vremii să nu ţină cont de asemenea "detalii"!
În 1937, din catalogul Tho-Radia dispăruse numele fantomaticului doctor Alfred Curie, lăsând loc pretenţiei de "metodă ştiinţifică de frumuseţe". Produsele se inmulţiseră: de la pudră la lapte demachiant, de la săpun la fond de ten, de la pastă de dinţi la cremă solară, toate cât se poate de radioactive, graţie toriului şi radiului. De exemplu, în câteva tonalităţi de roşu, rujul radioactiv pe bază de toriu şi radiu se spunea că ar fi conferit buzelor un colorit special şi o frumuseţe ieşită din comun, fiind în plus şi foarte sănătos…
Anii războiului şi ai ocupaţiei naziste în Franţa vor întrerupe activitatea companiei, marca va dispărea, dar va reapărea în 1947: tot Tho-Radia, dar de-acum, în noua lume de curând tulburată de ştirea bombelor utilizate împotriva Japoniei, referirile la radioactivitate şi presupusele beneficii ale acesteia vor deveni mai puţin evidente. În anii următori, odată cu înmulţirea cunoştinţelor legate de nuclear, de pe etichete vor dispărea şi ingredientele, iar compania îşi va modifica progresiv numele, acesta devenind în cele din urmă, în 1962, un simplu "TR".
Tho-Radia este doar unul dintre numeroasele exemple de utilizare a noilor elemente chimice pentru produse menite să exploateze presupusele proprietăţi benefice ale radioactivităţii.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, compania germană Auergesellschaft (născută din cenuşa German Gas Light Company, fondată la finele secolului XIX de un om de afaceri evreu, un bancher german şi un inventator austriac), conducea cercetări asupra luminescenţei (cu marca Osram), a radioactivităţii şi a compuşilor de uraniu şi toriu, şi era titulară a numeroase şi importante brevete.
Unul dintre produsele comerciale ale companiei era şi Doramad, pasta de dinţi pe bază de toriu, a cărei reclamă suna aproximativ aşa: "Radioactivitatea întăreşte apărarea dinţilor şi gingiilor: celulele sunt încărcate de noua energie vitală care combate efectele distrugătoare ale bacteriilor. Astfel se explică excelentele rezultate obţinute în combaterea cariilor şi a problemelor gingivale. Pasta de dinţi albeşte profund şi delicat dinţii, chiar şi utilizată în cantităţi mici".
[caption id="attachment_567" align="aligncenter" width="600"]
Istoria radioactiva a produselor de larg consum[/caption]La fel ca rujurile şi celelalte produse cosmetice, Doramad ar fi putut rămâne o simplă curiozitate, cu atât mai mult cu cât producţia pastei de dinţi a şi fost oprită înainte de 1945; prin forţa împrejurărilor, ea a ajuns să constituie însă proba faptului că în unele dintre centrele de cercetare atomică ale regimului erau în funcţiune baterii experimentale şi unităţi de separare a izotopilor: studiile germane în materie erau adică mult mai avansate decât ar fi crezut americanii şi ruşii (şi mai mult decât se credea până de curând). Legătura dintre pasta de dinţi cu toriu şi capacitatea atomică a naziştilor a început să se contureze în iarna lui `44, după capturarea, de către Aliaţi, a unui chimist care lucra într-un centru al Auergesellschaft. Tărăşenia, integral reconstituită în 1947, a fost povestită de-abia în 1996, în paginile prestigioasei publicaţii americane Health Physics Society.
Înainte de Viagra
Dacă radiul era capabil să revitalizeze buzele, pielea şi gingiile, de ce nu atunci şi "altele"? Specialiştilor de la Home Products Company din Denver (Colorado, Statele Unite) nu le lipsea cu siguranţă fantezia, având în vedere că, în 1930 ei au lansat un preparat sub formă de supozitoare pe bază de radiu, care promitea să-i facă pe bărbaţi masculi feroce în doar 15 zile, restituindu-le "capacitatea de a trăi şi a iubi în adevăratul sens al cuvântului".
"Încearcă supozitoarele şi priveşte rezultatele!", era îndemnul fără echivoc al producătorilor, care nu uitau să dea asigurări că produselor vor fi expediate, negreşit, în pachete anonime.
Nicio cutie de Vita Radium Suppositories nu a ajuns până în zilele noastre pentru a ne permite să verificăm dacă supozitoarele conţineau cu adevărat radiu şi în ce cantitate, dar istoricii de la Oak Ridge Associated Universities (Health Physics Museum) consideră cât se poate de probabil ca ele să fi fost efectiv radioactive.
Nu acelaşi lucru se poate spune despre Nutex, prezervativele cu "radium". În cazul lor, istoricii care au studiat şarlataniile nucleare consideră că producătorul - The Nutex Company din Philadelphia - s-ar fi limitat la utilizarea cuvântului "radium" pentru a trimite cu gândul la prestaţii "atomice".
Din minunatul viitor radioactiv care se deschidea asupra lumii în primii ani ai secolului trecut nu lipseau nici medicamentele, sau aşa-zisele medicamente. Unul dintre acestea era şi Radithor, produs între 1918 şi 1928 de o firmă din New Jersey şi prescris cam pentru orice afecţiune, de la dureri articulare la depresie (pe lângă nişte presupuse proprietăţi antidolorifice, se credea că acesta ar fi avut şi efecte asemănătoare opiumului şi absintului puse la un loc, tocmai de aceea fiind prescris pentru depresie).
Radithor era realizat pornind de la un triplu distilat de apa: într-o sticluţă conţinând circa 15 grame din acest lichid era adăugat "cel puţin" un microcurie de radiu-226 (izotop al radiului, al cărui timp de înjumătăţire este de 1.600 de ani şi care se descompune în radon) şi de radiu-228 (al cărui timp de înjumătăţire este de 6 ani şi se descompune în actiniu).
În perioada în care s-a aflat în producţie, exista un premiu de 1.000 dolari pentru cel care ar fi reuşit să demonstreze că produsul conţinea mai puţină radioactivitate decât cantitatea declarată! Premiul nu a fost nicodată încasat. În 1932, când producţia medicamentului radioactiv era deja suspendată, compania va fi implicată într-un proces judiciar, după ce se va confirma decesul unei persoane în urma abuzului de Radithor. Unele ziare americane vor vorbi de-a dreptul de o sută de morţi, dar nu va fi posibilă stabilirea unei legături clare între decese şi medicament. Unica victimă dovedită, Eben Byers, fondator al uneia dintre cele mai mari otelării din lume, se pare că şi-ar fi administrat timp de doi ani câte o picătură de Radithor pe zi.
Sănătate curată!
Între 1920 şi '26, prin această cutie de 42 de pastile de Arium (genuine radium), o companie din New York promitea să pună capăt suferinţelor provocate de reumatism, nefrite şi guta, la preţul de 1 dolar/ cutia. Condiţia era ca pastilele să fie luate cu regularitate: două înainte şi după fiecare masă. Pastilele au fost chiar promovate prin formula "Satisfăcut sau primeşti banii înapoi", şi se spune că un redactor distrat de la un cotidian din Newark (Ohio) ar fi comis regretabila eroare într-un text publicitar apărut în 1923 de a scrie că suma rambursată ar fi de 5.000.000 de dolari! Compania a reacţionat, iar săptămâna următoare, din text dispăruseră trei zerouri. Pentru că oricum cifra era una importantă, curând a dispărut cu totul, iar la finele lui 1926, unica promisiune de pe pachet era că produsul îmbunătăţeşte cu 100% energia şi starea de sănătate a persoanelor trecute de 40 de ani.
[caption id="attachment_568" align="aligncenter" width="598"]
Istoria radioactiva a produselor de larg consum[/caption]Între 1920 şi 1930, "revitalizatorul" pentru apă era şi el un produs de neratat. Au fost realizate de orice tip şi dimensiune: de buzunar (baghete radioactive de introdus într-un pahar cu apă), sub forma unor recipiente ca pentru bere, sau mai artistice, cum este această cupă realizată de Curie Radium Company din Ohio, o alta firmă fără nicio legătură cu soţii Curie.
Vasul în chestiune era un sistem a cărui parte superioară, de umplut, avea fundul poros astfel încât apa, filtrând lent în partea inferioară, să treacă printr-un prim proces de purificare. La baza părţii inferioare era poziţionat un disc (uşor de înlocuit) conţinând mineral de uraniu, sursă de gaz niton (numele atribuit radonului până în 1930) care ar fi revitalizat apa pentru a o transforma într-o "apă dădătoare de sănătate".
Micul chimist radioactiv
Vreme de un deceniu, între 1940 şi '50, Gilbert Company din Statele Unite a produs cel mai complet set Atomic Energy Lab din lume, versiunea "nucleara" a "Micului chimist". Conţinea eşantioane de plumb-210 (radiaţii alfa şi beta), ruteniu-106 (beta), zinc-65 (gamma), poloniu-210 (alfa), pe lângă eprubete pline cu pulbere de uraniu şi câte altele. Toate tipurile de radiaţie se puteau regăsi în cutie. N-a avut însă o viaţă prea lungă, fiind comercializat "doar" între 1950 şi 1952, la preţul exorbitant de 50 dolari: la ora actuală, printre colecţionişti, exemplarele care au supravieţuit intacte sunt vândute cu 5.000 de dolari.
Setul era însoţit de un manual de instrucţiuni foarte complicat, al căruti text devenea însă cam ambiguu atunci când încerca să justifice motivul pentru care (în pofida preţului) multe dintre elemente deveneau rapid inactive. Printre accesorii, unul în mod deosebit a înregistrat un succes fulminant, fiind vândut în anii respectivi şi separat, în mii şi mii de exemplare: spintariscopul (Gilbert - Atomic Energy Spinthariscope), instrument menit a înlesni observarea scânteilor care se produc când razele emise de o substanţă radioactivă lovesc un ecran acoperit cu un strat de sulfură de zinc.
[caption id="attachment_569" align="aligncenter" width="600"]
Istoria radioactiva a produselor de larg consum[/caption]Succesul ludic al aparatului, construit în 1903 de fizicianul britanic William Crookes, s-a datorat în bună măsură modului în care trebuia folosit:: utilizatorul trebuia să stea într-o cameră pe întuneric cel puţin 20 minute, pentru a da timp ochilor să se obişnuiască perfect la situaţie. Această condiţie l-a făcut rapid foarte popular în campusurile universitare americane şi britanice, unde în sfârşit studenţii puteau renunţa la desuetele şi plicticoasele colecţii de fluturi sau de timbre.
N-o să vă vină să credeţi, dar din materiale radioactive au fost realizate chiar şi piese de décor, plăci de faianţă pentru băile publice, măsuţe de ceai, până şi farfurii; toate în culori vii şi spectaculoase pe întuneric, din 1936 până în '43 făcute fosforescente de uraniul natural, iar apoi, până în 1973, de uraniul sărăcit. Erau vestitele Fiesta Ware, produse de Homer Laughlin Company (Virginia) dintr-unul din derivatele nucleare considerat la ora actuală printre cele mai periculoase, ale cărui efecte pe termen lung nu sunt nici la ora actuală cunoscute în totalitate. A fost însă calculat că manevrarea lor pe o perioadă de 20 de zile era suficientă pentru a-i "asigura" utilizatorului depăşirea pragului de absorbţie anuală admisă la lucrătorii din centralele nucleare.
Hrana zeilor
Este ciocolata, desigur: în 1998, Nestlé a scos pe piaţă Nuclear Chocolate Bar, doar o găselniţă de marketing, din fericire, o operaţiune promoţională în vederea lansării filmului Armageddon. Măcar să fi fost vorba de aşa ceva de fiecare dată!
În realitate, se spune că, la începutul anilor '30, în Cehoslovacia era foarte apreciată pâinea radioactivă, că în Statele Unite oamenii mestecau chewing-gum cu radiu şi se delectau cu îngheţată cu uraniu, şi că, în Germania, o companie ar fi produs cu adevărat tablete de ciocolată cu "umplutură" de radiu.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu