Evenimente care au schimbat istoria

1. Asedierea Constantinopolului

În 1204, Imperiul Bizantin trecea prin vremuri grele. Era amenințat pe toate fronturile, iar dinastia curentă, Aggelori, a fost una dintre cele mai proaste dinastii care au ajuns pe tronul Imperiului Bizantin. Au asuprit populația, vioau sau organizau mari orgii și erau foarte fricoși. De asemenea, erau cunoscuți pentru trimiterea de generali orbi pe front pentru a lupta în numele lor. Chiar dacă acești generali erau foarte bravi, erau aproape inutili pe câmpul de luptă. Cruciații au asediat Constantinopolul din 5 motive:

1. Schisma bisericii creștine; 
2. Împăratul exilat Isaac a cerut ajutor;
3. Comorile;
4. Localizare strategică;
5. Veneția dorea porturile Constantinopolului.

De îndată ce Cruciații au ajuns, aduși de flota venețiană, au asediat orașul și i-au pus pe Alexios al IV-lea și pe Isaac pe tron. Isaac a murit la scurt timp, iar Alexios al IV-lea a fost executat de Alexios al V-lea, care i-a luat locul pe tron. Acest lucru i-a făcut pe Cruciați să declare din nou război Constantinopolului, oraș ce cade după al doilea asediu. După ce Cruciații au preluat orașul, l-au prădat timp de 3 zile. Multe lucrări de artă au fost distruse, iar altele, precum statui sau picturi, au fost aduse pe teritoriile controlate de Cruciați. Un exemplu bun sunt caii de bronz de la Hipodrom, care încă se regăsec pe Bazilica Sfântului Marcu din Veneția și în zilele noastre. După acest asediu, Constantinopolul nu a reușit să se mai redreseze vreoodată, urmând ca în 1453 acesta să cadă complet, iar odată cu el și Imperiul Bizantin.

2. Tratatul de la Verdun

După moartea lui Carol cel Mare, imperiul lui a trecut prin vremuri grele în perioada fiului său, Louis cel Pios, pentru că fii acestuia se tot răzvrăteau împotriva lui. După moartea lui Louis, imperiul a fost preluat de primul născut, Lothair, în timp ce ceilalți fii ai săi, Charles și Louis, și-au păstrat propriile regiuni, Aquitaine și Bavaria în interiorul Imperiului Franc. Aceștia doi au format rapid o alianță împotriva regelui Lothair. Au pornit la război și, în 841, îl înfrâng pe Lothair la Fontenay, iar în 842 îl declară nevrednic pentru a conduce imperiul. După asta, cei trei s-au întâlnit la Verdun pentru a ajunge la un acord de împărțire a Imperiului, cunoscut și ca Tratatul de la Verdun. Conform tratatului, Lothair și-a păstrat titlul de împărat, inclusiv posesia asupra Italiei, Țărilor de jos, Lorraine, Alsacia, Burgundia și Provence. Tărâmul său s-a numit Francia. Louis a primit toate pământurile la est de Rin și nord de Alpi. Aceste pământuri urmau să ajungă mai târziu Regatul German. Charles a primit porțiunea vestică a Imperiului, în ziua de azi teritoriul Franței. Acest tratat este important pentru că, fără el, națiuni precum Franța sau Germania nu ar fi existat. Conflictele între unele din aceste teritorii au durat până la cel de-Al Doilea Război Mondial.

3. Bătălia de la Tours

Cunoscută și ca bătălia de la Poitiers, aceasta a avut loc în Franța, în octombrie 732. A fost bătălia dintre Califatul Ummayad și Francezi, conduși de Charles Martel. Cele două armate s-au întâlnit într-o locație aleasă de Charles, ceea ce l-a supărat pe Abd-Al-Rahman, liderul musulman. Pentru o săptămână întreagă, cele două armate au dus lupte mici, fără victime foarte multe, prin care Rahman a încercat puterea armatei lui Charles, acestea fiind ascunse mereu în pădure. Niciunul dintre cei doi comandanți nu a dorit să atace, însă Rahman s-a simțit obligat, pentru că oamenii lui doreau să jefuiască Tours, lucru pe care îl puteau face doar dacă îi învingeau pe Francezi. Atunci când musulmanii au atacat, au făcut-o având cavaleria în față, însă infanteria experimentă a lui Charles a reușit să facă față, lucru puțin probabil în acele timpuri. În timp ce bătălia avansa, a apărut un zvon cum că, chiar francezii doreau să jefuiască Tours pentru a distrage atenția inamicilor. Când o bucată s-a separat să meargă spre Tours, pentru toți ceilalți a părut că este o retragere. Musulmanii, fără să știe ce se întâmplă, au început să se panicheze și să fie haotici în mișcări. Rahman, încercând cu disperare să își adune oamenii, moare, iar armata, acum fără lider, s-a retras în Franța. Mulți consieră că această bătălie a salvat creștinismul.

4. Edictul de la Milano

În 313 d. Hr., împăratul Romei de Vest, Constantin, și împăratul Romei de Este, Licinus, s-au întâlnit în mediolanum (Milano din zilele noastre). Aceștia au semnat un edict cunoscut și ca edictul care îți permite să venerezi pe orcine și orice dorești. Este important de amintit acest edict, pentru că el a fost destinat tuturor religiilor, nu numai creștinilor. Lactantius a scris în cartea sa: “Atunci când vezi că asta a fost oferit de noi creștinilor, înălțimea ta să știi că acest edict este făcut și ca alte religii să aibă posibilitatea de a venera în mod liber orice adolație de dragul păcii în timpurile noastre. Fiecare are drptul să venereze în mod liber pe oricine dorește, iar acest lucru demn nu trebuie îngrădit niciunei religii”. Astfel, Edictul de la Milano a fost primul care a promovat credința liberă. Chiar dacă nu a durat mult timp, a fost un mare pas în față, având în vedere că următorul edict similar a fost făcut de ONU în 1948.

5. Bătălia de la Hastings

Această bătălie a schimbat istoria Anglie. Regele englez, Edward, a murit fără succesor în ianuarie 1066. La scurt timp, Harold al II-lea a fost încoronat Rege. Chiar și așa, el a trebuit să înfrunte după încoronare alți trei pretendenți, fratele său, Tostig, regele Harald Hardrada al Norvegiei și ducele William al Normandiei. Tostig și Harald au format o alianță pentru încoronarea celui din urmă. Chiar cacă au avut un succes inițial minor, după ce i-au înfrânt pe englezi la bătălia de la Fulford, au pierdut bătălia de la Stanford Bridge. La scurt timp după, Harold a trebuit să îl înfrunte pe William, care ancorase pe țărmurile de sud ale Angliei. Cei doi s-au luptat cu Hastings. Armata lui Harold, compusă din infanterie, a trebuit să o înfrunte pe cea a lui William, compusă din infanterie, arcași și cavaleri. Inițial, Harold a încercat să îl surprindă pe William, dar fără succes. După aceea, normanzii au încercat să loveasă armata englezească, dar fără succes, așa că au adoptat tactica “retragerii înșelătoare”, folosită cu succes de mongoli sau spartani. Aproape de finalul bătăliei, Harold a fost lovit de o săgeată în ochi și a murit, iar oamenii lui, fără lider, au început să se panicheze. William a câștigat și, până la finalul anului, a fost încoronat rege al Angliei.