Istoria sectei islamice a «asasinilor»

La sfârșitul secolului al XI-lea și-au făcut intrarea în istorie „asasinii” din Alamut. Cine erau aceștia? Bazele acestei secte (clan) din ramura Nizari a musulmanilor șiiți au fost puse de șeicul din Alamut (sudul Mării Caspice), Hassan al-Sabbah, în anul 1190.

Acesta a transformat fieful său într-o adevărată tabără de pregătire a Hashshashinilor, care erau folosiți împotriva cruciaților, dar mai ales împotriva liderilor suniți ai califatului Abbasid.  În privința recrutării membrilor sectei, există două legende.

Una dintre ele, lăsată de Marco Polo, spune că pentru a racola o altă persoană, „asasinii” îi administrau acesteia un drog puternic și astfel îi dădeau impresia că este pe moarte; mai târziu o aduceau în simțiri într-o grădină superbă, cu flori și femei frumoase. „Victima” era convinsă că a ajuns în rai și că Hassan al-Sabbah este trimisul lui Allah, și prin urmare trebuie să-i îndeplinească toate ordinele, chiar dacă ar fi trebuit să ucidă sau să se lase ucis.

Altă legendă spune că viitorii „asasini” erau duși de mici în Alamut, unde erau ținuți într-o grădină foarte frumoasă și „serviți” cu hașiș. La un moment dat erau scoși din „paradis” și închiși într-un turn; după un timp li se spunea că pentru a reveni la viața dinainte trebuie să se supună orbește poruncilor liderului.

Și în legătură cu numele lor, există mai multe variante. Una din ele se referă la obiceiul membrilor sectei de a fuma hașiș; alta că ar veni de la numele arab al cetății Alamut, adică al-Assa (de unde a rezultat al-assasin); de asemenea, denumirea ar putea însemna „supușii lui al-Hassan”.

„Asasinii” erau foarte meticuloși, încercând ca în timpul misiunii lor să nu facă victime colaterale; asasinatele aveau de obicei loc în public, cu precădere în moschei. Arma folosită cu predilecție era pumnalul; nu se sinucideau niciodată, preferând în cazurile în care nu mai aveau nici o scăpare să se lase uciși. Nu ucideau fără rost și chiar trimiteau avertismente celor pe care-i aveau în vizor, atenționându-i că vor muri dacă nu-și schimbă atitudinea (planurile, politica etc.).

Un „asasin” s-a strecurat în cortul celebrului Saladin, lăsându-i acestuia pe piept, în timp ce dormea, un mesaj cu textul: „Ești în puterea noastră”. Printre victimele „asasinilor” s-au numărat: vizirul Nizam al-Malik, vizirul al-Afdal, Raymond al II-lea de Tripoli sau Conrad de Montferrat. Membrii sectei puteau fi angajați pentru executarea unor asasinate (patriarhul Ierusalimului a fost lichidat la solicitarea Ospitalierilor, Conrad de Montferrat la solicitarea lui Richard Inimă de Leu).

A existat o ramură a „asasinilor” și în Siria, în cetatea Masyaf (foto sus), condusă de Rashid-al-Din Sinan, foarte puternică în a doua jumătate a secolului al XII-lea. În 1256 cetatea Alamut a căzut în mâinile mongolilor; chiar dacă în 1275 secta a recucerit pentru câteva luni vechea reședință, puterea și influența „asasinilor” a scăzut tot mai mult, ei dispărând treptat de pe scena istoriei.