Misterul mumiilor din Tarim

Misterul mumiilor din Tarim. Mumiile din Tarim, descoperite în regiunea Xinjiang din China în bazinul Tarim, deşertul Taklamakan, datează din anii 1800 îHr- 200dHr. La începutul secolului XX, exploratorii europeni precum Sven Hedin, Albert von Le Coq şi sir Aurel Stein au descris descoperirea unor corpuri deshidratate în timp ce căutau artefacte antice în Asia Centrală. De atunci au fost găsite şi analizate numeroase alte mumii în acea zonă, majoritatea fiind expuse în muzeele din Xinjiang. Majoritatea mumiilor au fost descoperite pe partea estică şi sudică a bazinului Tarim.

Faimoasele mumii poartă în jurul gâtului cocoloaşe neobişnuite dintr-un material ciudat: cea mai veche brânză din lume. Datorită ritmului rapid în care se descompun produsele lactate, vârstaă de aproximativ 3600 de ani a acestor cocoloaşe e uimitoare, cea mai veche brânză păstrată până acum fiind de 117 ani.

Dintre mumiile menţionate se distinge “Frumoasa din Loulan” botezată astfel datorită prezervării remarcabile a trăsăturilor sale faciale care au rămas destul de frumoase şi după mumificare. Şi ea poartă cocoloaşele de brânză în jurul gâtului.

[caption id="attachment_848" align="aligncenter" width="610"] Misterul mumiilor din Tamin[/caption]

Bazinul Tarim se află în deşertul Taklamakan, în apropierea Drumului Mătăsii. Uscăciunea naturală şi salinitatea ridicată a solului au păstrat intacte corpurile “Frumoasei din Loulan” şi a altor 200 de mumii, care locuiau în aşezări de-a lungul faimoasei rute comerciale. Descoperirea lor a cauzat mare vâlvă în China datorită identităţii rasiale a mumiilor. Mumiile Tarim aparţin rasei caucaziene, fapt ce a dat legitimitate afirmaţiilor populaţiei minoritare locale uigure, care au aspect mai degrabă european decât asiatic, că sunt urmaşii locuitorilor iniţiali ai acelei zone şi nu o populaţie care a migrat acolo ulterior, precum pretinde istoria oficială a Partidului Comunist Chinez.

Nu este foarte clar motivul pentru care acei indivizi au fost înmormântaţi cu cocoloaşe de brânză asupra lor, dar conform spuselor lui Andrej Shevchenko, chimist al Institutului de Biologie Moleculară şi Genetică Max Planck din Germania, ar putea fi hrana pentru viaţă de apoi.

Bucăţile de brânză au fost supuse analizelor la institutul menţionat mai sus. Examinarea proteinelor şi grăsimilor acestora a dus la concluzia că materialul era o varietate de brânză fără lactoză, uşor şi rapid de făcut şi care a jucat probabil un rol în întinderea păstoritului şi producerii de lactate în Asia. “Nu am identificat doar că produsul este cea mai veche brânză cunoscută în lume, dar avem de asemenea dovada directă a tehnologiei antice” a afirmat Andrej Shevchenko, autorul studiului.

Rezultatele analizei, care urmează să fie publicate în următorul număr al Journal of Archaeological Science, concluzionează că brânza antică era obţinută prin amestecul dintre lapte şi un agent de coagulare format dintr-un melanj de bacterii şi drojdie. Această tehnică este folosită în zilele noastre pentru producerea kefir-ului. Acest fapt contrazice teoria că brânzeturile ar fi fost descoperite din greşeală atunci când oamenii au început să transporte laptele în burdufuri confecţionate din stomacul animalelor şi că era cheagul intestinal cel care coagula laptele. Reiese de aici că producătorii de brânzeturi antice ştiau foarte clar ce făceau atunci când combinau acele ingrediente.

E cunoscut deja faptul că oamenii produc brânzeturi de cel puţin 8000 de ani, arheologii descoperind fragmente de strecurători pentru fabricarea brânzei în Polonia care datau aproximativ din acele timpuri şi oale cu urme de unt şi brânză de acum 5000 de ani în Danemarca. Totuşi descoperirea bucăţilor de brânză, în sine, este un fapt unic.