1965, anul în care OZN-urile au invadat Americile

La fix o luna de zile dupa ce, in data de 3 iulie a anului 1965, un imens obiect zburator neidentificat, in forma de lentila, avand culorile dominante rosu si verde, a fost observat si fotografiat de personalul bazei stiintifice a Marinei argentiniene de pe insula vestica a Antarcticii, Deception, in noaptea de 2 spre 3 august zeci de mii de cetateni americani au asistat la un spectacol fantastic si neinteles pe cerul Statelor Unite ale Americii.

Din Dakota de Sud pana la frontiera mexicana si dincolo de ea, cu totii au vazut lumini viu colorate zburand pe cer in formatii. Unii dintre martorii oculari au relatat ca obiectele zburau in formatie romboidala si ca virau in unghi drept. Uneori luminile veneau izolate si din cand in cand planau. Unele dintre ele, care erau la mare altitudine, intrau brusc in picaj pana cand atingeau o altitudine mica. Altele, care se aflau la mica inaltime, se ridicau brusc, inaintea ochilor inmarmuriti ai privitorilor.

Din cand in cand, cate unul dintre obiectele luminoase facea o halta, in general de numai cateva secunde; a fost suficient pentru ca un baiat de 14 ani din Tulsa, statul Oklahoma, sa obtina cu aparatul foto, desi la o calitate modesta, un instantaneu spectaculos. Cliseul a fost examinat de specialistii in fotografie ai ziarului "Oklahoma City Journal", care, dupa ce au studiat cu grija si negativul, i-au atestat autenticitatea. Ziarul a publicat imaginea pe prima pagina a numarului sau din 5 octombrie 1965, care a produs o adevarata senzatie in randul publicului. Intreaga editie, de peste o suta de mii de exemplare, s-a vandut ca paine calda.

Ancheta regizata

In cursul acelei nopti memorabile de 2 spre 3 august 1965, un OZN stralucitor a planat deasupra localitatii Sherman, statul Texas. Ore intregi, posturile de radio, statiile de politie cat si alte servicii au fost asaltate cu rapoarte de catre localnici. Operatorul TV Robert Campbell si agentul de politie Peter McCollum, care s-au prezentat in cateva locatii pentru a-i intervieva pe martorii oculari, au avut ocazia de a privi ei insisi obiectul despre care vorbeau oamenii. Chiar Campbell a facut o fotografie a OZN-ului in timp ce plana. Desi pelicula a fost supraexpusa, poate si datorita stralucirii obiectului de pe cer, imaginea era concludenta, confirmand existenta pe cer a unei lumini neobisnuite, potrivit cu spusele "reclamantilor".

Cand presa americana a publicat pe prima pagina stirea despre "invazia" OZN-urilor din noaptea de 2-3 august, Fortele Aeriene (F.A.), prompte, sau poate grabite, si-au pus rapid in functiune masinaria de fabricat explicatii. In ziua urmatoare, ziarele publicau cu litere mari comunicatul F.A., in care se afirma ca toate aparitiile ciudate vazute de oameni nu au fost deloc ceva neobisnuit, ci exact patru stele: Betelgeuse, Rigel, Aldebaran si Cappella, din constelatia Orion. Totusi, in ciuda cenzurii si a controlului presei, unii ziaristi s-au simtit lezati de explicatiile firave, incat au decis sa consulte astronomii profesionisti referitor la posibilitatea ca cele patru stele sa justifice fenomenul.

Niciodata inainte Fortele Aeriene nu au fost contrazise cu atata vehementa si nu au fost reduse la tacere atat de transant. Aceleasi canale de comunicatie care purtasera explicatia armatei au expus dezmintirea categorica venita din partea unor personalitati de competenta indiscutabila, ca Walter Webb, conferentiar la Hayden Planetarium din Boston si dr. Robert Risser, de la Planetariul de Stiinta si Arta din Oklahoma. "In momentul acelor aparitii pe cer, constelatia Orion a fost vizibila numai de pe cealalta parte a Pamantului", suna declaratia lui Webb. In "explicatia" Fortelor Aeriene s-a strecurat o eroare de 20.000 kilometri. Aceasta extraordinara greseala a cenzurii oficiale a atras serios atentia presei si multi au aflat despre falsul din aceste declaratii ale F.A. cu privire la OZN-uri.


Patru fotografii confiscate

Intr-adevar, cel mai mare val de aparitii in masa si de cea mai de lunga durata din istoria OZN-urilor a avut loc in noaptea de 2 spre 3 august 1965, durand mai multe ore si intinzandu-se de la frontiera canadiana pana in partea sudica a Noului Mexic. In dimineata de 3 august au fost facute in apropiere de Santa Ana, California, trei dintre cele mai bune fotografii ale OZN-urile realizate de civili. Autorul lor, un anume Rex Helfin. Barbatul a relatat ca in timp ce mergea in camioneta sa pe Myford Road, in apropiere de Santa Ana, a zarit un obiect neobisnuit apropiindu-se de drum. A oprit masina, a luat aparatul foto si a facut, din interioruul camionetei, cat a putut de repede, trei fotografii. In timp ce obiectul se indeparta, Heflin a coborat si a facut-o si pe a patra.

Cand barbatul a incercat sa ia contact prin radio cu locul sau de munca, in timp ce OZN-ul s-a aflat in apropierea masinii, aparatul talkie walkie nu a putut fi pus in functiune. Indata ce obiectul zburator s-a indepartat, dispozitivul de comunicatii a inceput sa functioneze perfect. Cateva saptamani mai tarziu, agentia "United Press International" (UPI) din Los Angeles a auzit vorbindu-se despre aceste fotografii si a solicitat permisiunea lui Helfin sa le examineze. UPI a predat fotografiile spre examinare specialistilor sai. Dupa un studiu indelungat si dupa ce fotografii in acelasi loc si cu acelasi aparat au mai fost facute, specialistii foto ai agentiei au concluzionat ca acestea au fost realizate dupa spusele autorului; ca, indiferent ce ar putea sa fie obiectul, fotografiile au fost autentice. UPI a distribuit cliseele ziarelor si revistelor, cat si posturilor TV din toata tara.

Intre timp, un individ pretinzand ca vine din partea organizatiei NORAD (Comandamentul Nord-American de Aparare Aerospatiala) i-a cerut lui Helfin sa ii predea cliseele originale in vederea unei "examinari oficiale". Helfin s-a supus. Ulterior, atat NORAD cat si Fortele Aeriene declarau ca nu s-au aflat niciodata in posesia unor asemenea materiale. De aceea, fotografiile de atunci exista astazi doar sub forma unor reproduceri dupa original. In plus, cele doua organizatii au denuntat pozele ca fiind o "mistificare fotografica". Au folosit si o serie de argumente si observatii asupra efectuarii si aspectului imaginilor, uitand sa aminteasca ceea ce poate constitui cea mai importanta caracteristica. Omisiunea a fost facuta, pesemne, din motive intemeiate.

"Scapari"

Pe fotografia nr.1, aceea pe care Helfin a facut-o cand obiectul era cel mai aproape, se poate remarca usor o pata circulara, exact dedesubtul obiectului, mai luminoasa decat zona invecinata. Este bine delimitata si foarte vizibila, chiar sub obiect si nu in alta parte. Marind imaginea, pata pare a fi un amestec de praf si nisip si alte particule usoare, avand inaltimea de treizeci de centimetri sau mai mult. Orice a reprezentat, este vorba despre un efect care de multe ori mai inainte a fost semnalat in legatura cu OZN-urile, in timp ce acestea treceau in special pe deasupra zapezii, cand martorii oculari au declarat ca aceasta s-a inaltat in vartejuri inspre obiectele zburatoare necunoscute. La 20 august 1962, mai multi oameni din Diamanatina, Brazilia, au relatat autoritatilor ca un fenomen de acest fel a supt orice firicel de praf de pe suprafata solului pe deasupra caruia a planat un OZN la numai cativa metri. Este greu de crezut ca Fortele Aeriene au ratat sa observe cercurile din fotografiile lui Helfin ci, desi le-au vazut, au "omis" sa le mentioneze in "analiza" cliseelor.

Pe cat de remarcabile au fost prin ele insesi aceste aparitii de OZN-uri din august 1965, pe atat de surprinzator si de o mare importanta a fost extraordinarul reviriment manifestat de o buna parte a apresei americane cu privire la ceea ce s-a petrecut, cat si in privinta sentimentului pe care aceasta l-a avut cand si-a dat seama ca de ani de zile a fost sistematic indusa in eroare, prin declaratii prefabricate potentate de politici guvernamentale. Fortele Aeriene au iesit compromise si cu obrazul patat din evenimentele petrecute in luna a opta a anului 1965. Ele si-au pierdut prestigiul si credibilitatea fata de presa si agentiile de stiri. Acea parte a populatiei care nu s-a lasat pacalita de "explicatiile" sale lipsite de logica si care n-a incetat a pretinde F.A. mai multe fapte si mai putine nascociri, a castigat noi si puternici partizani.


Revolta OZN

La sfaristul lui 1965, dupa un an plin de rapoarte si interferente electromagnetice cauzate de OZN-uri, dupa numeroase intamplari in care s-a semnalat ca au fost vazute obiecte zburatoare neidentificate de un mare numar de oameni in acelasi timp, zeci de ziare si reviste americane au cerut sa se puna capat politicii de cenzura si de secretomanie pe care guvernul a impus-o in acest domeniu, de atatia ani. Aceste publicatii au considerat ca cetatenii americani, care de fapt suporta cheltuielile Ministerului Apararii, merita amabilitatea de a li se spune adevarul obtinut prin anchetele facute de armata in privinta chestiunii OZN-urilor.

Cand evenimentele cu totul deosebite din noaptea de 2-3 august au ocupat prima pagina a ziarelor si cand Pentagonul a incercat sa acrediteze ideea ca n-au fost decat patru stele din constelatia "Orion", ziarele indignate de pe tot cuprinsul tarii si-au indreptat sagetile impotriva cercurilor oficiale care denatureaza adevarul. Cotidianul "Richmond News-Leader", din statul Virginia, a scris: "Incercarile de a nega - prin intermediul explicatiilor de felul celor aratate in proiectul Bluebook (proiect al serviciilor secrete americane care a urmarit anchetarea fenomenelor OZN-uri) - aparitiile de OZN-uri n-ar putea sa elucideze misterul, ci, din contra, vor face sa creasca banuielile acelora care cred ca exista un dedesubt pe care Fortele Aeriene nu vor sa il cunoastem. Daca functionarii din cadrul proiectului Bluebook vor ca sa nu se mai vorbeasca despre OZN-uri, ar face bine sa schimbe metoda".

Trebuie mentionat ca anul 1965 nu s-a remarcat din punct de vedere al fluxului de rapoarte si incidente OZN doar prin prolifica noapte de 2 spre 3 august 1965. Acelea nu a reprezentat decat apogeul, intregul an fiind unul extrem de nelinistit in aceasta privinta, si nu doar pe teritoriul SUA, ci si in Antarctica, Africa de Sud, Franta, Australia, Portugalia si Atlanticul de Sud.

Read More

Tunguska și Dalnegorsk , dovezi ale vieții extraterestre ?

Nu multe sunt fenomenele care sa fi ridicat mai multe semne de intrebare, sa fi intrigat intreaga comunitate stiintifica a lumii si care sa fi ramas fara un raspun plauzibil dupa atatea zeci de ani precum a facut-o fenomenul Tunguska. Cei avizati cunosc probabil si faptul ca Tunguska nu a fost un eveniment singular. In fapt, tot in Extremul Orient rus, un caz similar a avut loc cu putina vreme inainte de caderea blocului comunist. Este vorba de fenomenul Dalnegorsk, sau cazul Inaltimea 611, un caz care socheaza prin asemanarea cu Tunguska si prin intrebarile fara raspuns pe care le naste de aproape 25 de ani. Sa le tratam, insa, pe rand...

Tunguska - explozie a unui OZN sau fenomen natural inexplicabil?

Siberia, regiunea Krasnoiarsk, 30 iunie 1908, ora 7 si 40 de minute. Un ciudat obiect tubular, inconjurat de o lumina orbitoare, isi face aparitia pe cer. Numai cateva secunde mai tarziu acesta se prabuseste cu un suierat asurzitor in padurea siberiana. Impactul a fost atat de puternic incat a produs cutremure de peste 5 grade pe scara Richter pe o raza de circa 1.000 de kilometri. Martorii oculari spun ca explozia a fost insotita de flacari uriase, iar incendiile care au urmat au durat zile in sir. Unda de soc a facut inconjurul pamantului si fenomene misterioase au inceput sa aiba loc la scurt timp dupa aceea. Intregul continent asiatic a fost udat de ploi negre nemaivazute iar cerul a fost acoperit de nori argintii care emiteau o lumina stranie. Nopti luminoase au fost semnalate pana in Europa fara ca cineva sa poate explica incredibilul eveniment. S-a estimat ca daca impactul ar fi avut loc doar cateva ore mai tarziu, orasul Sankt Petersburg ar fi fost, pur si simplu, ras de pe harta.

In ciuda fenomenelor enigmatice care avusesera loc, nimeni nu se incumetase sa cerceteze locul cu pricina. Asta pana in 1921, atunci cand Leonid Kulik, un cercetator rus, a intreprins prima expeditie in regiunea Tunguska, in speranta de a descoperi urmele craterului a ceea ce mai toti oamenii de stiinta credeau ca a fost un meteorit. Conform calculelor lui Kulik, impactul ar fi fost produs de unul dintre cele mai mari corpuri ceresti care a lovit vreodata pamantul. El chiar incearca sa schiteze presupusul obiect si reuseste sa convinga noul guvern sovietic sa finanteze o expeditie care sa porneasca in cautarea imensului bloc de fier de origine extraterestra.

Pretextand ca descoperirea unei asemenea cantitati de fier ar putea revigora economia nationala, cercetatorul primeste fondurile pentru cea de a doua expeditie care va avea loc in 1927. Cu toate acestea, in loc sa faca lumina in cazul Tunguska, calatoria avea sa adanceasca si mai mult misterul. Spre mare surpriza a lui Kulik, niciun crater nu a fost descoperit. In schimb, pe o raza de peste 35 de kilometri copacii carbonizati fusesera culcati la pamant de explozia puternica ce avusese loc cu 19 ani inainte. Fapt si mai curios, in locul in care se credea ca avusese loc impactul, copacii ramasesera in picioare asemenea unor stalpi de telegraf. Nici incercarea de a gasi fragmente meteorice nu s-a soldat cu vreun rezultat. Meteoritul, pur si simplu, nu exista.

Lumea stiintifica se simtea neputincioasa si nu putea decat sa speculeze pe marginea bizarului fenomen. Doi cercetatori rusi avanseaza o noua idee, diferita de cea a lui Kulik, conform careia obiectul care a lovit Siberia nu ar fi fost un meteorit ci o cometa alcatuita din gheata si praf cosmic, fapt ce ar explica lipsa craterului si a urmelor metalice din regiune. Explicatia nu este insa in masura sa acopere si celelate evenimente ciudate care au urmat impactului, cum ar fi unda de soc si cutremurulele puternice. Nici ipoteza meteoritului care ar fi explodat inainte de a lovi solul nu este in masura sa multumeasca oamenii de stiinta. Lipseau, pur si simplu, dovezile materiale.

Expeditiile care au urmat in anii 50-60 au scos la lumina sfere microscopice de sticla ce contineau mari cantitati de nichel si iridiu, fapt ce avea sa conduca la ideea ca originea lor ar fi una extraterestra. Ceea ce dusese la aparitia lor era insa un mister, iar teoriile tindeau sa mearga mai degraba catre pseudo-stiinta. Prabusirea unui OZN, antimaterie sau gauri negre au fost doar cateva dintre ipotezele lansate in presa vremii.

Studiile asupra efectelor bombelor atomice de la Hiroshima si Nagasaki au adancit si mai mult misterul Tunguska, atunci cand Aleksandr Kazantev, om de stiinta rus, descoperea similitudini intre cele doua evenimente: norii luminosi, ploaia neagra si padurea de stalpi de telegraf. Dar cum era posibil ca o explozie nucleara sa aiba loc in 1908? Probele prelevate din solul si vegetatia din zona dovedeau fara putinta de tagada ca nu exista nicio urma de radiatie. Chiar daca adeptii teoriei atomice isi sustineau opiniile si prin misterioasa epidemie care lovise majoritatea persoanelor aflata la mai putin de 100 de kilometri de explozie, si care se manifesta prin aparitia unor rani purulente, medicii rusi au pus totul pe seama variolei care afecta localnicii cu mult inainte de fenomenul Tunguska. Si totusi, in ciuda tuturor ipotezelor emise, un raspuns care sa explice cu totul ce s-a petrecut in acea zi de 30 iunie 1908 nu a fost gasit. Majoritatea savantilor rusi inclina sa creada ca a fost vorba de o cometa, oamenii de stiinta americani sunt de parere ca vinovatul este un asteroid. Argumente exista de ambele parti, dar nici una dintre teorii nu poate fi general acceptata.

Dar fenomenul Tunguska avea sa isi adanceasca si mai mult misterele atunci cand, in anul 1986, el avea sa se repete dupa un tipar tras parca la indigo...

Dalnegorsk - noul Tunguska

S-a intamplat din nou pe 29 ianuarie 1986. In jurul orei 20:00, sute de martori din orasul Dalnegorsk, oras situat in Extremul Orient rus, in apropiere de granita cu China, au asistat la aparitia unui urias disc luminos, de culoare rosie, care acoperea circa jumatate din discul Lunii, si care zbura silentios deasupra muntilor, la o altitudine de maxim 700 - 800 de metri. Ajuns in apropiere de varful 611, sau Iinaltimea 611, asa cum o numesc specialistii, obiectul a inceput sa cada vertiginos, pana a disparut printre stanci. Caderea a fost insotita, dupa spusele persoanelor care au asistat la bizarul fenomen, de un val urias de lumina si, cu exceptia unui singur martor ocular, nimeni nu a auzit niciun zgomot. Totul a fost urmat de un incediu de padure care a durat aproximativ o ora, o ora si jumatate. Locuitorii din Danelgorsk au fost convinsi ca au asistat la un experiment militar intreprins de soldatii rusi incartiruiti la baza militara din apropierea orasului. Rapoartele ulterioare au demontat, insa, aceasta ipoteza, aratand ca nici Rusia si nicio alta tara nu efectuase teste in acea seara de ianuarie.

La trei zile dupa producerea incidentului, o echipa de ufologi, condusa de Valeri Dvuzhilny, s-a deplasat la locul cu pricina, acolo unde a anuntat ca a descoperit un peisaj de-a dreptul selenar. Solul parea ca fusese supus unei temperaturi uriase pe o suprafata de 2x2 metri (3x3 dupa alte relatari), rocile erau innegrite iar ramasitele carbonizate ale unui copac erau vizibile in imediata apropiere. Si mai bizar era faptul ca rocile si copacul carbonizat nu prezentau indicii ca ar fi ajuns in acea stare in urma incendiului de padure care a urmat bizarului eveniment.

Analizele la fata locului au scos la iveala mai multe particule cristalizate si bucati minuscule de metale topite, identice cu cele descoperite in situl de la Tunguska, precum si importante cantitati de zinc, bismut, siliciu, iridiu si alte elemente chimice rare. Un alt element descoperit in cantitate mare a fost aurul, si asta in conditiile in care nu exista mine de aur in apropiere de Dalnegorsk (la fata locului, concentratia de particule de aur era de 1,100 grame la tona metrica de minereu, iar depozitele de aur incep sa se formeze atunci cand concentratia ajunge la 4 grame/ tona metrica de minereu). Trebuie spus si faptul ca solul parea puternic magnetizat si nu exista nicio urma de radiatie. Dar bizareriile abia acum incepeau cu adevarat...

Atunci cand au incercat sa afle compozitia chimica a particulelor cristalizate, oamenii de stiinta rusi au observat ca acestea nu se dizolva in acizi sau in solventi organici si sunt rezistente chiar si in fata unor temperaturi extrem de ridicate. Singura modalitate prin care puteau fi crestate era folosirea unui diamant. In ele, cercetatorii au identificat, printre altele, metale extrem de rare: lantan, samariu, scandiu (element care se gaseste numai in Peninsula Scandinava, de aici si numele, si care nu are o utilitate in niciun domeniu), precum si sodiu si plumb. Nedumeriti, aceiasi cercetatori au incercat sa incalzeasca metalele in vid, dar un mister si mai mare a aparut in acel moment. La finalul experimentului, niciunul dintre metalele mentionate mai sus nu s-a mai regasit in compozitia particulelor recoltate de pe inaltimea 611. In schimb, in locul acestora au fost identificate urme de molibden, titan si reniu, alte doua metale extrem de rare.

Convinse ca a fost vorba de prabusirea unui aparat de zbor ultraperformant, trimis in misiune de spionaj de rivalii lor din SUA, autoritatile sovietice au cerut trimiterea tuturor celor 13 kilograme de mostre la Moscova, acolo de unde nu a mai venit, ulterior, niciun raspuns. Nimeni nu a mai vorbit despre acest caz pana in anul 1995, atunci cand o echipa de televiziune de la postul national TV din Rusia a incercat sa afle mai multe detalii de la cei implicati direct. Concluzia lor a fost una dezarmanta: "Toate analizele indica acelasi lucru, metalele nu au fost prelucrate de om si nici vreo tehnologie cunoscuta noua nu a fost folosita in realizarea lor. Originea particulelor carbonizate de metal si sferele cristalizare este cu totul alta decat cea umana".

Si totusi, fenomene stranii au fost inregistrate in jurul Inaltimii 611 pana in anul 1989. Localnicii au asistat la aparitia mai multor discuri zburatoare, care pareau sa planeze in jurul locului in care avusese loc impactul, pentru ca apoi sa dispara cu viteze uluitoare. Nimeni nu a oferit o explicatie oficiala nici pana in prezent.

Read More

Un lac subteran imens a fost descoperit pe Marte

Un lac subteran imens a fost descoperit în premieră pe Marte, lucru care creşte posibilitatea existenţei vieţii extraterestre, au declarat cercetătorii.

Aflat sub stratul de gheaţă marţian, lacul are aproximativ 20 de kilometri lăţime, informează AFP. Cercetătorii italieni susţin că este cea mai vastă întindere de apă descoperită pe Planeta Roşie.

„Este rezultatul excepţional al faptului că apa de pe Marte există şi furnizează condiţiile pentru dezvoltarea vieţii”, a declarat Alan Duffy, profesor din cadrul Universităţii Swinburne din Australia. În prezent, Marte este o planetă aridă, însă, în trecut, acum aproximativ 3,6 miliarde de ani, era un loc umed şi călduros.

Cercetătorii sunt dornici să descopere surse de apă contemporane deoarece ar putea deţine urme ale existenţei vieţii în trecut sau chiar şi în prezent. De asemenea, prin intermediul posibilităţii accesării apei, oamenii ar putea supravieţui în viitor pe Planeta Roşie.

Apa din lacul descoperit recent nu este însă bună pentru consum, de asemenea se află la o adâncime de 1,5 kilometri. Temperaturile de pe Marte sunt sub punctul de îngheţ al apei, însă aici apa îşi păstrează starea lichidă datorită prezenţei magneziului, calciului şi sodiului.

„Este o descoperire extrem de importantă ce creşte speranţele prezenţei vieţii pe Marte”, a declarat Fred Watson din cadrul Observatorului Astronomic din Australia.

Descoperirea a fost realizată prin intermediul instrumentelor de la bordul sondei Mars Express, lansată în 2003 şi operată de Agenţia Spaţială Europeană. Instrumentul poartă denumirea de Mars Advanced Radar for Subsurface and Ionosphere Sounding (MARSIS) şi a fost proiectat pentru a descoperi apă sub suprafaţa marţiană prin intermediul transmiterii pulsaţiilor radar.

Undele radio ce se propagă înapoi către sondă sunt analizate pentru obţinerea informaţiilor privind structurile ce s-ar putea afla în subteran. 

Read More

Complexa poveste a gravitatiei si a gaurilor negre

Complexa poveste a gravitatiei si a gaurilor negre. Se pare ca se confirma teoria controversată a lui Stephen Hawking, potrivit căreia găurile negre sunt portaluri către alte universuri. Un nou studiu îmbucurător pentru comunitatea oamenilor de știință o confirmă.

Cercetările anterioare indicau faptul că un obiect, odată căzut într-o gaură neagră, e distrus complet. Stephen Hawking a explicat că dacă un astronaut ar cădea într-o gaură neagră, el nu va rămâne blocat acolo. Desigur că nu ar putea reveni în Universul din care provine, dar va putea să se îndrepte spre un nou Univers, conform fizicianului britanic, care și-a expus această teorie în cadrul unei conferințe organizate la Universitatea din Stockholm.

[caption id="attachment_561" align="aligncenter" width="618"] Complexa poveste a gravitatiei si a gaurilor negre[/caption]

„Existența istoriilor alternative legate de găurile negre sugerează că acest lucru ar fi posibil (…) Gaura trebuie să fie foarte masivă și dacă se și rotește ar putea deschide un pasaj spre un alt Univers. Însă nu am putea să ne mai întoarcem în Universul nostru. Așa că, oricât de mult mi-ar plăcea ideea să zbor în spațiu, nu am de gând să încerc acest lucru”, a glumit savantul britanic.

Noul studiu îi confirmă teoria celebrului fizician, dar soarta celor care vor să călătorească într-o nouă dimensiune nu se anunță cu mult mai bună: oricine ar încerca să călătorească printr-o gaură neagră ar sfârși „spaghetificat”, potrivit The Independent. Cu alte cuvinte, corpul său ar deveni exact ca o macaroană, dar odată ce ajunge pe partea cealaltă, revine la dimensiunile inițiale. Totuși, corpul uman nu ar avea abilitatea de a supraviețui acestei transformări.

Cercetătorii de la Institutul de fizică corpusculară au propus un scenariu în care singularitatea e văzută drept o imperfecțiune în structura geometrică a dimensiunilor spațiu-timp. Pentru a testa această idee, fizicienii au folosit structuri geometrice similare cu ale unui cristal de grafen, care imită activitatea din interiorul unei găuri negre.

Pentru acest studiu, publicat în revista Classical and Quantum Gravity, echipa s-a concentrat asupra unui tip de gaură neagră încărcată electric. „Găurile negre reprezintă un laborator teoretic pentru a testa idei noi despre gravitație”, a declarat fizicianul Gonzalo Olmo. „Precum cristalele, ele au imperfecțiuni în structura lor microscopică, regiunea centrală a unei găuri negre poate fi interpretată ca o anomalie în spațiu-timp, care necesită noi elemente geometrice, pentru a le putea descrie mai precis”, a adăugat acesta.

Prin analiza noilor forme geometrice, fizicienii au descoperit un punct în centru, cu o suprafață sferică, reprezentând o gaură de vierme în mijlocul găurii negre. ”La o primă analiză, am rezolvat problema singularității, deoarece există o intrare în centrul găurii negre, o gaură de vierme, după care pot continua spațiul și timpul”, a afirmat dr. Gonzalo Olmo.

Read More