Este ușor să ne imaginăm Sahara ca un loc lipsit de viață, unde forțele neobosite ale naturii domină isoiria umană. Totuși, urmele unor oameni străvechi ne pun pe gânduri. În Sahara Occidentală, o regiune care se întinde pe coasta de nord-vest a Africii, există peste 400 de monumente vechi de piatră care stau astăzi mărturie faptului că în trecutul îndepărtat aici existau populații destul de dezvoltate din punct de vedere cultural. Acești megaliți datează și de acum 10.000 de ani, fiind realizați, cel mai probabil, de oamenii care migrau din centrul Africii către nordul continentului sau Europa.
“Este o regiune plină de monumente de piatră și alte structuri enigmatice”, susține Joanne Clarke, specialist în arheologie preistorică la Universitatea East Anglia.
Joanne Clarke împreună cu Nick Brooks, un cercetător specializat în schimbările climatice, au studiat această zonă, la nord de satul Tifariti, încă din anul 2002. Monumentele se prezintă într-o varietate de forme și au fost construite de mai multe culturi de-a lungul secolelor. Multe par a fi simple rânduri lungi de roci înfundate, în timp ce altele sunt puse în mod intenționat unele peste altele, sau în modele circulare.
Nu este clar ce semnifică monumentele. Se presupune că ar fi morminte sau locuri dedicate ritualurilor funerare. Această dorință de a marca anumite locuri cu megaliți a fost prezentă în nenumărate culturi de pe planetă, de la sciții din vechea Siberie până la Vikingii din nordul Europei, iar oamenii vechi din Sahara Occidentală nu erau diferiți de ceilalți cu privire la această practică.
Parcul arheologic Erqueyez din Sahara Occidentală găzduiește sute de peșteri sculptate, cu picturi pe pereți, care documentează specii de animale, cum ar fi gazele și antilope, și chiar specii care nu se mai găsesc în zonă, cum ar fi girafe, elefanți și rinoceri. Prezența acestor viețuitoare în trecut, a atras, cu siguranță, și popoarele migratoare din sudul Africii, ceea ce înseamnă că în trecutul îndepărtat această regiune a Saharei nu era dominată de dunele de nisip ci de o floră și faună bogată.
Astăzi, Sahara Occidentală este dominată de un climat tropical-deșertic, cu temperaturi medii ridicate de 38°C, cu un aer deosebit de fierbinte și uscat. Precipitațiile sunt reduse, 20–200 mm/an, iar amplitudinile termice diurne sunt foarte mari – 30°C în aer și 70°C pe sol. Temperatura medie a lunii ianuarie este de +10°C, iar a lunii iulie 35°C. Zona este una endoreică, lipsită de cursuri de apă permanente, rețeaua hidrografică fiind reprezentată prin ueduri, care se umplu cu apă în timpul ploilor ocazionale.
Dacă ți-a plăcut articolul ne poți urmări pe Facebook, pentru alte noutăți.
Descoperă și România Misterioasă, Misterele României.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu