Istorie uitată. Femeile samurai din Japonia

Descrierile samurailor se referă în general la bărbați, dar în Japonia au existat și Onna-bugeisha, femei-samurai care erau la fel de neînfricate.

Cu mult timp înainte ca Occidentul să considere că războinicii samurai erau în totalitate bărbați, a existat un grup de femei-samurai, luptătoare la fel de puternice și letale precum omologii lor masculini.

Erau cunoscute drept „Onna-bugeisha”. Erau antrenate la fel ca bărbații, pentru autoapărare și manevre ofensive. Erau pregătite să folosească o armă proiectată special pentru femei, numită naginata, care le oferea un echilibru mai bun pentru statura lor.

De-a lungul anilor, au luptat alături de samuraii bărbați, fiind judecate după aceleași standarde și având aceleași îndatoriri. Una dintre primele femei-samurai a fost împărăteasa Jingu.

În anul 200, a condus personal armata în bătălie, în cadrul războiului de cucerire a Coreei. Deși exista ideea răspândită că femeile erau inferioare bărbaților, că trebuie să fie supuse și să aibă grijă de treburile casei, se făceau excepții pentru femeile precum Jingu.

Onna-bugeisha erau considerate puternice, independente și erau încurajate să lupte alături de samuraii bărbați. După ce Jingu a deschis calea, alte Onna-bugeisha și-au făcut apariția.

Între 1180 și 1185, a izbucnit un război între două clanuri japoneze de frunte. Cunoscut drept Războiul Genpei, conflictul a implicat clanurile Minamoto și Tiara, care se luptau pentru dominație.

În cele din urmă, clanul Minamoto a câștigat, însă poate că această facțiune nu ar fi fost victorioasă dacă nu ar fi existat Tomoe Gozen. Dacă împărăteasa Jingu era „de nota 10”, Tomoe Gozen era „de nota 11”.

Era descrisă ca având un talent incredibil pe câmpul de luptă și un intelect extraordinar. În bătălie, era neîntrecută la lupta cu arcul și la călărit, precum și la mânuirea sabiei katana, o sabie tradițională a samurailor.

În afara câmpului de luptă era la fel de neînfricată. Trupele îi ascultau ordinele și aveau încredere în instinctul ei. S-a implicat în politică și vestea despre competența ei s-a răspândit în întreaga Japonie.

În scurt timp, liderul clanului Minamoto a numit-o pe Tomoe Gozen primul mare general al Japoniei.

Gozen nu a dezamăgit. În 1184, a condus 300 de samurai în luptă împotriva a 2.000 de războinici Tiara și a fost unul dintre cei cinci supraviețuitori.

Mai târziu în acel an, în timpul Bătăliei de la Awazu, l-a înfrânt pe războinicul de frunte al clanului Musashi, Honda no Moroshige, decapitându-l și păstrându-i capul drept trofeu.

Puține lucruri se știu despre soarta ei după bătălie. Unii spun că a luptat cu curaj până la moarte. Alții spun că a plecat pe cal, ducând cu ea capul lui Moroshige.

Nu există alte relatări despre ea după această bătălie, însă unii spun că s-a măritat cu un samurai și a devenit călugăriță după moartea acestuia. Timp de secole după faptele ei, femeile-samurai și-au făcut simțită prezența.

Ele alcătuiau o parte semnificativă din corpul samurailor, protejând satele și înființând școli în Imperiul Japonez pentru a instrui femeile în arta războiului și folosirea sabiei naginata.

În Japonia existau multe clanuri și toate aveau în rândurile lor femei-samurai. În cele din urmă, într-o perioadă de neînțelegeri între clanul Tokugawa, care se afla la conducere, și curtea imperială, în 1868, s-a creat un grup special de femei războinice numite „Joshitai”, conduse de o Onna-bugeisha de 21 de ani, pe nume Nakano Takeko.

Takeko fusese antrenată și ea în folosirea naginata. În plus, fusese antrenată în arte marțiale și fusese foarte bine educată, deoarece tatăl ei era un oficial de rang înalt de la curtea imperială.

Sub comanda ei, Joshitai i-au urmat pe samuraii bărbați în Bătălia de la Aizu. Au luptat cu curaj alături de bărbați, ucigând mai mulți inamici în luptă corp la corp. Dar Takeko nu avea cum să supraviețuiască glonțului care i-a străpuns pieptul în timpul bătăliei…

Cu ultima răsuflare, i-a cerut surorii ei să o decapiteze, pentru ca inamicii să nu-i ia corpul drept trofeu. Sora ei a făcut ce i s-a cerut și i-a îngropat capul la rădăcina unui pin din templul Aizo Bangemachi. Mai târziu, aici a fost ridicat un monument în cinstea ei.

Takeko este considerată a fi fost ultima femeie-samurai semnificativă și Bătălia de la Aizu este considerată ultima bătălia la care au luat parte Onna-bugeisha. La scurt timp după aceea, shogunatul, guvernul feudal militar, s-a prăbușit și conducerea țării a fost luată de curtea imperială.

Dar încă mai existau câteva femei-samurai. În întreg secolul XIX, femeile au continuat să sfideze tradiția și au luat parte la bătălii.


Între timp, restul lumii a rămas cu ideea că samuraii erau niște bărbați mari și puternici și că femeile erau supuse, uitând de moștenirea legendară a samurailor-femei Onna-bugeisha.

Dacă ți-a plăcut articolul ne poți urmări pe Facebook, pentru alte noutăți.