13:20
Just Admin
Stalin avea o părere foarte proastă despre femei
Urmându-i exemplul, nici ceilalți membri ai biroului politic sau comisari ai poporului nu apăreau însoțiți. De fapt tradiția conducătorilor sovietici de a-și ține soțiile în umbră fusese încetățenită de Lenin. Datorită Anei Kaplan, Artizanul Revoluției nu prea a avut timp să se afișeze cu Nadejda Krupskaia care, oricum, ca toate femeile șterse, era și excesiv de modestă. Cunoscând sentimentele lui Stalin pentru predecesorul său și pentru consoarta acestuia, ne dăm însă seama că nu se punea problema respectării vreunei tradiții.
Adevărul era cu totul altul: Stalin avea o părere foarte proastă despre femei, mai ales când acestea erau urâte și prea active. Doar era gruzin, și încă unul de modă veche, pentru care femeia era bună doar pentru trei lucruri - să gătească, să facă curățenie și să nască copii. Lenin încă agoniza la Gorki când Stalin a declarat despre Krupskaia: „dacă se duce la aceeași toaletă cu Lenin, asta nu înseamnă că știe ce este aceea leninism“.
Iar mai târziu, când Krupskaia, în naivitatea ei, mai credea în scrupulele lui Stalin, el a fost și mai brutal: „Dacă nu-ți ții gura, o să-i facem rost partidului de o altă văduvă a lui Lenin“.
Dacă le desconsidera pe femei din punct de vedere intelectual, aceasta nu înseamnă că nu le aprecia farmecele. Chiar dimpotrivă. Una, două, trei, patru femei ..., dar cine să le mai țină socoteala? Și cine ar fi îndrăznit să-i ceară socoteală? Și, în definitiv, cine ar fi rezistat tentației de se afla în pat cu Tătucul - omul cel mai iubit din marele stat sovietic?
Sau ar fi îndrăznit să-l refuze pe dictatorul sângeros, monstrul - cu chip de om? Dacă la început, până a i se altera simțurile, a putut să o respecte, să o prețuiască, să o iubească și să sufere pentru femeia iubită, cu timpul, când se va transforma treptat în fiară, se va culca cu femeile (așa cum va recunoaște el însuși față de aceea care i-a fost amantă statornică timp de aproape douăzeci de ani), pentru a-și satisface poftele instinctuale.
Și totuși, în ciuda secretului întreținut asupra vieții private a marilor dictatori (pentru a ascunde faptul că originea sa nu era sută la sută ariană, Hitler a mers până acolo încât a dat ordin să se șteargă cu dalta literele de pe monumentul funerar al evreului care a violat-o pe bunica sa Anne Schiklgruber), după „deschiderea“, facilitată de perestroikă, istoricii ruși au reușit să identifice principalele femei care au ocupat un oarecare loc, fără să joace vreun rol, în viața lui Stalin.
Prima soție, aleasă de mamă
Iosif Djugașvili s-a căsătorit de timpuriu, la puțin timp după ce a abandonat seminarul. Conform tradiției gruzine, soția i-a fost aleasă de către mama sa. Se numea Ekaterina Svanidze și era o fată simplă de la țară, de loc din Didi-Lilo, un sătuc din apropiere de Tbilisi, educată în spiritul credinței în Dumnezeu, al fricii și respectului față de soț.
Pe tânărul soț nu-l deranja religiozitatea ei; de fapt niciodată nu va fi atât de pornit împotriva religiei precum au fost Lenin, Krupskaia, Troțki. S-a spus chiar că în momentele cele mai grele ale războiului Stalin îl invoca pe Dumnezeu, iar unul din primele documente semnate de el pe timp de pace a fost un decret prin care se înapoiau bisericii mai multe odoare, inclusiv moaștele unor sfinți. Iosif se implicase încă din 1900 în activitatea revoluționară și era tot timpul plecat, dar a găsit răgaz să-i facă Ekaterinei un copil. Ea își îngrijea copilul și-și aștepta cu răbdare soțul.
Numai că sorții au vrut ca el să scape de toate pericolele și ea să moară de o boală pe vremea aceea (în 1909) incurabilă, lăsându-l pe Iakov orfan de mamă. Se pare că pierderea primei soții l-a afectat mult pe Stalin. Iosif Iremașvili, prietenul lui din tinerețe, își amintește că după înmormântarea Ekaterinei acesta ar fi declarat: „Katia îmi înmuia inima împietrită. A murit, și odată cu ea au murit și ultimele mele sentimente calde pentru oameni“.
Pașa îi provoacă insomnii
Relația cu o altă femeie, după moartea primei sale soții, dar tot din perioada ilegalității, va avea urmări tragice cu reverberații în timp. După cum îi va povesti el însuși în primăvara anului 1939, „amantei statornice“, Vera Davîdova, prim-solistă la Teatrul Mare din Moscova, această relație îi crea coșmaruri:
„Iosif Vissarionovici nu putea să adoarmă. După ce a fumat două pipe a început să mi se confeseze:
- Nu știu, Verocika, dar de vreo zece zile mă chinuie același vis.
- Ce vă preocupă, iubitule?
- În tinerețe, când eram în surghiun la Turuhansk, am cunoscut o fată. Nu ieșise niciodată din satul ei, Novaia Uda. Stătea cu mama sa, aveau o căsuță sărăcăcioasă. Fetei i-a plăcut de mică să citească, împrumuta cărți de la deportați. Pașa era o fire blândă, visătoare. Seara citeam împreună poveștile lui Saltîkov-Șcedrin. Pe atunci eram foarte singur, aveam nevoie de căldură, de mângâierea unei femei. Ne-am apropiat, ne-am iubit și ne-am jurat să nu ne mai despărțim niciodată. Numai că soarta a vrut să fie altfel. Pe mine m-a copleșit activitatea revoluționară, iar Pașa a rămas la Novaia Uda. Până în 1926 n-am mai auzit nimic de ea, când am primit o scrisoare. La începutul scrisorii, așa cum se obișnuiește pe la noi, Pașa mă întreba de sănătate, apoi a spus că, după evadarea mea, mi-a născut un fiu, pe care l-a crescut cu greu, că nu are din ce trăi, că mor pur și simplu de foame. Nu i-am răspuns. Nu voiam să atrag anumite suspiciuni. Peste vreo zece ani am mai primit o scrisoare, de la fiul Pașei. Mi-a trimis fotografia mamei care era pe moarte și mai spunea că lucrează la un sovhoz, că nu are familie și că vrea să se întâlnească cu mine. Am rupt scrisoare. Nu demult am mai primit o scrisoare - de la o închisoare din Irkuțk: fiul Pașei mă ruga să-l ajut. L-am trimis pe Poskrebîșev (secretarul personal, omul cel mai devotat lui Stalin - n.a.) acolo. Sărmanul băiat era nevinovat. La propunerea noastră a fost numit directorul muzeului din căsuța unde am locuit când eram surghiunit. De atunci însă nu mai am liniște - noaptea am coșmaruri, dorm agitat, dimineața mă trezesc transpirat.
- Vă pare rău de Pașa și de fiu?
Stalin a răspuns sec:
- De morți nu trebuie să-ți pară rău.“
(citat din L. Gandlin -Confesiunile Verei Davîdova, iubita lui Stalin, apărută în traducerea subsemnatului la ed. Paideea, 2003).
Nadia - mai mică cu 20 de ani
În timpul revoluției Stalin se apropie tot mai mult de Lenin, care începe să-l aprecieze. Preluând puterea, acesta îl include în guvern, unde va conduce Comisariatul pentru problema naționalităților. În anul 1918, guvernul urmează să se mute la Moscova, iar comisarii poporului (miniștri - n.a.), toți căsătoriți, vor locui împreună cu familiile în Kremlin. Fie că noua poziție politică impunea ca și Stalin să devină familist, fie că acesta se săturase de singurătate, fie că s-a îndrăgostit de Nadia, fiica lui Alliluev, gazda sa din Petrograd, cert este că la Kremlin se va muta împreună cu nevârstnica sa soție (mai mică ca el cu douăzeci și doi de ani).
În legătură cu împrejurările în care s-au căsătorit există mai multe variante, dintre care o amintim pe cea relatată de Anna, sora Nadiei, când s-a întors, aproape decrepită, din exilul stalinist: în drum spre Țarițîn, în timpul nopții Stalin ar fi violat-o pe Nadia, care-i era subalternă. Tatăl ei, Serghei Alliluev, vechi tovarăș de luptă cu Stalin încă din Tbilisi, care se afla în același vagon, a vrut să-l împuște pe netrebnic, dar acesta i-a cerut în genunchi îndurare, jurându-se că o va lua de nevastă. Afirmația Annei este însă infirmată chiar de către fiica lui Stalin, Svetlana Allilueva (foto dreapta, circa 1970), din a cărei carte Numai un an cităm:
„Deși viitoarea soacră îl simpatiza pe Stalin, ea s-a opus căsătoriei, încercând să o convingă pe mama că nu e bine ce face. Ea n-a fost niciodată de acord, socotind că mama va fi nefericită, iar mai târziu va considera sinuciderea ei drept urmare a acestei greșeli.“
La Țarițîn, în focul luptelor sângeroase cu albii, unde Stalin și-a dovedit iscusința de strateg, dar, mai ales, cruzimea sălbatică, își va petrece Nadejda Allilueva luna de miere. Era încă un copil, abia ieșit de pe băncile școlii și, deși supsese ideologia comunistă odată cu laptele mamei, încă nu-și dădea seama de tragedia la care era și ea - în mod indirect - părtașă. Stalin revine însă victorios la Moscova, iar Nadia va lucra ca secretară a lui Lenin. Este o funcționară foarte conștiincioasă și acesta îi va încredința materiale de mare răspundere, atrăgându-i atenția asupra caracterului lor ultrasecret. Copleșită de importanța muncii sale, ea refuză să-i spună lui Stalin „ce mai pune la cale“ Lenin.
Aceasta a fost prima neînțelegere dintre tinerii căsătoriți și Nadia a început să-și privească soțul cu ochi critici. În special de când a dactilografiat Testamentul lui Lenin. A trebuit să recunoască și ea, în sinea ei, că are un soț impulsiv, bădăran, brutal etc... Mai ales că făcea comparație cu Lenin, Krupskaia, Troțki ș. a., mai echilibrați, mai ponderați, la care erau alte relații de familie. Între timp se naște Vasili, apoi Svetlana. Și îl aduc în familie pe Iakov, băiatul din prima căsătorie, și îl mai înfiază și pe fiul lui Artiom, care fusese ucis de albi.
O soție neluată în seamă
Dar relațiile dintre soți se deteriorează și din cauza părerilor diferite în ceea ce privește educația copiilor. Ce mamă ar fi putut suporta impasibilă următoarea scenă, relatată de Troțki în memoriile sale:
„Îmi spune Buharin:
- Tocmai am venit de la Koba. Și știți ce făcea? Îl ridica din pătuț pe băiețelul său de un an (Vasili -n.a.) și-i sufla fumul de la pipă în față!
- Nu pot să cred!
- E purul adevăr.
Mititelul se îneacă și urlă, iar Koba se prăpădește de râs: Lasă că așa devine bărbat!“
Moare Lenin, Stalin îi ia locul în conducerea partidului și, implicit, a statului sovietic. Statutul social al Nadiei ar fi trebuit să se schimbe, dar ea, rămasă fără obiectul muncii, se transferă ca redactor la o revistă. De copii se ocupă bona, menajul este făcut de femeile de serviciu de la Kremlin. Nadia se înstrăinează tot mai mult de soț - se închide în ea, devine tot mai impulsivă, nu-i mai suportă jignirile. Sau, dimpotrivă, îl apostrofează în prezența unor străini. El consideră că ea este schizofrenică (din mărturiile celor care au cunoscut-o mai bine rezultă că era labilă psihic), ca și mama și sora sa Anna. În urma unei crize de nervi ea își ia copiii și pleacă la părinți, el o aduce înapoi etc...
În 1927 încep epurările din partid. Primul cade Troțki. Îi urmează alți activiști din opoziție, cu care Nadia se simțea înrudită afectiv. Încearcă să-i spună soțului că nu e bine ceea ce face, dar acesta o repede în stilul său caracteristic. Și la fel se va întâmpla de fiecare dată când ea va încerca să-i spună ce gândește. Iată ce povestește Molotov:
„Când Stalin era într-o izolare aproape totală din cauza forțării procesului de colectivizare, a foametei generalizate și a execuțiilor în masă, Allilueva s-a găsit să-l bată la cap, probabil sub influența tatălui său, să o lase mai moale cu colectivizarea. Mama ei, care mai păstra încă legătura cu satul, îi povestea tot felul de grozăvii care se petreceau la țară. Ea i-a spus toate acestea lui Stalin, care i-a interzis să o mai primească la Kremlin. Ea se întâlnea totuși cu mama în oraș”.
Este evident că Molotov se situează de partea lui Stalin. Bajanov, care i-a fost secretar lui Stalin în perioada aceea și a emigrat ulterior în Franța, va descrie atmosfera din menajul celor doi:
„Stalin se purta acasă ca un despot. Zile întregi nu scotea o vorbă, ignorându-și soția și fiul“.
Nadia era și înainte evlavioasă, dar pe fondul neînțelegerilor din familie, încearcă să-și găsească echilibrul în religie. Pare paradoxal, dar prima „tovarășă“ a primului stat comunist - ateu, începe să fie văzută tot mai des la biserică.
Sinucidere sau crimă?
Dar a venit ziua de 7 noiembrie 1932. S-a sărbătorit cu mult fast a 15- a aniversare a revoluției din octombrie. În cartea sa, Kremliovskie jionî (Soțiile de la Kremlin), Moskva, 1992, scriitoarea Larisa Vasilieva descrie astfel ultimele zile din viața Nadejdei Allilueva: Soțul era în tribuna Mausoleului. Allilueva mergea în primul rând al coloanei de manifestanți de la Academia industrială (unde era studentă): înaltă, sveltă, cu paltonul descheiat. A trecut zâmbitoare prin fața tribunei, spunea ceva celor din rând cu ea. Ovaționa, fața ei albă radia de fericire...
După ce a ieșit din Piața Roșie, s-a întors cuminte și și-a ocupat locul la tribuna de jos. A doua zi a participat la recepția de la Kremlin. Buharin îi va relata lui Troțki că la recepție Stalin s-a îmbătat și a început să arunce în ea, care stătea în fața lui, cu mucuri de țigară și cu coji de portocală. Jignită, Nadia s-a ridicat și a plecat singură acasă. Svetlana Allilueva, care pe atunci avea doar șase ani, prezintă o variantă oarecum diferită (din ceea ce i-a povestit mai târziu Molotov) - Stalin i-ar fi reproșat că nu bea și ar fi îndemnat-o pe un ton agresiv: „Hei, tu, bea!“ Nadia i-ar fi răspuns ofensată: „Eu nu sunt hei, tu!“ și ar fi ieșit din sală.
După unele surse, de la recepție Stalin s-ar fi dus la Voroșilov, iar de acolo, la o altă femeie și ar fi ajuns acasă abia în zori. Când econoama a intrat dimineața în cameră să o trezească, Allilueva zăcea pe dușumea, într-o baltă de sânge, având alături pistolul Walter - cadou de la fratele ei Pavel. Împreună cu dădaca au ridicat-o pe canapea. Nu au avut curajul să-l trezească pe Stalin (soții dormeau demult separat) și au telefonat lui Enukidze (nașul de botez al Nadiei) și soției lui Molotov, de care Stalin și soția sa erau mai apropiați. Aceștia i-au comunicat vestea lui Stalin. Și tot ei îi vor povesti mai târziu Svetlanei, care va consemna întocmai în cartea citată.
Au existat zvonuri potrivit cărora însuși Stalin și-ar fi împușcat soția. Dar numai zvonuri, fără consistență, de genul acestuia: Budionnîi ar fi povestit la un chef că, întorcându-se acasă, Stalin a intrat în dormitor și a văzut draperia de la fereastră mișcându-se. Fiind obsedat că ar putea fi asasinat, a scos pistolul și a tras. După draperie se afla soția sa, care privea afară. Căsnicia lor era de o vârstă cu tânărul stat sovietic. Revoluția reușise să distrugă un sistem; bruta de Stalin, produsul revoluției, a reușit să-i distrugă viața Nadiei. Dacă este foarte puțin probabil ca Stalin să o fi împușcat pe Allilueva, atunci nu există nicio îndoială că el este vinovat moral de moartea ei. Oricum, dacă ea nu se sinucidea, ar fi lichidat-o el mai târziu împreună cu alți „dușmani ai poporului“.
Amantele - trimise în Siberia
Despre moralitatea conducătorilor comuniști circulau zvonuri deloc onorante pentru ei. Materialele publicate după 1990 - documente de arhivă, memorii ale foștilor miniștri sau membri ai biroului politic, mărturii ale personalului de deservire, dovedesc că trista realitate depășea cu mult aceste zvonuri. Aflăm astfel că bătrânelul Kalinin se dădea în vânt după tinerele balerine, alegându-și victimele dintre elevele școlii de balet sau dintre dansatoarele de la Teatrul Mare. Iar Beria, Iagoda și Ejov, ca să-i enumerăm pe cei care s-au perindat la comanda KGB, făceau să dispară fără urmă femeile de care abuzau.
În această privință Tătucul era mai generos - le trimitea pentru educare prin muncă și pentru conservare prin frig tocmai în Siberia. Allilueva era încă în viață atunci când Stalin a început să se întâlnească cu Egorova, soția primului locțiitor al lui Voroșilov, comisarul poporului pentru apărare. Interesant, cum ar fi reacționat gruzinul gelos dacă ar fi știut cu câți bărbați din protipendada moscovită se culcase generăleasa înainte de a ajunge în patul lui?
Au circulat zvonuri și despre relația lui cu o altă generăleasă, Tamara Guseva, cu care și-ar fi petrecut noaptea în care s-a sinucis soția. Rămas pentru a doua oară văduv, Stalin n-a găsit pe altcineva cu care să se consoleze decât pe Jenea Allilueva, cumnata sa! După un timp a trimis-o și pe aceasta în Siberia, de unde se va întoarce, în 1953, doar o epavă vie. După cum ne putem da seama, Stalin nu voia să se știe prea multe despre viața sa personală. Așa se explică de ce i-a exterminat pe toți cei care i-au fost apropiați. Și aceeași soartă au avut-o și soții încornorați - A.I. Egorov a sfârșit împușcat, iar Pavel Alliluev – otrăvit.
Cu timpul însă Stalin a început să aibă gusturi mai rafinate în materie de femei și-și racola amantele dintre artistele Teatrului Mare din Moscova, pe care-l frecventa cu regularitate: spectacole de gală la diverse zile festive, aniversări, premiere. La un astfel de spectacol a văzut- o pentru prima oară pe tânăra cântăreața de operă Vera Davîdova , solistă la teatrul de operă din Leningrad, venit în turneu la Moscova.
Era în anul 1932. Dictatorul a fost cucerit de talentul, dar mai ales, de frumusețea, distincția, tinerețea și prospețimea divei. La sfârșitul spectacolului a invitat- o în loja oficială și i-a propus să se transfere la Teatrul Mare. Ea a cerut timp de gândire, dar el i-a spus că aceasta este o sarcină din partea guvernului sovietic. În câteva săptămâni s-a văzut mutată la cel mai prestigios lăcaș de cultură din țară, cu locuință în centrul Moscovei și ajunsă în patul celui mai iubit(!) dar și urât, temut și blestemat om din Uniune.
Nici în visele ei cele mai fanteziste (sau sinistre?) nu se gândise cântăreața de operă că ar putea să-i devină atât de apropiată Tătucului. După cum am văzut, părerea ei nu a contat nici atunci când a fost să se mute la Moscova și nici când a trebuit să urce în patul lui. Dar odată intrată în joc, nu mai putea da înapoi. Și-a folosit toate farmecele, dar și talentul ei de actriță ca să-l păstreze cât mai mult în mrejele sale. Și a reușit cu prisosință, fiindu-i timp de două decenii femeia cea mai apropiată, făcându-l să i se destăinuie, dar și acceptând să fie folosită după bunul lui plac.
Suspiciosul Stalin căpătase atâta încredere în ea, încât o invita la întâlniri oficiale, sau în cadru restrâns - cu membri ai biroului politic și ai guvernului, unde se discutau probleme politice sau de stat, la primiri de scriitori, de oaspeți străini. A plătit însă scump favoarea de a-i fi amantă oficială, fiind nevoită să-i suporte toanele, ciudățeniile, gelozia, brutalitățile și jignirile. O singură dată a îndrăznit și ea să-i ceară să fie respectată și iată cum a ripostat bărbatul care credea că i se cuvine totul:
„ - Întotdeauna când plec undeva, dv. deveniți gelos, mă jigniți. Iar dv. vă culcați cu Barsova, Lepeșinskaia, Zlatogorova, cu Valecika și cu mai știu eu cine.
Am avut noroc că Stalin era în toane bune. A izbucnit în râs.
- O să-ți spun ceva să te liniștesc. Nu am de gând să mă însor. Nu e cazul să dai importanță capriciilor mele. Ți-am mai spus că nimeni pe lumea asta nu mă poate schimba. A încercat, dar fără succes, chiar și Lenin. M-am atașat foarte mult de tine, Verocika. Să te bucuri și să te mândrești cu asta. Și îți interzic categoric să mai aduci vreodată vorba de asta. Ar fi păcat să rupem de tot relațiile, ceea ce ar avea pentru tine urmări dintre cele mai neplăcute. Și-a încheiat replica țipând, cu ochii injectați de ură.“
Și puțin a lipsit să nu plătească cu viața. Simțind că i se apropie sfârșitul, Dictatorul a dat ordin să fie executată și numai afecțiunea pentru artistă a lui Poskrebîșev, omul lui de încredere, a făcut să nu sfârșească și ea ca soțiile multor membri ai biroului politic - în Siberia, sau cu un glonte în ceafă, la Lubianka.
Femei folosite pentru „satisfacerea unor instincte”
Molotov, care l-a cunoscut bine, fiindu-i mai apropiat, afirma în memoriile sale că Stalin avea trecere la femei. Era normal: era doar un învingător. Totdeauna învingător, indiferent prin ce mijloace. Și mai avea și alte atuuri: era dictator. Își putea permite să aibă orice femeie. Și era caucazian. Caucazienii sunt bărbați virili. Într-o clipă de exasperare (care putea să o coste viața), amanta înșelată a enumerat câteva dintre femeile care se perindau prin patul Dictatorului. Într-adevăr, cântărețele de operă Valeria Barsova, Bronislawa Zlatogorova, Natalia Spiller și balerinele Olga Lepeșinskaia, Marina Semionova - toate de la Teatrul Mare au făcut parte din harem.
Un lucru interesant: fiind colege, știau una de alta, se dușmăneau și își făceau șicane. Nu îndrăzneau însă mai mult, de teama să nu-l supere pe sultan. O situație privilegiată a avut-o Valea Istomina, econoamă la vila lui Stalin de la Kunțevo. O fetișcană blondă, durdulie, îmbujorată, plesnind de sănătate - aceasta a fost femeia la toate, angajată în anul 1935 în locul celei care a îndrăznit să-i spună Verei într-o seară cum să se poarte cu Stalin, obosit de peste zi. Vera și-a dat imediat seama că tânăra zâmbăreață îi pregătea nu numai mâncarea, dar, când era nevoie, îi mai încălzea și patul locatarului singuratic al vilei din pădure.
După cum am văzut mai sus, Dictatorul nici nu a catadicsit să nege acest lucru. De fapt i-a recunoscut singur, cu altă ocazie, că Valea e doar pentru „satisfacerea unor instincte“. Pe lângă „calitățile“ enumerate mai sus, Valea mai avea una - să nu fie geloasă. Și-ar fi pierdut culoarea sănătoasă a obrajilor, dacă ar fi suferit ori de câte ori le făcea patul, le pregătea baia sau le aducea cina și micul dejun femeilor care înnoptau uneori în camera lui Stalin. Și n-ar fi rezistat să rămână acolo până ce locatarul s-a mutat - temporar, e adevărat - în Mausoleul de la Kremlin.
Roza Kaganovici folosită în scopuri politice
Au circulat foarte multe zvonuri în legătură cu o așa-zisă relație, care urma să fie legalizată, între Roza Kaganovici, sora celui mai longeviv ministru sovietic, și Dictator. Aceasta iar fi fost băgată în mod deliberat în pat de către Beria, Molotov și Kaganovici, în dorința de a câștiga, astfel, un ascendent asupra cuplului Jdanov - Malenkov, care erau la un moment dat favoriții lui Stalin (fiul lui Jdanov era căsătorit cu Svetlana Allilueva). Malenkov își dă seama de manevră și împreună cu Poskrebîșev încearcă să le dejoace complotul. Iată ce-i relatează Poskrebîșev, Verei Davîdova, care ar fi fost și ea afectată de reușita troikăi:
„Erau convinși că le va reuși manevra și atunci troika asta de păduchi va pune mâna pe Iosif Vissarionovici. Numai că fiecare poveste are și un substrat. Cei trei reușiseră să o convingă pe Roza. Stalin a pus ochii pe ea în timpul unui banchet la Kremlin. Eu și cu Malenkov am reușit să stenografiem o discuție a lui Molotov cu Beria. Roza îl vizitează pe Stalin o dată pe săptămână. Cei trei trag nădejde că ea va rămâne gravidă cu Stalin, dar noi n-o slăbim din ochi pe năsoasă. Dacă se întâmplă asta, o ducem cu forța la avort și acolo, cine știe, o tăiem de tot pe jidaucă“. (idem)
Rugată de Larisa Vasilieva, care strângea material pentru cartea citată, să-i spună mai multe despre Roza, Serafima Mihailovna, nora lui Kaganovici, a declarat că socrul său nu a avut nici o soră! E foarte probabil ca, din motive numai de ea știute, Serafima Mihailovna să fi ascuns adevărul. Pentru că prea s-a vorbit mult (e adevărat, mai cu fereală) despre această Roza Kaganovici încă de pe vremea când celelalte personaje mai erau în viață. Dar pentru articolul nostru e mai puțin important dacă ea a existat cu adevărat sau nu. Am descoperit și așa destule femei care i-au fost cu adevărat amante. Și câte vor mai fi fost...
Dacă ți-a plăcut articolul ne poți urmări pe Facebook, pentru alte noutăți.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu