Şamanii în istoria omenirii

Şamanii în istoria omenirii.Figura mistica a samanului exista in cultura umana de mii de ani pe aproape toate continentele lumii si totusi originea si natura puterilor samanilor nu au fost inca pe deplin explicate. Respins, in general, de comunitatea stiintifica, samanismul continua totusi sa joace un rol important atat in tamaduire, cat si in divinatie in locuri indepartate si izolate ale lumii, cum sunt padurea tropicala din Amazonia si regiunile tribale din Mongolia. Samanismul continua totusi sa joace un rot important atat in tamaduire, cat si in divinatie…

Cuvantul saman provine din limba triburilor tunguse din Rusia siberiana, dar practica samanismului este raspandita pe tot globul. El are numeroase variante: exista samanismul turcic, mongol, manciuriano-tungus, coreean, japonez, fino-ugric, amerindian, celtic si african, dar toate sunt modelate pe baza acelorasi principii de baza.

Perceput astazi ca un fel de vraci, samanul se bucura in vechime de respect in calitate de vindecator si de sfatuitor si era in multe privinte un fel de psihoterapeut primitiv. Oamenii ii consultau pe samani pentru a se vindeca de bolile lor fizice, mintale sau emotionale, ori pentru a descoperi secretele viitorului si ale trecutului. Samanul reusea sa joace aceste roluri actionand ca o punte psihica intre lumea aceasta si cea de dincolo.

Elementul central al principiului samanismului este conceptul „zborului sufletului”. Orice tamaduitor sau tamaduitoare ale carei practici se centreaza pe principiul sufletului care zboara este considerat saman. Acesti oameni credeau ca o parte din sufletul omenesc poate sa paraseasca trupul – de exemplu, atunci cand acesta doarme si viseaza. Pentru a-i ajuta pe altii, samanul trebuie, mai intai, sa-si elibereze propriul suflet, ajungand in cadrul acestui proces la asa-numita „stare de extaz”.

Aceasta stare de constienta modificata poate fi provocata prin diverse mijloace, adesea combinate intre ele, cum ar fi cantatul inganat repetitiv, rapaiala tobei sau meditatia intensa. Samanii aveau cunostinte ample despre natura, mai ales despre flora si foloseau plante sau ciuperci halucinogene pentru a induce starea de vis. Aceste substante sunt adesea foarte otravitoare, astfel ca samanul risca sa intre in coma, in colaps sau chiar sa moara. Odata ajuns in aceasta stare asemanatoare cu transa, samanul poate sa comunice cu lumea nevazuta a spiritelor. Convinsi ca toata cunoasterea este cuprinsa in natura insasi, samanii consulta stancile, copacii si pamantul si vorbesc cu spiritele puternice ale animalelor pentru a dobandi informatii utile.

Spiritele animalelor sunt paznici spiritualisti care vegheaza asupra sufletelor oamenilor. Credinta in puterea animalelor este o parte integranta a practicii samanilor. Intr-un concept similar asemanator celui despre ingerul pazitor, spiritele animalelor sunt paznici spiritualisti care vegheaza asupra sufletelor oamenilor. Samanul credea ca fiecare persoana isi are propriul spirit de animal, ale carui caracteristici se manifesta in atributele ei individuale. De exemplu, spiritul unui urs confera acesteia intelepciunea ursului, ceea ce reiese din comportamentul respectivei persoane.

[caption id="attachment_228" align="aligncenter" width="744"] Şamanii în istoria omenirii[/caption]

Consultand spiritele locului sau ale animalelor, samanul poate dupa aceea sa-i ajute pe oameni intr-o problema specifica sau ii poate vindeca de bolile lor. Daca un om are nevoie de sfaturi inainte de a lua o decizie dificila, samanul poate consulta spiritul animal al omului in cauza. Daca apare o calamitate sau o epidemie in tara, samanul va fi rugat sa intre in legatura cu spiritul locului pentru a afla care este motivul si cum se poate remedia situatia. Daca este vorba de o boala, de exemplu, depresie sau coma, samanul va atribui aceasta stare faptului ca o parte din sufletul acelui om s-a pierdut. In acest caz, misiunea samanului este sa ajunga in lumea spiritelor si sa indrume acel suflet inapoi, la locul lui.

Notiunea de zbor al sufletului, esentiala in samanism, nu este ceva neobisnuit. De exemplu, ideea ca nu este bine sa trezesti un somnambul isi are originea in credinta pagana conform careia atunci cand persoana merge in somn, sufletul ei este despartit de trup si daca somnambulul este trezit prea devreme, sufletul acela ratacit nu va mai avea timp sa se intoarca la locul lui. Interesant este ca atunci cand se vorbeste despre moartea aparenta sau despre experientele extracorporale se spune ca sufletul paraseste trupul. Persoanele care au trecut prin astfel de experiente au povestit adesea ca avusesera senzatia ca trupul le fusese despartit de suflet, dupa care acestea s-au reintalnit, atunci cand incidentul a luat sfarsit.

Cand comunicarea cu lumea spiritelor inceteaza si samanul se trezeste din starea de transa, impartaseste tribului experienta pe care a trait-o prin cantec, dans si povestire. Daca a mancat ciuperci halucinogene, samanul poate decide uneori sa implice si alte persoane in experienta lui, intr-un mod mai putin obisnuit, intrucat substanta activa a acestei ciuperci puternice nu poate fi descompusa de corpul omenesc, aceasta trece in urina, pe care samanul o dilueaza si o ofera celorlalti membri ai tribului. In felul acesta, toata lumea poate simti o parte din „extazul” pe care l-a trait samanul.

Unii oameni considera ca rolul samanului poate fi comparat cu cel al vindecatorului prin credinta; pacientii cred cu atata forta in puterea mistica a samanului de a-i vindeca, incat intr-adevar starea lor se amelioreaza -cu alte cuvinte, este vorba de un fel de hipnoza sau autohipnoza. Altii sustin, dimpotriva, ca poate este momentul sa reexaminam puterea cunostintelor ancestrale in lumina succesului incredibil de care s-au bucurat samanii de-a lungul catorva mii de ani. Sigur ca acest lucru, sustin ei, se bazeaza pe ceva mai mult decat pe simplele superstitii cu componenta psihosomatica.

S-a mai spus ca s-ar putea ca samanul sa fi avut un fel de legatura paranormala cu pamantul care nu este cunoscuta lumii moderne. Practicile samanice au fost precumpanitoare in societatea primitiva cand oamenii erau vanatori si culegatori si traiau foarte aproape de ordinea fireasca a lucrurilor, iar viata lor era reglementata de ritmurile naturale ale anotimpurilor.

Cand a inceput sa practice agricultura, omul a devenit capabil sa exercite controlul asupra anumitor aspecte ale naturii, cum ar fi culturile agricole si, din acest moment, teama si superstitiile legate de puterea suprema a naturii au slabit in intensitate. S-ar putea ca, rupand legatura stransa pe care o aveau cu natura, oamenii sa fi pierdut baza vitala de cunostinte atat de familiare samanilor, indiferent in ce lume ar fi actionat.

Oricare ar fi sursa din care isi extrag samanii remarcabilele lor puteri, nu gresim daca afirmam ca mai sunt si astazi oameni care cred sincer in calitatile lor paranormale si in puterea de a comunica cu spiritele din natura. Daca mai aruncam cate o privire in trecut in loc sa ne uitam numai spre viitor, s-ar putea sa descoperim ca stramosii nostri nu erau deloc chiar asa de primitivi.