08:34
Just Admin
„Insula Morţilor” sau numele său oficial Insula Hart, aflată lângă New York City, este locul de odihnă pentru aproximativ un milion de oameni. Noile observaţii arată că dezintegrarea insulei - ce implică şi surparea solului ca urmare a eroziunii - duce la dezgroparea resturilor umane.
„Rămăşiţele scheletice sunt efectiv scoase din pământ”, a precizat Melinda Hunt, directoarea organizaţiei non-profit Hart Island Project. „Schelete întregi cad de pe colină pe plajă şi sunt luate apoi de valuri”.
„Plaja Oaselor” s-a erodat timp de decenii din cauza furtunilor şi vremii capricioase, iar după ani de administrare defectuoasă a autorităţuilor din New York City (conform celor de la Hart Island Project), dezgroparea vestigiilor umane a atins un punct critic.
Insula nu este deschisă publicului, dar observaţiile organizaţiei non-profit au ajuns în atenţia mediei şi au dus la măsuri imediate ale oficialilor care au trimis o echipă de arheologi, care a recuperat deja 174 de oase culese din mai multe locuri, inclusiv şase cranii care acum vor fi reîngropate, relatează Science Alert.
Lucrările de reconsolidare ale insulei vor începe anul viitor, iar până atunci este imposibil de estimat în ce stare se va afla aceasta, respectiv câte rămăşiţe umane vor mai fi scoase la suprafaţa din cauza eroziunilor.
Insula a fost folosită pentru prima dată ca cimitir pentru soldaţii care au murit în Războiul Civil, dar apoi a devenit loc de odihnă pentru oamenii săraci care nu îşi permiteau o înmormântare privată. Aici mai sunt îngropaţi şi câteva mii de nou-născuţi care au murit la naştere sau la scurt timp după aceea.
Cei mai mulţi dintre locuitorii New York-ului nici nu ştiu de existenţa acestei insuliţe, situată la est de Bronx. Insula adăposteşte unul dintre cele mai mari, dar şi cele mai puţin cunoscute cimitire: aproximativ un milion de oameni sunt înmormântaţi aici în gropi comune, săpate de deţinuţi. Abia recent autorităţile au început să permită accesul publicului pe Insula Hart, dar vizitarea ei este în continuare problematică.
Începând din anul 1869, pe Insula Hart au fost îngropaţi copii născuţi morţi, oameni foarte săraci, persoane fără adăpost ori decedaţi ale căror corpuri neînsufleţite nu fuseseră cerute de nicio rudă.
Au fost înmormântaţi în gropi comune, fără pietre de mormânt; doar nişte ţăruşi albi marchează locul fiecărei gropi: câte un ţăruş la fiecare groapă cu 150 de cadavre de adulţi, câte un ţăruş la fiecare 1.000 de copii. Gropile sunt săpate de deţinuţii din penitenciarul de pe Insula Rikers.
În fiecare an sosesc aproximativ 1.500 de cadavre nou, afirmă artistul plastic Melinda Hunt, ce conduce Hart Island Project, un proiect menit să facă acest cimitir mai cunoscut şi mai uşor accesibil şi să adune date despre cei îngropaţi aici.
Insula servea drept cimitir în cursul Războiului Civil, apoi a fost folosită pe rând ca tabără de antrenament militar, închisoare pentru prizonierii confederaţi, colonie de muncă, azil pentru bolnavi mintal şi chiar bază pentu rachete, în vremea Războiului Rece, azi revenind la destinaţia de cimitir.
Este cel mai puţin vizitat cimitir din SUA, deşi este unul dintre cele mai mari. Vizitarea sa a fost, multă vreme, foarte dificilă, insula fiind administrată sub regim penitenciar, astfel încât vizitele trebuie să fie autorizate de Department of Corrections (Administraţia Penitenciarelor din SUA). Filmarea şi fotografierea erau interzise. Şi azi, singurul debarcader este închis publicului şi înconjurat de sârmă ghimpată şi panouri de avertizare.
Abia recent, sub presiunea familiilor care doreau să afle detalii despre soarta prea puţin cunoscută a unor rude, autorităţile au permis accesul, începând din anul 2007. Cimitirul de pe Insula Hart a început aşadar să fie vizitat, dar de către foarte puţine persoane, deoarece vizitele sunt în continuare permise cu greu, iar cei care vin sunt trataţi la fel cu cei care vizitează un deţinut la închisoare, cu procedurile de securitate specifice penitenciarelor.
Administraţia Penitenciarelor din SUA susţine că nu are infrastructura necesară pentru a întâmpina vizitatorii ca pe cei ai unui cimitir obişnuit, deoarece insula este nelocuit, iar clădirile de pe ea sunt abandonate şi dărăpănate.
Hart Island Project încearcă să întocmească o bază de date care să cuprindă informaţii despre cei are au fost îngropaţi aici, dar datele sunt adesea confuze şi fragmentare. Până acum, cei ce lucrează în cadrul proiectului au reuşit să întocmească o bază de date cu înregistrări despre mai mult de 60.000 de înmormântări. O nouă lege ar urma să permită trecerea insulei din subordinea Administraţiei Penitenciarelor în cea a Administraţiei Parcurilor, dar transferul nu a fost încă făcut.
Insula Hart rămâne în continuare greu de vizitat, fiind, după cum spune una dintre puţinele persoane cărora li s-a îngăduit să o viziteze, „un cimitir public în care accesul publicului nu este permis.”
„Rămăşiţele scheletice sunt efectiv scoase din pământ”, a precizat Melinda Hunt, directoarea organizaţiei non-profit Hart Island Project. „Schelete întregi cad de pe colină pe plajă şi sunt luate apoi de valuri”.
„Plaja Oaselor” s-a erodat timp de decenii din cauza furtunilor şi vremii capricioase, iar după ani de administrare defectuoasă a autorităţuilor din New York City (conform celor de la Hart Island Project), dezgroparea vestigiilor umane a atins un punct critic.
Insula nu este deschisă publicului, dar observaţiile organizaţiei non-profit au ajuns în atenţia mediei şi au dus la măsuri imediate ale oficialilor care au trimis o echipă de arheologi, care a recuperat deja 174 de oase culese din mai multe locuri, inclusiv şase cranii care acum vor fi reîngropate, relatează Science Alert.
Lucrările de reconsolidare ale insulei vor începe anul viitor, iar până atunci este imposibil de estimat în ce stare se va afla aceasta, respectiv câte rămăşiţe umane vor mai fi scoase la suprafaţa din cauza eroziunilor.
Insula a fost folosită pentru prima dată ca cimitir pentru soldaţii care au murit în Războiul Civil, dar apoi a devenit loc de odihnă pentru oamenii săraci care nu îşi permiteau o înmormântare privată. Aici mai sunt îngropaţi şi câteva mii de nou-născuţi care au murit la naştere sau la scurt timp după aceea.
Cei mai mulţi dintre locuitorii New York-ului nici nu ştiu de existenţa acestei insuliţe, situată la est de Bronx. Insula adăposteşte unul dintre cele mai mari, dar şi cele mai puţin cunoscute cimitire: aproximativ un milion de oameni sunt înmormântaţi aici în gropi comune, săpate de deţinuţi. Abia recent autorităţile au început să permită accesul publicului pe Insula Hart, dar vizitarea ei este în continuare problematică.
Începând din anul 1869, pe Insula Hart au fost îngropaţi copii născuţi morţi, oameni foarte săraci, persoane fără adăpost ori decedaţi ale căror corpuri neînsufleţite nu fuseseră cerute de nicio rudă.
Au fost înmormântaţi în gropi comune, fără pietre de mormânt; doar nişte ţăruşi albi marchează locul fiecărei gropi: câte un ţăruş la fiecare groapă cu 150 de cadavre de adulţi, câte un ţăruş la fiecare 1.000 de copii. Gropile sunt săpate de deţinuţii din penitenciarul de pe Insula Rikers.
În fiecare an sosesc aproximativ 1.500 de cadavre nou, afirmă artistul plastic Melinda Hunt, ce conduce Hart Island Project, un proiect menit să facă acest cimitir mai cunoscut şi mai uşor accesibil şi să adune date despre cei îngropaţi aici.
Insula servea drept cimitir în cursul Războiului Civil, apoi a fost folosită pe rând ca tabără de antrenament militar, închisoare pentru prizonierii confederaţi, colonie de muncă, azil pentru bolnavi mintal şi chiar bază pentu rachete, în vremea Războiului Rece, azi revenind la destinaţia de cimitir.
Este cel mai puţin vizitat cimitir din SUA, deşi este unul dintre cele mai mari. Vizitarea sa a fost, multă vreme, foarte dificilă, insula fiind administrată sub regim penitenciar, astfel încât vizitele trebuie să fie autorizate de Department of Corrections (Administraţia Penitenciarelor din SUA). Filmarea şi fotografierea erau interzise. Şi azi, singurul debarcader este închis publicului şi înconjurat de sârmă ghimpată şi panouri de avertizare.
Abia recent, sub presiunea familiilor care doreau să afle detalii despre soarta prea puţin cunoscută a unor rude, autorităţile au permis accesul, începând din anul 2007. Cimitirul de pe Insula Hart a început aşadar să fie vizitat, dar de către foarte puţine persoane, deoarece vizitele sunt în continuare permise cu greu, iar cei care vin sunt trataţi la fel cu cei care vizitează un deţinut la închisoare, cu procedurile de securitate specifice penitenciarelor.
Administraţia Penitenciarelor din SUA susţine că nu are infrastructura necesară pentru a întâmpina vizitatorii ca pe cei ai unui cimitir obişnuit, deoarece insula este nelocuit, iar clădirile de pe ea sunt abandonate şi dărăpănate.
Hart Island Project încearcă să întocmească o bază de date care să cuprindă informaţii despre cei are au fost îngropaţi aici, dar datele sunt adesea confuze şi fragmentare. Până acum, cei ce lucrează în cadrul proiectului au reuşit să întocmească o bază de date cu înregistrări despre mai mult de 60.000 de înmormântări. O nouă lege ar urma să permită trecerea insulei din subordinea Administraţiei Penitenciarelor în cea a Administraţiei Parcurilor, dar transferul nu a fost încă făcut.
Insula Hart rămâne în continuare greu de vizitat, fiind, după cum spune una dintre puţinele persoane cărora li s-a îngăduit să o viziteze, „un cimitir public în care accesul publicului nu este permis.”
