Un nou studiu prezintă dovezi ale faptului că, în trecut, sub scoarţa planetei Marte se afla o cantitate amplă de chimicale care ar fi favorizat apariţia microbilor.
„Am demonstrat, bazându-ne pe calcule fizice şi chimice, că sub scoarţa marţiană exista suficient hidrogen dizolvat pentru a alimenta biosfera aflată sub suprafaţă”, a declarat Jesse Tarnas, absolventă a Universităţii Brown şi principala autoare a studiului.
Science Daily notează în noul studiu că procesul de radioliză ar fi creat suficient hidrogen sub suprafaţa marţiană. Cercetătorii estimează că, în urmă cu 4 miliarde de ani, concentraţia de hidrogen de pe Marte ar fi fost egală cu cea de pe Pământ, din prezent. Descoperirea nu sugerează că viaţa a existat cu siguranţă pe Marte, ci că dacă aceasta ar fi existat ar fi avut un mediu propice în care să se dezvolte.
Cercetătorii au analizat informaţii furnizate de către sonda Odyssey deţinută de NASA pentru a descoperi zonele bogate în elemente radioactive. În funcţie de abundenţa toriului şi a potasiului, ei au descoperit şi uraniu. Descompunerea celor trei elemente ajută cercetătorii să calculeze cât de abundete erau elementele în urmă cu 4 miliarde de ani.
Următorul pas a fost estimarea cantităţii de apă de pe Planeta Roşie. Dovezile geologice arată că exista o cantitate mare de apă sub scoarţa marţiană. De asemenea, au realizat modele climatice şi geotermale pentru determinarea locurilor în care ar fi putut exista viaţa. În urma combinării acestor informaţii, specialiştii au ajuns la concluzia că Marte a avut un habitat sub suprafaţa sa.
08:23
Just Admin
misterele spaţiului
No comments
Alte evenimente petrecute in aceeasi perioada istorica:
Pe Marte a existat viațăUn nou studiu prezintă dovezi ale faptului că, în trecut, sub scoarţa planetei Marte se afla o cantitate amplă de chimicale care ar fi favorizat apariţia microbilor.„Am demonstrat, bazându-ne pe calcule fizice şi chimice, că … Read More
Angajat al Pentagonului : E posibil să nu fim singuri pe PământUn fost angajat al Pentagonului care a condus un program guvernamental de cercetarea a potențialelor OZN-uri a declarat că el crede că există dovezi ale existenței vieții extraterestre pe Pământ, scrie CNN.„Credința mea perso… Read More
Opportunity, 5000 de zile pe Marte ! Opportunity, 5000 de zile pe Marte ! În urmă cu câteva zile, roverul Opportunity al celor de la NASA a atins performanța de a petrece 5000 de zile pe planeta Marte. Performanța este cu atât mai spectaculoasă cu cât ar f… Read More
Nouă teorie despre formarea LuniiNouă teorie despre formarea Lunii. O nouă teorie despre originea Lunii a fost propusă de câțiva oameni de știință. După cum spun autorii, aceasta ar putea fi cheie descifrării misterului și ar elimina zecile de teorii încurca… Read More
SpaceX a lansat un satelit de 6 tone (Video)SpaceX a lansat un satelit de 6 tone. SpaceX a realizat lansarea cu numărul 50 a unei rachete Falcon 9. Racheta a transportat pe orbită un satelit de comunicaţii spaniol, denumit Hispasat care are aproximativ ''mărimea unui a… Read More
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu