WW2. Bătălia pentru "apa grea"

WW2. Bătălia pentru "apa grea". In cursa pentru obtinerea armei nucleare, producerea "apei grele" (moderator absolut necesar in procesul de obtinere a uraniului imbogatit) era un factor esential. Cel mai important act de sabotaj din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial a fost cel indreptat impotriva fabricii de la Vemork, Norvegia. Acolo Germania nazista (care ocupase Norvegia) isi putea asigura necesarul de apa grea pentru propriul sau program nuclear. Aliatii si Rezistenta Norvegiana au dat lovituri decisive acelei fabrici strategice.

Lovitura din interior

Inca din anul 1934, fabrica de la Vemork functiona pentru obtinerea de energie regenerabila. O data cu ascensiunea lui Hitler la putere, aliatii au considerat ca obtinerea "apei grele" in Norvegia este in primejdie. Astfel, inainte ca Germania sa invadeze Norvegia (9 aprilie 1940, invazie care a durat 62 de zile), o cantitate de 185 de kilograme a fost dusa clandestin in Franta, via Scotia, sub organizarea "Biroului Doi francez" (Serviciul secret miliar al Frantei). Numai ca si Franta a fost ocupata de nazisti in aceeasi perioada (iunie 1940), iar "apa grea" a fost pusa in sarcina savantului Frederic Joliot Curie. Acesta a ascuns-o intai intr-un safe de banca, apoi la o inchisoare. In cele din urma, "apa grea" a fost dusa cu o nava britanica in Anglia.

[caption id="attachment_812" align="aligncenter" width="615"] WW2. Bătălia pentru "apa grea"[/caption]

Oamenii de stiinta germani stiau ca la Vemork se poate obtine "apa grea" de calitate si de aceea uzina cu pricina a devenit punct strategic al programului nuclear nazist. Paza era exceptionala in regiunea muntoasa respectiva si de aceea organizarea de actiuni de sabotaj a fost foarte dificila. Practic, directia britanica numita Special Operations Executive (SOE) si eroi ai Rezistentei norvegiene au planificat si pus in aplicare trei operatiuni principale numite Grouse, Freshman si Gunnerside. In esenta, primele doua operatiuni constau in desanturi si organizarea trupelor de asalt contra fabricii de "apa grea". Dar primele doua operatiuni mentionate au avut un succes limitat fie din cauza iernii foarte grele si a terenului neprielnic, fie din cauza unor aterizari nereusite, care au scos din ascunzatori oamenii Gestapoului.

Dar Operatiunea Gunnerside a fost un mare succes. Membrii trupelor de comando care au fost parasutati au ajuns cu bine pana in apropierea uzinei, cu mari sacrificii fizice. Acolo aveau de "ocolit" paza nazista de exceptie si au reusit cu ajutorul albiei riului Maan. Ajutati de oamenii din interior, o cantitate suficienta de explozibil cu ceas a fost introdusa tocmai in camera de hidroliza (unde se obtinea "apa grea", care este un oxid al deuteriului, un isotop al hidrogenului). Explozia a oprit productia din februarie pana in aprilie 1943. Marele act de sabotaj fusese facut de unsprezece oameni (englezi si norvegieni), contra unei paze de peste trei mii de militari germani. Nici un erou de la Vemork nu a fost prins, unii au schiat mii de kilometri pana la granita.

Explozia de pe lacul Tinnsjo

Germanii au inteles ca uzina de la Vemork este tinta unor atacuri neintrerupte din partea aliatilor si au decis mai intai sa mute o cantitate importanta de "apa grea" in conditii mai si-gure. Numai ca un om din Rezistenta norvegiana era la bordul feribotului "SF Hydro", unde a plasat explozibil. Explozia a dus la distrugerea totala a cantitatii de "apa grea", la 20 februarie 1943. Programul nuclear german era obligat sa se bazeze pe alti moderatori in instalatiile de reactii nucleare controlate.