Se afișează postările cu eticheta istorie uitată. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta istorie uitată. Afișați toate postările
Memoria istorică este, ca și memoria umană, selectivă. Anumite evenimente sau personalități rămân în istoria societăților, în timp ce altele – deși au jucat roluri cel puțin la fel de importante – cad mai ușor în uitare.Listverse propune, așadar, un top 10 al unor asemenea evenimente:ele au fost, la momentul lor, foarte importante, dar memoria istorică le-a rezervat un loc secundar.

10) Sabotajul norvegian

În producerea armelor nucleare este nevoie de cantități mari de apă grea (monoxid de deuteriu). În perioada interbelică, în Norvegia a existat o instalație industrială unde se producea apă dură (circa 12 tone pe an). După începutul celui de-al doilea război mondial, dându-și seama că savanții germani încearcă să producă o armă nucleară, Aliații au alertat grupurile de rezistență din Norvegia (ocupată de nemți în vara lui 1940) că trebuie să distrugă locul în care se producea apa grea. În ciuda mai multor tentative eșuate, sabotorii norvegieni au reușit în cele din urmă să distrugă stocul de apă grea în 1943. Apoi, în 1944, un alt grup de sabotori a scufundat o navă ce urma să transporte containere de apă grea către Germania.



Astăzi, știm că naziștii erau încă departe de obținerea armei nucleare, și chiar dacă nu ar fi fost sabotați de norvegieni, tot nu au reușit să o obțină înaintea americanilor. Cu toate acestea, acest sabotaj a jucat un rol important în război.

9) Gripa spaniolă

În 1918, toată lumea spera că războiul mondial se apropia de sfârșit. Statele Unite intraseră în război și, în ciuda prăbușirii Frontului de Est în urma încheierii păcii de la Brest-Litovsk dintre Germania și Rusia bolșevică, conflictul se apropia de final, după ce făcuse milioane de victime. Însă în ianuarie 1918 începe epidemia de gripă spaniolă ce avea să facă, până în decembrie 1920, între 50 și 100 de milioane de victime. Se spune că această epidemie a omorât în jumătate de an mai mulți oameni decât SIDA în 25 de ani, iar într-un an mai mulți decât ciuma bubonică într-un veac.



Această epidemie le-a oferit specialiștilor șansa de a învăța extrem de multe despre răspândirea unei boli în epoca modernă, punând astfel bazele unor descoperiri importante în medicină. În plus, numărul extrem de mare de pacienți (se estimează că jumătate de miliard de oameni au fost afectați) care au invadat sistemele sanitar din țările din lumea întreagă a dus la dezvoltarea domeniului sanitar.

8) Expulzarea creștinilor din Japonia

La începutul secolului al XVII-lea, misionarii creștini din Japonia au reușit să convertească un număr destul de mare de lorzi feudali la catolicism, încurajând astfel răspândirea creștinismului în această țară. Însă în 1639 Shogunul Tokugawa Lemitsu a decis expulzarea creștinilor din insulele japoneze, deoarece se temea de creșterea populației catolice și rebeliunile pe care aceasta le cauza. Riscând să intrăm pe tărâmul istoriei contrafactuale, putem specula că, dacă Tokugawa nu ar fi luat această decizie, în Japonia ar fi putut ajunge la putere un Shogun convertit la creștinism care ar fi încheiat, mai mult ca sigur, o alianță cu marile regate creștine din Europa (Franța și Spania), alianță ce ar fi putut avea consecințe importante în defavoarea dezvoltării Imperiului Britanic.

7) Revoluția haitiană

Cunoscut de către francezi ca Saint-Domingue, statul insular Haiti a fost fondat ca urmare a unei violente revolte a sclavilor începute în 1791. Insula Saint-Domingue a avut o însemnătate aparte pentru francezi, datorită profiturilor obținute de pe urma plantațiilor de trestie de zahăr. Napoleon a fost parte din banii obținuți din acest comerț pentru a cuceri și coloniza teritoriul cunoscut drept Louisiana.

Din cauza revoltei din Haiti, pe care nu reușește să o reprime, Napoleon e forțat să abandoneze speranțele de a pune bazele unui imperiu francez în Lumea Nouă.  În plus, îndatorat după 13 ani de luptă împotriva haitienilor, Napoloen vinde teritoriul Louisianei tinerei republici americane pentru o sumă relativ mică. America obține astfel o zonă imensă:aproximativ 1/3 din teritoriul său actual, fără de care Statele Unite ar fi arătat astăzi cu totul altfel.

6) Conferința de la Bretton Woods

În 1944, într-un moment în care Aliații erau deja convinși că vor câștiga războiului, ei trimit 730 de delegați (din cele 44 state aliate) în America, la New Hampshire, la o întâlnire ce avea ca scop conceperea unui plan prin care, pe viitor, practicile ce ar pune în pericol „prosperitatea” lumii să fie interzise. S-a născut astfel un sistem bancar internațional. În urma conferinței de la Breton Woods ia naștere Fondul Monetar Internațional, iar în baza aceluiași plan va fi înființată și Banca Mondială. Așadar, întregul sistem financiar pe care se bazează lumea de astăzi își are originile într-o întâlnire pe timp de război organizate într-un orășel american.

5) Războiul Crimeei

Dincolo de consecințele imediate ale Războiului Crimeei, acest conflict de la mijlocul secolului al XIX-lea a avut o serie de consecințe care s-au răsfrâns asupra istoriei moderne a Turciei. Deși a câștigat războiul alături de Anglia și Franța, Imperiul Otoman a trebuit să împrumute de la Aliații săi sume enorme de bani. Aceste datorii au împovărat și mai mult Imperiul deja slăbit, grăbindu-i sfârșitul. Șase decenii mai târziu, Imperiul Otoman se aliază cu Puterile Centrale în Primul Război Mondial, sperând că, prin victoria acestei alianțe, va scăpa de datorii. Din nefericire pentru otomani, Puterile Centrale au fost învinse, iar Franța și Anglia au împărțit teritoriul Imperiului Otoman în mai multe state, pe care au ajuns să le controleze sub forma protectoratului. Se naște, astfel, Orientul Mijlociu așa cum îl știm astăzi;tot aici, în influența colonială pe care Franța și Anglia au avut-o în state precum Siria, Egipt sau Irak, se află și originile conflictelor dintre lumea arabă și Occident.

4) Amiralul Matthew Perry pune bazele comerțului cu Japonia

În 1854, după sute de ani de izolaționism nipon, amiralul american Matthew C. Perry reușește să pună bazele unor legături comerciale cu Japonia. Aflată încă într-un stadiu de dezvoltare fudal, Japonia începe drumul către modernizare și, mai ales, industrializare, transformându-se destul de repede în noua mare putere din Orient. Nevoia de modernizare stă la baza imperiului japonez, deoarece această țară avea nevoie de resurse pe care nu le putea obține din propriile teritorii.

Asta duce la invazia teritoriilor coreene, care aparțineau atunci Chinei, și la războiul cu Rusia. Apoi, japonezii se alătură Aliaților în Primul Război Mondial, iar după 1918, continuă să-și extindă teritoriul. În 1931, Japonia invadează Manciuria (ce atrage oprobriul Societății Națiunilor, organizație din care Japonia se retrage), iar în 1937 atacă mai întâi China, și apoi Indochina (în 1940). Urmează embargoul impus de Statele Unite asupra importurilor de petrol ale Japoniei, fără de care aceasta nu-și putea susține eforturile de război. În aceste condiții, Japonia, care visa la un imperiu în Pacific, atacă Statele Unite la 7 decembrie 1941.

3) Scufundarea Titanicului

Povestea Titanicului e cunoscută în întreaga lume, dar anumite laturi ale acesteia au fost uitate. Tragedia scufundării Titanicului a avut un rol foarte important în răspândirea unei invenții fără de care lumea modernă nu ar mai fi fost la fel:radioul. După aprilie 1912, a devenit obligatoriu ca navele să posede un telegraf fără fir;în cele din urmă, radiouri au fost instalate pe toate navele. În scurtă vreme, invenția a început să fie folosită pentru transmiterea știrilor și, mai ales, a muzicii, prima formă modernă de entertainment la nivel global.

2) Războiul burilor

Cele două războaie ale burilor (dintre imperiul britanic și coloniștii olandezi din Africa de Sud) au avut loc între 1880-1881 și 1899-1902. Cel de-ai doilea război a avut consecințe mai importante, remarcându-se prin faptul că autoritățile britanice au capturat civili și i-au închis în lagăre de concentrare. Era pentru prima dată, în istoria modernă, când aceste lagăre erau folosite de un stat modern.



La acel moment, Imperiul German a criticat acțiunile englezilor, considerându-le o dovadă de slăbiciune, și i-a sprijinit în mod deschis pe buri. Atitudinea germanilor a contribuit, printre altele, la răcirea relațiilor dintre Imperiul Britanic și Germania, noua mare putere a Europei. Ostilitățile dintre cele două state și sistemele de alianțe pe care acestea le vor fonda se vor sfârși, în cele din urmă, cu izbucnirea Primului Război Mondial.

1) Moartea lui Ogodai

În 1241, Hanul Ogodai, liderul Imperiului Mongol și fiu al lui Gingis Han, moare. Cu puțin timp înainte de moarta sa, el aprobase un plan privind o invazie în Europa de Vest, al cărei primă țintă era Viena;urmau apoi Germania, Italia, Franța și Spania.


Invazia urma să fie condusă de Batu, unul din apropiații săi, care nu va mai ajunge să conducă expediția din cauza conflictelor succesorale cauzate de moartea Hanului. La acel moment, în Europa Occidentală (în Țările de Jos) se puneau bazele unor evoluții financiare care stau la baza ieșirii din feudalism și modernizării lumii. Așadar, nu putem decât să speculăm că o invazie mongolă ar fi dus cu siguranță la oprirea acestor evoluții și, implicit, la întârzierea modernizării.


Dacă ți-a plăcut articolul ne poți urmări pe Facebook, pentru alte noutăți.
Descoperă și România Misterioasă, Misterele României.
Ramâi uimit cu Știri pe Turte, cele mai ciudate noutăți.



Se estimează că, în timpul Holocaustului, aproximativ 25% din populația de țigani a Europei a fost exterminată. Acest genocid, cunoscut drept Porajmos (sau Holocaustul țiganilor), rămâne una dintre cele mai grave atrocități comise de naziști, deși nu a fost recunoscută timp de zeci de ani.

De altfel, guvernul german a început să ofere compensații victimelor sau familiilor lor abia în 1979.

Țiganii sunt un grup etnic originar din partea de nord a sub-continentului indian și au ajuns în Europa cel mai probabil în secolul al XIV-lea. Fuseseră dintotdeauna un popor migrator, drept urmare s-au confruntat cu persecuțiile în aproape toate teritoriile unde au ajuns, inclusiv în Germania.

Din 1899 și până la venirea la putere a naziștilor, în 1933, legislatorii germani au introdus lege după lege pentru a restricționa drepturile țiganilor. I-au supravegheat, le-au interzis accesul în zonele publice și au limitat numărul locurilor în care se puteau stabili.

Legile le interziceau să intre în bazinele de înot sau în parcuri. De asemenea, țiganii nu aveau dreptul de a pătrunde în anumite regiuni din Germania. Poliția avea dreptul să aresteze orice țigan, fără să aibă vreun motiv.

Raționamentul predominant era că țara era un loc mai sigur cu fiecare țigan care ajungea după gratii. Când naziștii au ajuns la putere, situația s-a înrăutățit.

Adolf Hitler privea țiganii nu doar ca pe un grup migrator care trebuia controlat, ci ca pe un grup rasial „indezirabil”, care trebuia stăpânit și apoi eliminat.

În 1936, Robert Ritter, directorul Centrului de Cercetare pentru Igienă Rasială şi Biologie Demografică, a început să se ocupe de „chestiunea țiganilor”. După ce a intervievat și a examinat mai mulți subiecți, Ritter a tras concluzia că acest grup avea un sânge degenerat, un pericol la adresa purității rasiale a germanilor.

Mai mult, Ritter a obținut informații despre locurile unde se stabiliseră grupuri de țigani, în scopul de a crea un registru centralizat al tuturor persoanelor de această etnie care trăiau în Germania.

Acest registru a facilitat cele mai groaznice crime comise împotriva țiganilor.



Într-o primă fază, țiganilor li s-a retras cetățenia, li s-a interzis să se căsătorească cu germani și li s-a anulat dreptul de vot. În 1936, naziștii au început să-i sterilizeze, apoi i-au adunat și i-au obligat să trăiască în tabere insalubre și în alte zone izolate.

La început, sute de mii de oameni au fost adunați în lagăre de tranzit. Apoi, au fost transportați în ghetouri, alături de evrei. De aici, erau trimiși în lagăre de muncă silnică și în lagăre de exterminare.

Holocaustul țiganilor a început în forță în decembrie 1942, când comandantul SS Heinrich Himmler a semnat un ordin prin care toți țiganii erau duși cu forța în lagăre de concentrare. Naziștii intenționau ca în câțiva ani să extermine toți țiganii care trăiau în Europa.

În curând, autoritățile din părțile Europei controlate de naziști au adunat toți membrii acestei etnii pe care i-au putut găsi, i-au scos din ghetouri și din centrele de detenție și i-au trimis în lagărele de exterminare. Acolo, au fost gazați cu zecile de mii, la fel ca atâtea alte victime ale Holocaustului.

În zonele Uniunii Sovietice controlate de naziști, autoritățile au avut o abordare mai directă. Detașamentele morții, Einsatzgruppen, mergeau din sat în sat, masacrând toți țiganii pe care îi puteau găsi. Au ucis aproximativ 8.000 de oameni.

Cei care supraviețuiau și ajungeau în lagărele de concentrare erau torturați înainte de a fi uciși. Naziștii au folosit din plin țiganii pentru a realiza experimente medicale.



Celebrul doctor Josef Mengele a făcut numeroase experimente pe copii. Una dintre cele mai oribile povești îi aparține unui evreice din Auschwitz, pe nume Vera Alexander, care a fost martoră la desfigurarea brutală și la moartea a doi gemeni țigani în vârstă de patru ani, pe nume Guido și Ina.

„Fuseseră cusuți unul de altul, spate în spate, ca gemenii siamezi. Rănile lor erau infectate și pline de puroi. Urlau zi și noapte.

Apoi, părinții lor (îmi amintesc că numele mamei lor era Stella) au reușit să obțină niște morfină și au ucis copiii pentru a le pune capăt suferinței”, a relatat Vera Alexander.

Prin „experimente” și execuții în masă, naziștii și colaboratorii lor au ucis aproximativ 220.000 de țigani. Unele estimări, mai puțin acceptate, stabilește numărul victimelor la 1,5 milioane. Cifra este, totuși, puțin probabilă, deoarece depășește populația oficială a țiganilor din Europa de dinainte de Porajmos.

Spre deosebire de alți supraviețuitori ai Holocaustului, supraviețuitorii țigani au primit puține despăgubiri pentru suferințele îndurate. De fapt, chiar și după ce regimul nazist a luat sfârșit, în 1945, rasismul a continuat.



Guvernele de după război din Germania de Vest și din țările aliate nu i-au recunoscut pe țigani ca victime ale persecuțiilor. Au blocat cererile de despăgubire și au susținut că naziștii îi luaseră drept ținte din cauza „elementelor infracționale și antisociale”.

Pentru mult timp, victimele genocidului nu au primit atenția și nici măcar empatia umană elementară care le erau oferite victimelor Holocaustului. În cele din urmă, în 1979, Parlamentul Federal al Germaniei de Vest a recunoscut că Porajmos a fost un genocid cu motivații rasiale.

Astfel, țiganilor li s-a permis să ceară oficial despăgubiri. Însă, la acea vreme, mulți dintre supraviețuitori nu mai erau în viață.

A durat aproape 70 de ani până când victimele Porajmos să primească recunoașterea publică oferită celorlalte victime ale Holocaustului. În 2011, ei au primit, în sfârșit, recunoaștere în cadrul zilei de comemorare a victimelor Holocaustului.


În anul următor, în memoria victimelor Porajoms a fost ridicat un monument.

Dacă ți-a plăcut articolul ne poți urmări pe Facebook, pentru alte noutăți.

Un produs Blogger.

Articole noi

Facebook

Sponsor

FB AFI